ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.12.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5243/2018

HOTĂRÂRE
06.12.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5243/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 06 decembrie 2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 21.10.2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a contractului de cesiune, atestat sub nr. x/31.10.2011 de av. C. și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

S-a arătat că, în conformitate cu contractul a cărui nulitate se solicită a se constata, prețul cesiunii este 2.000.000 euro.

Prin sentința civilă nr. 3074/19.05.2016, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri, la data de 08 decembrie 2016, a declarat apel reclamanta A. S.R.L., cererea de apel fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, la data de 16 februarie 2017.

Prin adresa din data de 19.05.2017, înregistrată la dosarul cauzei la data de 22 mai 2017, D. București în calitate de lichidator al debitoarei A. a declarat în mod expres că își însușește apelul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 3074/19.05.2016 pronunțată în dosarul nr. x/2015.

Prin decizia civilă nr. 940 A din 22 mai 2017, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins excepția nulității apelului ca nefondată; totodată a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. - în faliment, prin administrator special E. și prin lichidator judiciar D. București SPRL împotriva sentinței civile nr. 3074 din data de 19.05.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata - pârâtă B. S.R.L., ca nefondat.

Împotriva deciziei civile nr. 940 A din 22 mai 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a declarat recurs recurenta A. S.R.L. - în faliment, prin administrator special E., întemeiat pe dispozițiile art. 483 din C. proc. civ.

În cuprinsul cererii de recurs, recurenta a solicitat ca prin noua hotărâre ce se va pronunța să se dispună schimbarea în tot a hotărârii recurate și, pe fondul cauzei, să se admită cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

Totodată, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în vederea soluționării cauzei și a precizat că își rezervă dreptul de a depune motivele de recurs printr-un memoriu separat, în termenul prevăzut de art. 487 alin. (1) raportat la art. 470 alin. (5) din C. proc. civ.

Prin întâmpinarea transmisă la data de 23 martie 2018 (conform plicului aflat la dosarul de recurs) intimata-pârâtă B. S.R.L. a solicitat, în principal, respingerea recursului ca fiind formulat tardiv de către o persoană ce nu are calitatea de reprezentant al A. S.R.L. și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii de fond.

Cu privire la calitatea de reprezentant a administratorui special E., intimata-pârâtă a susținut că, în dosarul x/2016 aflat pe rolul Tribunalului București, având ca obiect procedura insolvenței, la termenul din 01.07.2016 s-a dispus, intrarea in faliment a debitorului A. S.R.L., ridicarea dreptului de administrare si dizolvarea societății, conform dovezilor depuse. Astfel, începând cu această dată societatea nu mai este reprezentată de către administratorul statutar/special E., ci de lichidatorul judiciar D. Filiala București SPRL.

Având în vedere că cererea de recurs a fost formulată la data de 25/01/2018 de către administratorul special care nu avea putere de reprezentare pentru A. S.R.L. încă din 01.07.2016, iar lichidatorul nu a înțeles să își însușească recursul formulat, intimata-pârâtă a considerat că în cauză cererea de recurs este introdusă de o persoană fără calitate de reprezentant.

De asemenea, s-a solicitat a se constata tardivitatea recursului, acesta fiind formulat cu depășirea termenelor prevăzute de art. 485 C. proc. civ., in condițiile in care decizia recurată a fost comunicata părților cu mai mult de 30 de zile inainte de formularea recursului. Intimata-pârâtă a mai invocat și nulitatea recursului față de prevederile art. 487 C. proc. civ. având în vedere nemotivarea acestuia in termenul legal.

În cauză nu s-a depus răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 4 octombrie 2018 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților, față de care la 23 octombrie 2018, recurenta-reclamantă a depus punct de vedere, prin care a solicitat, în esență, respingerea excepțiilor invocate și constatarea admisibilității recursului; totodată, la 15 octombrie 2018, intimata-pârâtă a depus punct de vedere, prin care a arătat, în esență, că este de acord cu concluziile raportului.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția lipsei calității de reprezentant, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dovezilor aflate la dosar se constată că, prin sentința civilă nr. 4816/2016 din 1.07.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a Civilă în dosarul nr. x/2016, s-a dispus intrarea in faliment a debitoarei A. S.R.L., ridicarea dreptului de administrare al debitoarei, dizolvarea societății, numindu-se, totodată, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei-D.-FILIALA BUCUREȘTI S.P.R.L.

Trebuie menționat că recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 940 A din 22 mai 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost formulat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin administrator special E..

În cadrul procedurii de regularizare, s-a solicitat lichidatorului judiciar al debitoarei A. S.R.L., respectiv D.-FILIALA BUCUREȘTI S.P.R.L. să precizeze dacă își însușește recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 940 A din 22 mai 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, de către societatea recurentă-reclamantă S.C. A. S.R.L., în faliment, prin SCA F.; de asemenea, s-a solicitat recurentei să depună împuternicirea avocațială a avocatului ce semnează cererea de recurs.

La data de 7 martie 2018, D. - FILIALA BUCUREȘTI S.P.R.L. a transmis o adresă prin care a arătat că, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei A. S.R.L. înțelege să nu își însușească recursul formulat de A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 940 A din 22 mai 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă. Totodată, a solicitat a se avea în vedere faptul că începând cu 1.07.2016 A. S.R.L. se află în procedura falimentului, dreptul de administrare fiind ridicat și, pe cale de consecință, orice act juridic întocmit de către administratorul special nu poate produce efecte juridice, atașând sentința privind deschiderea procedurii falimentului.

Se reține că Legea insolvenței nr. 85/2014 stabilește, prin art. 56, 58 și 64, principalele atribuții ale administratorului special, ale administratorului judiciar și ale lichidatorului judiciar, iar din coroborarea acestor dispoziții legale rezultă că, în afara cadrului restrâns al procedurii de insolvență, acțiunile în justiție pot fi promovate doar de către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, aceștia având legitimare procesuală în astfel de demersuri.

Legea nu îi recunoaște administratorului special calitatea procesuală de a reprezenta societatea în acțiunile judiciare promovate, în afara celor stabilite, limitativ, în cadrul procedurii insolvenței, printre atribuțiile administratorului special neregăsindu-se și aceea de a introduce cereri de chemare în judecată, or de a efectua alte demersuri judiciare în afara celor din cadrul procedurii insolvenței.

Totodată, dispozițiile art. 56 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, prevăd că: "După ridicarea dreptului de administrare, debitorul este reprezentat de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, care îi conduce și activitatea de afaceri, iar mandatul administratorului special va fi redus la a reprezenta interesele acționarilor/asociaților/membrilor."

Prin urmare, după ridicarea dreptului de administrare, administratorul special poate formula contestații reglementate de Legea nr. 85/2014 și poate participa, în calitate de reprezentant al asociaților, la judecarea acțiunilor prevăzute la art. 117 și art. 122 din Legea nr. 85/2014.

Potrivit art. 82 alin. (1) din C. proc. civ., "Când instanța constată lipsa dovezii calității de reprezentant a celui care a acționat în numele părții, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor. Dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată."

Excepția lipsei calității de reprezentant are natura unei excepții de procedură, absolute, ce începe prin a avea efect dilatoriu, dar duce la anularea cererii în cazul neînlăturării lipsurilor constatate de instanță.

Trebuie subliniat că prin C. proc. civ., legiuitorul a instituit procedura de filtrare a recursurilor cu scopul impunerii părților unor exigențe în declararea recursurilor, exigențe care privesc printre altele și cerințe de formă.

Înalta Curte reține că raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care s-a constatat că recursul nu îndeplinește condițiile de formă stabilite sub sancțiunea nulității, a fost comunicat recurentei la adresa indicată chiar de către aceasta în cuprinsul cererii de recurs, ocazie cu care i s-a pus în vedere că are posibilitatea formulării unui punct de vedere la raport.

În speță, se cuvine a fi amintit că lichidatorul judiciar al recurentei nu a înțeles să își însușească recursul declarat de administratorul special și, cum societatea recurentă se află sub imperiul reglementării speciale a Legii nr. 85/2014, calitatea de reprezentant legal al societății aparține doar administratorului judiciar.

La dosarul recurs, recurenta a depus împuternicirea reprezentantului convențional al societății recurente, dată de administratorul special, în condițiile în care, prin sentința civilă nr. 4816/2016 din 1.07.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a Civilă în dosarul nr. x/2016, s-a dispus, intrarea in faliment a debitoarei A. S.R.L., ridicarea dreptului de administrare si dizolvarea societății; iar D.-FILIALA BUCUREȘTI S.P.R.L. în calitate de lichidator judiciar al debitoarei A. S.R.L. a arătat, în mod expres, că înțelege să nu își însușească recursul formulat de A. S.R.L.. Așadar, lichidatorul judiciar al recurentei nu a înțeles să împuternicească apărătorul menționat pe împuternicirea avocațială aflată în dosarul de recurs pentru a declara recursul formulat de administratorul special.

În considerarea celor ce preced, având în vedere că prin înscrisul depus la dosarul de recurs, lichidatorul judiciar al debitoarei nu a înțeles să își însușească recursul societății A. S.R.L. și reținând că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte, va anula recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator special E. împotriva deciziei civile nr. 940 A din 22 mai 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, pentru lipsa calității de reprezentant.

Anulează recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator special E. împotriva deciziei civile nr. 940 A din 22 mai 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, pentru lipsa calității de reprezentant.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 06 decembrie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-05-17
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1095/2019
Ședința publică din data de 17 mai 2019 Asupra recursului de față; Prin cererea înregistrată la 22 aprilie 2016, reclamanta A., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. B. S.A. a solicitat, în temeiul art. 64 lit. c) raportat l
ÎCCJ 2020-03-04
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 523/2020
Ședința publică din data de 4 martie 2020 Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la 23 august 2016 sub nr. x/2016, reclamanta
ÎCCJ 2021-04-22
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1099/2021
Ședința publică din data de 22 aprilie 2021 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a la data de 17 decembrie 2014, sub nr. x/2014, mai mulți reclamanți, printr
ÎCCJ 2019-06-13
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1294/2019
Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la 8 martie 2016 sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. a solicitat să se d
ÎCCJ 2018-03-15
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 922/2018
, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea acestui proces. Prin sentința civilă nr. 10111 din 7 decembrie 2016 pronunțată de Judecătoria sectorului 6 București în dosarul nr. x/2015, a fost respinsă excepția l
Sursă