ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1103/2016

Decizia nr. 1103/2016 Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București la data de 12 noiembrie 2014, sub nr. x/302/2014, contestatoarea A., sector 4, București, în contradictoriu cu B. și B.E.J., C., a formulat cerere prin care a solicitat anularea formelor de executare efectuate; încetarea executării din Dosarul de executare nr. x/E/2010 al B.E.J., C., înlăturarea diminuarea onorariului executorului judecătoresc, înlăturarea diminuarea onorariului expertului contabil, înlăturarea diminuarea onorariului de avocat. Cererea de sesizare a instanței a fost întemeiată pe dispozițiile art. 82, art. 112 și următoarele C. proc.

civ., dispozițiile art. 274 C. proc. civ. și dispozițiile art. 371 1 , art. 372, art. 373, art. 391, art. 399 - 404 C. proc. civ. La data de 04 decembrie 2014, contestatoarea a depus o cerere precizatoare prin care a învederat că actele privind executarea silită, începând cu data de 14 decembrie 2012, sunt nelegale si abuzive, deoarece au fost achitate toate drepturile stabilite în titlul executoriu în favoarea intimatului B. A mai arătat ca, în mod greșit, s-a adăugat suma de 550 lei, reprezentând prime, această sumă fiind o recompensă, ci nu un drept al salariatului.

Învestită cu soluționarea acestei cereri, judecătoria sectorului 5, București, prin sentința civilă nr. 132 din data de 09 ianuarie 20015, a disjuns cererea formulată de patenta A. sector 5, în contradictoriu cu intimații B. și B.E.J., C., având ca obiect anularea actelor de executare întocmite în Dosarul de executare nr. x/E/2010 și întoarcerea executării, dispunându-se formarea unui nou dosar, cu termen de judecată la data de 06 februarie 2015. A fost admisă excepția necompetenței. materiale a Judecătoriei sectorului 5 București cu privire la cererea de contestație la titlul reprezentat de Decizia civilă nr. 6832 din 24 noiembrie 2099 a Curții de Apel București și fost declinata competența de soluționarea a acesteia în favoarea Curții de Apel București.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că potrivit, dispozițiilor art. 401 alin. (2) C. proc. civ. adoptat în anul 1865, contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. A constatat astfel că, prin cererea formulată ulterior, contestatoarea ar fi confirmat, în mod expres, formularea unei contestații la titlu.

Prin urmare, m aplicarea dispozițiilor invocate, competența materială aparține Curții de Apel București, ca instanță de recurs care a pronunțat Decizia civilă nr. 6832/R din 24 noiembrie 2009, în Dosarul nr. x/3/2008, prin care a fost modificată, în parte hotărârea fondului (fila nr, 163). Curtea de Apel București, secția a VIl-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Decizia civilă nr. 1184 din 06 aprilie 2015, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5, București și constatând ivit conflictul negativ de competență a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, spre soluționare.

Pentru a se pronunța astfel, această instanță a reținui, următoarele: În mod greșit Judecătoria sectorului 5 București a apreciat că solicitarea creditorului reclamant B., de a se stabili, în cadrul executării silite, respectiv cu prilejul soluționării contestației la executarea propriu-zisă formulate de acesta, întinderea exactă a creanței sate, determinarea acesteia în mod concret, reprezintă o contestație la titlu. Prin urmare, dând această calificare juridică eronată a cererii, Judecătoria Sectorului 5 București, în mod nejustificat, a apreciat că nu este competenta material cu soluționarea unei contestații la titlu, astfel că, de asemenea în mod greșit, a admis excepția necompetenței materiale și, în consecință, și-a declinat competența soluționării contestației la titlu, m favoarea Curții de Apel București.

Or, nu constituie contestație la titlu cererea depusă ulterior în Dosarul înregistrat pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București sub nr. x/302/2014 - dosar ce arc ca obiect contestația la executarea propriu-zisă -, ci reprezintă doar o cerere care poate fi formulată, potrivit normelor de procedură civilă, cu prilejul judecării contestației la executarea propriu-zisă cu soluționarea căreia este competentă material instanța de executare și anume, judecătoria sectorului 5 București. Aceasta întrucât respectiva cerere, ce vizează stabilirea întinderii exacte a creanței, ține, practic, de însăși efectuarea actelor de executare, putând fi, prin urmare, formulată în cadrul executării silite.

În mod greșit Judecătoriei sectorului 5 București a reținut că obiectul cererii este contestație la titlu motivat de faptul că pentru determinarea întinderii creanței urmărite de către creditor, se întrevede utilitatea efectuării unei expertize contabile - expertiză care nu ar putea fi nicidecum efectuată în cadrul executării silite și nici cu prilejul judecării contestației la executare propriu-zisă, ci numai cu prilejui soluționării unei contestații la titlu. Or, este la îndemâna creditorului acest instrument procedural, de a propune expertiza contabilă ca mijloc de probă, iar expertiza poate fi efectuată atât în cadrul executării silite pornită Ia executorul judecătoresc, cat și în cadrul procesului aflat pe rolul instanței de executare care a fost investită cu soluționarea contestației la executare propriu-zisă.

Or, în speță, au fost stabilite limitele ''condamnării" prin Decizia civilă nr. 6832/R din data de 24 noiembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2008. Determinarea cuantumului drepturilor bănești acordate prin dispozițiile deciziei menționate, care constituie titlul executoriu în discuție, se poate realiza cu prilejul executării silite pornită la executorul judecătoresc, partea nemulțumită de efectuarea acestui act de executare având la îndemână calea contestației la executare propriu-zisă (instrument de care, de altfel în speță, debitoarea angajatoare a și uzitat), prilej cu care se solicită instanței de judecata investite să stabilească, că determine, în concret, întinderea exactă a creanței, prin orice mijloc de probă, inclusiv printr-o expertiză judiciară de specialitate.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Întrucât ceea ce a determinat ivirea prezentului conflict de competență a fost interpretarea diferită a conținutului cererii de sesizare, respectiv a cererii precizatoare, depuse ulterior de către contestatoare, pentru stabilirea competenței materiale este necesar a se identifica obiectul acțiunii, în funcție de care se va determina și instanța competenta în soluționarea cauzei.

din cuprinsul cererii de sesizare a instanței, reiese că petenta A., sector 4, București, a învestit Judecătoria sectorului 5 cu o cerere prin care a solicitat ; anularea formelor de executare efectuate; încetarea executării din Dosarul de executare nr. x/E/2010 al B.E.J., C., înlăturare diminuarea onorariului executorului judecătoresc, în saturarea, diminuarea onorariului expertului contabil, înlăturarea diminuarea onorariului de avocat.

De asemenea, prin cererea precizatoare formulată ulterior, la data de 04 decembrie 2014, a invocat necesitatea lămuririi dispozitivului hotărârii judecătorești reprezentate de Decizia civilă nr. 6832 din 24 noiembrie 2009 a Curții de Apel București din perspectiva în care actele privind executarea silită, începând cu data de 14 decembrie 2012, sunt nelegale si abuzive, deoarece au fost achitate toate drepturile stabilite în titlul executoriu în favoarea intimatului B. A mai arătat că în mod greșit, a fost acordată intimatului B. suma de 550 lei, reprezentând prime, această sumă fiind o recompensă, și nu un drept al salariatului. Atât practica cât și doctrina au confirmat făptui că pe parcursul punerii In executare a hotărârilor judecătorești, ca fază finală a procesului civil, pot apărea diferite incidente procedurale a căror soluționare legiuitorul a ales să o reglementeze în Carte a V a, cap. 1, Secțiunea a VI-a C. proc.

civ., întitulată Contestație la executare. Dispozițiile art. 399 din actul normativ mai sus menționat, în temeiul cărora contestatoarea și-a întreprins demersul judiciar, prevăd că „împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 281 1 , se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum și în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să. îndeplinească un act de executare în condițiile prevăzute de lege." Din interpretarea literală a dispozițiilor legale menționate, reiese că prevederile art. 399 C. proc.

civ. reprezintă cadrul legal pentru controlul legalității executării silite în situația în care pe parcursul derulării acesteia, părțile sau terții sunt vătămați de modalitatea în care s-a realizat executarea silită, putând astfel obține anularea sau îndreptarea actelor de executare nelegale și uneori, chiar lipsirea de efecte juridice a titlului executoriu. Pe de altă parte, contestația la titlu este instituția destinată să explicitele dispozitivul hotărârii ce urmează a fi valorificat, pentru a se putea proceda la executarea silită, neputând fi considerată drept un mijloc procedural destinat a anula sau a modifica titlul executoriu, această finalitate fiind "apanajul" exclusiv ai căilor de atac.

Prin urmare, prin intermediul contestației la titlu, nu se pot examina împrejurări de natură a repune în discuție dispozitivul unei hotărâri judecătorească irevocabilă, soluție ce ar putea afecta grav principiul autorității de lucru judecat. În cauza supusă analizei, prin precizarea depusă ulterior cererii de sesizare și a cărei natură juridică a fost interpretată în mod diferit de către instanțele aflate în conflict, contestatoarea a invocat necesitatea lămuririi titlului executoriu din perspectiva în care intimatului B., i-au fost acordate sume de bani, reprezentând prime, care nu i se cuveneau, dat fiind caracterul excepțional de acordare a acestora (cu titlu de recompensă), ci nu un drept al salariatului.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei și aflate la fila 33 a dosarului Judecătoriei sectorului 5 București, prin Decizia civilă nr. 6832 din 24 noiembrie 2009, Curtea de Apel București a admis recursul declarat de recurentul-contestator B. împotriva sentinței civile nr. 6554 din data de 22 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata D. A modificat, în tot, sentința recurată, în sensul că a admis contestația, a anulat Decizia de concediere nr. 332 din 21 decembrie 2007, emisă de pârâtă.

A dispus reintegrarea contestatorului pe postul și funcția deținută la momentul concedierii, iar pârâta a fost obligată la plata către contestator a tuturor drepturilor bănești reprezentând salariul, sporuri, prime, bonuri de masă și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta, reactualizate cu indicele de inflație la data plății, sume în privința cărora va fi aplicată dobânda legală civilă, de la data exigibilității drepturilor salariale datorate și până la momentul plății efective a acestora. Analizând conținutul dispozitivului redat, reiese că instanța nu a făcut vreo distincție în legătură cu drepturile bănești ce se cuvin intimatului, menționând expres ca acestuia urmează să i se acorde toate drepturile bănești (salariul, sporuri, prime, bonuri de masă și celelalte drepturi) de care ar fi beneficiat în calitate de salariat, fără a face vreo distincție.

Odată dobândit în temeiul hotărârii judecătorești, dreptul la acordarea drepturilor bănești, astfel cum sunt menționate în dispozitivul deciziei, nu mai poate fi pus în discuție. Ceea ce poate fi contestată este doar cuantumul acestor drepturi, modul și modalitate de determinare a acestora, care este în competența instanței de executare. Prin urmare, din această perspectivă, dispozitivul deciziei este clar, neechivoc. Nemulțumirea petentei legat de cuantumul drepturilor recunoscute de către instanță intimatului prin dispozitivul hotărârii, și care, în opinia sa, nu i se cuveneau, nu poate fi analizată pe calea unei contestații ia titlu, ci pe calea unei contestații la executare, demers de care a și uzitat.

Constatând că motivul pentru care petenta a sesizat instanța de judecată privește aspecte legate de determinarea exactă a cuantumului drepturilor bănești ce se cuvin intimatului, chestiuni care, potrivit celor mai sus expuse, nu pot fi supuse cenzurii în cadrul contestației la titlu, se reține că obiectul cererii de sesizare a instanței este reprezentat de contestație Ia executare. Prin urmare, având în vedere că solicitările contestatoarei nu se încadrează în dispozițiile legale care reglementează contestația la titlu, ci reprezintă simple nemulțumiri în legătură cu modalitatea în care a fost pusă în executare hotărârea judecătorească, incidența dispozițiilor art. 399 C. proc. civ. nu poate fi înlăturată decât printr-o interpretare greșită a dispozițiilor care reglementează soluționarea incidentelor apărute în cursul executării silite.

Față de considerentele mai sus expuse, obiectul cererii formulate de contestatoare este reprezentat de contestație la executare, reglementat de dispozițiile art. 399 C. proc. civ. În conformitate cu dispozițiile art. 400 alin. (1), C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare. Potrivit art. 651 C. proc. civ., "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor m care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se afla, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

(3) Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe. Prin urmare, întrucât legiuitorul prin dispozițiile legale mai sus evocate, a stabilit că judecătoriile au plenitudine de competență în soluționarea cererilor de contestație la executare, Judecătoria sectorului 5 va fi competentă material să soluționeze contestația la executare formulată de contestatoarea A., sector 4, București, în contradictoriu cu B. și B.E.J., C. în Dosarul de executare nr. x/E/2010 al B.E.J., C. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cererii formulată de contestatoarea A., sector 4, București, în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București. Definitivă. Pronunțată în ședință publica, astăzi, 18 mai 2016.