ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1557/2016

Decizia nr. 1557/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. X din 25 iulie 2012.

1.2. Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 154 din 8 mai 2014, a respins acțiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

2.1 Recursul

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a susținut, în esență, aceleași critici exprimate și în cererea de chemare în judecată cu privire la netemeinicia și nelegalitatea Raportului de evaluare nr. Y din 6 septembrie 2013, arătând că în mod greșit a fost reținut în sarcina sa conflictul de interese prevăzut de dispozițiile Legii nr. 161/2003 coroborate cu cele ale Legii nr. 215/2001 și Legii nr. 393/ 2004.

În opinia recurentului, în mod eronat a fost respinsă cererea sa privind anularea raportului de evaluare menționat, fără a fi analizate susținerile legate de faptul că în ceea *ce-l privește, prin Ordonanța din 13 iunie 2012 în Dosarul nr. x/P/2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea de conflict de interese prev. de art. 253

1

C. pen. Soluția a fost menținută și prin Rezoluția din 3 iulie 2012 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, fiind respinsă plângerea împotriva Ordonanței din 13 iunie 2012 dată în cauza ce a format obiectul Dosarului nr. x/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

De asemenea, s-a menționat că Hotărârile Consiliului Local al comunei B. din 2010 și 2011, nu au fost supuse controlului de legalitate de Prefectul județului Mehedinți.

A mai susținut recurentul că nu poate fi reținut conflictul de interese prev. la pct. 1 din raportul de evaluare întrucât, în calitate de consilier local, nu a votat pentru concesionarea către soția sa a terenului ce aparținea comunei B., ci a votat pentru concesionarea suprafeței de pășune/izlaz comunal fără a se face vreo mențiune cu privire la cuantumul redevenței sau la persoanele care urmau să concesioneze terenurile.

2.2. Întâmpinarea

Intimata Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare prin care a solicitat menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate și respingerea recursului ca nefondat, arătând că prin raportul de evaluare contestat, în mod corect s-a reținut conflictul de interese de natură administrativă în sarcina recurentului, care este independent de reținerea sau nu a infracțiunii de conflict de interese.

2.3. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 2 octombrie 2015, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., sens în care a fost pronunțată Încheierea de ședință din 12 noiembrie 2016.

Înalta Curte, analizând recursul formulat reține că acesta este nefondat pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Prin Raportul de evaluare nr. Y din 6 septembrie 2013, Agenția Națională de Integritate a reținut în sarcina recurentului-reclamant la pct. 1 al raportului, conflictul de interese și respectiv încălcarea prevederilor art. 70 din Legea nr. 161/2003 coroborate cu cele ale art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 77 din Legea nr. 393/2004 privind statutul aleșilor locali.

La pct. 2 al raportului s-a reținut conflictul de interese prev. de art. 253

1

C. pen.

Sunt adevărate susținerile recurentului privind soluția organelor de cercetare penală de neîncepere a urmăririi penale față de persoana sa pentru infracțiunea de conflict de interese prevăzută de art. 253

1

C. pen., însă, în cauza de față se analizează conflictul de interese de natură administrativă, iar soluția din dosarul penal nu prezintă relevanță asupra deciziei ce va fi pronunțată de instanța de contencios administrativ deoarece răspunderea administrativă și penală în materia conflictului de interese sunt diferite prin conținut și consecințe.

Hotărârea instanței de contencios administrativ este pronunțată ca urmare a aplicării normelor de drept administrativ, în timp ce hotărârea penală are în vedere dispozițiile C. pen. cu privire la faptă și făptuitor.

Prin urmare, susținerile recurentului referitoare la soluția în cauza penală, astfel cum a reținut în mod corect și instanța de fond, nu pot influența decizia instanței de contencios administrativ, existența conflictului de interese de natură administrativă fiind independentă de reținerea sau nu a infracțiunii de conflict de interese.

Referitor la neexercitarea controlului de legalitate de către Prefectul județului Mehedinți în ceea ce privește Hotărârile Consiliului local Mehedinți din 2010 și 2011, această situație excede cadrului procesual și nu influențează analiza conflictului de interese de natură administrativă în cauza de față.

Soluția instanței de fond prin care s-a respins acțiunea reclamantului privind anularea raportului de evaluare contestat în cauză, este legală și temeinică.

Textele incidente speței sunt, în primul rând, cele cuprinse în art. 32 din Legea nr. 176/2010 și art. 70, 71 și 77 din Legea nr. 161/2003.

Conflictul de interese privind aleșii locali este reglementat de prevederile Legii nr. 161/2003, astfel: "art. 70 - Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative; art. 71 - Principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice sunt: imparțialitatea, integritatea, transparența deciziei și supremația interesului public; art. 77 - Conflictele de interese pentru președinții și vicepreședinții consiliilor județene sau consilierii locali și județeni sunt prevăzute în art. 46 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, cu modificările și completările ulterioare".

Conform art. 46 alin. (1) din Legea nr. 251/2001: "Nu poate lua parte la deliberare și la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soț, soție, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local".

De asemenea, Legea nr. 393/2004 privind statutul aleșilor locali prevede: "Art. 75 lit. a) - Aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: a) soț, soție, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv.

Art. 77 - "(1) Consilierii județeni și consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea și adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii. (2) În situațiile prevăzute la alin. (1), consilierii locali și consilierii județeni sunt obligați să anunțe, la începutul dezbaterilor, interesul personal pe care îl au în problema respectivă. (3) Anunțarea interesului personal și abținerea de la vot se consemnează în mod obligatoriu în procesul-verbal al ședinței".

În cauză este dovedită participarea recurentului la deliberarea și votul pentru adoptarea unor hotărâri ale consiliului local prin care s-a aprobat arendarea pășunii comunale, pășune din care și soția sa deținea în arendă o suprafață de 24,34 ha. De asemenea, din actele dosarului rezultă interesul personal de natură patrimonială al reclamantului pentru sine și pentru soția sa.

Astfel, rezultă din actele depuse la dosarul cauzei că soția reclamantului a încheiat cu Primăria Comunei B. Contractul de arendare din 8 ianuarie 2013 pentru suprafața de 24,34 ha pășune la un preț de 5 lei/ha pe o perioadă de 5 ani până la 8 ianuarie 2015.

Din procesele-verbale ale ședințelor din 26 martie 2010 și din 19 ianuarie 2011 rezultă că recurentul-reclamant a participat și susținut personal concesionarea suprafețelor din islazul comunal. Mai mult, a întocmit și referat în acest sens, votând pentru concesionarea/arendarea acestor suprafețe, fapt concretizat prin Hotărârile Consiliului Local al Comunei B. din 2010 și 2011.

De altfel, este evident că acesta, cunoștea faptul că soția sa C., a încheiat Contractul de arendare din 8 ianuarie 2010 aflat în derulare și avea posibilitatea să anticipeze că aceasta va beneficia de un avantaj material în urma contractului, care va fi menținut pe durata de 5 ani prevăzută în contract.

De asemenea, având în vedere că soția recurentului a încheiat Contractul din 8 ianuarie 2010 pe o perioadă de 5 ani la un preț de 5 lei/ha, menținut și după adoptarea Hotărârilor Consiliului Local din 2010 și 2011, care prevedeau un preț de 50 lei/ha, aceasta a realizat foloase materiale inclusiv din perspectiva prețului arendei dar și urmare a subvențiilor considerabile acordate de A.P.I.A., pentru suprafața concesionată, fapt constatat și prin Ordonanța din 12 octombrie 2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu-Severin, necontestat și neinfirmat în vreun fel sub acest aspect.

Nu prezintă importanță faptul că recurentul nu a votat în mod expres pentru încheierea contractului de concesiune nominal cu soția sa, întrucât aceasta, așa cum s-a reținut, a încheiat contractul în vederea obținerii unor beneficii, a unui folos material, care profita familiei recurentului, cu atât mai mult cu cât nu s-a dovedit în cauză că a intervenit o încetare a regimului comunității legale în condițiile dispozițiilor C. civ.

Având în vedere aspectele menționate, în raport de situația de fapt și de dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale Legii nr. 393/2004, citate anterior, instanța de recurs reține că recurentul prin participarea la deliberarea și adoptarea Hotărârilor Consiliului local al comunei B. din 2010 și 2011, fără a anunța la începutul dezbaterilor interesul personal de natură patrimonială pentru sine și soția sa în problema supusă dezbaterii, respectiv încheierea și derularea contractului de arendă încheiat de aceasta, a încălcat dispozițiile legale privind conflictul de interese.

În consecință, în mod corect instanța de fond a respins acțiunea reclamantului și a confirmat Raportul de evaluare nr. X din 25 iulie 2012 emis de A.N.I.

Dincolo de aceste aspecte, în cauză, cu ocazia deliberării, unul dintre membrii completului de judecată a menționat incidența în speță a Deciziei Curții Constituționale nr. 449/2015, ceea ce ar conduce la repunerea pe rol a cauzei și punerea acestei chestiuni în discuția părților.

Potrivit opiniei majoritare, o astfel de situație impune următoarele precizări:

Prin Decizia nr. 449/2015 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 625/18.08.2015, s-a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a disp. art. 1 alin. (1) pct. 30, art. 8, art. 10, art. 11, art. 25 și art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010.

În prezenta cauză, de interes ar fi prevederile art. 11 din Legea nr. 176/2010, conform cărora "activitatea de evaluare a declarației de avere, a datelor și informațiilor privind averea existentă, precum și a modificărilor patrimoniale intervenite existente în perioada exercitării funcțiilor ori demnităților publice, precum și cea de evaluare a conflictelor de interese și a incompatibilităților se efectuează atât pe durata funcțiilor ori demnităților publice, cât și în decursul a 3 (trei) ani după încetarea acestora".

Autorul excepției de neconstituționalitate a susținut că textul nu are în vedere criteriul de referință - data săvârșirii faptelor și care constituie abatere disciplinară, ci este raportat la funcția și durata exercitării acesteia, fără a se limita cercetarea măcar la ultimii trei ani, în sens contrar ajungându-se ca evaluarea să se poată face oricând, chiar și la 10 (zece) ani de la data săvârșirii abaterii disciplinare.

Curtea Constituțională, în considerentele deciziei, a arătat că activitatea de evaluare se efectuează într-un termen maxim de 3 (trei) ani de la data încetării funcției/demnității publice, iar regulile și termenele în care răspunderea civilă/delictuală sau pentru faptă proprie, penală sau administrativă (disciplinară) se prescrie, nemaiputând fi angajată, sunt reglementate de normele specifice acestor materii.

Curtea Constituțională a motivat că în materie civilă, care acoperă și sfera administrativă, se aplică termenul general de prescripție de 3 (trei) ani prevăzut de art. 2517 C. civ., sau în funcție de momentul săvârșirii faptei, termenul de 3 (trei) ani prevăzut de disp. art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

În opinia Curții Constituționale, instanța de contencios administrativ va verifica dacă nu s-a împlinit termenul general de prescripție sus-menționat care începe să curgă de la data săvârșirii faptei susceptibile de a fi considerată conflict de interese ori cauză de incompatibilitate.

Răspunderea administrativă poate fi disciplinară, contravențională și patrimonială.

Cele trei tipuri ale răspunderii administrative presupun declanșarea unor proceduri prealabile, dispuse în acte normative ce au un caracter special, derogatoriu de la dispozițiile Legii nr. 161/2003 sau Legii nr. 176/ 2010.

În cadrul acțiunii ce are ca obiect anularea raportului de evaluare se analizează legalitatea unui act administrativ, fără a se stabili răspunderea administrativă în persoana celui evaluat.

Instanța de contencios administrativ nu poate analiza o eventuală răspundere contravențională în lipsa încheierii procesului-verbal de contravenție sau disciplinară, în lipsa cercetării prealabile disciplinare și a emiterii unui act de sancționare.

De asemenea, răspunderea patrimonială poate interveni numai după ce actul administrativ emis de reclamant s-a constatat a fi nelegal.

În ipoteza în care raportul de evaluare este constatat de instanța de contencios administrativ ca fiind legal întocmit, pe cale civilă și nu administrativă, personale prejudiciate pot acționa împotriva alesului local pentru eventualele prejudicii cauzate acestora, în termenul de prescripție aplicabil raporturilor de drept civil.

Mai mult, disp. art. 3 din Decretul nr. 167/1968 privitor la prescripția extinctivă sau disp. art. 2507 C. civ., privind renunțarea la prescripție, nu sunt aplicabile raporturilor de drept administrativ deoarece legile speciale în materie conțin dispoziții derogatorii de la acestea.

În concluzie, analiza prescripției răspunderii administrative poate fi efectuată de instanța învestită cu o acțiune în răspundere disciplinară, contravențională sau patrimonială și nu de instanța de contencios administrativ învestită cu analiza legalității actului administrativ emis de autoritatea competentă.

De asemenea, textul art. 11 din Legea nr. 176/2010, stabilește doar termenul maxim în interiorul căruia A.N.I. poate exercita activitatea de evaluare potrivit competențelor sale și nu conține vreo reglementare referitoare la prescripția răspunderii disciplinare a persoanei evaluate, aceasta fiind o chestiune ulterioară rămânerii definitive a raportului de evaluare și reglementată în normele și regulamentele fiecărei funcții/demnități publice.

Față de considerentele expuse, în opinia majoritară, se apreciază că este respectată decizia Curții Constituționale în spiritul său, avându-se în vedere că autorul excepției a înțeles să critice textul legii din perspectiva unei eventuale prescripții a răspunderii disciplinare și numai instanța învestită cu o atare acțiune se poate pronunța asupra acesteia, cum s-a afirmat mai sus.

Cu privire la celelalte sancțiuni intervenite ca urmare a rămânerii definitive a raportului de evaluare (destituirea din funcție, interdicția de a mai putea fi avansată în funcție), rezultă că nu au fost avute în vedere la pronunțarea deciziei Curții Constituționale și nu se înscriu în categoria elementelor ce țin de analiza răspunderii administrative, astfel încât s-a considerat că nu este necesară repunerea cauzei pe rol și punerea în discuția părților a considerentelor Deciziei nr. 449/2015.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge, cu majoritate, recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 154 din 8 mai 2014 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefundat.

Cu opinia separată a domnului judecător D., în sensul incidenței în cauză a considerentelor din Decizia nr. 449/2015 a Curții Constituționale cu privire la prescripția răspunderii administrative (disciplinare), ceea ce impunea punerea în discuția părților și repunerea pe rol a cauzei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 mai 2016.

Procesat de GGC - MI