ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3982/2008

Asupra recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008

a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii au fost respinse cererile de

recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție formulate de un nr. de 87 de procurori de la D.I.I.C.O.T.,

recurentul fiind menționată la poziția nr. 67 în enumerarea din cuprinsul

hotărârii.

În motivarea hotărârii s-a reținut că

niciunul din procurorii care au formulat cereri de recunoaștere a gradului

profesional nu au susținut vreun examen de promovare la Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, în condițiile art. 43-47 din Legea nr. 303/2004,

republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, din interpretarea logică și

teleologică a dispozițiilor Legii nr. 303/2004 rezultă că în cazul

judecătorilor și procurorilor cariera profesională evoluează prin promovarea

dintr-un grad profesional în gradul profesional imediat următor numai în urma

susținerii și promovării, în condițiile legii, a concursului de promovare în

funcții de execuție.

S-a mai reținut că dispozițiile O.U.G.

nr. 508/2004 nu conțin reglementări privind cariera profesionala a procurorilor

delegați/detașați/numiți în cadrul D.I.I.C.O.T.

Prin urmare, în ceea ce privește

cariera profesională, procurorilor din cadrul acestei structuri specializate a

Ministerului Public le sunt aplicabile dispozițiile art. 43-47 din Legea nr.

303/2004.

Totodată din interpretarea logică a

dispozițiilor art. 75 alin. (11) din Legea nr. 304/2004, potrivit cărora la

data încetării activității în cadrul D.I.I.C.O.T. procurorul revine la

parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul sa funcționeze

potrivit legii, rezultă indubitabil faptul că numirea în cadrul acestei

structuri are caracter temporar, spre deosebire de efectul definitiv al

promovării în funcții de execuție.

Se mai susține prin aceeași hotărâre,

că numirea în cadrul D.I.I.C.O.T. nu poate fi echivalată cu promovarea în

funcții de execuție la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, deoarece condițiile prevăzute de lege pentru numirea în cadrul

acestei structuri sunt diferite de cele stabilite în vederea promovării la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Susținerea petențiilor potrivit căreia,

întrucât D.I.I.C.O.T. se înființează ca Direcție în cadrul Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorii dobândesc gradul

profesional corespunzător acestei unități de parchet, nu poate fi primită,

deoarece această încadrare este de natură strict administrativă.

De asemenea susținerea conform căreia

s-ar putea pune în discuție chiar validitatea actelor întocmite de către

procurorii numiți în cadrul D.I.I.C.O.T., ca urmare a faptului că aceștia nu au

dobândit gradul profesional corespunzător unității în cadrul căreia își

desfășoară activitatea, este de neacceptat, neavând suport legal, deoarece

numirea procurorilor în cadrul acestei structuri se face potrivit legii

speciale și pe o perioadă determinată.

S-a apreciat că nu poate fi reținut

nici argumentul adus de către petenți în sensul că salarizarea procurorilor din

cadrul D.I.I.C.O.T. este conformă statutului de procuror al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, pe de o parte, salarizarea

procurorilor din cadrul Direcției nu este întrutotul asemănătoare salarizării

procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

pe de altă parte, numirea procurorilor în cadrul D.I.I.C.O.T. realizându-se

potrivit legii speciale și pe o perioadă determinată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat

recurs B.C., Procuror în cadrul D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Vaslui,

solicitând anularea hotărârii emise și, pe cale de consecință, admiterea

cererii de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În motivare, recurentul B.C. a arătat

că Legea nr. 508/2004 conține dispoziții derogatorii de la Legea nr. 303/2004

sub aspectul promovării procurorilor ca urmare a numirii în cadrul acestei

structuri.

A mai precizat recurentul că în ipoteza

în care procurorii din cadrul Direcției nu ar avea grad profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-ar

ridica o gravă problemă asupra validității actelor de urmărire penală întocmite

de aceștia.

Recursul este fondat.

Este necontestat faptul că D.I.I.C.O.T.

face parte din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, acest fapt rezultând în mod expres și fără echivoc din prevederile

art. 1 alin. (1) din Legea nr. 508/2004, modificată și completată prin O.U.G. nr.

131/2006, conform cărora:

Art. 1 alin. (1) Prin prezenta lege se

înființează D.I.I.C.O.T., ca structură cu personalitate juridică, specializată

în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism în cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

De asemenea, este necontestat faptul că numirea

procurorilor la D.I.I.C.O.T. se face potrivit dispozițiilor Legii nr. 508/2004

(privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public

a D.I.I.C.O.T.) dispoziții cu caracter special, derogatorii de la dreptul comun

în materia promovării procurorilor în funcții de execuție sau de conducere,

reprezentat de dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor

și procurorilor.

Este evident faptul că nu se poate face

confuzie între numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile și conform procedurii

reglementate de Legea nr. 508/2004 și promovarea procurorilor la Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în condițiile și potrivit

procedurii reglementate prin Legea nr. 303/2004.

Sub acest aspect, Curtea are în vedere faptul

că recurentul nu a solicitat promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, ci recunoașterea gradului profesional corespunzător

acestui parchet.

Rezultă așadar că prin hotărârea recurată se

face confuzie între efectele instituției promovării procurorilor și cele ale

instituției numirii acestora.

Pe de altă parte, Curtea reține că existența

unei anumit conjuncturi socio-politice, a făcut necesară înființarea în timp

util a unei structuri specializate în combaterea infracțiunilor de criminalitate

organizată și terorism, organizată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, ceea ce a determinat adoptarea unei legi speciale

(Legea nr. 508/2004) de reglementare a condițiilor și procedurii de numire în

cadrul acestui organism a unor procurori competenți, în condițiile și conform

unei procedurii derogatorii de la dreptul comun (Legea nr. 303/2004).

Aceleași necesități în combaterea

infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism explică și existența în

cadrul D.I.I.C.O.T. a serviciilor și birourilor teritoriale, fără a trage însă

concluzia că procurorii care le deservesc ar avea competențe sau grade

diferite, deoarece ei își desfășoară activitatea în cadrul aceleiași structuri,

și anume D.I.I.C.O.T. în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție.

Având în vedere modalitatea de înființare a D.I.I.C.O.T.

și de numire a procurorilor în cadrul D.I.I.C.O.T. urmează a fi înlăturată

apărarea intimatului referitoare la o eventuală discriminare ce s-ar naște în

raport cu procurorii care pentru a accede la Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție au urmat procedura de promovare reglementată de Legea

nr. 303/2004.

De altfel, în ceea ce privește noțiunea de

discriminare, Curtea are în vedere și practica constantă a C.E.D.O. (a se vedea

și Decizia C.E.D.O. din 6 decembrie 2007 în cauza Beian contra României) în

care s-a reținut că „o distincție este discriminatorie dacă aceasta nu are o

justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă ea nu urmărește un scop legitim

sau dacă nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele

folosite și scopul vizat".

Or, în speță, justificarea obiectivă constă în

necesitatea combaterii infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism.

materializată în adoptarea Legii nr. 508/2004 și înființarea D.I.I.C.O.T. în

cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar

justificarea rezonabilă rezidă în faptul că îndeplinind, în condițiile legii, o

funcție în cadrul unei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, procurorul numit la D.I.I.C.O.T. dobândește ipso

facto gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție (ceea ce nu s-ar justifica în cazul unor eventuale detașări

sau delegări, instituții care nu se confundă cu „numirea" în funcție).

Sub acest aspect, Curtea constată că Plenul

C.S.M. prin Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a definit gradul

profesional ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcționa la un anumit nivel

în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câștigat prin numire, promovare

sau transfer, cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează carierea

magistraților", prin această hotărâre fiind de altfel recunoscut gradul

profesional al unui procuror.

Pe de altă parte, nerecunoașterea gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție ar echivala, în fapt, cu o nerecunoaștere a competenței ce revine

procurorilor D.I.I.C.O.T. în exercitarea atribuțiilor specifice acestei

structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, structură înființată ca atare prin lege.

De reținut este și faptul că, în această

materie, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă și ultimă

instanță, ceea ce presupune că nu se poate face abstracție de practica deja

existentă la nivelul instanței în care, admițând cereri de recunoaștere a

gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție în cazul procurorilor numiți la Parchetul Național Anticorupție,

structură similară D.I.I.C.O.T., au fost reținute argumente ce vizează

aplicarea dreptului comunitar, în sensul că a admite teza intimatului „ar

însemna a încălca câteva principii generale cum ar fi: al protecției încrederii

legitime, al echivalenței postului și a gradului, al bunei-credințe și al

solicitudinii, principii de bază ale dreptului comunitar aplicabile și în sfera

largă a raporturilor de serviciu în spațiul Uniunii Europene".

În acest sens, față de practica anterioară a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, o altă soluție decât cea de admitere a cererii de

recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție ar echivala cu acceptarea unor divergente de

jurisprudență (practică contradictorie) ceea ce ar reprezenta o încălcare a

dreptului la un proces echitabil, consacrat de art 6 din C.E.D.O., cu privire

la care în practica C.E.D.O. s-a reținut că existența unor divergențe de

jurisprudență în cadrul celei mai înalte autorități judiciare a țării este în

sine contrară principiului securității juridice, care rezidă implicit din toate

articolele Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului

de drept (Beian împotriva României, nr. 30658/05, § 37-39).

C

ât privește susținerea

intimatului cu privire la deciziile pronunțate anterior în această materie de

Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, în sensul că acestea nu sunt obligatorii, aceasta urmează a fi

înlăturată pentru următoarele considerente:

Rolul unei jurisdicții supreme, cum este cazul Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în

această materie este acela „de a regla contradicțiile jurisprudenței"

{Zielinski și Prădat & Gonzalez și alții

împotriva Franței, nr. 24846/94, § 59; Pădurarii împotriva României, nr.

63252/00, § 98);

cât privește menținerea acelorași soluții în

cauze similare, aceasta este de natură a asigura o interpretare și aplicare

unitară a legii în scopul de a evita apariția unor divergențe jurisprudențiale,

ceea ce ar avea ca efect crearea unui climat de incertitudine și insecuritate

juridică {mutatis mutandis, Sovtransavto Holding

împotriva Ucrainei, nr. 48553/99, § 96; Păduraru împotriva României,

nr.

63252/00, § 98; Beian împotriva României, nr. 30658/05, § 37-39);

- invocarea caracterului obligatoriu numai în

privința problemelor de drept dezlegate prin intermediul recursurilor în

interesul legii este lipsită de relevanță în cauza dedusă judecății deoarece:

pe de o parte, nu suntem în prezența unei practici contradictorii în sensul

dispozițiilor art. 329 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

jurisdicție unică în această materie, judecă în primă și ultimă instanță, având

obligația de a aplica și interpreta unitar legea, ceea ce implică în mod

necesar respectarea propriei jurisprudențe.

În raport de cele mai sus reținute, Curtea

apreciază că hotărârea recurată este nelegală în ceea ce îl privește pe

recurentul B.C., motiv pentru care, față de dispozițiile art. 312 alin. (1)-(3)

C. proc. civ., va anula Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M. în

ceea ce îl privește pe recurent, va admite cererea acestuia și îl va obliga pe

intimat să recunoască recurentului gradul profesional corespunzător Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de B.C. împotriva Hotărârii nr. 650 din 3

iulie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Anulează Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a

Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în ceea ce îl privește pe recurent.

Obligă intimatul să recunoască recurentului

gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2008.