ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1143/2016

Decizia nr. 1143/2016

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 17 mai 2012, reclamantul

A. a solicitat instanței - în contradictoriu cu SC B. SA - să oblige pârâta la plata sumelor de 170.000 euro și 20.100 RON, precum și a dobânzilor legale, până la data plății efective.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost obligat în calitate de inculpat, în solidar cu coinculpatul C. și cu partea responsabilă civilmente Spitalul municipal „Episcop Nicolae Popovici”, alături de asiguratorul SC B. SA, la plata unor daune morale în sumă de 145.000 euro (câte 60.000 euro în favoarea părților civile D. și E. și respectiv 25.000 euro în favoarea părții civile F.) și daune materiale în sumă de 27.700 RON, în favoarea părții civile F., sume din care doar ultima a fost achitată.

Ca atare,mai arată reclamantul, prin invitație la conciliere directă a solicitat asiguratorului onorarea obligațiilor asumate prin polița de asigurare din 20 ianuarie 2006, acesta exprimându-și însă refuzul prin adresa din 4 aprilie 2012, ulterior demarându-se executarea silită în vederea achitării acestor sume, către părțile civile din cauză.

Investit în primă instanță, Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă, prin sentința comercială nr. 386 din 20 octombrie 2015, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Totodată, în baza art. 274 alin. (3) C. proc. civ., a redus onorariul avocațial, pentru pârâtă, la suma de 1.500 RON, sumă la plata cărei l-a obligat pe reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut în esență că polița s-a încheiat de reclamant pentru asigurare de răspundere civilă profesională decurgând din practica medicală, limita de răspundere pentru poliță fiind în cuantum de maxim 20.600 euro/eveniment sau de 62.000 euro pe întreaga perioadă de asigurare de la data de 23 ianuarie 2006-22 ianuarie 2007.

Conform condițiilor de asigurare, riscurile acoperite privind asigurarea de răspundere civilă profesională, se referă doar la daunele materiale acoperite de polița în cuantum de 20.600 euro, iar nu și la daune morale sau cheltuieli de judecată - survenite ca urmare a daunelor produse prin fapte ce constituie infracțiuni de vătămare corporală sau ucidere din culpă, ambele infracțiuni săvârșite ca urmare a exercitării activității medicale.

Astfel, în condițiile generale privind asigurarea de răspundere civilă profesională, la pct. 4 Excluderi pct. 4.1 se prevede: B. nu acordă despăgubiri pentru: „(IV) cheltuieli de judecată la plata cărora ar fi obligat Asiguratul prin hotărâre penală , precum și cheltuieli de executare a hotărârilor privind plata despăgubirilor; (XII) pretenții de despăgubire rezultate din sau în legătură cu daunele morale.”

Conform clauzelor menționate în „condițiile generale și condițiile speciale” pârâta s-a obligat să despăgubească terții păgubiți pentru prejudicii produse prin săvârșirea, în timpul și în legătură cu exercitarea activității profesionale, în limitele de competență conferite, a unor acte de neglijență care au drept rezultat vătămări corporale sau decesul pacienților ori pagube materiale cu privire la bunurile aparținând acestora.

Pârâta în calitate de asigurator în conformitate cu dispozițiile deciziei penale nr. 974/187/2009 a Curții de Apel Oradea a achitat părții civile F., în data de 27 decembrie 2011, suma de 27.700 RON, daune materiale.

Întrucât pârâta SC B. SA a achitat părții civile F., în data de 27 decembrie 2011 prin O.P. suma de 27.700 RON cu titlu de daune materiale și nu există vreo obligație a acesteia de a achita în temeiul poliței de asigurare vreo sumă cu titlu de daune morale sau cheltuieli de judecată, acțiunea a fost privită ca neîntemeiată.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate cu titlu de onorariu avocațial, în sumă de 7.440 RON, prima instanță a constatat că aceasta nu este proporțională cu volumul de munca presupus de redactarea întâmpinării, susținerea apărărilor ,onorariul solicitat „la plată” nefiind proporțional cu volumul de munca presupus de pregătirea apărării în cauza, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.

Apelul declarat de SC B. SA împotriva acestei hotărâri, a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 57/C din 18 februarie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, care, a reținut că pârâta nu a făcut dovada că onorariul solicitat (de 7.440 RON) viza în exclusivitate activitatea prestată de avocat în prezenta cauză, în condițiile în care, pe ordinul de plată depus la dosar figurează mai multe mențiuni, neputându-se determina cu exactitate cuantumul onorariului avocațial.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs în termen legal, SC B. SA, care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. de la 1865, aplicabil cauzei, critică hotărârea dată în apel pe considerentul aplicării greșite a dispozițiilor art. 274 alin. (3) din același cod, în condițiile în care, se arată, instanța nu poate interveni în relația dintre avocat și client și nu poate cenzura onorariul stabilit prin contractul de asistență juridică, având doar posibilitatea de a micșora cuantumul cheltuielilor pe care și le recuperează partea ce cade în pretenții, în situația în care sunt nepotrivit de mari, față de valoarea creanței ori munca îndeplinită de avocat.

Mai mult, se arată, față de obiectul cauzei (pretenții în valoare de 170.000 euro și 20.100 RON) onorariul avocatului nu apare ca fiind nepotrivit de mare și este conform „uzanțelor” în materie.

Cât privește suma de 7.440 RON, reprezentând onorariul de avocat, dovada achitării acesteia s-a făcut pe deplin cu ordinul de plată depus în original la dosarul de fond, în care este menționat atât numărul dosarului instanței cât și numărul dosarului de daună deschis.

Orice alte mențiuni de pe instrumentul de plată, se conchide, sunt mențiuni bancare.

Recursul se privește ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. de la 1865, aplicabil cauzei, în vigoare la data inițierii demersului judiciar, judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori va constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii ori munca îndeplinită de avocat.

Este important de subliniat că prin reducerea cuantumului onorariului avocațial, pus în sarcina părții care a pierdut procesul, instanța nu intervine în contractul de asistență juridică și nu-l modifică, în sensul diminuării sumei convenite cu titlu de onorariu ci doar apreciază în ce măsură acest onorariu trebuie suportat de partea adversă.

Or, ca orice drept civil, dreptul de a pretinde despăgubiri pentru prejudiciul ocazionat de derularea procedurii judiciare, este susceptibil de a fi exercitat abuziv.

Ca atare, dispozițiile la care s-a făcut referire mai sus au tocmai menirea de a sancționa exercitarea abuzivă a acestui drept, prin stabilirea (urmare încheierii contractului de asistență juridică) unui onorariu vădit disproporționat cu valoarea, dificultatea litigiului sau volumul de muncă prestat de avocat, în vederea pregătirii apărării.

Aplicarea art. 274 alin. (3), nu încalcă nici prevederile art. 36 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, în condițiile în care aceste dispoziții consacră principiul obligativității respectării contractului de asistență judiciară și sunt aplicabile inter partes, deci exclusiv părților contractante.

În această materie și practica instanței europene a statuat că partea dintr-un litigiu nu va putea obține rambursarea cheltuielilor ocazionate de acesta, decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil (a se vedea cauzele Costin împotriva României, Străin împotriva României, Stere și alții împotriva României).

Tot astfel, prin Decizia nr. 401 din 14 iulie 2005, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.-1865, reținând că nimic nu interzice, în absența unei prevederi constituționale exprese, consacrarea prin lege a prerogativei instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse.

O asemenea prerogativă, se conchide, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească, prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil.

De altfel, față de toate cele expuse, se poate aprecia că proporționalitatea onorariului avocațial cu valoarea ori complexitatea cauzei și cu munca prestată de avocat, este mai mult o chestiune de temeinicie, lăsată la aprecierea instanței, aceasta justificând reducerea onorariului avocațial doar în măsura în care nu reflectă valoarea muncii depuse de apărător pe parcursul litigiului.

În speță, în plus față de cele arătate, instanța de control judiciar a reținut corect că ordinul de plată depus la dosar, cuprinde mai multe mențiuni care, ridică „dubii” sub aspectul realității plății efectuate și al cuantumului exact al onorariului avocațial, aferent prezentului litigiu.

Așa fiind, față de cele ce preced, recursul urmează se respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul SC B. SA împotriva deciziei nr. 57/C/2016-A din 18 februarie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 mai 2016.