ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1348/2016

Decizia nr.

1348/2016

Deliberând

asupra cauzei de față, reține următoarele:

La data de 2 martie 2009, reclamantul

A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice, solicitând instanței obligarea acestuia la plata

sumei de 2.800.000 lei, sumă datorată cu titlu de recompensă

pentru invențiile sale înregistrate sub brevet nr. 47921 - "Dispozitiv

pentru devierea sondelor la forajul cu turbină" și sub brevet de

perfecționare nr. 53412 - "Dispozitiv pentru devierea sondelor".

În motivarea cererii reclamantul arată, în esență, faptul

că în anul 1964 a înregistrat la Întreprinderea de Foraj Craiova

invenția cu titlu de mai sus, iar la data de 12 iulie 1965 a înregistrat

cererea de brevet oferit statului, Ministerul Petrolului devenind prin

consimțământ titular de brevet. În anul 1968 reclamantul s-a adresat

instanței de judecată pentru obținerea recompensei aferente

invenției, aceasta fiindu-i refuzată anterior, pe cale amiabilă

de Ministerul Petrolului. Întrucât se afla în litigiu cu acest minister,

reclamantul susține că aplicarea invenției a fost

suspendată și invenția nu a fost generalizată la toate

sondele de foraj din țară, nici valorificate în

străinătate, astfel încât s-au pierdut sume importante de bani.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a III-a

civilă, judecata fiind suspendată, prin încheierea de

ședință di data de 24 februarie 2010, pentru neconformarea

părții dispozițiilor instanței, iar recursul împotriva

încheierii de suspendare a fost respins prin Decizia civilă nr. 291/R din

data de 6 mai 2010 a Curții de Apel București.

Prin

Încheierea nr. 5410 din data de 19 octombrie 2010 pronunțată în

dosarul nr. x/1/2010 al Înaltei Curți de Casație și

Justiție, instanța supremă a admis cererea de strămutare

formulată de reclamantul A. și a dispus strămutarea prezentei

cauze la Tribunalul Bihor, cu păstrarea actelor de procedură

îndeplinite.

Prin Sentința

civilă nr. 175/C din data de 7 iunie 2013 pronunțată de

Tribunalul Bihor, în dosarul nr. x/3/2009, a fost respinsă, ca

neîntemeiată, excepția prescripției dreptului la acțiune

invocată de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice;

a fost respinsă excepția netimbrării acțiunii invocată

de pârât, ca neîntemeiată; s-a respins, ca neîntemeiată,

excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român,

prin Ministerul Finanțelor Publice; a fost admisă în parte

acțiunea precizată de reclamantul A., pârâtul fiind obligat să

plătească reclamantului suma de 1.657.368 lei cu titlu de

despăgubiri materiale pentru prejudiciul creat prin refuzul nejustificat

de generalizare a aplicării invenției pe întreg teritoriul

țării, precum și la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de daune

morale pentru prejudiciul moral creat de pârât reclamantului; au fost respinse

celelalte pretenții cu obligarea pârâtului la plata către reclamant a

cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.700 lei, reprezentând onorariu

experți, dispunându-se totodată ca Biroul Local de Expertize Bihor

să restituie reclamantului suma de 1.500 lei.

Curtea de

Apel Oradea, secția I civilă, învestită cu apelurile declarate

în cauză de ambele părți, prin Decizia nr. 61 din data de 4

februarie 2014, a respins căile de atac, ca nefondate.

Prin Decizia

nr. 2369 din data de 25 septembrie 2014, pronunțată în dosarul nr.

x/1/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 61A din

data de 4 februarie 2014 a Curții de Apel Oradea, secția I

civilă; a admis recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.R.F. Cluj-Napoca împotriva

aceleiași decizii, a modificat, în parte, decizia, în sensul că: a

admis apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice, reprezentat de D.G.R.F. Cluj-Napoca împotriva Sentinței nr. 175C

din data de 7 iunie 2013 pronunțată de Tribunalului Bihor, secția

civilă; a schimbat, în parte, sentința, în sensul că: a admis

excepția lipsei calității procesuale pasive; a respins

acțiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtului Statul

român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat D.G.R.F.

Cluj-Napoca, pentru lipsa calității procesuale pasive și a

menținut celelalte dispoziții ale sentinței și deciziei.

Împotriva

acestei decizii reclamantul a formulat contestație în anulare, care a fost

respinsă, ca nefondată, prin Decizia nr. 1205 din data de 8 mai 2015,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în

dosarul nr. x/1/2014.

Totodată,

reclamantul A. a formulat cerere de revizuire a Deciziei nr. 2369 din data de

25 septembrie 2014, pronunțată în dosarul nr. x/1/2014,

înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 2 octombrie 2014,

sub nr. x/1/2014.

Prin cererea

de revizuire, reclamantul a apreciat că decizia atacată este

nelegală și a arătat că va formula motivele de revizuire

după ce va lua cunoștință de conținutul acesteia.

La termenul

de judecată din data de 20 februarie 2015, Înalta Curte a dispus

suspendarea judecării cererii de revizuire formulată de revizuientul

A. împotriva Deciziei nr. 2369 din data de 25 septembrie 2014 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în

baza art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Pentru a

dispune astfel, Înalta Curte a reținut că, la acel termen de

judecată procedura de citare a fost legal îndeplinită, că

niciuna dintre părți nu s-a înfățișat la strigarea

pricinii la ordinea înscrisă pe lista de ședință și

că nu s-a cerut judecarea cauzei în lipsă.

Totodată,

a avut în vedere dispozițiile imperative ale art. 242 alin. (1) pct. 2 C.

proc. civ., potrivită cărora instanța va suspenda judecata

dacă niciuna dintre părți nu se înfățișează

la strigarea pricinii.

Analizând

excepția perimării cauzei, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., orice cerere de chemare în

judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice

altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar

împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina

părții timp de un an.

Astfel spus,

perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi

săvârșit în cauză nici un act de procedură în vederea

judecării ei, situație datorată lipsei de diligență a

părții, care nu a acționat în acest scop, deși avea

posibilitatea să o facă.

Perimarea se

întrerupe, în conformitate cu prevederile art. 249 C. proc. civ., prin

îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării

procesului de către partea care justifică un interes.

De asemenea,

dispozițiile art. 250 C. proc. civ., prevăd în mod expres și

limitativ cazurile în care cursul perimării este suspendat, respectiv:

atâta timp cât dăinuiește suspendarea judecării,

pronunțată de instanță în cazurile prevăzute de art.

244 și în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este

cauzată de lipsa de stăruință a părților în

judecată; în cazurile prevăzute de art. 243, cursul

judecății este suspendat timp de 3 luni de la data când s-au petrecut

faptele care au prilejuit suspendarea judecății, dacă aceste

fapte s-au petrecut în cele din urmă 6 luni ale termenului de perimare; pe

timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din

pricina unor împrejurări mai presus de voința sa.

Așa cum

rezultă din actele și lucrările dosarului, de la momentul

suspendării, respectiv de la data de 20 februarie 2015 și până

în momentul împlinirii termenului de 1 an, niciuna din părți nu a

făcut vreun demers pentru repunerea pe rol a cauzei și continuarea

judecății și nici nu s-a făcut dovada vreunei cauze de

întrerupere sau suspendare a cursului perimării.

În raport de

prevederile art. 101 alin. (3) C. proc. civ., termenul de 1 an, prevăzut

de norma de drept mai sus citată, s-ar fi împlinit la data de 20 februarie

2016 (sâmbătă), într-o zi de sărbătoare legală, astfel

că, în conformitate cu prevederile alin. (5) al aceluiași articol,

s-a prelungit până în ziua de 22 februarie 2016 (luni - prima zi de lucru

următoare).

În raport de

cele anterior reținute, cum cauza a rămas în nelucrare din vina

părților pentru o perioadă mai mare de un an, în raport de

dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata

perimată cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Constată

perimată cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva

Deciziei nr. 2369 din 25 septembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 10 iunie 2016.

Procesat de GGC - CL