ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1284/2015

Decizia nr. 1284/2015

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 6 ianuarie 2008 reclamantul Ministerul Transporturilor a chemat în judecată pe pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1.067.077,5271 lei reprezentând sume alocate de la bugetul de stat pe anul 2002 pentru rambursarea creditelor externe, plăți de dobânzi și comisioane aferente.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că pârâta a beneficiat de sume alocate de la bugetul statului în vederea rambursării creditelor externe contractate potrivit următoarelor acte normative: O.G. nr. 8/2000, Legea nr. 156/1998, Legea nr. 527/2001, Legea nr. 34/1998, O.G. nr. 23/1997, O.G. nr. 3/1997, O.G. nr. 34/1996, Legea nr. 50/1953, Legea nr. 46/1993.

Reclamantul a mai arătat că, potrivit Normelor comune emise de Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Transporturilor privind fundamentarea, acordarea și justificarea sumelor primite de la bugetul de stat pentru unele activități desfășurate de agenții economici de sub autoritatea Ministerului Transporturilor, în vederea realizării proiectelor pentru care au fost contractate împrumuturi externe, C.N.A.D.N.R. SA a solicitat, cu avizul coordonatorului de proiect, în speță, Ministerul Transporturilor, sumele reprezentând contribuția Guvernului României.

Din sumele alocate în anul 2002, C.N.A.D.N.R. SA a restituit suma de 53.210.058.170,43 lei (ROL) și a justificat suma de 2.459.108.862.000 lei (ROL), potrivit Notei justificative nr. 25/744/2002, rămânând nejustificată suma de 10.670.775.271,71 lei (ROL) -1.067.077,5271 lei (RON).

La data de 15 aprilie 2008, pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat instanței să pună în vedere reclamantei să-și precizeze acțiunea, în sensul de a arăta ce se solicită în fapt: plata sumei de 1.067.077,5271 lei reprezentând sume alocate de la bugetul de stat pe anul 2002 pentru rambursarea creditelor externe, plăți de dobânzi și comisioane aferente creditelor sau justificarea sumei de 1.067.077,5271 lei din punct de vedere economic.

Totodată, în temeiul art. 60 și următoarele C. proc. civ. a înțeles să cheme în garanție Compania Națională de Căi Ferate "CFR" SA și Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru a se dispune obligarea în solidar a acestora la plata sumei de 1.067.077,5271 lei reprezentând sume alocate de la bugetul de stat pe anul 2002 pentru rambursarea creditelor externe, plăți de dobânzi și comisioane aferente, în situația în care ar cădea în pretenții.

Prin încheierea din data de 17 aprilie 2008, instanța a dispus citarea în cauză, în calitate de chemați în garanție, a C.N.C.F. "CFR" SA. și a Ministerului Economiei și Finanțelor, în temeiul art. 60 și următoarele C. proc. civ.

La data de 18 septembrie 2008, chemata în garanție C.N.C.F. "CFR" SA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, motivată de faptul că în anul 2002 C.N.C.F. "CFR" SA a plătit obligațiile privind rambursarea cotei aferente creditului B.I.R.D. 3593 direct Ministerului Economiei și Finanțelor, atât pentru scadența din 15 aprilie 2002, cât și pentru cea din 15 octombrie 2002.

Sumele pretinse de C.N.A.D.N.R. SA prin cererea de chemare în garanție s-au prescris, având în vedere prevederile Decretului nr. 167/1958 și anume "dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, respectiv de trei ani, de la data când s-a născut dreptul la acțiune".

Dreptul de a solicita penalități s-a născut la data de 16 aprilie 2002, prescripția acestui drept întrerupându-se prin plata efectuată de C.N.C.F. "CFR" SA în data de 24 iunie 2002. În raport de această dată, respectiv 24 iunie 2002, termenul de prescripție s-a împlinit la data de 24 iunie 2005.

Creanța C.N.A.D.N.R. SA, pretinsă de la C.N.C.F. "CFR" SA avea natura juridică a unei obligații comerciale, având în vedere statutul C.N.A.D.N.R. SA, acela de societate comercială a cărei activitate este reglementată de Legea nr. 31/1990.

Ceea ce pentru Ministerul Transporturilor (autoritate publică centrală) reprezintă o creanță bugetară, față de C.N.A.D.N.R. SA nu poate reprezenta decât o creanță comercială.

În raport de această calificare, operează prescripția de 3 ani și nu cea de 5 ani specifică obligațiilor fiscale.

Pe fondul cauzei, chemata în garanție C.N.C.F. "CFR" SA a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție formulată de C.N.A.D.N.R. SA arătând că și-a îndeplinit obligațiile de plată născute din Acordurile Subsidiare de Finanțare, potrivit cărora au fost subîmprumutate agențiilor de execuție (C.N.A.D.N.R. SA, R.A.R și C.N. CFR SA) sumele prevăzute în Acordul de împrumut.

Prin Sentința nr. 4732 din 14 iulie 2011, Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de reclamantul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, ca neîntemeiată.

Prin Decizia civilă nr. 4432 din 30 octombrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul formulat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii împotriva Sentinței nr. 4732 din 14 iulie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, deși instanța de fond a acordat cuvântul pe excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de chemata în garanție C.N. CFR SA prin întâmpinare și a rămas în pronunțare pe această excepție, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la data de 30 iunie 2011, prin sentința pronunțată, instanța de primă jurisdicție nu s-a pronunțat pe excepția invocată.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2008*.

Prin Sentința civilă nr. 2869 din 30 septembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de C.N. CFR SA și excepția lipsei calității procesuale active a Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine din cadrul Aparatului de Lucru al Guvernului.

Pe fond, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanții Ministerul Transporturilor și Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine din Cadrul Aparatului de Lucru al Guvernului, în contradictoriu pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.

Totodată, a respins, ca nefondate, cererile de chemare în garanție formulate de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, în contradictoriu cu Compania Națională de Căi Ferate CFR SA și Ministerul Finanțelor Publice.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 146/2002, republicată, privind formarea și utilizarea resurselor datorate prin Trezoreria Statului, având în vedere că obiectul cauzei îl reprezintă obligarea pârâtei C.N.A.D.N.R. SA la plata sumelor alocate de la bugetul de stat pe anul 2002 pentru rambursarea creditelor externe, plăți de dobânzi și comisioane aferente creditelor precum și a dobânzilor și a penalităților de întârziere aferente. În cauză este vorba despre acordul de împrumut încheiat între România și BIRD semnat la 30 martie 1993 și ratificat prin Legea nr. 50/1993, pentru care în anul 1993 Ministerul Finanțelor Publice a încheiat cu agențiile de execuție acorduri subsidiare de finanțare potrivit cărora au fost sub-împrumutate acestora sumele prevăzute de acordul de împrumut.

În speță, obiectul cauzei îl constituie creanțe rezultate din împrumuturi contractate de statul român în favoarea celor trei agenții de execuție fiecare dintre acestea, inclusiv CFR SA, prin Acordul subsidiar de împrumut încheiat la 30 iulie 1993 între Ministerul Finanțelor Publice și CFR, și-au asumat obligația de rambursare a subîmprumutului, a dobânzilor și a celorlalte costuri legate de subîmprumut către Ministerul Finanțelor Publice la termenele scadente stabilite în Acordul subsidiar.

În ce privește excepția lipsei calității procesuale active a Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine din cadrul Aparatului de lucru al Guvernului, instanța de fond a reținut că acțiunea ce face obiectul cauzei este formulată de Ministerul Transporturilor, iar prin art. 16 din O.U.G. nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale a fost înființat Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine, ca organ de specialitate cu personalitate juridică în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, "cu atribuții în coordonarea la nivel național a pregătirii, execuției și implementării proiectelor de infrastructură stabilite prin hotărâre a Guvernului".

Prin aceeași ordonanță s-a stabilit că C.N.A.D.N.R. SA trece de sub autoritatea Ministerului Transporturilor sub autoritatea DPIIS, iar potrivit H.G. nr. 7/2013 privind organizarea și funcționarea Departamentului, în realizarea funcțiilor sale în domeniul proiectelor de infrastructură, acesta asigură confortul utilizării resurselor financiare alocate proiectelor de infrastructură de interes național desemnate în competența sa prin bugetul de stat, din fonduri comunitare ori din credite interne sau externe, al stadiului executării fizice al acestor proiecte, precum și al calității și eficienței acestora.

Pe fond, în urma probatoriului administrat, curtea de apel a reținut că prin Legea nr. 50/1993 a fost ratificat Acordul de împrumut nr. 3593/1993 încheiat între România și Banca Internațională de Reconstrucție și Dezvoltare pentru finanțarea Proiectului privind creșterea eficienței în sectorul transporturilor, având ca agenții de execuție: C.N.A.D.N.R. SA, R.A.R și C.N. CFR SA

În vederea realizării proiectului, Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant al României în relația cu B.I.R.D. a încheiat în anul 1993 cu cele trei agenții de execuție Acorduri subsidiare de finanțare.

În conformitate cu prevederile Acordului subsidiar de finanțare încheiat între Ministerul Finanțelor Publice și C.N.A.D.N.R. SA, C.N.A.D.N.R. SA, avea obligația de a rambursa subîmprumuturile acordate C.N.A.D.N.R. SA, R.A.R și C.N. CFR SA, dobânzile și celelalte costuri aferente.

La rândul său, C.N.A.D.N.R. SA a încheiat la data de 21 martie 1994 cu R.A.R și C.N. CFR SA, Convenții privind derularea împrumutului, potrivit cărora C.N.A.D.N.R. SA avea obligația de a comunica părților obligațiile de plată ce le revin conform estimărilor transmise de M.E.F., părțile având obligația de a vira în contul C.N.A.D.N.R. SA cota parte din sumele aferente ratelor scadente, dobânzilor și comisioanelor.

Pârâta C.N.A.D.N.R. SA a achitat ratele scadente și dobânzile aferente creditului B.I.R.D. în anul 2002 prin alocații bugetare primite prin bugetul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, urmând ca la sfârșitul anului Ministerul Finanțelor Publice să restituie către C.N.A.D.N.R. SA sumele virate în plus și care erau în valoare totală de 14.991.649.568,47 lei (ROL), potrivit raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză de expert A.

Din valoarea totală de 14.991.649.568,47 lei (ROL), Ministerul Finanțelor Publice a restituit suma de 4.320.874.257,17 lei (ROL) și a reținut suma de 10.670.775.311,30 lei (ROL), din care:

- în contul datoriei (penalități de întârziere) ce o avea agentul de execuție C.N. CFR SA, ca urmare a neachitării la scadență a cotei sale din obligațiile de plată ce decurg din contractul de credit B.I.R.D. în valoare de 9.871.435.846,75 lei (ROL);

- diferența de 799.339.465 ROL reprezentând penalitățile de întârziere pentru o zi datorate de agentul de execuție C.N.A.D.N.R. SA.

Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant al Statului Român, în baza Acordului subsidiar de finanțare, încheiat cu C.N.A.D.N.R. SA, cu modificările ulterioare, avea dreptul să facă rețineri direct de la C.N.A.D.N.R. SA pentru neachitarea împrumutului și a penalităților de întârziere de către unul din agenții de execuție, R.A.R și C.N. CFR SA.

Instanța de fond a avut în vedere și concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, în sensul că, prin reținerea directă de către Ministerul Finanțelor Publice a sumei de 10.670.775.311,30 lei (ROL), pârâta C.N.A.D.N.R. SA nu mai are datorie către reclamantul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.

De asemenea, prin concluziile scrise înregistrate la instanță la data de 29 iunie 2011, Ministerul Finanțelor Publice a confirmat faptul că suma de bani a cărei restituire se solicită a fost plătită bugetului de stat, bugetul de stat nu a suferit niciun prejudiciu, în condițiile în care sumele datorate au fost colectate de Ministerul Finanțelor Publice și utilizate în vederea rambursării creditului B.I.R.D.

Prin Sentința civilă nr. 139 din 20 ianuarie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a dispus completarea dispozitivului Sentinței civile nr. 2869 din 30 septembrie 2013, în sensul obligării reclamanților la cheltuieli de judecată în cuantum de 6380 lei reprezentând onorariu expert.

De asemenea, prin încheierea pronunțată la data de 24 martie 2014, curtea de apel a admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, în sensul că ultimul alineat al dispozitivului Sentinței civile nr. 139 din 20 ianuarie 2014 va cuprinde și pe chemații în garanție Ministerul Finanțelor Publice și C.N. CFR SA.

În cauză au formulat recursuri ambii reclamanți.

3.1. Recursurile declarate de Ministerul Transporturilor

Ministerul Transporturilor a formulat recurs atât împotriva Sentinței civile nr. 2869 din 30 septembrie 2013, cât și împotriva Sentinței civile nr. 139 din 20 ianuarie 2014.

În recursul care vizează sentința pronunțată asupra fondului cauzei, recurentul a invocat motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., criticând-o sub următoarele aspecte:

- a fost greșit soluționată excepția lipsei calității procesuale active a Ministerului Transporturilor, ignorându-se dispozițiile art. 17 și 32 alin. (3

2

) din O.U.G. nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale și pentru modificarea unor acte normative, mai ales că prin Protocolul nr. 9067 din 27 februarie 2013 creanța a fost transferată celuilalt recurent;

- probele administrate au fost apreciate eronat; deși situația de fapt a fost bine reținută de instanța de fond, concluzia bazată pe faptul că bugetul statului nu a fost prejudiciat, este eronată; nu s-a ținut seama de răspunsul expertului la obiecțiunile ministerului, carte confirmau datoria C.N.A.D.N.R. către minister; de fapt, pârâta a recunoscut existența datoriei față de minister iar justificarea acesteia că întreaga sumă i-a fost reținută de Ministerul Finanțelor în contul penalităților de întârziere calculate CFR la rambursarea creditului BIRD 3593, aferent anului 2002, nu are relevanță.

În ceea ce privește cealaltă sentință, recurentul a reiterat criticile referitoare la lipsa sa de calitate procesuală activă, insistând asupra ideii că numai Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine trebuie să suporte cheltuielile de judecată în cuantum de 6380 lei, reprezentând onorariul expertului desemnat în cauză.

3.2. Recursul Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine

Împotriva Sentinței civile nr. 2869 din 30 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată pe fondul cauzei, a formulat recurs și celălalt reclamant Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304

1

C. proc. civ.

Asumându-și calitatea de continuator procesual al Ministerului Transporturilor, în temeiul O.U.G. nr. 16/2012 și H.G. nr. 7/2013, recurentul a susținut că sentința este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a legii.

În esență, acest recurent dezvoltă cel de-al doilea motiv de recurs formulat de Ministerul Transporturilor, susținând că nu există nici un temei ca Ministerul Finanțelor Publice să rețină suma în discuție pentru stingerea datoriei SN CFR, care ar fi trebuit rambursată din fonduri proprii.

Recurentul consideră că solidaritatea asumată de C.N.A.D.N.R. SA alături de CFR și R.A.R. la rambursarea împrumuturilor nu înlătură obligația acesteia de restituire a sumelor ce au fost executate altfel decât potrivit destinației, având dreptul de a formula o acțiune în regres împotriva C.N. CFR.

În recurs au formulat întâmpinări intimatele C.N.A.D.N.R. SA și C.N. "CFR" SA, solicitând respingerea recursurilor, ca nefondate.

Sintetizând aspectele prezentate, Înalta Curte reține că intimatele pun în discuție voința reclamanților de a-și mai susține acțiunea, câtă vreme la judecata în primă instanță ambii și-au invocat lipsa de calitate procesuală iar în recurs ministerul insistă asupra acesteia.

Pe fondul cauzei, intimatele subliniază că atât Ministerul Finanțelor Publice, cât și expertul contabil desemnat în cauză au confirmat expres că bugetul de stat nu a suferit nici un prejudiciu, având în vedere că sumele datorate de părțile semnatare ale Acordului de Finanțare au fost colectate în mod direct de către Ministerul Finanțelor Publice.

Examinând sentințele atacate prin prisma recursurilor declarate de către reclamanți, a apărărilor din întâmpinări, cât și sub toate aspectele, în condițiile în art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu există motive pentru reformarea acestora.

Obiectul acțiunii judiciare promovate de Ministerul Transporturilor vizează obligarea C.N.A.D.N.R. SA la plata sumei de 1.067.077,5271 lei, alocată de la bugetul de stat pe anul 2002 pentru rambursarea creditelor externe, dobânzi, penalități și comisioane aferente acestora în temeiul Acordului de Împrumut dintre România și Banca Internațională de Reconstrucție și Dezvoltare, semnat la Washington la 30 aprilie 1993, ratificat prin Legea nr. 50/1993, cu modificările și completările ulterioare (BIRD 3593).

Curtea de apel a stabilit, pe baza actelor normative referitoare la reorganizarea administrației centrale indicate în considerentele sentinței, că în cauză justifică legitimitate procesuală activă atât reclamantul inițial, cât și Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine, combătând astfel susținerile celor două autorități care își invocau propria lipsă de calitate procesuală.

Cât privește fondul cauzei, pornind de la faptul necontestat că Ministerul Finanțelor Publice a reținut suma respectivă direct de la C.N.A.D.N.R. SA, pentru achitarea împrumutului și accesoriilor în discuție, cât și de la concluziile expertizei contabile a apreciat că pretențiile reclamanților sunt nefondate.

Rezolvările pe care curtea de apel le-a dat raportului juridic litigios sunt corecte.

Reevaluând ansamblul probator administrat în cauză în cele două cicluri procesuale și cadrul normativ incident pentru a răspunde punctual la motivele de recurs, Înalta Curte reține, mai întâi că potrivit art. I pct. 24 din Legea nr. 71/2013 pentru aprobarea O.U.G. nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale și pentru modificarea unor acte normative, s-a introdus în corpul ordonanței de urgență, la art. 32, alin. (3

2

), potrivit căruia "până la înființarea Companiei Naționale de Drumuri Naționale - SA, conform art. 17 alin. (4), Ministerul Transporturilor își menține și exercită direct toate calitățile conferite de legislația în vigoare până la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență, pentru a realiza proiecte de infrastructură de transport rutier de interes național, ce vor fi date în competența sa prin hotărâre a Guvernului."

Ca urmare, în mod legal prima instanță a considerat că ministerul, alături de departament, își justifică în continuare calitatea procesuală activă, câtă vreme compania respectivă (care nu se confundă cu intimata C.N.A.D.N.R. SA) nu a fost încă înființată.

Cât privește Protocolul încheiat între cele două autorități publice la data de 27 februarie 2013, nici din cuprinsul acestuia și nici din anexele atașate, nu rezultă transferul presupusei creanțe; singura mențiune despre suma în litigiu apare pe un înscris care emană unilateral de la minister - adresa nr. 23538 din 27 mai 2013 a Direcției Generale Economice și Administrative.

În fine, dată fiind poziția procesuală de reclamant, Ministerul Transporturilor avea posibilitatea de a apela la dispozițiile art. 246 din C. proc. civ., renunțând la judecată înainte de a se intra în dezbaterea fondului de către curtea de apel.

Cât privește fondul cauzei, Înalta Curte reține că, necontestat, în vederea realizării Proiectului privind creșterea eficienței în sectorul transporturilor, pentru finanțarea căruia s-a încheiat Acordul indicat anterior, Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de reprezentat al României în relația cu BIRD, a încheiat în anul 1993 cu cele trei agenții de execuție; C.N.A.D.N.R. SA, R.A.R. și C.N. CFR SA, Acorduri subsidiare de finanțare.

Esențial pentru cauza de față este că, în conformitate cu acordul subsidiar, C.N.A.D.N.R. SA avea obligația de a rambursa atât împrumuturile cât și accesoriile acordate C.N.A.D.N.R. SA, R.A.R. și C.N. CFR, iar conform Convențiilor de derulare a împrumutului încheiate subsecvent, la 21 martie 1994 cu R.A.R. și C.N. CFR SA, C.N.A.D.N.R. SA era intermediarul dintre Ministerul Finanțelor Publice și cele două agenții de execuție, acestea având obligația, la rândul lor, de a vira în contul C.N.A.D.N.R. SA cota parte din sumele scadente.

Contrar susținerilor recurenților, care sunt terți față de raporturile juridice generate de Acordul de împrumut, Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant al Statului Român, avea dreptul să facă reținerea direct de la C.N.A.D.N.R. SA pentru neachitarea împrumuturilor de către unul dintre agenții de execuție. Conform susținerilor MFP și concluziilor expertizei contabile efectuate în cauză, prin reținerea directă a sumei de 10.670.775.311,30 lei (ROL) de către MFP, aferente creditului BIRD în anul 2002, C.N.A.D.N.R. SA a stins datoria față de bugetul de stat, inclusiv față de Ministerul Transporturilor care îi furnizase companiei suma respectivă, tot din alocații bugetare.

Conchizând, Înalta Curte reține că întreaga construcție juridică dezvoltată de recurenți potrivit căreia datoria (în sens larg, civil) ar fi fost plătită unei persoane care nu era adevăratul creditor este complet lipsită de substanță, Ministerul Finanțelor Publice având calitatea de reprezentant al României în relația cu BIRD.

În fine, cât privește recursul declarat de Ministerul Transporturilor împotriva sentinței de completare, criticile se suprapun primului motiv de recurs, referitor la calitatea procesuală a acestuia, analizat în precedent.

În consecință, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., vor fi respinse recursurile de față, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Ministerul Transporturilor și Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine împotriva sentințelor civile nr. 2869 din 30 septembrie 2013 și nr. 139 din 20 ianuarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 martie 2015.

Procesat de GGC - GV