ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 819/2016

Decizia nr. 819/2016 Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrata sub nr. x din 18 august 2014 la Judecătoria Buzău, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Stalul român prin B. reprezentat de C. Galați prin D. Buzău, a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 100.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru erorile făcute de instanțe și parchet, erori în urma cărora a fost prejudiciat. În drept, acțiunea a fost întemeiată pe art. 40 alin. (2) C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 715 din 16 ianuarie 2015, Judecătoria. Buzău si-a declinat competența materială pentru soluționarea cererii în favoarea Tribunalului Buzău.

Tribunalul Buzău, prin sentința civilă nr. 446 din 4 mai 2015, a anulal, ca netimbrată, acțiunea reclamannilui A., având ca obiect pretenții. Prin Decizia civilă nr. 1286 din 24 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva sentinței nr 446 din 4 mai 2015 a Tribunalului Buzău. Împotriva deciziei menționate A. a formulat contestație în anulare. Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, prin Decizia civilă nr. 1977 din 25 noiembrie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/II/4/2015/al, a respins, ca nefondată, contestația în anulare. Curtea de Apei Ploiești a reținut, în esență, că motivele invocate de contestator privesc modul în care instanța de apel a apreciat materialul probatoriu administrat și a dezlegat problema de drept, însă aceste susțineri excedează limiteior exprese menționate de dispozițiile art 503 alin. (2) pct. 2 C. proc.

civ., acesta încercând, în realitate, ca pe calea extraordinară a contestației în anulare, să supună un nou control judiciar, decizia dată de instanța de apel. La data de 18 decembrie 2015, contestatorul A. a declarat, recurs în interesul legii împotriva Deciziei civile nr. 1977 din 25 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în Dosarul nr. x/114/2015/al. Calea de atac declarată în cauză a fost înaintată spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, unde a fost înregistrată ca „recurs" la data de 24 decembrie 2015 sub nr. x/114/2015. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport apreciindu-se că recursul nu este admisibil.

Raportul a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Recurentul-eontestator a formulat punct de vedere pe care l-a intitulat „Raport la comunicare" prin care a solicitat admiterea „recursului în interesul legii", reiterând susținerile din calea de atac ce face obiectul prezentei cauze. Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 493 alin. (4) și alin. (5) C. proc. civ., a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 5 aprilie 2016, fără citarea părților. Analizând recursul în condițiile dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ. cu referire la art. 499 teza finală C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil, pentru considerentele care succed.

Potrivit art. 508 alin. (4) C. proc. civ., hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată, Totodată, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs. Art. 483 alin. (1) C. proc. civ. dispune că „Hotărârile date în apel cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului" iar conform alin. (2) „Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 alin. a)-i), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 lei inclusiv.

De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului." Potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. „Dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016", iar conform alin. (2) al aceluiași articol, „în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până ia data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului." Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Din interpretarea acestui text legal rezultă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii, regula având valoare de principiu constituțional în raport de prevederile art. 129 din Constituție. În speță, decizia atacată cu contestația în anulare a fost pronunțată în apel, într-o cauză având ca obiect o cerere evaluabilă în bani, în valoare de până la 1,000.000 lei, astfel că hotărârea pronunțată în apel nu este supusă căii de atac a recursului. În consecință, față de dispozițiile art. 508, alin. (4) C. proc. civ. care prevăd că hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată, se constată că nici Decizia nr. 1977 din 25 noiembrie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, pronunțată în soluționarea contestației în anulare, nu este supusă căii de atac a recursului.

Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 1977 din data de 25 noiembrie 2015 a Curții de Apei Ploiești, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/114/2015/aI. Fără nicio cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 aprilie 2016.