ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3979/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3979/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin Hotărârea

nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii au

fost respinse cererile de recunoaștere a gradului profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție formulate de un nr.

de 87 de procurori de la D.I.I.C.O.T., recurentul fiind menționată la poziția

nr. 35 în enumerarea din cuprinsul hotărârii.

În motivarea

hotărârii s-a reținut că niciunul din procurorii care au formulat cereri de

recunoaștere a gradului profesional nu au susținut vreun examen de promovare la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile art.

43-47 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările

ulterioare.

Astfel, din

interpretarea logică și teleologică a dispozițiilor Legii nr. 303/2004 rezultă

că în cazul judecătorilor și procurorilor cariera profesională evoluează prin

promovarea dintr-un grad profesional în gradul profesional imediat următor

numai în urma susținerii și promovării, în condițiile legii, a concursului de

promovare în funcții de execuție.

S-a mai

reținut că dispozițiile O.U.G. nr. 508/2004 nu conțin reglementări privind

cariera profesionala a procurorilor delegați/detașați/numiți în cadrul D.I.I.C.O.T.

Prin urmare,

în ceea ce privește cariera profesională, procurorilor din cadrul acestei

structuri specializate a Ministerului Public le sunt aplicabile dispozițiile

art. 43-47 din Legea nr. 303/2004.

Totodată din

interpretarea logică a dispozițiilor art. 75 alin. (11) din Legea nr. 304/2004,

potrivit cărora la data încetării activității în cadrul D.I.I.C.O.T. procurorul

revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul sa

funcționeze potrivit legii, rezultă indubitabil faptul că numirea în cadrul

acestei structuri are caracter temporar, spre deosebire de efectul definitiv al

promovării în funcții de execuție.

Se mai susține

prin aceeași hotărâre, că numirea în cadrul D.I.I.C.O.T. nu poate fi echivalată

cu promovarea în funcții de execuție la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, deoarece condițiile prevăzute de lege pentru numirea în

cadrul acestei structuri sunt diferite de cele stabilite în vederea promovării

la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Susținerea

petențiilor potrivit căreia, întrucât D.I.I.C.O.T. se înființează ca Direcție

în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

procurorii dobândesc gradul profesional corespunzător acestei unități de

parchet, nu poate fi primită, deoarece această încadrare este de natură strict

administrativă.

De asemenea,

susținerea conform căreia s-ar putea pune în discuție chiar validitatea actelor

întocmite de către procurorii numiți în cadrul D.I.I.C.O.T., ca urmare a

faptului că aceștia nu au dobândit gradul profesional corespunzător unității în

cadrul căreia își desfășoară activitatea, este de neacceptat, neavând suport

legal, deoarece numirea procurorilor în cadrul acestei structuri se face

potrivit legii speciale și pe o perioadă determinată.

S-a apreciat

că nu poate fi reținut nici argumentul adus de către petenți în sensul că

salarizarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. este conformă statutului de

procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

întrucât, pe de o parte, salarizarea procurorilor din cadrul Direcției nu este

întrutotul asemănătoare salarizării procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte, numirea procurorilor în cadrul D.I.I.C.O.T.

realizându-se potrivit legii speciale și pe o perioadă determinată.

Împotriva

acestei hotărâri a formulat recurs C.S.D., Procuror la Biroul Teritorial Galați

din cadrul D.I.I.C.O.T., solicitând anularea hotărârii emise și, pe cale de

consecință, admiterea cererii de recunoaștere a gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și

obligarea intimatului Consiliul Superior al Magistraturii să ia act de gradul

profesional corespunzător astfel recunoscut.

În motivare,

recurentul C.S.D. a arătat că prin Hotărârea nr. 97 din 1 noiembrie 2005 a

Consiliului Superior al Magistraturii a fost avizată favorabil numirea sa în

funcția de Procuror în cadrul D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Galați, fiind

declarat admis la interviul organizat în perioada 10-12 octombrie 2005.

În acest

context, opinează recurentul numirea sa la Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Galați are

semnificația unei promovări de drept într-o funcție de execuție la Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, urmare a constatării de către

Consiliul Superior al Magistraturii a îndeplinirii tuturor condițiilor

prevăzute de lege.

Mai arată

recurentul că în ipoteza în care procurorii din cadrul Direcției nu ar avea

grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, s-ar ridica o gravă problemă asupra validității actelor de

urmărire penală întocmite de aceștia.

Este de

remarcat, mai arată recurentul că potrivit dispozițiilor art. 75 alin. (11) din

Legea nr. 304/2004 republicată, la data încetării activității în cadrul

Direcției procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet

unde are dreptul să funcționeze potrivit legii, însă, legea nu precizează că

procurorul ar pierde un drept câștigat, respectiv gradul profesional și

salarizarea corespunzătoare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție din care face parte D.I.I.C.O.T.

Astfel, a

opinat recurentul hotărârea atacată este nelegală, întrucât:

- Direcția de

Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, în cadrul

căreia este încadrat, reprezintă o structură cu personalitate juridică din

cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

- prin numirea

sa în funcție, în cadrul D.I.I.C.O.T. a dobândit gradul profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

Recursul este

fondat.

Este necontestat

faptul că D.I.I.C.O.T. face parte din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, acest fapt rezultând în mod expres și fără

echivoc din prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 508/2004, modificată și

completată prin O.U.G. nr. 131/2006, conform cărora:

Art. 1 alin. (1) Prin

prezenta lege se înființează D.I.I.C.O.T., ca structură cu personalitate

juridică, specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată

și terorism în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

De asemenea, este

necontestat faptul că numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. se face potrivit

dispozițiilor Legii nr. 508/2004 (privind înființarea, organizarea și

funcționarea în cadrul Ministerului Public a D.I.I.C.O.T.) dispoziții cu

caracter special, derogatorii de la dreptul comun în materia promovării

procurorilor în funcții de execuție sau de conducere, reprezentat de

dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor.

Este evident faptul

că nu se poate face confuzie între numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. din

cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în

condițiile și conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004 și

promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

în condițiile și potrivit procedurii reglementate prin Legea nr. 303/2004.

Sub acest aspect,

Curtea are în vedere faptul că recurentul nu a solicitat promovarea la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ci recunoașterea

gradului profesional corespunzător acestui parchet.

Rezultă așadar că

prin hotărârea recurată se face confuzie între efectele instituției promovării

procurorilor și cele ale instituției numirii acestora.

Pe de altă parte,

Curtea reține că existența unei anumit conjuncturi socio-politice, a făcut

necesară înființarea în timp util a unei structuri specializate în combaterea

infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, organizată în cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ceea ce a

determinat adoptarea unei legi speciale (Legea nr. 508/2004) de reglementare a

condițiilor și procedurii de numire în cadrul acestui organism a unor procurori

competenți, în condițiile și conform unei procedurii derogatorii de la dreptul

comun (Legea nr. 303/2004).

Aceleași necesități

în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism explică și

existența în cadrul D.I.I.C.O.T. a serviciilor și birourilor teritoriale, fără

a trage însă concluzia că procurorii care le deservesc ar avea competențe sau

grade diferite, deoarece ei își desfășoară activitatea în cadrul aceleiași

structuri, și anume D.I.I.C.O.T. în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție.

Având în vedere

modalitatea de înființare a D.I.I.C.O.T. și de numire a procurorilor în cadrul D.I.I.C.O.T.

urmează a fi înlăturată apărarea intimatului referitoare la o eventuală

discriminare ce s-ar naște în raport cu procurorii care pentru a accede la Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au urmat procedura de promovare

reglementată de Legea nr. 303/2004.

De altfel, în ceea ce

privește noțiunea de discriminare, Curtea are în vedere și practica constantă a

C.E.D.O. (a se vedea și Decizia C.E.D.O. din 6 decembrie 2007 în cauza Beian

contra României) în care s-a reținut că „o distincție este discriminatorie dacă

aceasta nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă ea nu

urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de

proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat".

Or, în speță,

justificarea obiectivă constă în necesitatea combaterii infracțiunilor de

criminalitate organizată și terorism. materializată în adoptarea Legii nr. 508/2004

și înființarea D.I.I.C.O.T. în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, iar justificarea rezonabilă rezidă în faptul că

îndeplinind, în condițiile legii, o funcție în cadrul unei structuri din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorul numit

la D.I.I.C.O.T. dobândește

ipso facto

gradul profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ceea ce nu s-ar

justifica în cazul unor eventuale detașări sau delegări, instituții care nu se

confundă cu „numirea" în funcție).

Sub acest aspect,

Curtea constată că Plenul C.S.M. prin Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007,

a definit gradul profesional ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcționa la

un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câștigat prin

numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor legale ce

reglementează carierea magistraților", prin această hotărâre fiind de

altfel recunoscut gradul profesional al unui procuror.

Or, în cauză este

necontestat faptul că recurentul a fost numit în condițiile legii speciale

(Legea nr. 508/2004), la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, astfel că, potrivit raționamentului din Hotărârea

nr. 878 din 13 decembrie 2007, a câștigat dreptul de a funcționa la acest nivel

în ierarhia parchetelor.

Pe de altă parte, nerecunoașterea

gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție ar echivala, în fapt, cu o nerecunoaștere a competenței ce

revine procurorilor D.I.I.C.O.T. în exercitarea atribuțiilor specifice acestei

structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, structură înființată ca atare prin lege.

De reținut este și

faptul că, în această materie, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în

primă și ultimă instanță, ceea ce presupune că nu se poate face abstracție de

practica deja existentă la nivelul instanței în care, admițând cereri de

recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție în cazul procurorilor numiți la Parchetul Național

Anticorupție, structură similară D.I.I.C.O.T., au fost reținute argumente ce

vizează aplicarea dreptului comunitar, în sensul că a admite teza intimatului

„ar însemna a încălca câteva principii generale cum ar fi: al protecției

încrederii legitime, al echivalenței postului și a gradului, al bunei-credințe

și al solicitudinii, principii de bază ale dreptului comunitar aplicabile și în

sfera largă a raporturilor de serviciu în spațiul Uniunii Europene".

În acest sens, față

de practica anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, o altă soluție

decât cea de admitere a cererii de recunoaștere a gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar

echivala cu acceptarea unor divergente de jurisprudență (practică

contradictorie) ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces

echitabil, consacrat de art. 6 din C.E.D.O., cu privire la care în practica C.E.D.O.

s-a reținut că existența unor divergențe de jurisprudență în cadrul celei mai

înalte autorități judiciare a țării este în sine contrară principiului

securității juridice, care rezidă implicit din toate articolele Convenției și

care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (Beian

împotriva României nr. 30658/05, § 37-39).

Cât privește

susținerea intimatului cu privire la deciziile pronunțate anterior în această

materie de secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, în sensul că acestea nu sunt obligatorii, aceasta urmează

a fi înlăturată pentru următoarele considerente:

- rolul unei

jurisdicții supreme, cum este cazul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, în această materie este acela „de a

regla contradicțiile jurisprudenței" (Zielinski și Pradal & Gonzalez

și alții împotriva Franței, nr. 24846/94,

§

59; Pădurarii împotriva României, nr. 63252/00, § 98);

- cât privește

menținerea acelorași soluții în cauze similare, aceasta este de natură a

asigura o interpretare și aplicare unitară a legii în scopul de a evita

apariția unor divergențe jurisprudențiale. ceea ce ar avea ca efect crearea unui

climat de incertitudine și insecuritate juridică (

mutatis mutandis

,

Sovtransavto Holding

împotriva Ucrainei, nr.

48553/99, § 96; Păduraru împotriva României, nr.

63252/00, § 98; Beian

împotriva României, nr. 30658/05, § 37-39);

- invocarea

caracterului obligatoriu numai în privința problemelor de drept dezlegate prin

intermediul recursurilor în interesul legii este lipsită de relevanță în cauza

dedusă judecății deoarece: pe de o parte, nu suntem în prezența unei practici contradictorii

în sensul dispozițiilor art. 329 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

jurisdicție unică în această materie, judecă în primă și ultimă instanță, având

obligația de a aplica și interpreta unitar legea, ceea ce implică în mod

necesar respectarea propriei jurisprudențe.

În raport de cele mai

sus reținute, Curtea apreciază că hotărârea recurată este nelegală în ceea ce

îl privește pe recurentul C.S.D., motiv pentru care, față de dispozițiile art. 312

alin. (l)-(3) C. proc. civ., va anula Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a

Plenului C.S.M. în ceea ce îl privește pe recurent, va admite cererea acestuia

și îl va obliga pe intimat să recunoască recurentului gradul profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul

declarat de C.S.D. împotriva Hotărârii nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii.

Anulează

Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului Consiliului Superior al

Magistraturii în ceea ce îl privește pe recurent.

Obligă

intimatul să recunoască recurentului gradul profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2008.