ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 521/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 521/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Astfel, din interpretarea logică și teleologică a

dispozițiilor Legii nr. 303/2004, rezultă că în cazul judecătorilor și

procurorilor cariera profesională evoluează prin promovarea dintr-un grad

profesional în gradul profesional imediat următor numai în urma susținerii și

promovării, în condițiile legii, a concursului de promovare în funcții de

execuție.

S-a mai reținut că dispozițiile O.U.G. nr. 508/2004

nu conțin reglementări privind cariera profesionala a procurorilor

delegați/detașați/numiți în cadrul D.I.I.C.O.T.

Prin urmare, în ceea

ce privește cariera profesională, procurorilor din cadrul acestei structuri

specializate a Ministerului Public le sunt aplicabile dispozițiile art. 43-47

din Legea nr. 303/2004.

Totodată din

interpretarea logică a dispozițiilor art. 75 alin. (11) din Legea nr. 304/2004,

potrivit cărora la data încetării activității în cadrul D.I.I.C.O.T. procurorul

revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul sa

funcționeze potrivit legii, rezultă indubitabil faptul că numirea în cadrul

acestei structuri are caracter temporar, spre deosebire de efectul definitiv al

promovării în funcții de execuție.

Se mai susține prin

aceeași hotărâre, că numirea în cadrul D.I.I.C.O.T. nu poate fi echivalată cu

promovarea în funcții de execuție la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, deoarece condițiile prevăzute de lege pentru numirea în

cadrul acestei structuri sunt diferite de cele stabilite în vederea promovării la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Susținerea

petențiilor potrivit căreia, întrucât D.I.I.C.O.T. se înființează ca Direcție

în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

procurorii dobândesc gradul profesional corespunzător acestei unități de

parchet, nu poate fi primită, deoarece această încadrare este de natură strict

administrativă.

De asemenea,

susținerea conform căreia s-ar putea pune în discuție chiar validitatea actelor

întocmite de către procurorii numiți în cadrul D.I.I.C.O.T., ca urmare a

faptului că aceștia nu au dobândit gradul profesional corespunzător unității în

cadrul căreia își desfășoară activitatea, este de neacceptat, neavând suport

legal, deoarece numirea procurorilor în cadrul acestei structuri se face

potrivit legii speciale și pe o perioadă determinată.

S-a apreciat că nu

poate fi reținut nici argumentul adus de către petenți în sensul că salarizarea

procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. este conformă statutului de procuror al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, pe de o

parte, salarizarea procurorilor din cadrul Direcției nu este întru-totul

asemănătoare salarizării procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, pe de altă parte, numirea procurorilor în cadrul D.I.I.C.O.T.

realizându-se potrivit legii speciale și pe o perioadă determinată.

Împotriva acestei

hotărâri a formulat recurs M.C.H., Procuror în cadrul Biroului Teritorial Arad,

D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, solicitând anularea hotărârii emise în ceea ce îl privește și, pe

fond, admiterea cererii și obligarea Consiliului Superior al Magistraturii la

recunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție.

În motivare,

recurentul M.C.H. a arătat că prin Ordinele nr. 1521/2005 și 2220/2005 ale

Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, a fost delegat, în perioada 1 august 2005- 30 octombrie 2005, în

funcția de procuror la D.I.I.CO.T., Biroul Teritorial Arad.

Totodată, prin

Hotărârea nr. 97 din 1 noiembrie 2005 a Consiliului Superior al Magistraturii

și Ordinul nr. 2285/2005 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație a fost numit în funcția de procuror la Biroul Teritorial Arad

din cadrul D.I.I.C.O.T.

A precizat recurentul

că numirea sa la Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T.,

Biroul Teritorial Arad s-a făcut pe perioadă nedeterminată și are semnificația

unei promovări de drept într-o funcție de execuție în cadrul Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, urmare a constatării de către

Consiliul Superior al Magistraturii a îndeplinirii tuturor condițiilor

prevăzute de art. 8 din Legea nr. 508/2004 în vigoare la acea dată, precum și a

actelor normative ulterioare care au modificat și completat această lege,

respectiv calități profesionale deosebite, conduită morală ireproșabilă,

pregătire specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată

și terorism și vechime în funcția de procuror de 6 ani.

Mai mult, precizează

recurentul, ipoteza conform căreia procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T. nu au

gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, ar ridica o gravă problemă asupra validității actelor

procedurale penale întocmite de aceștia, pe de altă parte, nerecunoașterea

gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție echivalând, în fapt, cu o nerecunoaștere a competenței ce

revine procurorilor D.I.I.C.O.T. în exercitarea atribuțiilor specifice acestei

structuri.

Recurentul apreciază,

în ce privește dispozițiile art. 87 alin. (9) din Legea nr. 304/2004, că

acestea prevăd că procurorul revine la parchetul de unde provine sau alt parchet

unde are dreptul să funcționeze, însă nu precizează că procurorul ar pierde un

drept câștigat, respectiv gradul profesional.

Așadar, este de

necontestat faptul că D.I.I.C.O.T. face parte din cadrul Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, acest fapt rezultând în mod expres

și fără echivoc din prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 508/2004,

modificată și completată prin O.U.G. nr. 131/2006.

Opinează recurentul

că nu se poate face deci confuzie între numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T.

din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în

condițiile și conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004 și

promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în

condițiile și potrivit procedurii reglementate prin Legea nr. 303/2004.

De asemenea, nu se

poate susține nici o eventuală discriminare ce s-ar naște în raport cu

procurorii care, pentru a accede la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, au urmat procedura prevăzută de Legea nr. 303/2004.

Recurentul mai invoca

practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, care a recunoscut procurorilor din cadrul D.N.A. gradul profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Recursul este fondat.

Este necontestat

faptul că D.I.I.C.O.T. face parte din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, acest fapt rezultând în mod expres și fără

echivoc din prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 508/2004, modificată și

completată prin O.U.G. nr. 131/2006, conform cărora:

Art. 1 (1) - Prin

prezenta lege se înființează D.I.I.C.O.T., ca structură cu personalitate

juridică, specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată

și terorism în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

De asemenea, este

necontestat faptul că numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. se face potrivit

dispozițiilor Legii nr. 508/2004 (privind înființarea, organizarea și

funcționarea în cadrul Ministerului Public a D.I.I.C.O.T.) dispoziții cu

caracter special, derogatorii de la dreptul comun în materia promovării

procurorilor în funcții de execuție sau de conducere, reprezentat de

dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor.

Este evident faptul

că nu se poate face confuzie între numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. din

cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în

condițiile și conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004 și

promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție în condițiile și potrivit procedurii reglementate prin Legea nr. 303/2004.

Sub acest aspect,

Curtea are în vedere faptul că recurentul nu a solicitat promovarea la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ci recunoașterea

gradului profesional corespunzător acestui parchet.

Rezultă așadar că

prin hotărârea recurată se face confuzie între efectele instituției promovării

procurorilor și cele ale instituției numirii acestora.

Pe de altă parte,

Curtea reține că existența unei anumit conjuncturi socio-politice, a făcut

necesară înființarea în timp util a unei structuri specializate în combaterea

infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, organizată în cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ceea ce a

determinat adoptarea unei legi speciale (Legea nr. 508/2004) de reglementare a

condițiilor și procedurii de numire în cadrul acestui organism a unor procurori

competenți, în condițiile și conform unei procedurii derogatorii de la dreptul

comun (Legea nr. 303/2004).

Aceleași necesități

în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism explică și

existența în cadrul D.I.I.C.O.T. a serviciilor și birourilor teritoriale, fără

a trage însă concluzia că procurorii care le deservesc ar avea competențe sau

grade diferite, deoarece ei își desfășoară activitatea în cadrul aceleiași

structuri, și anume D.I.I.C.O.T. în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție.

Având în vedere

modalitatea de înființare a D.I.I.C.O.T. și de numire a procurorilor în cadrul D.I.I.C.O.T.

urmează a fi înlăturată apărarea intimatului referitoare la o eventuală

discriminare ce s-ar naște în raport cu procurorii care pentru a accede la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au urmat procedura de

promovare reglementată de Legea nr. 303/2004.

De altfel, în ceea ce

privește noțiunea de discriminare, Curtea are în vedere și practica constantă a

C.E.D.O. (a se vedea și Decizia C.E.D.O. din 6 decembrie 2007 în cauza Beian

contra României) în care s-a reținut că „o distincție este discriminatorie dacă

aceasta nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă ea nu

urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de

proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat".

Or, în speță,

justificarea obiectivă constă în necesitatea combaterii infracțiunilor de

criminalitate organizată și terorism. materializată în adoptarea Legii nr. 508/2004

și înființarea D.I.I.C.O.T. în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, iar justificarea rezonabilă rezidă în faptul că îndeplinind,

în condițiile legii, o funcție în cadrul unei structuri din cadrul Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorul numit la D.I.I.C.O.T.

dobândește ipso facto gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție (ceea ce nu s-ar justifica în cazul unor eventuale

detașări sau delegări - instituții care nu se confundă cu „numirea" în

funcție).

Sub acest aspect,

Curtea constată că Plenul C.S.M. prin Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007,

a definit gradul profesional ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcționa la

un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câștigat prin

numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor legale ce

reglementează carierea magistraților", prin această hotărâre fiind de

altfel recunoscut gradul profesional al unui procuror.

Or, în cauză este

necontestat faptul că recurentul a fost numită în condițiile legii speciale

(Legea nr. 508/2004), la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, astfel că, potrivit raționamentului din Hotărârea

nr. 878 din 13 decembrie 2007, a câștigat dreptul de a funcționa la acest nivel

în ierarhia parchetelor.

Pe de altă parte,

nerecunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție ar echivala, în fapt, cu o nerecunoaștere a

competenței ce revine procurorilor D.I.I.C.O.T. în exercitarea atribuțiilor

specifice acestei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, structură înființată ca atare prin lege.

De reținut este și

faptul că, în această materie, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în

primă și ultimă instanță, ceea ce presupune că nu se poate face abstracție de

practica deja existentă la nivelul instanței în care, admițând cereri de

recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție în cazul procurorilor numiți la P.N.A., structură

similară D.I.I.C.O.T., au fost reținute argumente ce vizează aplicarea

dreptului comunitar, în sensul că a admite teza intimatului „ar însemna a

încălca câteva principii generale cum ar fi: al protecției încrederii legitime,

al echivalenței postului și a gradului, al bunei-credințe și al solicitudinii,

principii de bază ale dreptului comunitar aplicabile și în sfera largă a

raporturilor de serviciu în spațiul Uniunii Europene".

În acest sens, față

de practica anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, o altă soluție

decât cea de admitere a cererii de recunoaștere a gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar

echivala cu acceptarea

unor

divergente de jurisprudență (practică

contradictorie) ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces

echitabil, consacrat de art.6 din C.E.D.O., cu privire la care în practica C.E.D.O.

s-a reținut că existența unor divergențe de jurisprudență în cadrul celei mai

înalte autorități judiciare a țării este în sine contrară principiului

securității juridice, care rezidă implicit din toate articolele Convenției și

care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (Beian

împotriva României, nr.30658/05, §37-39).

Cât privește

susținerea intimatului cu privire la deciziile pronunțate anterior în această

materie de Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, în sensul că acestea nu sunt obligatorii, aceasta urmează

a fi înlăturată pentru următoarele considerente:

- rolul unei jurisdicții

supreme, cum este cazul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, în această materie este acela „de a regla

contradicțiile jurisprudenței" {Zielinski și Pradal & Gonzalez și

alții împotriva Franței, nr. 24846/94, § 59; Păduraru împotriva României, nr.

63252/00, § 98);

-

cât privește menținerea acelorași soluții în

cauze similare, aceasta este de natură a asigura o interpretare și aplicare

unitară a legii în scopul de a evita apariția unor divergențe jurisprudențiale,

ceea ce ar avea ca efect crearea unui climat de incertitudine și insecuritate

juridică {mutatis mutandis, Sovtransavto Holding

împotriva Ucrainei, nr. 48553/99, § 96; Păduraru împotriva României,

nr.

63252/00, § 98; Beian împotriva României, nr. 30658/05, § 37-39);

- invocarea

caracterului obligatoriu numai în privința problemelor de drept dezlegate prin

intermediul recursurilor în interesul legii este lipsită de relevanță în cauza

dedusă judecății deoarece: pe de o parte, nu suntem în prezența unei practici contradictorii

în sensul dispozițiilor art. 329 d C. proc. civ., iar, pe de altă parte, Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

jurisdicție unică în această materie, judecă în primă și ultimă instanță, având

obligația de a aplica și interpreta unitar legea, ceea ce implică în mod

necesar respectarea propriei jurisprudențe.

În raport de cele mai

sus reținute, Curtea apreciază că hotărârea recurată este nelegală în ceea ce

îl privește pe recurentul M.C.H., motiv pentru care, față de dispozițiile art. 312

alin. (1)-(3) C. proc. civ., va anula Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a

Plenului C.S.M. în ceea ce îl privește pe recurent, va admite cererea acestuia

și îl va obliga pe intimat să recunoască recurentului gradul profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul

declarat de M.C.H. împotriva Hotărârii nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii.

Anulează hotărârea

atacată în ceea ce îl privește pe recurent și obligă intimatul Consiliul

Superior al Magistraturii să recunoască acestuia gradul profesional de procuror

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 3 februarie 2009.