ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 249/2016

Decizia nr. 249/2016

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 10756 din 15 decembrie 2014 Tribunalul București, secția a VII-a civilă, a dispus intrarea în faliment a debitoarei SC A. SRL prin procedura generală în temeiul dispozițiilor art. 107 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006.

Prin încheierea din 09 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2014/a16, în contradictoriu cu intimata SC A. SRL prin administrator judiciar B. SPRL și C. Insolvență SPRL pentru SC A. SRL având ca obiect procedura falimentului deschisă împotriva debitoarei SC A. SPRL, judecătorul sindic a respins ca neîntemeiate cererile de confirmare a lichidatorului judiciar D. SPRL desemnat de către Adunarea Creditorilor în ședința din 16 ianuarie 2015.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel intimata E. Bank. SA.

În cadrul judecății în apel, au formulat cereri de intervenție accesorie în interesul intimatului lichidator B. SPRL, petenții F., G., H. și I.

Prin încheierea de ședință din data de 12 iunie 2015, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a respins cererile de intervenție formulate de petenți ca inadmisibile.

Împotriva încheierii de ședință din 12 iunie 2015, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, au declarat recurs petenții F., G., H. și I.

Motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul recurentului F. și dezvoltarea lor.

În susținerea recursului, recurentul a invocat o serie de critici de nelegalitate, care s-ar circumscrie, în opinia sa, motivelor de recurs prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., precum și art. 63 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

Argumentele recurentului constau în următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 63 alin. (1) și (2) C. proc. civ. recurentul apreciază că cererea de intervenție formulată este admisibilă în principiu, fiind îndeplinite cerințele prevăzute de textul menționat.

Potrivit trăsăturilor juridice ale intervenției accesorii, se poate aprecia că intervenientul accesoriu este un simplu apărător al uneia dintre părți, dimpotrivă intervenientul accesoriu are un interes propriu în a lua parte la rezolvarea litigiului și a sprijini una dintre părți în câștigarea procesului.

Astfel, interesul recurentului în a sprijini lichidatorul judiciar este evident, decurgând din calitatea sa de creditor, promitent cumpărător al debitoarei.

Recurentul, în continuare, reiterează motivele arătate în susținerea cererii de intervenție, susținând că singurul interes al băncii de a numi un nou lichidator este legat de refuzul de a introduce unele acțiuni în anulare împotriva promitenților cumpărători.

Dintr-un alt punct de vedere, recurentul susține că nu poate fi primită motivarea instanței de apel legată de interesul lichidatorului care corespunde cu cel al Băncii, întrucât aceasta ar încălca principiul contradictorialității. De asemenea, cererea formulată de lichidator la data de 29 ianuarie 2015 nu poate fi interpretată în sensul unei cereri de înlocuire a sa, atât timp cât acesta nu a renunțat la mandatul acordat de judecătorul-sindic.

Pentru toate aceste considerente, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a încheierii atacată, rejudecarea cererii de intervenție și admiterea acesteia.

În ceea ce privește motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul recurentului G., precum și al recurenților H. și I. se constată că au fost formulate și dezvoltate aceleași motive de nelegalitate prezentate mai sus, instanța de recurs făcând trimitere la sinteza sus evocată.

În cadrul termenului legal, intimata E. Bank SA a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte, examinând cererile de recurs constată că deși în cauză recurenții au formulat trei cereri de recurs distincte, criticile au vizat aceleași motive de nelegalitate, subsumate acelorași argumente, situație în care analiza va fi făcută prin considerente comune.

Cererile de recurs au fost întemeiate în drept pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., apreciind că încheierea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor de drept material, în condițiile în care cererile de intervenție accesorie îndeplinesc condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 63 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

Astfel, criticile aduse de recurenți prin motivele de recurs se bazează, în esență, pe susținerea că lichidatorul judiciar provizoriu nu ar fi formulat cerere expresă de înlocuire a sa.

Analizând motivul de nelegalitate invocat, se constată că în dosarul având ca obiect cererea de apel promovată de către intimata E. Bank SA împotriva încheierii pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă, la 09 februarie 2015 în Dosarul nr. x/3/2014 recurenții au formulat cereri de intervenție accesorie în interesul lichidatorului judiciar provizoriu.

Cererile au fost respinse ca inadmisibile prin încheierea de ședință din 12 iunie 2015, considerentele instanței vizând faptul că interesul intervenienților nu corespunde cu interesul lichidatorului judiciar, care nu s-a manifestat în sensul de a continua exercitarea atribuțiilor.

O primă concluzie pe care o impune analiza dispozițiilor referitoare la formularea și soluționarea cererilor de intervenție accesorie cuprinse în codul de procedură civilă art. 63 - 67 C. proc. civ. este aceea că terțul a cărui cerere de intervenție accesorie nu a fost admisă în principiu nu poate formula critici împotriva încheierii de respingere a cererii, decât referitoare la soluția dată cererii sale, sub aspectul interesului personal în promovarea intervenției accesorii, care în cazul recurenților decurge din calitatea lor de creditori, promitenți cumpărători ai debitoarei.

Or, simpla calitate de creditori în cadrul procedurii de insolvență nu este suficientă pentru a se dovedi condiția interesului recurenților de a formula o cerere de intervenție accesorie.

Atât în cadrul cererii adresate în cadrul judecării cauzei în fața curții de apel, cât și prin memoriul de recurs cu care au învestit instanța supremă, intervenienții nu au probat interesul în formularea cererii și necesitatea sprijinirii apărării lichidatorului judiciar propus spre înlocuire.

Se reține, totodată, că potrivit art. 61 alin. (3) C. proc. civ., intervenția accesorie trebuie să sprijine apărarea uneia dintre părți.

Or, astfel cum rezultă din actele dosarului, lichidatorul judiciar nu este parte în litigiu, el fiind doar reprezentantul intimatei falite. În consecință, lichidatorul judiciar nefiind parte în dosar, nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 61 alin. (3) C. proc. civ. pentru a se putea analiza admisibilitatea cererilor de intervenție accesorie.

Interesul intervenienților nu este nici legitim, în considerarea dispozițiilor art. 14 alin. (7) din Legea nr. 85/2006 potrivit cărora dețin calitate procesuală în contestarea Hotărârii Adunării Generale a Creditorilor doar creditorii care au votat împotriva hotărârii și creditorii îndreptățiți să participe la procedura insolvenței, situație în care nu se regăsesc recurenții.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ va respinge recursurile declarate de recurenții F., G. și H. și I., constatând că încheierea atacată nu este susceptibilă de critică pe aspectele de nelegalitate invocate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenții F., G. și H. și I. împotriva încheierii de ședință din data de 12 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2016.

Procesat de GGC - NN