ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3982/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii au fost respinse cererile de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție formulate de un nr. de 87 de procurori de la D.I.I.C.O.T., recurentul fiind menționată la poziția nr. 67 în enumerarea din cuprinsul hotărârii. În motivarea hotărârii s-a reținut că niciunul din procurorii care au formulat cereri de recunoaștere a gradului profesional nu au susținut vreun examen de promovare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile art. 43-47 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, din interpretarea logică și teleologică a dispozițiilor Legii nr. 303/2004 rezultă că în cazul judecătorilor și procurorilor cariera profesională evoluează prin promovarea dintr-un grad profesional în gradul profesional imediat următor numai în urma susținerii și promovării, în condițiile legii, a concursului de promovare în funcții de execuție. S-a mai reținut că dispozițiile O.U.G. nr. 508/2004 nu conțin reglementări privind cariera profesionala a procurorilor delegați/detașați/numiți în cadrul D.I.I.C.O.T. Prin urmare, în ceea ce privește cariera profesională, procurorilor din cadrul acestei structuri specializate a Ministerului Public le sunt aplicabile dispozițiile art. 43-47 din Legea nr. 303/2004.

Totodată din interpretarea logică a dispozițiilor art. 75 alin. (11) din Legea nr. 304/2004, potrivit cărora la data încetării activității în cadrul D.I.I.C.O.T. procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul sa funcționeze potrivit legii, rezultă indubitabil faptul că numirea în cadrul acestei structuri are caracter temporar, spre deosebire de efectul definitiv al promovării în funcții de execuție. Se mai susține prin aceeași hotărâre, că numirea în cadrul D.I.I.C.O.T. nu poate fi echivalată cu promovarea în funcții de execuție la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, deoarece condițiile prevăzute de lege pentru numirea în cadrul acestei structuri sunt diferite de cele stabilite în vederea promovării la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Susținerea petențiilor potrivit căreia, întrucât D.I.I.C.O.T. se înființează ca Direcție în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorii dobândesc gradul profesional corespunzător acestei unități de parchet, nu poate fi primită, deoarece această încadrare este de natură strict administrativă. De asemenea susținerea conform căreia s-ar putea pune în discuție chiar validitatea actelor întocmite de către procurorii numiți în cadrul D.I.I.C.O.T., ca urmare a faptului că aceștia nu au dobândit gradul profesional corespunzător unității în cadrul căreia își desfășoară activitatea, este de neacceptat, neavând suport legal, deoarece numirea procurorilor în cadrul acestei structuri se face potrivit legii speciale și pe o perioadă determinată.

S-a apreciat că nu poate fi reținut nici argumentul adus de către petenți în sensul că salarizarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. este conformă statutului de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, pe de o parte, salarizarea procurorilor din cadrul Direcției nu este întrutotul asemănătoare salarizării procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte, numirea procurorilor în cadrul D.I.I.C.O.T. realizându-se potrivit legii speciale și pe o perioadă determinată. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs B.C., Procuror în cadrul D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Vaslui, solicitând anularea hotărârii emise și, pe cale de consecință, admiterea cererii de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În motivare, recurentul B.C. a arătat că Legea nr. 508/2004 conține dispoziții derogatorii de la Legea nr. 303/2004 sub aspectul promovării procurorilor ca urmare a numirii în cadrul acestei structuri. A mai precizat recurentul că în ipoteza în care procurorii din cadrul Direcției nu ar avea grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-ar ridica o gravă problemă asupra validității actelor de urmărire penală întocmite de aceștia. Recursul este fondat. Este necontestat faptul că D.I.I.C.O.T. face parte din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, acest fapt rezultând în mod expres și fără echivoc din prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 508/2004, modificată și completată prin O.U.G.

nr. 131/2006, conform cărora: Art. 1 alin. (1) Prin prezenta lege se înființează D.I.I.C.O.T., ca structură cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. De asemenea, este necontestat faptul că numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. se face potrivit dispozițiilor Legii nr. 508/2004 (privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a D.I.I.C.O.T.) dispoziții cu caracter special, derogatorii de la dreptul comun în materia promovării procurorilor în funcții de execuție sau de conducere, reprezentat de dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor.

Este evident faptul că nu se poate face confuzie între numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile și conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004 și promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în condițiile și potrivit procedurii reglementate prin Legea nr. 303/2004. Sub acest aspect, Curtea are în vedere faptul că recurentul nu a solicitat promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ci recunoașterea gradului profesional corespunzător acestui parchet. Rezultă așadar că prin hotărârea recurată se face confuzie între efectele instituției promovării procurorilor și cele ale instituției numirii acestora.

Pe de altă parte, Curtea reține că existența unei anumit conjuncturi socio-politice, a făcut necesară înființarea în timp util a unei structuri specializate în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, organizată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ceea ce a determinat adoptarea unei legi speciale (Legea nr. 508/2004) de reglementare a condițiilor și procedurii de numire în cadrul acestui organism a unor procurori competenți, în condițiile și conform unei procedurii derogatorii de la dreptul comun (Legea nr. 303/2004). Aceleași necesități în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism explică și existența în cadrul D.I.I.C.O.T.

a serviciilor și birourilor teritoriale, fără a trage însă concluzia că procurorii care le deservesc ar avea competențe sau grade diferite, deoarece ei își desfășoară activitatea în cadrul aceleiași structuri, și anume D.I.I.C.O.T. în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Având în vedere modalitatea de înființare a D.I.I.C.O.T. și de numire a procurorilor în cadrul D.I.I.C.O.T. urmează a fi înlăturată apărarea intimatului referitoare la o eventuală discriminare ce s-ar naște în raport cu procurorii care pentru a accede la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au urmat procedura de promovare reglementată de Legea nr. 303/2004. De altfel, în ceea ce privește noțiunea de discriminare, Curtea are în vedere și practica constantă a C.E.D.O.

(a se vedea și Decizia C.E.D.O. din 6 decembrie 2007 în cauza Beian contra României) în care s-a reținut că „o distincție este discriminatorie dacă aceasta nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă ea nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat". Or, în speță, justificarea obiectivă constă în necesitatea combaterii infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism. materializată în adoptarea Legii nr. 508/2004 și înființarea D.I.I.C.O.T. în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar justificarea rezonabilă rezidă în faptul că îndeplinind, în condițiile legii, o funcție în cadrul unei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorul numit la D.I.I.C.O.T.

dobândește ipso facto gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ceea ce nu s-ar justifica în cazul unor eventuale detașări sau delegări, instituții care nu se confundă cu „numirea" în funcție). Sub acest aspect, Curtea constată că Plenul C.S.M. prin Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a definit gradul profesional ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câștigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează carierea magistraților", prin această hotărâre fiind de altfel recunoscut gradul profesional al unui procuror. Pe de altă parte, nerecunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar echivala, în fapt, cu o nerecunoaștere a competenței ce revine procurorilor D.I.I.C.O.T.

în exercitarea atribuțiilor specifice acestei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, structură înființată ca atare prin lege.

De reținut este și faptul că, în această materie, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă și ultimă instanță, ceea ce presupune că nu se poate face abstracție de practica deja existentă la nivelul instanței în care, admițând cereri de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în cazul procurorilor numiți la Parchetul Național Anticorupție, structură similară D.I.I.C.O.T., au fost reținute argumente ce vizează aplicarea dreptului comunitar, în sensul că a admite teza intimatului „ar însemna a încălca câteva principii generale cum ar fi: al protecției încrederii legitime, al echivalenței postului și a gradului, al bunei-credințe și al solicitudinii, principii de bază ale dreptului comunitar aplicabile și în sfera largă a raporturilor de serviciu în spațiul Uniunii Europene". În acest sens, față de practica anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, o altă soluție decât cea de admitere a cererii de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar echivala cu acceptarea unor divergente de jurisprudență (practică contradictorie) ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art 6 din C.E.D.O., cu privire la care în practica C.E.D.O.

s-a reținut că existența unor divergențe de jurisprudență în cadrul celei mai înalte autorități judiciare a țării este în sine contrară principiului securității juridice, care rezidă implicit din toate articolele Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (Beian împotriva României, nr. 30658/05, § 37-39).

C ât privește susținerea intimatului cu privire la deciziile pronunțate anterior în această materie de Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul că acestea nu sunt obligatorii, aceasta urmează a fi înlăturată pentru următoarele considerente: Rolul unei jurisdicții supreme, cum este cazul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în această materie este acela „de a regla contradicțiile jurisprudenței" {Zielinski și Prădat & Gonzalez și alții împotriva Franței, nr. 24846/94, § 59; Pădurarii împotriva României, nr. 63252/00, § 98); cât privește menținerea acelorași soluții în cauze similare, aceasta este de natură a asigura o interpretare și aplicare unitară a legii în scopul de a evita apariția unor divergențe jurisprudențiale, ceea ce ar avea ca efect crearea unui climat de incertitudine și insecuritate juridică {mutatis mutandis, Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr. 48553/99, § 96; Păduraru împotriva României, nr. 63252/00, § 98; Beian împotriva României, nr. 30658/05, § 37-39); - invocarea caracterului obligatoriu numai în privința problemelor de drept dezlegate prin intermediul recursurilor în interesul legii este lipsită de relevanță în cauza dedusă judecății deoarece: pe de o parte,

nu suntem în prezența unei practici contradictorii în sensul dispozițiilor art. 329 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca jurisdicție unică în această materie, judecă în primă și ultimă instanță, având obligația de a aplica și interpreta unitar legea, ceea ce implică în mod necesar respectarea propriei jurisprudențe. În raport de cele mai sus reținute, Curtea apreciază că hotărârea recurată este nelegală în ceea ce îl privește pe recurentul B.C., motiv pentru care, față de dispozițiile art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., va anula Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M. în ceea ce îl privește pe recurent, va admite cererea acestuia și îl va obliga pe intimat să recunoască recurentului gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de B.C. împotriva Hotărârii nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Anulează Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în ceea ce îl privește pe recurent. Obligă intimatul să recunoască recurentului gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2008.