ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3864/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 Plenul C.S.M.

a respins cererile de recunoaștere a gradului profesional de procuror

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

formulate de 87 de procurori care funcționează sau au funcționat în cadrul D.I.I.C.O.T.,

între care și recurentul T.T.

În motivarea hotărârii s-a

reținut că, niciunul dintre procurorii care au formulat cereri de recunoaștere

a gradului profesional superior (între care și recurentul T.T.) nu au susținut examen

de promovare în condițiile de art. 43 – art. 47 din Legea nr. 303/2004,

republicată, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit Legii nr. 303/2004,

promovarea judecătorilor și procurorilor într-un grad profesional superior se

face numai în urma susținerii și promovării potrivit legii, a concursului de promovare

în funcții de execuție. Plenul C.S.M. a mai reținut că, potrivit art. 75 alin.

(1)1 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, la data încetării activității în cadrul D.I.I.C.O.T., procurorul

revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde au dreptul să

funcționeze potrivit legii, deci numirea în cadrul D.I.I.C.O.T. are caracter

temporar, spre deosebire de caracterul definitiv al promovării în funcții de

execuție.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs procurorul T.T., solicitând admiterea recursului, anularea hotărârii

atacate și obligarea intimatului să-i recunoască gradul profesional de

procuror, corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Recurentul critică hotărârea

pentru nelegalitate arătând în esență că, actul administrativ atacat este contrar

art. 43 din Legea nr. 303/2004, art. 4 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 cât și

prevederilor Legii nr. 508/2004, care este lege specială în materie. Totodată

recurentul susține că, hotărârea Plenului C.S.M. crează discriminare între

procurorii care au dobândit ope legis gradul profesional de procuror, fără

concurs, sub imperiul legii vechi dar care nu le este recunoscut și procurorii

care au dobândit acest grad profesional prin concurs, sub imperiul legii noi în

condițiile în care atribuțiile pe care le exercită unii și alții sunt aceleași,

încălcându-se astfel art. 16 alin. (1) și (2) din Constituția României.

În motivarea recursului se mai

arată de recurent că a fost transferat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., serviciul teritorial Pitești, această

trecere reprezentând o promovare de drept într-o funcție de execuție la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, urmare constatării

de către C.S.M. a îndeplinirii de către recurent a condițiilor prevăzute de art.

8 din Legea nr. 508/2004 în vigoare la acea dată. Potrivit art. 12 și art. 16 –

art. 19 din Legea nr. 508/2004, modificată prin O.U.G. nr. 131/2006, procurorii

din cadrul D.I.I.C.O.T. au competență materială generală, putând lua în cursul

anchetei, aceleași măsuri procesuale, indiferent de unitatea centrală sau

teritorială din cadrul D.I.I.C.O.T. în care își desfășoară activitatea.

Mai susține recurentul că,

legea nu menționează în situația revenirii procurorului la parchetul de unde provine,

pierderea dreptului câștigat reprezentat de gradul profesional și de

salarizarea corespunzătoare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Examinând cauza în funcție

de motivele de recurs și având în vedere prevederile art. 304 și art. 3041 C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente.

Prin Hotărârea nr. 650 din 3

iulie 2008 a Plenului C.S.M. au fost respinse cererile de recunoaștere a

gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, formulate de un număr de 87 de procurori de la D.I.I.C.O.T.,

recurentul T.T. fiind menționat la poziția nr. 15 în enumerarea din hotărâre.

În motivarea Hotărârii nr. 650

din 3 iulie 2008, Plenul C.S.M. a reținut în esență, următoarele: procurorii

vizați de hotărâre au grad profesional corespunzător parchetului de pe lângă

judecătorie, tribunal sau curte de apel și nu au susținut vreun concurs de

promovare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în

condițiile art. 43, raportat la art. 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004,

republicată, cu modificările și completările ulterioare; D.I.I.C.O.T. este o

structură distinctă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, chiar dacă funcționează în cadrul acestuia, iar numirea procurorilor

la D.I.I.C.O.T. în condițiile speciale ale Legii nr. 508/2004 nu trebuie

confundată cu promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție în condițiile Legii nr. 303/2004; prin acordarea gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

procurorilor numiți la D.I.I.C.O.T. ar fi eludate dispozițiile privitoare la

promovarea prin concurs în funcții de execuție imediat superioare, care

reprezintă „o recunoaștere a performanțelor profesionale ale magistraților și

constituie o componentă a carierei acestora, are caracter permanent” și

„reprezintă un drept câștigat cu caracter definitiv în evoluția carierei

profesionale”;faptul că procurorii de la D.I.I.C.O.T. sunt salarizați

corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție nu le conferă de drept, gradul profesional corespunzător acestui

Parchet.

Problema de drept supusă

analizării vizează acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție procurorului T.T., care a fost

numit la D.I.I.C.O.T., biroul teritorial Pitești, începând cu data de 1

decembrie 2004, prin Ordinul nr. 155 din 17 ianuarie 2005 al Procurorului

General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Este necontestat faptul că D.I.I.C.O.T.

face parte din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, acest fapt rezultând în mod expres și fără echivoc din prevederile art.

1 alin. (1) din Legea nr. 508/2004, modificată și completată prin O.U.G. nr. 131/2006,

conform cărora:

„Art. 1. – (1) Prin prezenta

lege se înființează D.I.I.C.O.T., ca structură cu personalitate juridică,

specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și

terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție”.

Nu se poate face confuzie

între numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile și conform procedurii

reglementate de Legea nr. 508/2004 și promovarea procurorilor la Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în condițiile și potrivit

procedurii reglementate prin Legea nr. 303/2004.

Având în vedere modalitatea

de înființare a D.I.I.C.O.T. și de numire a procurorilor în cadrul D.I.I.C.O.T.

urmează a fi înlăturată apărarea intimatului referitoare la o eventuală

discriminare ce s-ar naște în raport cu procurorii care pentru a accede la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au urmat procedura de

promovare reglementată de Legea nr. 303/2004.

În ceea ce privește noțiunea

de discriminare, Înalta Curte are în vedere și practica constantă a C.E.D.O.

(Decizia C.E.D.O. din 6 decembrie 2007 în cauza B. contra României) în care s-a

reținut că „o distincție este discriminatorie dacă aceasta nu are o justificare

obiectivă și rezonabilă, adică dacă ea nu urmărește un scop legitim sau dacă nu

există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și

scopul vizat”.

În speță, justificarea

obiectivă constă în necesitatea combaterii infracțiunilor de criminalitate

organizată și terorism, materializată în adoptarea Legii nr. 508/2004 și

înființarea D.I.I.C.O.T. în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, iar justificarea rezonabilă rezidă în faptul că,

îndeplinind în condițiile legii, o funcție în cadrul unei structuri din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorul numit

la D.I.I.C.O.T. dobândește ipso facto gradul profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Nerecunoașterea gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție ar echivala, în fapt, cu o nerecunoaștere a competenței ce revine

procurorilor D.I.I.C.O.T. în exercitarea atribuțiilor specifice acestei

structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, structură înființată ca atare prin lege.

De reținut este și faptul

că, în această materie, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă și ultimă

instanță, ceea ce presupune că nu se poate face abstracție de practica deja

existentă la nivelul instanței care, admițând cereri de recunoaștere a gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție în cazul procurorilor numiți la P.N.A., structură similară D.I.I.C.O.T.,

au fost reținute argumente ce vizează aplicarea dreptului comunitar, în sensul

că a admite teza intimatului „ar însemna a încălca câteva principii generale

cum ar fi: al protecției încrederii legitime, al echivalenței postului și a

gradului, al bunei-credințe și al solicitudinii, principii de bază ale

dreptului comunitar aplicabile și în sfera largă a raporturilor de serviciu în

spațiul U.E.”.

În acest sens, față de

practica anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțarea unei

alte soluții decât cea de admitere a cererii de recunoaștere a gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție ar echivala cu acceptarea unei practici contradictorii, ceea ce ar

reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Practica C.E.D.O. a reținut că

existența unor divergențe de jurisprudență în cadrul celei mai înalte

autorități judiciare a țării este în sine contrară principiului securității

juridice, care rezidă implicit din toate articolele Convenției și care

constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (B. împotriva

României).

Cât privește susținerea intimatului

în întâmpinare, cu privire la deciziile pronunțate anterior în această materie

de Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, în sensul că acestea nu sunt obligatorii, aceasta urmează a fi

înlăturată deoarece rolul unei jurisdicții supreme, cum este cazul Înaltei

Curți de Casație și Justiție, este acela de a crea o practică judiciară unitară

de natură a asigura o interpretare și aplicare unitară a legii în scopul

evitării apariției unor divergențe jurisprudențiale, ceea ce ar avea ca efect

crearea unui climat de incertitudine și insecuritate juridică (P. împotriva

României, B. împotriva României).

De asemenea, este

nerelevantă invocarea caracterului obligatoriu numai în ce privește problemele

de drept dezlegate în cadrul recursurilor în interesul legii, deoarece nu ne

aflăm în prezența unei practici contradictorii conform art. 329 C. proc. civ.,

pe de altă parte, Secția de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei

Curte de Casație și Justiție, în această materie judecă în primă și ultimă

instanță și are obligația de a aplica unitar legea, ceea ce presupune

necesitatea respectării propriei jurisprudențe.

Pentru considerentele

expuse, recursul va fi admis, hotărârea atacată va fi anulată în ce îl privește

pe recurent și intimatul va fi obligat să-i recunoască gradul profesional de

procuror, corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de T.T.

împotriva Hotărârii nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M.

Anulează hotărârea atacată

în ceea ce-l privește pe recurentul T.T.

Obligă intimatul C.S.M. să

recunoască recurentului, gradul profesional de procuror corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 4 noiembrie 2008.