ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 32/2016
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 32/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 32/2016
Asupra recursului de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 249 din 07 iulie 2015 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul penal nr. x/118/2015 s-a dispus, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire formulată de condamnatul A. (…) cu privire la sentința penală nr. 72 din 07 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosar nr. x/118/2011, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2830 din 17 octombrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat condamnatul revizuient la plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Prin decizia penală nr. 897/P din data de 15 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a respins ca nefondat apelul declarat de revizuientul A., (…), în prezent deținut în Penitenciarul Poarta Albă, împotriva sentinței penale nr. 249 din 07 iulie 2015 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul penal nr. x/118/2015.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat revizuientul A. la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această deciziei, Curtea de Apel Constanța a considerat întemeiată hotărârea instanței de fond în revizuire și a reținut, în esență, că „motivele invocate de revizuient nu tind decât la o reapreciere a probatoriului și a stării de fapt, pentru ca în final să se stabilească un fapt contrar celui reținut de instanță la pronunțarea soluției, însă în condițiile în care nu se relevă fapte sau împrejurări noi, ci doar se invocă greșita analiza și apreciere a probatoriului de către judecătorul cauzei, revizuientul tinzând la o nouă judecată a cauzei pe calea unei căi extraordinare de atac, pentru a cărei exercitare nu sunt însă îndeplinite condițiile de admisibilitate.”
Totodată, Curtea a reținut că „nu poate fi incident cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., dat fiind că specialistul nu poate fi subiect activ al infracțiunii de mărturie mincinoasă, deci este exclusă săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, singura care ar putea justifica analiza acestui caz de revizuire. În măsura în care raportul de constatare ar conține împrejurări nereale, s-ar pune în discuție eventuala săvârșire a unei infracțiuni de fals, care ar putea atrage incidența cazului de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.”
Împotriva deciziei prin care s-a soluționat apelul, revizuentul A. a formulat recurs, susținând că acesta este admisibil, deoarece hotărârea a cărei revizuire se cere a fost pronunțată sub imperiul V.C.P.P. și a fost supusă apelului și recursului.
În susținere, sunt invocate dispozițiile art. 459 alin. (7) C. proc. pen., arătându-se, în același timp, că N.C.P.P. nu mai reglementează calea de atac a recursului și nici nu există dispoziții tranzitorii în legea de aplicare, pentru situația dată în privința aplicării dispozițiilor menționate.
Totodată, este invocată Decizia nr. 2/2015 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, susținându-se că, deși hotărârea prealabilă se referă la aplicarea art. 465 C. proc. pen., motivarea care a condus la soluția adoptată prin decizia invocată este în egală măsură valabilă și în cauza de față. Ca atare, pentru identitate de rațiune, revizuentul apreciază că, în prezenta cauză, calea de atac este recursul care urmează a se raporta la dispozițiile în vigoare la data judecării cauzei la care se referă revizuirea.
Pe fondul cauzei, revizuentul solicită admiterea recursului și să se constate că niciunul din motivele pentru care s-a dispus condamnarea sa la închisoare de 3 ani și 6 luni nu subzistă, situația de fapt fiind alta decât cea supusă judecății. Normele de drept aplicabile situației de fapt nou relevate arată că s-a dispus o condamnare pentru fapte care nu încalcă legea și nu sunt prevăzute ca infracțiuni.
Examinând recursul, în raport cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
În prezenta cauză, se reține că împotriva hotărârii pronunțată de instanța de fond, respectiv sentința penală nr. 72 din 07 februarie 2013 a Tribunalului Constanța, pronunțată în Dosarul nr. x/118/2011, inculpatul A. (condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, ca infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție, în formă continuată, precum și pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, la pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare) a exercitat calea de atac prevăzută de lege, respectiv apel, soluționată prin Decizia penală nr. 16/P din 14 ianuarie 2014 a Curții de Apel Constanța (fiind respins ca nefondat apelul inculpatului).
Decizia pronunțată în apel a fost atacată cu recurs de către inculpatul A., la data de 15 ianuarie 2014, calea de atac a recursului fiind respinsă ca nefondată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin Decizia penală nr. 2830 din 17 octombrie 2014.
Împotriva sentinței instanței de fond, rămasă definitivă prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpatul A. a formulat cerere de revizuire, în temeiul art. 453 lit. a)-c) C. proc. pen., calea extraordinară de atac fiind respinsă ca inadmisibilă, prin sentința penală nr. 249 din 07 iulie 2015 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul penal nr. x/118/2015.
Împotriva sentinței pronunțate în temeiul dispozițiilor art. 459 alin. (5) C. proc. pen., revizuentul A. a declarat apel, acesta fiind respins ca nefondat, prin decizia penală nr. 897/P din 15 octombrie 2015 a Curții de Apel Constanța, decizie definitivă împotriva căreia s-a declarat prezentul recurs.
În acest context, Înalta Curte constată că, situația din prezenta cauză este, în mod evident, alta decât aceea asupra căreia s-a pronunțat Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție prin Hotărârea preliminară nr. 2 din 2 februarie 2015 potrivit căreia „în urma desființării deciziei date în recurs, în calea de atac a revizuirii reglementată în procedura prevăzută de art. 465 C. proc. pen., în condițiile în care cauza a parcurs trei grade de jurisdicție (primă instanță, apel și recurs), în ultimă instanță soluționându-se recursul procurorului, calea de atac este recursul în forma și reglementarea prevăzută de lege la data judecării recursului inițial”. Identitatea de rațiune, invocată de apărătorul revizuentului, nu există, în condițiile în care, în speță, nu se discută de desființarea, pe calea extraordinară de atac a revizuirii exercitată în temeiul dispozițiilor art. 465 C. proc. pen. (care reglementează revizuirea în cazul hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului), a deciziei date în recurs, ci de o cerere de revizuire respinsă ca inadmisibilă, în temeiul dispozițiilor art. 459 alin. (5) C. proc. pen.
În ceea ce privește dispoziția generică potrivit căreia, „sentința prin care este respinsă cererea de revizuire, după analiza admisibilității în principiu, este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea la care se referă revizuirea” - cuprinsă în art. 459 alin. (7) C. proc. pen., invocată de apărare în susținerea admisibilității recursului, Înalta Curte are în vedere că, în lipsa unei reglementări tranzitorii contrare, textul legal trebuie raportat la actualul sistem al căilor de atac reglementat de noua legislație procesual penală, sistem în care apelul este singura cale ordinară de atac prevăzută. Ca atare, sensul textului invocat, respectiv „hotărârea la care se referă revizuirea”, este acela al unei hotărâri care are o singură cale de atac, respectiv apelul. De altfel, nici nu poate fi interpretat altfel, în condițiile în care, potrivit N.C.P.P., hotărârile care pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă (art. 452 alin. (1))
sunt hotărârile judecătorești definitive, înțelegându-se prin acestea - astfel cum reiese și din art. 551-552 C. proc. pen., care reglementează rămânerea definitivă a hotărârii primei instanțe, respectiv a instanței de apel - hotărârile pronunțate în primă instanță susceptibile a fi suspuse reexaminării numai pe calea apelului.
Astfel, față de momentul soluționării cererii de revizuire de către instanța care a judecat cauza în primă instanță, respectiv 07 iulie 2015, cu mult după intrarea în vigoare a actualului C. proc. pen. (01 februarie 2014), care nu mai prevede calea ordinară de atac a recursului, având în vedere și dispozițiile art. 8 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, potrivit cărora „hotărârile pronunțate în primă instanță după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor și condițiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă”, Înalta Curte constată că, sentința penală nr. 249/2015 pronunțată de Tribunalul Constanța este o hotărâre ce a fost supusă apelului, la fel ca și hotărârea la care se referă revizuirea. Hotărârea pronunțată în soluționarea apelului - singura cale ordinară de atac prevăzută de noua legislație procesual penală -, declarat în temeiul dispozițiilor art. 459 alin. (7) C. proc. pen., respectiv Decizia penală nr. 897/P din 15 octombrie 2015 a Curții de Apel Constanța, este, însă, o hotărâre judecătorească definitivă, potrivit legii noi.
În consecință, având în vedere că hotărârea împotriva căreia s-a declarat recurs este o decizie definitivă, pronunțată după data intrării în vigoare a N.C.P.P., prin care a fost soluționat apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinței pronunțate în etapa examinării admisibilității în principiu a cererii de revizuire, Înalta Curte
reține că a fost î
nvestită cu soluționarea unei căi de atac care nu mai este prevăzută de lege și, ca atare, nu este admisibilă potrivit dreptului comun.
Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Față de cele ce preced, Înalta Curte va respinge,
ca
inadmisibil
, recursul declarat de revizuentul A. împotriva Deciziei penale nr. 897/P din data de 15 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.
Va obliga recurentul revizuent la plata sumei de 265 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 65 lei,
reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
inadmisibil
, recursul declarat de revizuentul A. împotriva Deciziei penale nr. 897/P din data de 15 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 265 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 65 lei,
reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi
13 ianuarie 2016.