Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.09.2016
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1474/2016

HOTĂRÂRE
07.09.2016
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1474/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 1474/2016 Asupra cauzei de fața, reține următoarele; Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/101/2015, la data de 20 martie 2015, contestatorul A. a chemat în judecată pe pârâta B. Mehedinți solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei nr. 135150 din data de 13 octombrie 2014 emisă de către pârâtă privind acordarea pensiei de invaliditate și obligarea acesteia la recalcularea drepturilor de pensie cuvenite. În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 68, 69, 94, 98 și 153 din Legea nr. 263/2010. Judecata în primă instanță.

Tribunalul Mehedinți, prin sentința civilă nr. 95 din 11 decembrie 2015, a admis contestația formulată de contestatorul A. în contradictoriu cu intimata B. Mehedinți, a dispus anularea Deciziei nr. 135150 din 13 octombrie 2014 emisă de C. Mehedinți, a dispus emiterea unei noi decizii privind acordarea pensiei de invaliditate de schimbare grad prin luarea în considerare a stagiului potențial prevăzut de lege pentru gradul II de invaliditate, fiind considerat ca îndeplinit stagiul de cotizare necesar. A dispus obligarea pârâtei la plata către reclamant a diferențelor dintre pensia astfel calculată și cea plătită începând cu data de 01 octombrie 2014 și păm la data punerii în plată a noii decizii.

Judecata în apel. Prin Decizia civilă nr. 1725 din 17 martie 2016, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a admis apelul declarat de apelanta B. Mehedinți împotriva sentinței civile nr. 95 din 11 decembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, a schimbat în tot sentința tribunalului, în sensul că a respins în întregime acțiunea. Judecata în recurs. La data de 21 iunie 2016 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost înregistrat recursul exercitat de reclamantul A. împotriva deciziei curții de apel și repartizat Completului filtru nr. 10 (C.F. 10). Prin rezoluția completului de filtru din 24 iunie 2016, s-a dispus întocmirea de către magistratul asistent a raportului asupra admisibilității, în principiu, a recursului, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ. După analiza raportului asupra admisibilității în principiu a recursului în complet de filtru, prin rezoluția din 13 iulie 2016, a fost dispusă comunicarea acestuia părților în vederea formulării unui punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, așa cum impun dispozițiile art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicat. Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 18 iulie 2016, conform dovezilor aflate la filele 20 și 21 iar la data de 28 iulie 2016, intimata a depus punct de vedere la raport prin care a solicitat respingerea ca inadmisibil a recursului. Completul de filtru.

Potrivit dispozițiilor art. 149 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, "Deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii și de casele de pensii sectoriale pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrala de Contestații, respectiv la comisiile de contestații care funcționează în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații". De asemenea, în conformitate cu art. 154 din același act normativ. "Cererile îndreptate împotriva Casei Naționale pentru Pensionari, a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei raza teritorială ip are domiciliul ori sediul reclamantul.

(2) Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei, rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul". Totodată, dispozițiile art. 155 din legea amintită prevăd că împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă. Hotărârile curților de apel, precum și hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive. Art. 156 stipulează că "Prevederile prezentei legi, referitoare la jurisdicția asigurărilor sociale, se completează cu dispozițiile C. proc. civ. Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în art. 634 alin. (1) pct. 4 definește noțiunea de hotărâri definitive ca fiind hotărârile care nu sunt supuse apelului, și nici recursului; hotărârile date în prima instanță, fără drept de apel, neatacate cu recurs; hotărârile date în primă instanța, care nu au fost atacate cu apel; hotărârile date în apel, fără drept de recurs.

precum și cele neatacate cu recurs;, hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii; orice alte hotărâri, care, potrivii. legii, nu mai pot fi atacate cu recurs". De asemenea, art. 18 din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. de proc. civ., prevede că hotărârile pronunțate în cererile privitoare la conflictele de munca și de asigurări sociale, nu suni supuse recursului. Din interpretarea sistematică și literală a prevederilor legale evocate, rezultă că deciziile curților de apel pronunțate în materia litigiilor de asigurări sociale în cafea de atac a apelului nu mai pot fi supuse controlului judecătoresc, prin exercitarea căii de atac a recursului.

Obiectul prezentului dosar îl reprezintă un litigiu de asigurări sociale, respectiv contestația reclamantului A. împotriva Deciziei nr. 135159 din 13 octombrie 2014 emisă de B., Mehedinți prin care se susține că, în mod eronat, a fost determinat cuantumul pensiei de invaliditate ce j se cuvenea. Prin Decizia civilă nr. 1725 din 17 martie 2016 Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a soluționat apelul exercitat de pârâta B. Mehedinți împotriva sentinței tribunalului, în sensul în care a admis apelul, a schimbat în tot sentința pronunțată în primă instanță, și a respins contestația, ca neîntemeiată, decizie definitivă, potrivit propriilor mențiuni. Prin urmare, se reține că în cauza de față, părțile au uzat de toate căile de atac pe care legiuitorul le-a reglementat în materia litigiilor de asigurări sociale, fond și apel.

Exercitarea căilor de atac are ca efect punerea în mișcare a controlului judiciar îndeplinit de Instanțele superioare asupra hotărârilor instanțelor inferioare.

Acest control este guvernat însă de principiul legalității căilor de mac, astfel cum acesta este reglementat de art. 129 din Constituție, potrivii căruia împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii." Pe cale de consecință, exercitarea controlului asupra hotărârilor judecătorești prin formularea unei căi de atac ne regie mentală și nerecunoscută de lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, consacrat de legea procesual civilă, în concordanța cu principiul statuat prin art. 129 din Constituția României, mai sus redat, dar și de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind liberul acces la justiție și dreptul la un proces echitabil Recunoașterea unor căi de atac în alte situații decât cele reglementate de lege, constituie o încălcare a principiului legalității șl al celui constituțional al egalității în fața legii.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 1725 din 17 martie 2016 pronunțată, de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă. PENTRU

ÎN

D E C I D E Respinge ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 1725 din 17 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă. Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 septembrie 2016.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-10-05
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1497/2017
Decizia nr. 1497/2017 Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele: La data de 5.08.2014, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Mehedinți, în te
ÎCCJ 2015-06-17
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1648/2015
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 24 februarie 2014 pe rolul Tribunalului Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr. 134911011/2014 reclamantul O.A. a solicitat, în teme
ÎCCJ 2024-10-09
0,94
ÎCCJ, Secția penală
hedinți, să îl reprezinte într-un litigiu civil cu Casa Județeană de Pensii Mehedinți, având ca obiect recalculare pensie. Deși nu a încheiat cu persoana vătămată un contract de asistență juridică scris în care să prevadă drepturile și obli
ÎCCJ 2016-11-18
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2278/2016
Decizia nr. 2278/2016 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți la data de 15 octombrie 2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa
ÎCCJ 2022-10-27
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2199/2022
Ședința publică din data de 27 octombrie 2022 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigu
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă