ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3864/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 Plenul C.S.M. a respins cererile de recunoaștere a gradului profesional de procuror corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, formulate de 87 de procurori care funcționează sau au funcționat în cadrul D.I.I.C.O.T., între care și recurentul T.T. În motivarea hotărârii s-a reținut că, niciunul dintre procurorii care au formulat cereri de recunoaștere a gradului profesional superior (între care și recurentul T.T.) nu au susținut examen de promovare în condițiile de art. 43 – art. 47 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit Legii nr. 303/2004, promovarea judecătorilor și procurorilor într-un grad profesional superior se face numai în urma susținerii și promovării potrivit legii, a concursului de promovare în funcții de execuție. Plenul C.S.M. a mai reținut că, potrivit art. 75 alin. (1)1 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la data încetării activității în cadrul D.I.I.C.O.T., procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde au dreptul să funcționeze potrivit legii, deci numirea în cadrul D.I.I.C.O.T. are caracter temporar, spre deosebire de caracterul definitiv al promovării în funcții de execuție. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs procurorul T.T., solicitând admiterea recursului, anularea hotărârii atacate și obligarea intimatului să-i recunoască gradul profesional de procuror, corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Recurentul critică hotărârea pentru nelegalitate arătând în esență că, actul administrativ atacat este contrar art. 43 din Legea nr. 303/2004, art. 4 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 cât și prevederilor Legii nr. 508/2004, care este lege specială în materie. Totodată recurentul susține că, hotărârea Plenului C.S.M. crează discriminare între procurorii care au dobândit ope legis gradul profesional de procuror, fără concurs, sub imperiul legii vechi dar care nu le este recunoscut și procurorii care au dobândit acest grad profesional prin concurs, sub imperiul legii noi în condițiile în care atribuțiile pe care le exercită unii și alții sunt aceleași, încălcându-se astfel art. 16 alin. (1) și (2) din Constituția României.

În motivarea recursului se mai arată de recurent că a fost transferat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., serviciul teritorial Pitești, această trecere reprezentând o promovare de drept într-o funcție de execuție la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, urmare constatării de către C.S.M. a îndeplinirii de către recurent a condițiilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 508/2004 în vigoare la acea dată. Potrivit art. 12 și art. 16 – art. 19 din Legea nr. 508/2004, modificată prin O.U.G. nr. 131/2006, procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T. au competență materială generală, putând lua în cursul anchetei, aceleași măsuri procesuale, indiferent de unitatea centrală sau teritorială din cadrul D.I.I.C.O.T.

în care își desfășoară activitatea. Mai susține recurentul că, legea nu menționează în situația revenirii procurorului la parchetul de unde provine, pierderea dreptului câștigat reprezentat de gradul profesional și de salarizarea corespunzătoare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Examinând cauza în funcție de motivele de recurs și având în vedere prevederile art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente. Prin Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M. au fost respinse cererile de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, formulate de un număr de 87 de procurori de la D.I.I.C.O.T., recurentul T.T.

fiind menționat la poziția nr. 15 în enumerarea din hotărâre. În motivarea Hotărârii nr. 650 din 3 iulie 2008, Plenul C.S.M. a reținut în esență, următoarele: procurorii vizați de hotărâre au grad profesional corespunzător parchetului de pe lângă judecătorie, tribunal sau curte de apel și nu au susținut vreun concurs de promovare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile art. 43, raportat la art. 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare; D.I.I.C.O.T. este o structură distinctă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, chiar dacă funcționează în cadrul acestuia, iar numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T.

în condițiile speciale ale Legii nr. 508/2004 nu trebuie confundată cu promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în condițiile Legii nr. 303/2004; prin acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție procurorilor numiți la D.I.I.C.O.T. ar fi eludate dispozițiile privitoare la promovarea prin concurs în funcții de execuție imediat superioare, care reprezintă „o recunoaștere a performanțelor profesionale ale magistraților și constituie o componentă a carierei acestora, are caracter permanent” și „reprezintă un drept câștigat cu caracter definitiv în evoluția carierei profesionale”;faptul că procurorii de la D.I.I.C.O.T.

sunt salarizați corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu le conferă de drept, gradul profesional corespunzător acestui Parchet. Problema de drept supusă analizării vizează acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție procurorului T.T., care a fost numit la D.I.I.C.O.T., biroul teritorial Pitești, începând cu data de 1 decembrie 2004, prin Ordinul nr. 155 din 17 ianuarie 2005 al Procurorului General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Este necontestat faptul că D.I.I.C.O.T. face parte din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, acest fapt rezultând în mod expres și fără echivoc din prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 508/2004, modificată și completată prin O.U.G.

nr. 131/2006, conform cărora: „Art. 1. – (1) Prin prezenta lege se înființează D.I.I.C.O.T., ca structură cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”. Nu se poate face confuzie între numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile și conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004 și promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în condițiile și potrivit procedurii reglementate prin Legea nr. 303/2004. Având în vedere modalitatea de înființare a D.I.I.C.O.T.

și de numire a procurorilor în cadrul D.I.I.C.O.T. urmează a fi înlăturată apărarea intimatului referitoare la o eventuală discriminare ce s-ar naște în raport cu procurorii care pentru a accede la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au urmat procedura de promovare reglementată de Legea nr. 303/2004. În ceea ce privește noțiunea de discriminare, Înalta Curte are în vedere și practica constantă a C.E.D.O. (Decizia C.E.D.O. din 6 decembrie 2007 în cauza B. contra României) în care s-a reținut că „o distincție este discriminatorie dacă aceasta nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă ea nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat”.

În speță, justificarea obiectivă constă în necesitatea combaterii infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, materializată în adoptarea Legii nr. 508/2004 și înființarea D.I.I.C.O.T. în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar justificarea rezonabilă rezidă în faptul că, îndeplinind în condițiile legii, o funcție în cadrul unei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorul numit la D.I.I.C.O.T. dobândește ipso facto gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Nerecunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar echivala, în fapt, cu o nerecunoaștere a competenței ce revine procurorilor D.I.I.C.O.T.

în exercitarea atribuțiilor specifice acestei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, structură înființată ca atare prin lege.

De reținut este și faptul că, în această materie, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă și ultimă instanță, ceea ce presupune că nu se poate face abstracție de practica deja existentă la nivelul instanței care, admițând cereri de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în cazul procurorilor numiți la P.N.A., structură similară D.I.I.C.O.T., au fost reținute argumente ce vizează aplicarea dreptului comunitar, în sensul că a admite teza intimatului „ar însemna a încălca câteva principii generale cum ar fi: al protecției încrederii legitime, al echivalenței postului și a gradului, al bunei-credințe și al solicitudinii, principii de bază ale dreptului comunitar aplicabile și în sfera largă a raporturilor de serviciu în spațiul U.E.”.

În acest sens, față de practica anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțarea unei alte soluții decât cea de admitere a cererii de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar echivala cu acceptarea unei practici contradictorii, ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Practica C.E.D.O. a reținut că existența unor divergențe de jurisprudență în cadrul celei mai înalte autorități judiciare a țării este în sine contrară principiului securității juridice, care rezidă implicit din toate articolele Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (B. împotriva României).

Cât privește susținerea intimatului în întâmpinare, cu privire la deciziile pronunțate anterior în această materie de Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul că acestea nu sunt obligatorii, aceasta urmează a fi înlăturată deoarece rolul unei jurisdicții supreme, cum este cazul Înaltei Curți de Casație și Justiție, este acela de a crea o practică judiciară unitară de natură a asigura o interpretare și aplicare unitară a legii în scopul evitării apariției unor divergențe jurisprudențiale, ceea ce ar avea ca efect crearea unui climat de incertitudine și insecuritate juridică (P. împotriva României, B. împotriva României). De asemenea, este nerelevantă invocarea caracterului obligatoriu numai în ce privește problemele de drept dezlegate în cadrul recursurilor în interesul legii, deoarece nu ne aflăm în prezența unei practici contradictorii conform art. 329 C. proc.

civ., pe de altă parte, Secția de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curte de Casație și Justiție, în această materie judecă în primă și ultimă instanță și are obligația de a aplica unitar legea, ceea ce presupune necesitatea respectării propriei jurisprudențe. Pentru considerentele expuse, recursul va fi admis, hotărârea atacată va fi anulată în ce îl privește pe recurent și intimatul va fi obligat să-i recunoască gradul profesional de procuror, corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de T.T. împotriva Hotărârii nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M. Anulează hotărârea atacată în ceea ce-l privește pe recurentul T.T. Obligă intimatul C.S.M. să recunoască recurentului, gradul profesional de procuror corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2008.