ÎCCJ, decizie (scj.ro #114083)

Malpraxis. Răspunderea asigurătorului instituției medicale. Condiții și efecte

Cuprins pe materii: Drept comercial. Contracte. Răspunderea

Index alfabetic: acțiune în răspundere civilă delictuală

-malpraxis

-contract de asigurare

Legea nr. 95/2006, art. 656

Din economia dispozițiilor art. 656 din Legea nr. 95/2006 reiese faptul că personalul medical are obligația încheierii unei asigurări de malpraxis pentru cazurile de răspundere civilă profesională pentru prejudicii cauzate prin actul medical, condiție obligatorie pentru angajare.

Atâta vreme cât legea română reglementează în mod expres asigurarea de malpraxis a personalului medical ca o formă de asigurare distinctă în sarcina acestuia, încheiată în mod individual, distinctă de orice formă de asigurare încheiată de către instituția medicală angajatoare - care vizează prejudiciile produse ca urmare a unor evenimente care au legătură cu activitatea desfășurată de instituție și a cărei răspundere civilă poate fi angajată în oricare dintre formele prevăzute de art. 1000 C. civ. -, este evident că în obiectul contractului de asigurare încheiat între unitatea medicală și asigurător nu este inclusă și asigurarea pentru malpraxis și, ca atare, asigurătorul instituției medicale nu răspunde pentru prejudiciile cauzate de medici în îndeplinirea actului medical.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2658 din 24 septembrie 2014

Prin decizia nr. 64/C/26 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Oradea a fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă SC G.R. Asigurare Reasigurare SA în contradictoriu cu intimatul-reclamant Spitalul municipal „E.N.P.” B. împotriva sentinței nr. 580/COM/18 decembrie 2012 pronunțată de către Tribunalul Bihor, pe care o schimbă în totalitate, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamant.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele:

Reclamantul Spitalul municipal „E.N.P.” B. a chemat în judecată pe pârâta SC G.R. SA, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 170.000 euro și 20.100 lei, precum și a dobânzilor legale până la data plății efective, sume la care a fost obligată, în calitate de parte responsabilă civilmente, în solidar cu inculpații T.V. și S.R.L., alături de asiguratul acestora, SC O. SA, către partea civilă G.M.D.

Prin sentința nr. 580/COM/18 decembrie 2012, Tribunalul Bihor a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta să plătească suma de 170.000 euro și 20.100 lei cu titlu de despăgubiri în baza poliței de asigurare RCSN nr. 266 din 11 ianuarie 2006, precum și dobânda legală de la data pronunțării hotărârii până la data plății efective.

În esență, instanța de fond a reținut că prin polița de asigurare pentru unități medicale seria RCSN nr. 266 din 11 ianuarie 2006 societatea de asigurare s-a obligat să răspundă în limita sumei asigurate de 250.000 euro pentru „prejudicii produse terțelor persoane ca urmare a producerii unor evenimente care au legătură cu activitatea desfășurată de asigurat”.

Instanța de fond a înlăturat susținerea pârâtei că polița de asigurare nu acoperă prejudicii cauzate de neglijență ori eroare în desfășurarea activității profesionale a medicilor, prejudicii ce nu pot fi acoperite decât de o asigurare distinctă de răspundere profesională de malpraxis.

Curtea de apel, contrar celor reținute de către instanța de fond, a constatat că, potrivit art. 4 lit. a) din Condițiile speciale privind asigurarea de răspundere civilă a unităților sanitare, parte integrantă a contractului de asigurare RCSN nr. 0000266 din 11 ianuarie 2006 încheiat de către părți, evenimentul asigurat constă în prejudiciile cauzate de medicii angajați, în calitate de prepuși, atunci când se pune în discuție neîndeplinirea unor îndatoriri de serviciu, independente de actul medical, cum ar fi: efectuarea vizitelor și contravizitelor, respectarea programului de gardă, nesupravegherea pacienților.

S-a reținut, de asemenea, că la capitolul Excluderi - art. 14 lit. k) se prevede că nu se acordă despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin săvârșirea de către medici sau cadre medicale a unor fapte/acte de imprudență, neglijență, eroare sau omisiune în desfășurarea activității profesionale, prejudicii ce fac obiectul unei asigurări de răspundere civilă profesională.

Curtea de apel a concluzionat că prejudiciile cauzate de medici vizând îndeplinirea actului medical nu sunt acoperite de polița de asigurare invocată de către reclamant, ci aceste prejudicii fac obiectul unei asigurări de răspundere civilă profesională pentru caz de malpraxis, asigurare care a și existat pentru anul 2006 în privința medicului T.V., în baza contractului încheiat cu SC O.V.I.G. SA București, aspect reținut în decizia penală nr. 16/A/6 iulie 2011 a Tribunalului Bihor prin care inculpații T.V. și S.R.L., medici angajați ai reclamantei, au fost găsiți vinovați pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă în urma efectuării necorespunzătoare a actului medical, fiind obligați pe latură civilă, în solidar cu partea responsabilă civilmente Spitalul municipal B. și alături de terțul asigurător SC O.V.I.G. SA la plata de daune morale și daune materiale în favoarea părților civile.

Împotriva deciziei instanței de apel a formulat recurs reclamantul Spitalul municipal „E.N.P.” B., solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a deciziei, în sensul respingerii apelului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond, cu cheltuieli de judecată.

Recurenta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., după cum urmează.

Recurenta a susținut că instanța de apel a luat în considerare înscrisuri care nu emană de la ambele părți contractante, prevalându-se în acest sens de nesemnarea și necomunicarea către aceasta a Condițiilor speciale ale asigurării, apreciind că soluționarea litigiului se impune a fi făcută prin analiza contractului de asigurare, ale cărui „Condiții speciale” nu reprezintă de fapt decât o anexă.

În opinia recurentei există o contradicție flagrantă între obiectul contractului de asigurare de care aceasta se prevalează și „Condițiile speciale” de care se prevalează intimata și care au fost reținute de către instanță.

Recurenta consideră că există clauze neclare și echivoce pe care instanța trebuia să le clarifice potrivit regulilor de interpretare a dispozițiilor art. 977 – 985 C. civ. în sensul stabilirii voinței reale a părților.

Astfel, recurenta consideră că în poliția de asigurare încheiată cu intimata este inclusă și asigurarea de malpraxis în considerarea căreia a și încheiat respectiva poliță și nu pentru a asigura eventualele prejudicii cauzate de medicii săi pentru activități independente de actul medical.

S-a invocat și obligația de informare contractuală, natura acestei obligații fiind legată de urmările pe care legea le atribuie unui contract.

În cauză a formulat cerere de intervenție în interesul recurentei intervenientul T.V., unul dintre cei doi medici obligați, în solidar, cu recurenta la plata despăgubirilor, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și menținerea sentinței primei instanțe.

Asemenea recurentei și intervenientul au invocat o interpretare greșită făcută de către instanța de apel a clauzelor contractului de asigurare în sensul că este acoperit și riscul de malpraxis, contestând conținutul condițiilor speciale ale asigurării.

Prin întâmpinarea depusă intimata solicită respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este nefondat.

Primul motiv de recurs  întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. prin care se susține că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia este nefondat.

Susținerea recurentei în sensul că polița de asigurare nr. 0000266 din 11 ianuarie 2006 încheiată cu asigurătorul acoperă și riscul de malpraxis nu poate fi reținută.

Înalta Curte constată că respectivul contract de asigurare încheiat de către părți, în ceea ce privește obiectul asigurării, nu cuprinde o clauză îndoielnică, ori neclară, redactarea acesteia fiind neechivocă: „răspunderea civilă a asiguratului pentru prejudicii produse terțelor persoane ca urmare a producerii unor evenimente care au legătură cu activitatea desfășurată de asigurat”.

Contractul de asigurare a fost încheiat de către unitatea spitalicească și vizează evenimentele care au legătură cu activitatea desfășurată de către aceasta, pe când asigurările de malpraxis se încheie individual de către personalul medical și vizează activitatea desfășurată de către aceștia în legătură cu actul medical pe care îl prestează.

Art. 656 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății instituie obligativitatea încheierii unei asigurări de malpraxis în sarcina personalului medical și nu a instituției angajatoare, asigurare pentru cazurile de răspundere civilă profesională pentru prejudicii cauzate prin actul medical.

Potrivit art. 656 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 este o condiție obligatorie pentru angajarea personalului medical prezentarea unei polițe de asigurare de malpraxis.

Ca atare, atâta vreme cât legea română reglementează în mod expres asigurarea de malpraxis a personalului medical ca o formă de asigurare distinctă în sarcina acestuia, încheiată în mod individual, distinctă de orice formă de asigurare încheiată de către instituția medicală și care vizează prejudiciile produse ca urmare a unor evenimente care au legătură cu activitatea desfășurată de instituție și a cărei răspundere civilă poate fi angajată în oricare dintre formele prevăzute de art. 1000 C. civ., este evident că în obiectul contractului de asigurare încheiat de către părți nu este inclusă și asigurarea pentru malpraxis.

Deși suficientă argumentația în constatarea caracterului nefondat al susținerilor recurentei, Înalta Curte va analiza și cealaltă susținere a recurentei referitoare la inopozabilitatea Condițiilor Speciale ale asigurării întrucât nu i-au fost comunicate, neavând cunoștință de existența și cuprinsul acestora.

Recurenta nu contestă faptul încheierii contractului de asigurare nr. 0000266 din 11 ianuarie 2006, situație în care trebuia să observe faptul că a declarat că a primit, a luat cunoștință și este de acord cu Condițiile de asigurare care fac parte integrantă în prezentul contract.

Recurenta, prin personalul juridic de specialitate existent, nu și-a pus problema condițiilor concrete în care urmează a fi angajată răspunderea pentru care a fost încheiat contractul, unde sunt prevăzute aceste condiții, știind însă cu certitudine că polița include și răspunderea pentru malpraxis, ignoranță care excede sfera regulilor de interpretare prevăzută de art. 977 C. civ.

Potrivit art. 4 din condițiile speciale ale asigurării, evenimentul asigurat ce face obiectul contractului constă în prejudiciile cauzate de medicii angajați în calitate de prepuși, atunci când se pune în discuție neîndeplinirea unor obligații de serviciu, independente de actul medical, precum: efectuarea vizitelor și contravizitelor, respectarea programului de gardă, etc.

Contractul de asigurare cuprinde și clauze de excludere, printre care și prejudiciile cauzate prin săvârșirea de către medici a unor fapte/acte de imprudență, neglijență, eroare sau omisiune în desfășurarea activității profesionale, prejudicii  care fac obiectul unei asigurări de răspundere civilă profesională.

Nici cel de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi primit, hotărârea instanței de apel având temei legal potrivit considerentelor reținute mai sus.

În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a respins recursul ca nefondat.

Pe cale de consecință și cererea de intervenție în interesul recurentei urmează a fi respinsă.