ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3978/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3978/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin Hotărârea nr.

650 din 3 iulie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii au fost

respinse cererile de recunoaștere a gradului profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție formulate de un nr.

de 87 de procurori de la D.I.I.C.O.T., recurentul fiind menționată la poziția

nr. 12 în enumerarea din cuprinsul hotărârii.

În motivarea

hotărârii s-a reținut că niciunul din procurorii care au formulat cereri de

recunoaștere a gradului profesional nu au susținut vreun examen de promovare la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile art.

43-47 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările

ulterioare.

Astfel, din

interpretarea logică și teleologică a dispozițiilor Legii nr. 303/2004 rezultă

că în cazul judecătorilor și procurorilor cariera profesională evoluează prin

promovarea dintr-un grad profesional în gradul profesional imediat următor

numai în urma susținerii și promovării, în condițiile legii, a concursului de

promovare în funcții de execuție.

S-a mai reținut că

dispozițiile O.U.G. nr. 508/2004 nu conțin reglementări privind cariera

profesionala a procurorilor delegați/detașați/numiți în cadrul D.I.I.C.O.T.

Prin urmare, în ceea

ce privește cariera profesională, procurorilor din cadrul acestei structuri

specializate a Ministerului Public le sunt aplicabile dispozițiile art. 43-47

din Legea nr. 303/2004.

Totodată din

interpretarea logică a dispozițiilor art. 75 alin. (11) din Legea nr. 304/2004,

potrivit cărora la data încetării activității în cadrul D.I.I.C.O.T. procurorul

revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul sa

funcționeze potrivit legii, rezultă indubitabil faptul că numirea în cadrul

acestei structuri are caracter temporar, spre deosebire de efectul definitiv al

promovării în funcții de execuție.

Se mai susține prin

aceeași hotărâre că numirea în cadrul D.I.I.C.O.T. nu poate fi echivalată cu

promovarea în funcții de execuție la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, deoarece condițiile prevăzute de lege pentru numirea în

cadrul acestei structuri sunt diferite de cele stabilite în vederea promovării

la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Susținerea petenților

potrivit căreia, întrucât D.I.I.C.O.T. se înființează ca Direcție în cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorii

dobândesc gradul profesional corespunzător acestei unități de parchet, nu poate

fi primită, deoarece această încadrare este de natură strict administrativă.

De asemenea

susținerea conform căreia s-ar putea pune în discuție chiar validitatea actelor

întocmite de către procurorii numiți în cadrul D.I.I.C.O.T., ca urmare a

faptului că aceștia nu au dobândit gradul profesional corespunzător unității în

cadrul căreia își desfășoară activitatea, este de neacceptat, neavând suport

legal, deoarece numirea procurorilor în cadrul acestei structuri se face

potrivit legii speciale și pe o perioadă determinată.

S-a apreciat că nu

poate fi reținut nici argumentul adus de către petenți în sensul că salarizarea

procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. este conformă statutului de procuror al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, pe de o

parte, salarizarea procurorilor din cadrul Direcției nu este întrutotul

asemănătoare salarizării procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, pe de altă parte, numirea procurorilor în cadrul D.I.I.C.O.T.

realizându-se potrivit legii speciale și pe o perioadă determinată.

Împotriva acestei

hotărâri a formulat recurs B.N., Procuror Șef al Serviciului Teritorial Pitești

din cadrul D.I.I.C.O.T., solicitând anularea hotărârii emise și, pe cale de

consecință, admiterea cererii de recunoaștere a gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și

obligarea intimatului Consiliul Superior al Magistraturii să ia act de gradul

profesional corespunzător astfel recunoscut și să efectueze toate operațiunile

administrative subsecvente.

În motivare,

recurentul B.N. a arătat că prin Hotărârea nr. 248 din 30 noiembrie 2004 a

Consiliului Superior al Magistraturii s-a dispus transferarea sa din funcția de

Procuror Șef al Biroului de Combatere a Criminalității Organizate și Antidrog

din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș în funcția de Procuror Șef

birou la D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Argeș.

Începând cu data de 1

decembrie 2004 prin Ordinul nr. 156 al Procurorului General al Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, recurentul a fost numit în

funcția de Procuror Șef birou la D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Argeș, iar

prin Hotărârea nr. 171 din 28 iunie 2006 a Consiliului Superior al

Magistraturii, Secția pentru procurori, a fost numit în funcția de procuror șef

al Serviciului Teritorial Pitești în cadrul D.I.I.C.O.T., începând cu data de

29 iunie 2006.

Recurentul mai arată

că începând cu aceeași dată, prin Ordinul nr. 1291 al Procurorului General al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost numit în

funcția de procuror șef al Serviciului Teritorial Pitești din cadrul D.I.I.C.O.T.

În acest context,

opinează recurentul numirea sa la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Pitești are semnificația unei

promovări de drept într-o funcție de execuție la Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, urmare a constatării de către Consiliul Superior

al Magistraturii a îndeplinirii tuturor condițiilor prevăzute de art. 8 din

Legea nr. 508/2004 în vigoare la acea dată.

Mai arată recurentul

că în conformitate cu art. 12 și art. 16-19 din Legea nr. 508/2004, procurorii D.I.I.C.O.T.

au competență materială generală și în cursul anchetei pot lua aceleași măsuri

procesuale, indiferent de unitatea centrală ori teritorială în care își

desfășoară activitatea, astfel încât în ipoteza în care procurorii nu ar avea

grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, s-ar ridica o gravă problemă asupra validității actelor de

urmărire penală întocmite de aceștia.

Este de remarcat, mai

arată recurentul că potrivit dispozițiilor art. 75 alin. (11) din Legea nr.

304/2004 republicată, la data încetării activității în cadrul Direcției

procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are

dreptul să funcționeze potrivit legii, însă, legea nu precizează că procurorul

ar pierde un drept câștigat, respectiv gradul profesional și salarizarea

corespunzătoare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție din

care face parte D.I.I.C.O.T.

Astfel, a opinat

recurentul hotărârea atacată este nelegală, întrucât:

-     a fost numit în

cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor

de Criminalitate Organizată și Terorism, pe o perioadă nelimitată, cu

respectarea prevederilor legale;

-     a îndeplinit și

îndeplinește acte de intră în competența Direcției de Investigare a Infracțiunilor

de Criminalitate Organizată și Terorism;

- a beneficiat și

beneficiază de statutul și remunerația acordată procurorilor Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Nelegalitatea acestei

hotărâri, arată recurentul, rezidă în aplicarea de către plenul Consiliului

Superior al Magistraturii a art. 43 din Legea nr. 303/2004, republicată, în senul

că, promovarea procurorilor s-ar face numai prin concurs organizat la nivel

național, în limita posturilor vacante la parchet, este contrară dispozițiilor

legii speciale, Legea nr. 508/2004, prin prisma adăugării la lege, precum și ca

urmare a nerespectării dispozițiilor legii speciale derogatorii de la dreptul

comun.

De asemenea plenul

Consiliului Superior al Magistraturii a pronunțat o hotărâre nelegală în sensul

discriminării între procurorii care au dobândit OPE legis gradul profesional

corespunzător, fără concurs sub imperiul legii vechi, dar care nu le este

recunoscut și procurorii care au dobândit acest grad profesional, prin concurs

sub imperiul legii noi, în condițiile în care atribuțiile pe care le exercită

și unii și alții sunt comune.

Apreciază recurentul

că sunt încărcate prevederile art. 16 alin. (1) și (2) din Constituția

României.

Recursul este fondat.

Este necontestat

faptul că D.I.I.C.O.T. face parte din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, acest fapt rezultând în mod expres și fără

echivoc din prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 508/2004, modificată și

completată prin O.U.G. n. 131/2006, conform cărora:

Art. 1 alin. (1) Prin

prezenta lege se înființează Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate

Organizată și Terorism, ca structură cu personalitate juridică, specializată în

combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism în cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

De asemenea, este

necontestat faptul că numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. se face potrivit

dispozițiilor Legii nr. 508/2004 (privind înființarea, organizarea și

funcționarea în cadrul Ministerului Public a D.I.I.C.O.T.) dispoziții cu

caracter special, derogatorii de la dreptul comun în materia promovării

procurorilor în funcții de execuție sau de conducere, reprezentat de

dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor.

Este evident faptul

că nu se poate face confuzie între numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. din

cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în

condițiile și conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004 și

promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

în condițiile și potrivit procedurii reglementate prin Legea nr. 303/2004.

Sub acest aspect,

Curtea are în vedere faptul că recurentul nu a solicitat promovarea la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ci recunoașterea gradului

profesional corespunzător acestui parchet.

Rezultă așadar că

prin hotărârea recurată se face confuzie între efectele instituției promovării

procurorilor și cele ale instituției numirii acestora.

Pe de altă parte,

Curtea reține că existența unei anumit conjuncturi socio-politice, a făcut

necesară înființarea în timp util a unei structuri specializate în combaterea

infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, organizată în cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ceea ce a

determinat adoptarea unei legi speciale (Legea nr. 508/2004) de reglementare a

condițiilor și procedurii de numire în cadrul acestui organism a unor procurori

competenți, în condițiile și conform unei procedurii derogatorii de la dreptul

comun (Legea nr. 303/2004).

Aceleași necesități

în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism explică și

existența în cadrul D.I.I.C.O.T. a serviciilor și birourilor teritoriale, fără

a trage însă concluzia că procurorii care le deservesc ar avea competențe sau

grade diferite, deoarece ei își desfășoară activitatea în cadrul aceleiași

structuri, și anume D.I.I.C.O.T. în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție.

Având în vedere

modalitatea de înființare a D.I.I.C.O.T. și de numire a procurorilor în cadrul D.I.I.C.O.T.

urmează a fi înlăturată apărarea intimatului referitoare la o eventuală

discriminare ce s-ar naște în raport cu procurorii care pentru a accede la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au urmat procedura de

promovare reglementată de Legea nr. 303/2004.

De altfel, în ceea ce

privește noțiunea de discriminare. Curtea are în vedere și practica constantă a

C.E.D.O. (a se vedea și Decizia C.E.D.O. din 6 decembrie 2007 în cauza Beian

contra României) în care s-a reținut că „o distincție este discriminatorie dacă

aceasta nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă ea nu

urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de

proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat".

Or, în speță,

justificarea obiectivă constă în necesitatea combaterii infracțiunilor de

criminalitate organizată și terorism. materializată în adoptarea Legii nr. 508/2004

și înființarea D.I.I.C.O.T. în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, iar justificarea rezonabilă rezidă în faptul că

îndeplinind, în condițiile legii, o funcție în cadrul unei structuri din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorul numit

la D.I.I.C.O.T. dobândește ipso facto gradul profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ceea ce nu s-ar

justifica în cazul unor eventuale detașări sau delegări, instituții care nu se

confundă cu „numirea" în funcție).

Sub acest aspect,

Curtea constată că Plenul C.S.M. prin Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007,

a definit gradul profesional ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcționa la

un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câștigat prin

numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor legale ce

reglementează carierea magistraților", prin această hotărâre fiind de

altfel recunoscut gradul profesional al unui procuror.

Or, în cauză este

necontestat faptul că recurentul a fost numită în condițiile legii speciale

(Legea nr. 508/2004), la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, astfel că, potrivit raționamentului din Hotărârea

nr. 878 din 13 decembrie 2007, a câștigat dreptul de a funcționa la acest nivel

în ierarhia parchetelor.

Pe de altă parte,

nerecunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție ar echivala, în fapt, cu o nerecunoaștere a

competenței ce revine procurorilor D.I.I.C.O.T. în exercitarea atribuțiilor

specifice acestei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, structură înființată ca atare prin lege.

De reținut este și

faptul că, în această materie, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în

primă și ultimă instanță, ceea ce presupune că nu se poate face abstracție de

practica deja existentă la nivelul instanței în care, admițând cereri de

recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție în cazul procurorilor numiți la Parchetul Național

Anticorupție, structură similară D.I.I.C.O.T., au fost reținute argumente ce

vizează aplicarea dreptului comunitar, în sensul că a admite teza intimatului

„ar însemna a încălca câteva principii generale cum ar fi: al protecției

încrederii legitime, al echivalenței postului și a gradului, al bunei-credințe

și al solicitudinii, principii de bază ale dreptului comunitar aplicabile și în

sfera largă a raporturilor de serviciu în spațiul Uniunii Europene".

În acest sens, față

de practica anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, o altă soluție

decât cea de admitere a cererii de recunoaștere a gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar

echivala cu acceptarea unor divergente de jurisprudență (practică

contradictorie) ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces

echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu

privire la care în practica C.E.D.O. s-a reținut că existența unor divergențe

de jurisprudență în cadrul celei mai înalte autorități judiciare a țării este

în sine contrară principiului securității juridice, care rezidă implicit din

toate articolele Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale

ale statului de drept (Beian împotriva României, nr. 30658/05, § 37-39).

Cât privește

susținerea intimatului cu privire la deciziile pronunțate anterior în această

materie de Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, în sensul că acestea nu sunt obligatorii, aceasta urmează a fi

înlăturată pentru următoarele considerente:

- rolul unei

jurisdicții supreme, cum este cazul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, în această materie este acela „de a

regla contradicțiile jurisprudenței" (Zielinski și Prădat & Gonzalez

și alții împotriva Franței, nr. 24846/94,

§

59; Păduraru împotriva României, nr. 63252/00, § 98);

-

cât privește menținerea

acelorași soluții în cauze similare, aceasta este de natură a asigura o

interpretare și aplicare unitară a legii în scopul de a evita apariția unor

divergențe jurisprudențiale, ceea ce ar avea ca efect crearea unui climat de

incertitudine și insecuritate juridică {mutatis mutandis, Sovtransavto Holding

împotriva Ucrainei, nr. 48553/99, § 96; Păduraru

împotriva României, nr.

63252/00,

-

invocarea caracterului

obligatoriu numai în privința problemelor de drept dezlegate prin intermediul

recursurilor în interesul legii este lipsită de relevanță în cauza dedusă

judecății deoarece: pe de o parte, nu suntem în prezența unei practici contradictorii

în sensul dispozițiilor art. 329 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

jurisdicție unică în această materie, judecă în primă și ultimă instanță, având

obligația de a aplica și interpreta unitar legea, ceea ce implică în mod

necesar respectarea propriei jurisprudențe.

În raport de cele mai

sus reținute, Curtea apreciază că hotărârea recurată este nelegală în ceea ce

îl privește pe recurentul B.N., motiv pentru care, față de dispozițiile art. 312

alin. (1)-(3) C. proc. civ., va anula Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a

Plenului C.S.M. în ceea ce îl privește pe recurent, va admite cererea acestuia

și îl va obliga pe intimat să recunoască recurentului gradul profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Admite recursul declarat

de B.N. împotriva Hotărârii nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii.

Anulează Hotărârea

nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în

ceea ce îl privește pe recurent.

Obligă intimatul să recunoască

recurentului gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 noiembrie 2008.