ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 669/2019

Ședința publică din data de 26 martie 2019

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 17 august 2015 pe rolul Judecătoriei Pogoanele sub nr. x/2015, reclamantul A. l-a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând obligarea acestuia la restituirea sumei de 100 RON, achitată acestuia pentru prestarea unor lucrări de zidărie nerealizate în totalitate.

Prin sentința civilă nr. 849 din 9 decembrie 2015, Judecătoria Pogoanele a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 558/2016 din 13 mai 2016, Tribunalul Buzău, secția I civilă a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a declarat recurs.

Prin decizia nr. 317 din 27 octombrie 2016, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a respins recursul ca inadmisibil.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a exercitat o cale de atac, intitulată "contestație", fără să indice vreun temei de drept în fundamentarea acesteia.

Cererea a fost depusă la 23 noiembrie 2016, așa cum rezultă din data inscripționată pe ștampila instanței aplicată cererea, intitulată "contestație", aflată la dosar, cu respectarea prevederilor art. 490 alin. (1) C. proc. civ. la Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, instanța care a pronunțat hotărârea atacată.

Prin decizia nr. 90 din 29 martie 2017, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a declinat calea de atac, precizată de autor ca fiind recurs, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin memoriul depus la dosar, recurentul a susținut că în mod greșit i-a fost respins recursul formulat împotriva hotărârii pronunțate de Tribunalul Buzău, întrucât Poliția Pogoanele i-a comunicat că trebuia să primească mandat de aducere pentru a-l prezenta în instanță pe pârâtul B..

Totodată, autorul căii de atac a solicitat înaintarea dosarului către Comisia Juridică a Camerei Deputaților, pentru a i se comunica sancțiunea ce i-a fost aplicată pârâtului pentru neprezentarea în instanță.

Recursul a fost comunicat intimatului-pârât B., care nu a depus întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 13 noiembrie 2018 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

La 10 decembrie 2018, recurentul a transmis la dosar punctul său de vedere la raport.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea prezentei căi extraordinare de atac, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a respinge recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Preliminar, se reține că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. (...)".

Calea extraordinară de atac dedusă judecății are ca obiect decizia nr. 317 din 27 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Verificarea admisibilității căii de atac a recursului vizează însuși obiectul acesteia.

Astfel, se constată că decizia atacată a fost pronunțată în soluționarea recursului declarat chiar de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 558/2016 din 13 mai 2016, pronunțată de Tribunalul Buzău, secția I civilă.

Conform dispozițiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului."

Raportat la norma precitată, se constată că decizia atacată nu se înscrie între hotărârile enumerate în cuprinsul acesteia ca fiind susceptibile de a fi cenzurate în calea de atac a recursului.

Aceeași concluzie se desprinde și din prevederile art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care statuează că între hotărârile definitive se înscriu și cele pronunțate în soluționarea recursului, în cauză fiind aplicabile și dispozițiile alin. (2) al acestei norme, potrivit căruia "hotărârile prevăzute de alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării."

Trebuie reamintit că, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., soluționarea inadmisibilității prezentei căi extraordinare de atac primează, astfel încât nu se impune examinarea altor cereri sau excepții.

De asemenea, este de reținut că legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, reprezentând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Este știut că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Prin urmare, decizia ce formează obiectul prezentei căi extraordinare de atac are caracter definitiv de la pronunțare, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât hotărârea recurată nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speță fiind operant principiul legalității căii de atac, consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 317 din 27 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 martie 2019.