ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2087/2016

Decizia nr. 2087/2016

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în

judecată înregistrată la data de 7 ianuarie 2016 pe rolul Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, Asociația Speranța A. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâtele Agenția Națională pentru Protecția Mediului

și SC „B.” SA, anularea Deciziei de soluționare a contestației

nr. 1/2682/FTP din 29 septembrie 2015 și a Revizuirii nr. 6 din data de 5

august 2015 a Autorizației de mediu nr. 6 din 27 iunie 2011 emisă

pentru SC „B.” SA.

intervenție principală și soluția Curții de apel

La termenul

de judecată din 7 aprilie 2016, Asociația „C.” a formulat cerere de

intervenție principală.

La termenul

de judecată din 12 mai 2016, Curtea de apel a pus în discuție

admisibilitatea cererii de intervenție principală, în raport cu

prevederile art. 64 alin. (2) C. proc. civ., iar, prin încheierea

pronunțată la termenul respectiv, a respins, ca inadmisibilă,

cererea de intervenție formulată de Asociația „C.”, reținând

următoarele:

În analiza

admisibilității cererii de intervenție în interes propriu,

trebuie să fie avut în vedere specificul contenciosului administrativ, în

raport cu prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004 și ale art. 61 C.

proc. civ., precum și faptul că litigiul are ca obiect anularea unor

acte administrative, nefiind dedus judecății în mod direct un drept

subiectiv.

Deși

titularul cererii de intervenție are posibilitatea de a solicita anularea

actelor administrative printr-o cerere de chemare în judecată

separată, nu sunt îndeplinite cerințele art. 61 C. proc. civ.,

întrucât nu se poate aprecia că intervenientul ar putea pretinde pentru

sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății și nici vreun

drept strâns legat de acesta.

de intervenientă

Împotriva

Încheierii din 12 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în

Dosarul nr. x/2/2016, a declarat recurs intervenienta Asociația „C.”.

Recurenta-intervenientă

susține că este admisibilă cererea de intervenție

principală, întrucât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

art. 62 C. proc. civ.

În acest

sens, se arată că litigiul are ca obiect promovarea protecției

mediului, astfel că, în temeiul art. 20 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2005,

are dreptul la acțiune în justiție și calitate procesuală

activă în litigiile având ca obiect protecția mediului.

Întrucât

obiectul litigiului îl constituie anularea unei autorizații de mediu,

asociația justifică un interes propriu, deoarece urmărește

lipsirea de efecte a actului administrativ cu impact asupra mediului în Râmnicu

Vâlcea, susținând că autorizația de mediu revizuită permite

desfășurarea unei activități de transfer deșeuri

menajere în imediata apropiere a Râului Olt, ceea ce reprezintă o

problemă de mediu.

Recurenta

susține că descrierea în autorizația de mediu a

modalității de încărcare/descărcare a deșeurilor în

Stația de compost Râureni reprezintă, în fapt, o încălcare a

normelor de mediu, atâta timp cât platforma betonată din incintă

funcționează ca o veritabilă stație de transfer. Având în

vedere locația aleasă, respectiv pe marginea Râului Olt, precum

și riscul iminent de scurgeri de levigat din deșeuri depozitate, rezultă

că activitatea autorizată aduce grave prejudicii mediului

înconjurător. Totodată, recurenta menționează că,

pentru activitatea desfășurată în locația din Stația

de compost Râureni, pârâta a fost sancționată contravențional în

repetate rânduri.

II.

Considerentele Înaltei Curți

Examinând

încheierea atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă în

raport cu dispozițiile incidente, Înalta Curte constată că se

impune reformarea acesteia, în sensul admiterii în principiu a cererii de

intervenție, pentru considerentele arătate în continuare.

În

cauză, reclamanta Asociația Speranța A. a învestit instanța

de contencios administrativ cu o acțiune în anularea Deciziei de

soluționare a contestației nr. 1/2682/FTP din 29 septembrie 2015

și a Revizuirii nr. 6 din data de 5 august 2015 a Autorizației de

mediu nr. 6 din 27 iunie 2011 emisă pentru SC „B.” SA, invocând

următoarele critici în privința legalității actelor

contestate: nerespectarea procedurii de dezbatere publică; emiterea

autorizației în lipsa tuturor înscrisurilor necesare; nerespectarea art.

28 alin. (3) din caietul de sarcini, în ceea ce privește modul de

reglementare a activității de colectare a deșeurilor reziduale;

nedeținerea utilajelor specifice; neprezentarea destinației

deșeurilor reciclabile colectate separat, mențiune obligatorie

conform art. 28 alin. (3) din caietul de sarcini; lipsa menționării

cantităților de deșeuri colectate prin serviciul de salubrizare,

mențiune obligatorie conform anexei 4 la Ordinul ministrului mediului

și dezvoltării durabile nr. 1798/2007.

La data de 7

aprilie 2016, Asociația „C.” a formulat cerere de intervenție

principală, în temeiul art. 62 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3)

și (6) din O.U.G. nr. 195/2005, solicitând anularea Revizuirii nr. 6 din 5

august 2015 a Autorizației de mediu nr. 6 din 27 iunie 2011 emisă

pentru SC B. SA.

În

justificarea interesului procesual, Asociația „C.” a precizat, în

esență, că are ca obiect de activitate promovarea

protecției mediului, având legitimare procesuală conform art. 20

alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2005, iar, în privința legalității

actului administrativ contestat, a invocat următoarele critici:

încălcarea dispozițiilor art. 20 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2005

referitoare la procedura dezbaterii publice; nedepunerea contractelor necesare

autorizării noii activități.

Înalta Curte

observă faptul că, potrivit susținerilor cuprinse în cererea

formulată, legitimarea procesuală a intervenientei este

justificată prin prisma obiectivelor referitoare la protecția

mediului prevăzute la art. 6 pct. 3 din Statutul asociației și

în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2005 privind

protecția mediului, conform cărora „Organizațiile

neguvernamentale care promovează protecția mediului au drept la

acțiune în justiție în probleme de mediu, având calitate

procesuală activă în litigiile care au ca obiect protecția

mediului”.

Totodată,

se constată că intervenienta urmărește asigurarea

protecției mediului în municipiul Râmnicu Vâlcea, ceea ce se circumscrie

noțiunii de interes legitim public, definit de art. 2 alin. (1) lit. r)

din Legea nr. 554/2004, în sensul de interes „care vizează […]

satisfacerea nevoilor comunitare […]”, și este un organism social

interesat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. s) din aceeași lege, în

înțelesul de „[…] asociații […] care au ca obiect de activitate

protecția drepturilor diferitelor categorii de cetățeni”.

În

măsura în care se reține că, în susținerea cererii

formulate, intervenienta - organism social interesat - justifică un

interes legitim public prin prisma dispozițiilor art. 20 alin. (6) din

O.U.G. nr. 195/2005 și art. 2 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 554/2004, ne

aflăm atât în ipoteza reglementată de prevederile art. 2 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 554/2004, conform cărora se încadrează în

noțiunea de persoană vătămată și „organismele sociale

care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat […] a unui

interes legitim public”, cât și în ipoteza reglementată de

prevederile art. 161 din Legea nr. 554/2004, conform cărora „instanța

de contencios administrativ poate introduce în cauză, la cerere,

organismele sociale interesate […]”.

Este

adevărat că, în litigiul de contencios administrativ de

față, având ca obiect anularea unor acte administrative adresate unui

subiect de drept, altul decât reclamanta și intervenienta, nu sunt

îndeplinite strict condițiile impuse de art. 61 alin. (2) C. proc. civ.,

întrucât intervenienta nu tinde să obțină exclusiv pentru sine

un anumit drept în raport cu actele contestate.

Însă, în

cauză, se constată că interesul urmărit de

intervenientă este convergent interesului urmărit de reclamantă,

constând în obținerea anulării actelor contestate, și se

observă, totodată, că susținerile din cererea de

intervenție sunt similare susținerilor din cererea de chemare în

judecată.

Astfel fiind,

Înalta Curte reține că cererea de intervenție formulată în

cauză se încadrează în ipoteza reglementată de art. 61 alin. (3)

C. proc. civ., fiind o cerere de „intervenția este accesorie”, întrucât

„sprijină numai apărarea” reclamantei.

În

consecință, în temeiul rolului său activ consacrat prin art. 22

C. proc. civ., înțelegând că finalitatea cererii incidentale cu care

a fost învestită vizează admiterea acțiunii introductive,

judecătorul cauzei trebuia să califice judicios cererea de

intervenție, în temeiul alin. (4) al acestui text de principiu, fiind

evidentă natura ei de intervenție accesorie.

Pentru toate

considerentele expuse, în temeiul art. 64 raportat la art. 63 și art. 61

alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de

intervenienta Asociația „C.”, va casa încheierea atacată și,

rejudecând, va admite cererea de intervenție accesorie formulată de

intervenienta Asociația „C.”.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de intervenienta Asociația „C.” împotriva Încheierii din

12 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2/2016.

Casează

încheierea atacată și, rejudecând, admite cererea de intervenție

accesorie formulată de intervenienta Asociația „C.”.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 22 iunie 2016.

Procesat de

GGC - LM