ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 938/2016

Decizia nr. 938/2016

Asupra cauzei

de față constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 13 iulie 2015 pe rolul Judecătoriei sectorului 1

București, reclamanții A., B. și C. au solicitat, în

contradictoriu cu Statul Român prin D. și Municipiul București prin primar

general a se constata moștenirea vacantă de pe urma defunctei E.,

decedată la data de 12 septembrie  2012, cu ultimul domiciliu în

municipiul Piatra Neamț, județ Neamț și că unicii

moștenitori ai masei succesorale sunt acești pârâți cu care înteleg

să se judece. De asemenea, au mai cerut să se constate că au

dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 250

mp, situat în București, sector 1, prin efectul uzucapiunii de 30 de ani

și prin joncțiunea posesiilor autorilor, precum și dreptul de

proprietate prin accesiune imobiliară artificială asupra

construcției situate pe teren.

Prin

sentința nr. 9907 din 25 mai 2015, Judecătoria sectorului 1

București a admis excepția de necompetență

teritorială, invocată din oficiu și a declinat cauza în favoarea

Judecătoriei Piatra Neamț.

La adoptarea

soluției, s-a reținut că cererea principală/capătul

principal are ca obiect constatarea vacanței moștenirii rămase

de pe urma defunctei E. decedată, cu ultimul domiciliu în municipiul

Piatra Neamț, județ Neamț și, pe cale de

consecință, faptul că pârâții sunt unicii moștenitori

ai acesteia.

Potrivit

dispozițiilor art. 30 alin. (3) C. proc. civ., cererea principală

poate cuprinde atât capete de cerere principale, cât și capete de cerere

accesorii, iar conform alin. (4), cererile accesorii sunt acele cereri a

căror soluționare depinde de soluția dată unui capăt

de cerere principal.

În

condițiile în care reclamanții au formulat capătul 1 de cerere

(capătul principal de cerere), indicând și cadrul procesual pasiv al

acțiunii introductive, s-a constatat că, deopotrivă, atât cadrul

procesual pasiv și implicit cercetarea și soluționarea capetelor

2 și 3 de cerere depind de soluția ce va fi pronunțată

asupra capătului 1 (principal de cerere), operând prorogarea legală

de competență instituită de art. 123 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, cum

cererea principală este de competența exclusivă a instanței

de la ultimul domiciliu al defunctei E., care este în municipiul Piatra

Neamț, județ Neamț (art. 118 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.), revine

acestei instanțe competența de a judeca capetele 2 și 3 de

cerere.

Pricina a

fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra Neamț la data de

13 iulie 2016, iar la termenul de judecată din 09 februarie 2016,

instanța a disjuns capătul de cerere privind constatarea dreptului de

proprietate prin efectul uzucapiunii și capătul de cerere referitor

la constatarea dreptului de proprietate prin accesiune imobiliară,

formându-se Dosarul nr. x/279/2016.

În cadrul

acestui dosar, prin sentința nr. 559 din 9 februarie 2016, instanța a

admis excepția de necompetență teritorială, invocată,

din oficiu și a declinat cauza în favoarea Judecătoriei sectorului 1

București. A constatat ivit conflictul negativ de competență

între cele două instanțe și a înaintat dosarul spre

soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Întrucât

capetele 2 și 3 din cererea introductivă au ca obiect constatarea

dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 250 mp

situat în București, sector 1, s-a constatat incidența

dispozițiilor art. 125 raportat la art. 117 C. proc. civ., care

stipulează că Înalta,,Cererile privitoare la drepturile reale

imobiliare se introduc numai la instanța în a cărei

circumscripție este situat imobilul”,competența teritorială în

acest caz aparținând Judecătoriei sectorului 1 București.

Acțiunea

formulată de reclamanți cuprinde mai multe capete de cerere, care nu

au caracter accesoriu unele față de celelalte, primul petit având ca

obiect constatarea vacanței succesorale, iar capetele 2 și 3 de

cerere vizând uzucapiunea și accesiunea imobiliară, normele de

competență teritorială de ordine publică fiind diferite

pentru fiecare dintre acestea.

Chiar

dacă, în speță, soluționarea capetelor 2 și 3 de

cerere depind de modul de rezolvare a petitului având ca obiect constatarea

vacanței succesorale sub aspectul stabilirii cadrului procesual pasiv,

aceasta nu determină calificarea lor drept cereri accesorii, fiind în

realitate capete de cerere principale formulate în aceeași cerere

introductivă de instanță cărora nu li se aplică

regulile privind prorogarea de competență.

Învestită

cu soluționarea conflictului negativ de competență, în ceea ce

privește capetele 2 și 3 ale cererii de chemare în judecată,

având ca obiect constatarea dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii

și, respectiv, prin accesiune imobiliară artificială, Înalta

Curte va constata că, în cauză, competența

soluționării celor două cereri revine Judecătoriei sectorului

1 București, pentru considerentele ce succed:

Acțiunea

formulată de reclamanții A., B. și C. în contradictoriu cu

Statul Român prin D. și Municipiul București prin primar general cuprinde

mai multe capete de cerere care nu au caracter accesoriu unele față

de celelalte, în sensul art. 30 alin. (4) C. proc. civ. pentru a fi aplicabile

dispozițiile art. 123 C. proc. civ., astfel încât să opereze

prorogarea de competență. Din acest considerent, s-a și disjuns

soluționarea celor din urmă având ca obiect uzucapiune și accesiune

imobiliară artificială.

C. proc. civ.

reglementează norme de competență teritorială de ordine

publică diferite pentru primul capăt de cerere (art. 118 C. proc.

civ.) și pentru ultimele două capete de cerere (art. 117 C. proc.

civ.).

Astfel, a

rămas în discuție soluționarea conflictului negativ de

competență ivit între cele două instanțe numai în ceea ce

privește cererile privitoare la dobândirea dreptului de proprietate

imobiliară, guvernate de regulile de competență cuprinse în art.

117 C. proc. civ.

Aceste

petite, având ca obiect constatarea dreptului de proprietate asupra terenului

în suprafață de 250 mp situat în București, sector 1, prin

efectul uzucapiunii de 30 de ani și prin joncțiunea posesiilor

autorilor, respectiv, prin accesiune imobiliară artificială asupra

construcției situate pe acest teren pot fi calificate drept acțiuni

reale privitoare la bunuri imobile, intrând în domeniul de aplicare al art. 117

C. proc. civ.

Alin. (1) al art.

117 care stipulează că ,,Cererile privitoare la drepturile reale

imobiliare se introduc numai la instanța în a cărei

circumscripție este situat imobilul” se referă generic la orice

cereri prin care se valorifică un drept real imobiliar, drept de

proprietate sau dezmembrămintele acestuia, iar alineatul 3 din

aceeași normă adaugă explicit cereri prin care se

valorifică un drept real cu privire la un imobil, însă enumerarea nu

este limitativă, relevantă fiind natura dreptului valorificat prin

cerere, și anume aceea de drept real.

Practica

judiciară și doctrina sunt unanime în acest sens, fiind cuprinse în

sfera de aplicare a dispozițiilor enunțate mai sus cereri, precum:

cererea în revendicarea imobilului, acțiunile confesorii și

negatorii, cererea în constatarea existenței ori a inexistenței unui

drept real, cererile posesorii, cele referitoare la grănițuire

și îngrădirile dreptului de proprietate imobiliară, cereri în

materie de ipotecă, gaj, drept de preferință, drept de

retenție, cererile de împărțeală judiciară a unui

imobil, în condițiile legii.

De altfel, criteriul

pentru determinarea competenței teritoriale a cererilor de față

rezultă și din prevederile art. 125 C. proc. civ., potrivit

cărora,,În cererile pentru constatarea existenței sau

inexistenței unui drept, competența instanței se determină

după regulile prevăzute pentru cererile având ca obiect realizarea

dreptului”.

Având în

vedere că dispozițiile consacrate de art. 117 C. proc. civ.,

incidente în speță, reglementează un caz de competență

teritorială exclusivă de la care nu sunt permise derogări,

această regulă ținând și de buna administrare a

justiției sub aspect probatoriu, urmează ca Înalta Curte să

stabilească competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei sectorului 1 București, instanța în a cărei

circumscripție este situat imobilul supus uzucapiunii și accesiunii

imobiliare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului

1 București.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 19 aprilie 2016.