ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2087/2016
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2087/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 2087/2016
Asupra
recursului de față;
Din
examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în
judecată înregistrată la data de 7 ianuarie 2016 pe rolul Curții
de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și
fiscal, Asociația Speranța A. a solicitat, în contradictoriu cu
pârâtele Agenția Națională pentru Protecția Mediului
și SC „B.” SA, anularea Deciziei de soluționare a contestației
nr. 1/2682/FTP din 29 septembrie 2015 și a Revizuirii nr. 6 din data de 5
august 2015 a Autorizației de mediu nr. 6 din 27 iunie 2011 emisă
pentru SC „B.” SA.
Cererea de
intervenție principală și soluția Curții de apel
La termenul
de judecată din 7 aprilie 2016, Asociația „C.” a formulat cerere de
intervenție principală.
La termenul
de judecată din 12 mai 2016, Curtea de apel a pus în discuție
admisibilitatea cererii de intervenție principală, în raport cu
prevederile art. 64 alin. (2) C. proc. civ., iar, prin încheierea
pronunțată la termenul respectiv, a respins, ca inadmisibilă,
cererea de intervenție formulată de Asociația „C.”, reținând
următoarele:
În analiza
admisibilității cererii de intervenție în interes propriu,
trebuie să fie avut în vedere specificul contenciosului administrativ, în
raport cu prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004 și ale art. 61 C.
proc. civ., precum și faptul că litigiul are ca obiect anularea unor
acte administrative, nefiind dedus judecății în mod direct un drept
subiectiv.
Deși
titularul cererii de intervenție are posibilitatea de a solicita anularea
actelor administrative printr-o cerere de chemare în judecată
separată, nu sunt îndeplinite cerințele art. 61 C. proc. civ.,
întrucât nu se poate aprecia că intervenientul ar putea pretinde pentru
sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății și nici vreun
drept strâns legat de acesta.
Recursul declarat
de intervenientă
Împotriva
Încheierii din 12 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel
București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în
Dosarul nr. x/2/2016, a declarat recurs intervenienta Asociația „C.”.
Recurenta-intervenientă
susține că este admisibilă cererea de intervenție
principală, întrucât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de
art. 62 C. proc. civ.
În acest
sens, se arată că litigiul are ca obiect promovarea protecției
mediului, astfel că, în temeiul art. 20 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2005,
are dreptul la acțiune în justiție și calitate procesuală
activă în litigiile având ca obiect protecția mediului.
Întrucât
obiectul litigiului îl constituie anularea unei autorizații de mediu,
asociația justifică un interes propriu, deoarece urmărește
lipsirea de efecte a actului administrativ cu impact asupra mediului în Râmnicu
Vâlcea, susținând că autorizația de mediu revizuită permite
desfășurarea unei activități de transfer deșeuri
menajere în imediata apropiere a Râului Olt, ceea ce reprezintă o
problemă de mediu.
Recurenta
susține că descrierea în autorizația de mediu a
modalității de încărcare/descărcare a deșeurilor în
Stația de compost Râureni reprezintă, în fapt, o încălcare a
normelor de mediu, atâta timp cât platforma betonată din incintă
funcționează ca o veritabilă stație de transfer. Având în
vedere locația aleasă, respectiv pe marginea Râului Olt, precum
și riscul iminent de scurgeri de levigat din deșeuri depozitate, rezultă
că activitatea autorizată aduce grave prejudicii mediului
înconjurător. Totodată, recurenta menționează că,
pentru activitatea desfășurată în locația din Stația
de compost Râureni, pârâta a fost sancționată contravențional în
repetate rânduri.
II.
Considerentele Înaltei Curți
Examinând
încheierea atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă în
raport cu dispozițiile incidente, Înalta Curte constată că se
impune reformarea acesteia, în sensul admiterii în principiu a cererii de
intervenție, pentru considerentele arătate în continuare.
În
cauză, reclamanta Asociația Speranța A. a învestit instanța
de contencios administrativ cu o acțiune în anularea Deciziei de
soluționare a contestației nr. 1/2682/FTP din 29 septembrie 2015
și a Revizuirii nr. 6 din data de 5 august 2015 a Autorizației de
mediu nr. 6 din 27 iunie 2011 emisă pentru SC „B.” SA, invocând
următoarele critici în privința legalității actelor
contestate: nerespectarea procedurii de dezbatere publică; emiterea
autorizației în lipsa tuturor înscrisurilor necesare; nerespectarea art.
28 alin. (3) din caietul de sarcini, în ceea ce privește modul de
reglementare a activității de colectare a deșeurilor reziduale;
nedeținerea utilajelor specifice; neprezentarea destinației
deșeurilor reciclabile colectate separat, mențiune obligatorie
conform art. 28 alin. (3) din caietul de sarcini; lipsa menționării
cantităților de deșeuri colectate prin serviciul de salubrizare,
mențiune obligatorie conform anexei 4 la Ordinul ministrului mediului
și dezvoltării durabile nr. 1798/2007.
La data de 7
aprilie 2016, Asociația „C.” a formulat cerere de intervenție
principală, în temeiul art. 62 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3)
și (6) din O.U.G. nr. 195/2005, solicitând anularea Revizuirii nr. 6 din 5
august 2015 a Autorizației de mediu nr. 6 din 27 iunie 2011 emisă
pentru SC B. SA.
În
justificarea interesului procesual, Asociația „C.” a precizat, în
esență, că are ca obiect de activitate promovarea
protecției mediului, având legitimare procesuală conform art. 20
alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2005, iar, în privința legalității
actului administrativ contestat, a invocat următoarele critici:
încălcarea dispozițiilor art. 20 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2005
referitoare la procedura dezbaterii publice; nedepunerea contractelor necesare
autorizării noii activități.
Înalta Curte
observă faptul că, potrivit susținerilor cuprinse în cererea
formulată, legitimarea procesuală a intervenientei este
justificată prin prisma obiectivelor referitoare la protecția
mediului prevăzute la art. 6 pct. 3 din Statutul asociației și
în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2005 privind
protecția mediului, conform cărora „Organizațiile
neguvernamentale care promovează protecția mediului au drept la
acțiune în justiție în probleme de mediu, având calitate
procesuală activă în litigiile care au ca obiect protecția
mediului”.
Totodată,
se constată că intervenienta urmărește asigurarea
protecției mediului în municipiul Râmnicu Vâlcea, ceea ce se circumscrie
noțiunii de interes legitim public, definit de art. 2 alin. (1) lit. r)
din Legea nr. 554/2004, în sensul de interes „care vizează […]
satisfacerea nevoilor comunitare […]”, și este un organism social
interesat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. s) din aceeași lege, în
înțelesul de „[…] asociații […] care au ca obiect de activitate
protecția drepturilor diferitelor categorii de cetățeni”.
În
măsura în care se reține că, în susținerea cererii
formulate, intervenienta - organism social interesat - justifică un
interes legitim public prin prisma dispozițiilor art. 20 alin. (6) din
O.U.G. nr. 195/2005 și art. 2 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 554/2004, ne
aflăm atât în ipoteza reglementată de prevederile art. 2 alin. (1)
lit. a) din Legea nr. 554/2004, conform cărora se încadrează în
noțiunea de persoană vătămată și „organismele sociale
care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat […] a unui
interes legitim public”, cât și în ipoteza reglementată de
prevederile art. 161 din Legea nr. 554/2004, conform cărora „instanța
de contencios administrativ poate introduce în cauză, la cerere,
organismele sociale interesate […]”.
Este
adevărat că, în litigiul de contencios administrativ de
față, având ca obiect anularea unor acte administrative adresate unui
subiect de drept, altul decât reclamanta și intervenienta, nu sunt
îndeplinite strict condițiile impuse de art. 61 alin. (2) C. proc. civ.,
întrucât intervenienta nu tinde să obțină exclusiv pentru sine
un anumit drept în raport cu actele contestate.
Însă, în
cauză, se constată că interesul urmărit de
intervenientă este convergent interesului urmărit de reclamantă,
constând în obținerea anulării actelor contestate, și se
observă, totodată, că susținerile din cererea de
intervenție sunt similare susținerilor din cererea de chemare în
judecată.
Astfel fiind,
Înalta Curte reține că cererea de intervenție formulată în
cauză se încadrează în ipoteza reglementată de art. 61 alin. (3)
C. proc. civ., fiind o cerere de „intervenția este accesorie”, întrucât
„sprijină numai apărarea” reclamantei.
În
consecință, în temeiul rolului său activ consacrat prin art. 22
C. proc. civ., înțelegând că finalitatea cererii incidentale cu care
a fost învestită vizează admiterea acțiunii introductive,
judecătorul cauzei trebuia să califice judicios cererea de
intervenție, în temeiul alin. (4) al acestui text de principiu, fiind
evidentă natura ei de intervenție accesorie.
Pentru toate
considerentele expuse, în temeiul art. 64 raportat la art. 63 și art. 61
alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de
intervenienta Asociația „C.”, va casa încheierea atacată și,
rejudecând, va admite cererea de intervenție accesorie formulată de
intervenienta Asociația „C.”.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Admite
recursul declarat de intervenienta Asociația „C.” împotriva Încheierii din
12 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția
a VIII-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2/2016.
Casează
încheierea atacată și, rejudecând, admite cererea de intervenție
accesorie formulată de intervenienta Asociația „C.”.
Definitivă.
Pronunțată
în ședință publică astăzi, 22 iunie 2016.
Procesat de