ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2087/2016

Decizia nr. 2087/2016 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 7 ianuarie 2016 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, Asociația Speranța A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională pentru Protecția Mediului și SC „B.” SA, anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 1/2682/FTP din 29 septembrie 2015 și a Revizuirii nr. 6 din data de 5 august 2015 a Autorizației de mediu nr. 6 din 27 iunie 2011 emisă pentru SC „B.” SA. 2. Cererea de intervenție principală și soluția Curții de apel La termenul de judecată din 7 aprilie 2016, Asociația „C.” a formulat cerere de intervenție principală.

La termenul de judecată din 12 mai 2016, Curtea de apel a pus în discuție admisibilitatea cererii de intervenție principală, în raport cu prevederile art. 64 alin. (2) C. proc. civ., iar, prin încheierea pronunțată la termenul respectiv, a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenție formulată de Asociația „C.”, reținând următoarele: În analiza admisibilității cererii de intervenție în interes propriu, trebuie să fie avut în vedere specificul contenciosului administrativ, în raport cu prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004 și ale art. 61 C. proc. civ., precum și faptul că litigiul are ca obiect anularea unor acte administrative, nefiind dedus judecății în mod direct un drept subiectiv.

Deși titularul cererii de intervenție are posibilitatea de a solicita anularea actelor administrative printr-o cerere de chemare în judecată separată, nu sunt îndeplinite cerințele art. 61 C. proc. civ., întrucât nu se poate aprecia că intervenientul ar putea pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății și nici vreun drept strâns legat de acesta. 3. Recursul declarat de intervenientă Împotriva Încheierii din 12 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2/2016, a declarat recurs intervenienta Asociația „C.”. Recurenta-intervenientă susține că este admisibilă cererea de intervenție principală, întrucât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 62 C. proc.

civ. În acest sens, se arată că litigiul are ca obiect promovarea protecției mediului, astfel că, în temeiul art. 20 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2005, are dreptul la acțiune în justiție și calitate procesuală activă în litigiile având ca obiect protecția mediului. Întrucât obiectul litigiului îl constituie anularea unei autorizații de mediu, asociația justifică un interes propriu, deoarece urmărește lipsirea de efecte a actului administrativ cu impact asupra mediului în Râmnicu Vâlcea, susținând că autorizația de mediu revizuită permite desfășurarea unei activități de transfer deșeuri menajere în imediata apropiere a Râului Olt, ceea ce reprezintă o problemă de mediu. Recurenta susține că descrierea în autorizația de mediu a modalității de încărcare/descărcare a deșeurilor în Stația de compost Râureni reprezintă, în fapt, o încălcare a normelor de mediu, atâta timp cât platforma betonată din incintă funcționează ca o veritabilă stație de transfer.

Având în vedere locația aleasă, respectiv pe marginea Râului Olt, precum și riscul iminent de scurgeri de levigat din deșeuri depozitate, rezultă că activitatea autorizată aduce grave prejudicii mediului înconjurător. Totodată, recurenta menționează că, pentru activitatea desfășurată în locația din Stația de compost Râureni, pârâta a fost sancționată contravențional în repetate rânduri. II. Considerentele Înaltei Curți Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă în raport cu dispozițiile incidente, Înalta Curte constată că se impune reformarea acesteia, în sensul admiterii în principiu a cererii de intervenție, pentru considerentele arătate în continuare.

În cauză, reclamanta Asociația Speranța A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune în anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 1/2682/FTP din 29 septembrie 2015 și a Revizuirii nr. 6 din data de 5 august 2015 a Autorizației de mediu nr. 6 din 27 iunie 2011 emisă pentru SC „B.” SA, invocând următoarele critici în privința legalității actelor contestate: nerespectarea procedurii de dezbatere publică; emiterea autorizației în lipsa tuturor înscrisurilor necesare; nerespectarea art. 28 alin. (3) din caietul de sarcini, în ceea ce privește modul de reglementare a activității de colectare a deșeurilor reziduale; nedeținerea utilajelor specifice; neprezentarea destinației deșeurilor reciclabile colectate separat, mențiune obligatorie conform art. 28 alin. (3) din caietul de sarcini; lipsa menționării cantităților de deșeuri colectate prin serviciul de salubrizare, mențiune obligatorie conform anexei 4 la Ordinul ministrului mediului și dezvoltării durabile nr. 1798/2007.

La data de 7 aprilie 2016, Asociația „C.” a formulat cerere de intervenție principală, în temeiul art. 62 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) și (6) din O.U.G. nr. 195/2005, solicitând anularea Revizuirii nr. 6 din 5 august 2015 a Autorizației de mediu nr. 6 din 27 iunie 2011 emisă pentru SC B. SA. În justificarea interesului procesual, Asociația „C.” a precizat, în esență, că are ca obiect de activitate promovarea protecției mediului, având legitimare procesuală conform art. 20 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2005, iar, în privința legalității actului administrativ contestat, a invocat următoarele critici: încălcarea dispozițiilor art. 20 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2005 referitoare la procedura dezbaterii publice; nedepunerea contractelor necesare autorizării noii activități.

Înalta Curte observă faptul că, potrivit susținerilor cuprinse în cererea formulată, legitimarea procesuală a intervenientei este justificată prin prisma obiectivelor referitoare la protecția mediului prevăzute la art. 6 pct. 3 din Statutul asociației și în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului, conform cărora „Organizațiile neguvernamentale care promovează protecția mediului au drept la acțiune în justiție în probleme de mediu, având calitate procesuală activă în litigiile care au ca obiect protecția mediului”.

Totodată, se constată că intervenienta urmărește asigurarea protecției mediului în municipiul Râmnicu Vâlcea, ceea ce se circumscrie noțiunii de interes legitim public, definit de art. 2 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 554/2004, în sensul de interes „care vizează […] satisfacerea nevoilor comunitare […]”, și este un organism social interesat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. s) din aceeași lege, în înțelesul de „[…] asociații […] care au ca obiect de activitate protecția drepturilor diferitelor categorii de cetățeni”. În măsura în care se reține că, în susținerea cererii formulate, intervenienta - organism social interesat - justifică un interes legitim public prin prisma dispozițiilor art. 20 alin. (6) din O.U.G.

nr. 195/2005 și art. 2 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 554/2004, ne aflăm atât în ipoteza reglementată de prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, conform cărora se încadrează în noțiunea de persoană vătămată și „organismele sociale care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat […] a unui interes legitim public”, cât și în ipoteza reglementată de prevederile art. 161 din Legea nr. 554/2004, conform cărora „instanța de contencios administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate […]”. Este adevărat că, în litigiul de contencios administrativ de față, având ca obiect anularea unor acte administrative adresate unui subiect de drept, altul decât reclamanta și intervenienta, nu sunt îndeplinite strict condițiile impuse de art. 61 alin. (2) C. proc.

civ., întrucât intervenienta nu tinde să obțină exclusiv pentru sine un anumit drept în raport cu actele contestate. Însă, în cauză, se constată că interesul urmărit de intervenientă este convergent interesului urmărit de reclamantă, constând în obținerea anulării actelor contestate, și se observă, totodată, că susținerile din cererea de intervenție sunt similare susținerilor din cererea de chemare în judecată. Astfel fiind, Înalta Curte reține că cererea de intervenție formulată în cauză se încadrează în ipoteza reglementată de art. 61 alin. (3) C. proc. civ., fiind o cerere de „intervenția este accesorie”, întrucât „sprijină numai apărarea” reclamantei. În consecință, în temeiul rolului său activ consacrat prin art. 22 C. proc.

civ., înțelegând că finalitatea cererii incidentale cu care a fost învestită vizează admiterea acțiunii introductive, judecătorul cauzei trebuia să califice judicios cererea de intervenție, în temeiul alin. (4) al acestui text de principiu, fiind evidentă natura ei de intervenție accesorie. Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 64 raportat la art. 63 și art. 61 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de intervenienta Asociația „C.”, va casa încheierea atacată și, rejudecând, va admite cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta Asociația „C.”.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de intervenienta Asociația „C.” împotriva Încheierii din 12 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2/2016. Casează încheierea atacată și, rejudecând, admite cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta Asociația „C.”. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 iunie 2016. Procesat de GGC - LM