ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 27/A/2017

Asupra apelului de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 1098/P din data de 31 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în temeiul art. 431 alin. (1) C. proc. pen., s-a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul A., (...) în prezent deținut în cadrul Penitenciarul Poarta Albă, jud. Constanța, împotriva Deciziei penale nr. 768/P din 29 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul penal nr. x/36/2015.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel Constanța a constatat că, prin cererea înregistrată sub nr. x/36/2016 din data de 20 iulie 2016, contestatorul A. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei penale nr. 768/P/29 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul penal nr. x/36/2015.

În motivarea contestației s-a arătat este incident cazul prev. de art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., având în vedere că a fost achitat integral prejudiciul reținut prin actul de sesizare a instanței, până la soluționarea cauzei în primă instanță, fapt ce atrage incidența prevederilor art. 74

1

alin. (2) teza a II-a C. pen. din 1968. S-a arătat că întreaga sumă a fost consemnată prin intermediul executorului judecătoresc pe numele și la dispoziția părții civile Ministerul Apărării Naționale, înainte ca prima instanță să finalizeze cercetarea judecătorească. Cu toate acestea, prima instanță și instanța de apel au ignorat această împrejurare și nu au dispus încetarea procesului penal, deși prejudiciul a fost achitat și nu depășește suma de 50.000 euro.

Contestatorul A. a mai formulat la data de 10 august 2016 încă o contestație în anulare împotriva Deciziei penale nr. 768/P/29 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul penal nr. x/36/2015, ce a fost înregistrată sub nr. x/36/2016.

În motivarea acestei cereri s-a invocat un motiv de contestație în anulare similar celui din prima contestație în anulare. Suplimentar s-a mai invocat incidența autorității de lucru judecat, în raport de Încheierea nr. 442 din 10 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul nr. x/212/2014 prin care s-a stabilit definitiv că faptele contestatorului A. nu constituie infracțiune; faptele pentru care s-a stabilit definitiv că inculpatul nu poate fi urmărit sau judecat constituie acte materiale ce intră în componența infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată, astfel că toate actele materiale ce intră în componența infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată trebuie să primească aceiași soluție și intră sub incidența autorității de lucru judecat a Încheierii nr. 442 din 10 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul nr. x/212/2014; se critică soluția primei instanțe de împărțire a infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată în două infracțiuni de abuz în serviciu în formă continuată, prima pentru actele materiale ce intră sub incidența autorității de lucru judecat și pentru care s-a dispus încetarea procesului penal, iar a doua infracțiune pentru restul actelor materiale ce nu au făcut obiect de analiză în cauză vizată de Încheierea nr. 442 din 10 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul nr. x/212/2014.

În motivele scrise s-a mai invocat nelegala citare a contestatorului de către instanța de apel, cu motivarea că nu a fost citat la domiciliul procesual ales; se invocă săvârșirea mai multor infracțiuni de către organele de urmărire penală și judecătorii care au soluționat cauza în fond (infracțiunile de abuz în serviciu, represiune nedreaptă, cercetare abuzivă, purtare abuzivă); aceste motive nu au mai fost reluate în cadrul concluziile formulate asupra admisibilității în principiu a contestației în anulare.

Prin încheierea de ședință din data de 27 octombrie 2016, Curtea a dispus reunirea dosarelor nr. x/36/2016 și nr. x/36/2016, având în vedere identitatea de părți, obiect și motive invocate în susținerea contestației în anulare.

La dosar au fost atașate dosarul nr. x/3/2014 al Tribunalului Constanța și dosarul nr. x/36/2015 al Curții de Apel Constanța.

Având în vedere dispozițiile art. 431 alin. (1) C. proc. pen. Curtea a procedat la verificarea admisibilității în principiu a contestației în anulare formulată de contestatorul A., cu privire la care a reținut următoarele:

Prin Sentința penală nr. 387 din 28 octombrie 2015, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. x/3/2014, s-a hotărât:

"În baza art. 386 C. proc. pen.

Schimbă încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului A. din infracțiunea de abuz în serviciu în formă continuată prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen. în infracțiunile de:

- abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen. (acte materiale: adresa din 9 februarie 2011 a Consiliului Județean Constanța, înregistrată sub nr. x din 10 februarie 2011 la B. prin care A., în calitate de Președinte al Consiliului Județean Constanța, a solicitat SC B. S.A rezilierea unilaterală a contractului de furnizare a apei către Centrul Militar Zonal; a încetat să mai asigure furnizarea serviciilor de telefonie fixă prin rețeaua C. în baza unui contract încheiat între instituția pe care o reprezintă - Consiliul Județean Constanța și compania de telefonie, act material derulat până la 10 ianuarie 2013, data Rezoluției nr. x/P/2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța);

- abuz în serviciu în formă continuată prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen. (pentru restul activității infracționale).

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. i) C. proc. pen.,

Dispune încetarea procesului penal față de inculpatul A. pentru infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen. (acte materiale: adresa din 9 februarie 2011 a Consiliului Județean Constanța, înregistrată în 10 februarie 2011 la B. prin care A., în calitate de Președinte al Consiliului Județean Constanța, a solicitat SC B. SA rezilierea unilaterală a contractului de furnizare a apei către Centrul Militar Zonal; a încetat să mai asigure furnizarea serviciilor de telefonie fixă prin rețeaua C. în baza unui contract încheiat între instituția pe care o reprezintă - Consiliul Județean Constanța și compania de telefonie, act material derulat până la 10 ianuarie 2013, data Rezoluției nr. x/P/2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța);

În baza art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen.

Condamnă inculpatul A. președintele Consiliului Județean Constanța, la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) C. pen.

Aplică inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a ocupa o funcție publică, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice (art. 66 lit. a) C. pen.) și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat (art. 66 lit. b) C. pen.) pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen.

Aplică inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice) și b) (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) C. pen., care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

Pedeapsa principală se execută prin privare de libertate în conformitate cu art. 60 C. pen.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen.

Menține măsura controlului judiciar a inculpatului A..

În baza art. 72 C. pen.

Deduce din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 6 noiembrie 2014 și până la data de 5 decembrie 2014, inclusiv și a arestului la domiciliu de la 3 martie 2015 la 24 aprilie 2015, inclusiv.

În baza art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 25 C. proc. pen. raportat la art. 1349 C. civ., 1357 C. civ., art. 1381 C. civ., art. 1385 C. civ.,

Obligă inculpatul A. la plata sumei de 72.642,7 RON, actualizată cu indicele de inflație la data efectuării plății, către partea civilă Ministerul Apărării Naționale - Statul Major General.

Respinge restul pretențiilor civile formulate de Ministerul Apărării Naționale - Statul Major General, ca nefondate.

Respinge, ca nefondate, excepția lipsei calității de reprezentant a părții civile și cererile de schimbare a încadrării juridice.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen.

Obligă inculpatul A. la plata sumei de 8.000 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

În sarcina contestatorului s-a reținut că în perioada 2009 - 27 noiembrie 2013, cu știință, în exercitarea atribuțiilor care decurgeau din calitatea de Președinte al Consiliului Județean Constanța, în mai multe rânduri și în baza aceleiași rezoluții infracționale nu și-a îndeplinit sau și-a îndeplinit în mod defectuos obligațiile care îi incumbau potrivit art. 76 din Legea nr. 446/2006, în raport de funcția publică deținută, neasigurând finanțarea Centrului Militar Zonal Constanța, neefectuând reparațiile necesare la sediul acestuia, dispunând rezilierea contractelor pentru furnizarea de utilități și servicii de pază necesare funcționării în condiții normale a Centrului Militar Zonal Constanța și încercând de mai multe ori să evacueze instituția din sediul pe care îl ocupa, fapte care au provocat vătămări ale intereselor legitime ale Ministerului Apărării Naționale, din care face parte Centrul Militar Zonal Constanța (unitate fără personalitate juridică), a cărei activitate a fost grav tulburată, cât și într-o pagubă produsă patrimoniului Ministerului Apărării Naționale, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 297 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. Totodată prin infracțiunea comisă s-a produs și urmarea cerută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, în sensul că prin nealocarea sumelor cuvenite potrivit legii către Centrul Militar Zonal Constanța, s-a produs un folos patrimonial necuvenit în beneficiul Consiliului Județean Constanța, folos direcționat în mod nelegal către alte persoane fizice sau juridice.

Împotriva Sentinței penale nr. 387 din 28 octombrie 2015 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. x/3/2014 au declarat apel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța, inculpatul A. și partea civilă Ministerul Apărării Naționale prin Direcția pentru relația cu Parlamentul și Asistență Juridică.

Prin Decizia penală nr. 768/P din 29 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul penal nr. x/36/2015 s-a decis următoarele:

"Respinge ca nefondată cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de inculpatul A..

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpatul A. și partea civilă Ministerul Apărării Naționale prin Direcția pentru relația cu Parlamentul și Asistență Juridică împotriva Sentinței penale nr. 387 din 28 octombrie 2015, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. x/3/2014.

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța împotriva aceleiași sentințe penale.

Desființează în parte sentința penală apelată și, rejudecând:

Majorează pedeapsa principală aplicată inculpatului A. pentru infracțiunea de abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen. de la 3 ani și 6 luni închisoare la 5 (cinci) ani închisoare.

Pedeapsa principală se execută în regim privativ de libertate.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În temeiul art. 424 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 72 C. pen. deduce din durata pedepsei aplicate inculpatului perioada arestării preventive de la data de 20 mai 2016 la zi.

În temeiul art. 275 alin. (2), (4) C. proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 4.000 RON și partea civilă la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate în apelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța rămân în sarcina statului."

Curtea a reținut că, potrivit art. 426 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate;

b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;

c) când hotărârea a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;

d) când instanța nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;

e) când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;

f) când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;

g) când ședința de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;

h) când instanța nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;

i) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

Din interpretarea dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. pen. rezultă că instanța admite în principiu cererea de contestație în anulare dacă este făcută în termenul prevăzut de lege, motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute la art. 426 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.

Potrivit art. 428 alin. (1) C. proc. pen., contestația în anulare poate fi introdusă în 30 zile de la data comunicării deciziei instanței de apel. În condițiile în care decizia penală a fost pronunțată la data de 29 iunie 2016, iar contestația în anulare a fost formulată la data de 20 iulie 2016, este evidentă respectarea termenului procedural de 30 zile pentru formularea contestației în anulare.

De asemenea, contestatorul invocă incidența cazurilor prev. de art. 426 alin. (1) lit. a), b) C. proc. pen.

Curtea a reținut că se poate formula contestație în anulare împotriva hotărârilor penale definitive numai în cazurile strict reglementate de normele procesual penale ale art. 426 și în termenul prevăzut de art. 428 C. proc. pen., iar contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, având drept scop îndreptarea unor vicii de ordin procedural ce atrag nulitatea și vizează hotărâri judecătorești definitive prin care se tinde la înlăturarea autorității de lucru judecat a acestor hotărâri.

Cazul prev. de art. 426 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care nu a mai fost susținut în cadrul dezbaterilor, nu este incident în cauză, în condițiile în care contestatorul a fost prezent la judecarea apelului. Astfel, dezbaterile în apel au avut loc la datele de 06 iunie 2016, 08 iunie 2016 și 09 iunie 2016, date la care contestatorul a fost prezent personal, condiții în care se constată că nu depun și nici nu se invocă de dovezi care sunt la dosar, în sprijinul acestui caz de contestație în anulare.

Referitor la incidența cazului prev. de art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., Curtea a constatat că se invocă incidența unor cauze de încetare a procesului penal pentru care se susține că existau probe la dosarul cauzei. Cele două cauze de încetare a procesului penal sunt autoritatea de lucru judecat determinată de Încheierea nr. 442 din 10 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul nr. x/212/2014 și existența unei cauze de nepedepsire determinată de aplicarea dispozițiilor art. 74

1

C. pen. din 1968.

Din analiza apărărilor formulate de contestatorul A. în dosarul nr. x/3/2014 al Tribunalului Constanța și dosarul nr. x/36/2015 al Curții de Apel Constanța se constată că incidența celor două cazuri de încetare a procesului penal - autoritatea de lucru judecat și cauza de nepedepsire au fost analizate atât de prima instanță, cât și de instanța de apel, care au apreciat ca neîntemeiate apărările contestatorului, concluzia fiind că nu sunt incidente cele două cazuri de încetare a procesului penal.

Astfel, cu privire la incidența autorității de lucru judecat, prima instanță a reținut următoarele:

"Prin plângerea penală înregistrată sub nr. x/P/2011, înregistrată la data de 2 martie 2011 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța - dosar U.P., Prefectul județului Constanța a solicitat efectuarea de cercetări față de numitul A. care, în calitate de Președinte al Consiliului Județean Constanța, a solicitat SC B. SA, prin adresa din 9 februarie 2011, înregistrată în 10 februarie 2011 la B., rezilierea unilaterală a contractului de furnizare a apei către Centrul Militar Zonal, având drept consecință sistarea furnizării apei către această instituție.

De asemenea, a solicitat efectuarea de cercetări față de același făptuitor întrucât acesta a încetat să mai asigure furnizarea serviciilor de telefonie fixă prin rețeaua C. în baza unui contract încheiat între instituția pe care o reprezintă - Consiliul Județean Constanța și compania de telefonie.

Prin Referatul organului de cercetare penală din 26 septembrie 2012 s-a propus a nu se începe urmărirea penală față de numitul A., în calitate de Președinte al Consiliul Județean Constanța cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, faptă prevăzută și pedepsită de art. 248 C. pen.

Prin Rezoluția nr. x/P/2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța din data de 10 ianuarie 2013, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, faptă prevăzută și pedepsită de art. 248 C. pen. întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală și neînceperea urmăririi penale față de numitul D. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, faptă prevăzută și pedepsită de art. 248 C. pen. întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

Prin Ordonanța nr. 741/II/2/2014 prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța a reținut că au fost administrate toate probele utile, necesare, pertinente și concludente aflării adevărului, soluția fiind legală și temeinică având în vedere că procurorul a reținut corect că fapta de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută și pedepsită de art. 248 C. pen. reținută în sarcina intimatului A. nu este prevăzută de legea penală.

Ulterior, abia la 14 mai 2014, pe rolul Judecătoriei Constanța a fost înregistrată sub nr. x/212/2014, plângerea petentului Prefectul Județului Constanța împotriva rezoluția nr. x/P/2011 din data de 10 ianuarie 2013 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul A..

Prin Încheiere nr. 442 pronunțată de Judecătorul de cameră preliminară la data de 10 septembrie 2014 în dosarul penal nr. x/212/2014 al Judecătoriei Constanța, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen. s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul Prefectul Județului Constanța în contradictoriu cu intimatul A..

Într-o primă etapă, Tribunalul va verifica noțiunea de "aceleași fapte" ce trebuie analizată din perspectiva principiului ne bis in idem, ia într-o a două etapă este necesară evaluarea noțiunii de "hotărâre definitivă".

Astfel se observă că inculpatul A. a fost trimis în judecată în prezenta cauză pentru faptul că în perioada 2009 - 27 noiembrie 2013, cu știință în exercitarea atribuțiilor care decurgeau din calitatea de Președinte al Consiliului Județean Constanța, în mai multe rânduri și în baza aceleiași rezoluții infracționale nu și-a îndeplinit sau și-a îndeplinit în mod defectuos obligațiile care îi incumbau potrivit art. 76 din Legea nr. 446/2006, în raport de funcția publică deținută, neasigurând finanțarea Centrului Militar Zonal Constanța, neefectuând reparațiile necesare la sediul acestuia, dispunând rezilierea contractelor pentru furnizarea de utilități și servicii de pază necesare funcționării în condiții normale a Centrului Militar Zonal Constanța și încercând de mai multe ori să evacueze instituția din sediul pe care îl ocupa.

Din expunerea detaliată a Rechizitoriului se observă că în conținutul acestuia sunt descrise ca acte materiale ale infracțiunii continuate de abuz în serviciu următoarele: prin adresa din 9 februarie 2011 a Consiliului Județean Constanța, înregistrată în 10 februarie 2011 la B., A., în calitate de Președinte al Consiliului Județean Constanța, a solicitat SC B. SA rezilierea contractului de furnizare a apei către Centrul Militar Zonal; a încetat să mai asigure furnizarea serviciilor de telefonie fixă prin rețeaua C. în baza unui contract încheiat între instituția pe care o reprezintă (Consiliul Județean Constanța) și compania de telefonie, act material derulat până la 10 ianuarie 2013, data Rezoluției nr. x/P/2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.

Ori, este evident faptul că aceste acte materiale cu privire la care se dăduse anterior o soluție de neîncepere a urmăririi penale, sunt identice cu două acte materiale ce intră în conținutul infracțiunii continuate de abuz în serviciu deduse prezentei judecăți.

Se observă că este o situație atipică întrucât Încheierea nr. 442 Judecătorului de cameră preliminară din data de 10 septembrie 2014 în dosarul penal nr. x/212/2014 al Judecătoriei Constanța, s-a pronunțat ulterior sesizării Tribunalului Constanța cu prezenta cauză, însă această hotărâre este de natură a produce aceleași efecte.

Potrivit art. 6 C. proc. pen. cu denumire marginală "Ne bis in idem", nici o persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni atunci când față de acea persoană s-a pronunțat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la acea faptă, chiar și sub altă încadrare juridică.

Această dispoziție este o reflecție a principiului autorității de lucru judecat, respectiv forța pe care legea o conferă unei hotărâri judecătorești definitive, o persoană neputând fi urmărită și/judecată pentru aceleași fapte.

Chiar dacă autoritatea de lucru judecat nu exista în cursul urmăririi penale, ci a intervenit ulterior sesizării instanței de judecată, aceasta își produce efectele.

O astfel de autoritate a hotărârii Judecătoriei Constanța și-ar fi pierdut efectele în condițiile în care ar fi existat o infirmare a soluției de neîncepere a urmăririi penale conform art. 335 alin. (1) C. proc. pen. sau o soluție de redeschidere a urmăririi penale, confirmată de judecător, conform art. 335 alin. (2) și (4) C. proc. pen.

Art. 4 din Protocolul 7 (semnat la Strasbourg la 22 noiembrie 1994) la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 și ratificată de România prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994 privind ratificarea Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalelor adiționale la aceasta convenție), intitulat "dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori", prevede că nimeni nu poate fi urmărit penal de către jurisdicțiile aceluiași stat pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii penale și procedurii acelui stat. Același articol statuează că dispozițiile parag. precedent nu împiedică redeschiderea procesului, conform legii și procedurii penale a statului respectiv, dacă fapte noi ori recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente sunt de natură să afecteze hotărârea pronunțată.

Alin. (3) al aceluiași articol instituie o interdicție imperativă în sensul că nici o derogare de la prezentul articol nu este îngăduită în temeiul art. 15 din convenție. Cu alte cuvinte, în cauză, neexistând o redeschidere a procesului potrivit art. 335 C. proc. pen. (datorită unei imposibilități obiective a procurorului de a prevedea că soluția de neîncepere a urmăririi penale va rămâne definitivă printr-o hotărâre judecătorească la o dată ulterioară sesizării instanței cu prezentul Rechizitoriu), devin aplicabile regulile instituite de Convenție.

Art. 50 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene intitulat "Dreptul de a nu fi judecat sau condamnat de două ori pentru aceeași infracțiune", stabilește că "nimeni nu poate fi judecat sau condamnat pentru o infracțiune pentru care a fost deja achitat sau condamnat în cadrul Uniunii, prin hotărâre judecătorească definitivă, în conformitate cu legea".

Art. 54 din Convenția de punere în aplicarea a Acordului Schengen prevede de asemenea, principiul "ne bis in idem", respectiv persoana împotriva căreia a fost pronunțată o hotărâre definitiva într-un proces pe teritoriul unei părți contractante nu poate face obiectul urmăririi penale de către o altă parte contractantă pentru aceleași fapte, cu condiția ca, în situația în care a fost pronunțată o pedeapsă, aceasta să fi fost executată, să fie în curs de executare sau să nu mai poată fi executată conform legilor părții contractante care a pronunțat sentința.

Astfel cum a menționat Curtea de Justiție a Uniunii Europene, textul art. 54 din Convenția de punere în aplicarea a Acordului Schengen cu privire la "aceleași fapte", arată că această prevedere se referă doar la natura faptelor ilicite și nu la încadrarea lor juridică.

În argumentarea Cauzei Gözütok și Brügge, Curtea a concluzionat că posibilitatea unei încadrări juridice divergente ale acelorași fapte în două țări diferite nu reprezintă un obstacol pentru aplicarea art. 54 din Convenția de punere în aplicarea a Acordului Schengen, singurul criteriu relevant pentru aplicarea art. 54 din Convenția de punere în aplicarea a Acordului Schengen fiind identitatea actelor materiale, înțeleasă în sensul existenței unui set de circumstanțe concrete, care sunt indisolubil legate între ele. Curtea a concluzionat că faptele din acțiunea principală pot, în principiu, să constituie un set de circumstanțe care, prin însăși natura lor, sunt indisolubil legate între ele, subliniind faptul că evaluarea definitivă cu privire la acest lucru aparține instanței naționale competente care este însărcinată să stabilească dacă actele material.

Noțiunea de "aceleași fapte" a fost dezbătută și prin hotărârile Jurgen Kretzinger (Cauza C-288/05) și Leopold Henri Van Esbroeck (Cauza C-436/04) la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, stabilindu-se că art. 54 din Curtea de Justiție a Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul următor: criteriul relevant în scopul aplicării acestui articol este identitatea actelor materiale, înțeleasă ca existența unui set de circumstanțe care sunt indisolubil legate între ele, indiferent de încadrarea juridică dată lor sau de interesul legitim protejat;

Referitor la noțiunea de "hotărâre definitivă", aceasta a fost semnalată și în cauza privind pe Vladimir Turanský (Cauza C-491/07), Curtea de Justiție a Uniunii Europene subliniind că, în principiu, pentru a putea fi calificată drept hotărâre definitivă în sensul art. 54 din Convenția de punere în aplicarea a Acordului Schengen, o decizie trebuie să pună capăt urmăririi penale și să stingă definitiv acțiunea penală. Pentru a aprecia dacă o decizie este "definitivă" în sensul art. 54 din Convenția de punere în aplicarea a Acordului Schengen, trebuie să se verifice, în prealabil, dacă decizia în cauză este considerată definitivă și obligatorie în sensul dreptului național al statului contractant ale cărui autorități au adoptat-o și să se asigure că decizia respectivă conferă, în acest stat, protecția acordată în temeiul principiului ne bis in idem.

S-a menționat că o decizie a unei autorități de poliție, care, dispunând încetarea urmăririi penale în conformitate cu legislația națională, nu duce la o rezolvare definitivă a cauzei, nu poate constitui o decizie care ar permite să se concluzioneze că procesul penal al unei persoane a fost "definitiv" soluționat, în sensul art. 54 Convenția de punere în aplicarea a Acordului Schengen. Aplicarea acestui articol la o decizie de a înceta urmărirea penală, ca aceea din cauza în discuție, ar avea efectul de a se opune oricărei posibilități de a urmări și poate de a pedepsi o persoană pentru comportamentul său ilegal într-un alt stat contractant, în care mai multe probe pot fi disponibile, chiar dacă o astfel de posibilitate nu este exclusă în primul stat contractant, în care procesul persoanei nu este considerat ca fiind soluționat definitiv în conformitate cu legislația națională. Curtea a afirmat că un astfel de rezultat ar fi în contradicție cu scopul însuși al dispozițiilor Tratatului privind Uniunea Europeană, care este acela de a se lua "măsurile adecvate cu privire la prevenirea și combaterea criminalității" în timp ce Uniunea se dezvoltă ca un spațiu de libertate, securitate și justiție, în care libera circulație a persoanelor este asigurată.

Curtea a concluzionat în cauza Turanski că principiul ne bis in idem consacrat de art. 54 din Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 nu este aplicabil unei decizii prin care, după examinarea pe fond a cauzei cu care este sesizat, un organ al unui stat contractant dispune încetarea urmăririi penale, într-un stadiu prealabil punerii în mișcare a acțiunii penale împotriva unei persoane bănuite că ar fi comis o infracțiune, în cazul în care această decizie de încetare, potrivit dreptului național al acestui stat, nu stinge definitiv acțiunea penală și nu constituie astfel un impediment în calea unei noi urmăriri penale, pentru aceleași fapte, în acest stat.

Raportat la cele expuse, Tribunalul a constatat că, în lipsa Încheierii nr. 442 pronunțată de Judecătorul de cameră preliminară la data de 10 septembrie 2014 în dosarul penal nr. x/212/2014 al Judecătoriei Constanța, nimic nu se opunea ca inculpatul A. să răspundă penal pentru actele materiale indicate.

Per a contrario, ca urmare a intervenirii, (după înregistrarea prezentei cauze, aspect ce a împiedicat procurorul să apeleze la procedurile prevăzute de art. 335 C. proc. pen., fiind desesizat de urmărirea penală încă din 25 aprilie 2014), a unei hotărâri judecătorești definitive care a confirmat soluția de neînceperea a urmăririi penale, inculpatul A. se află la adăpostul acestor principii statuate de legile naționale și internaționale, neputând fi tras la răspundere penală din perspectiva celor două acte materiale determinate de instanță.

Argumentele anterioare determină instanța să constate că, privitor la cele două acte materiale evaluate (adresa nr. x din 9 februarie 2011, înregistrată sub nr. x din 10 februarie 2011 la B. prin care A., în calitate de Președinte al Consiliului Județean Constanța, a solicitat SC B. SA rezilierea contractului de furnizare a apei către Centrul Militar Zonal; a încetat să mai asigure furnizarea serviciilor de telefonie fixă prin rețeaua C. în baza unui contract încheiat între instituția pe care o reprezintă - Consiliul Județean Constanța și compania de telefonie, act material derulat până la 10 ianuarie 2013, data Rezoluției nr. x/P/2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța) se impune izolarea lor din contextul infracțional reținut în sarcina inculpatului prin Rechizitoriu, prin schimbarea încadrării juridice și constatarea incidenței autorității de lucru judecat ce funcționează în favoarea acestuia în raport de Încheierea nr. 442 pronunțată de Judecătorul de cameră preliminară la data de 10 septembrie 2014 în dosarul penal nr. x/212/2014 al Judecătoriei Constanța, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen. prin care s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul Prefectul Județului Constanța împotriva Rezoluției nr. x/P/2011 din data de 10 ianuarie 2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, faptă prevăzută și pedepsită de art. 248 C. pen.

Tribunalul subliniază, contrar concluziilor în apărare, împrejurarea că Hotărârea Consiliului Județean Constanța nr. 153/2009 nu a fost abordată în urmărirea penală anterioară, ca un act material al infracțiunii de abuz în serviciu, ci a fost dezbătută numai din perspectiva argumentării soluției de neîncepere a urmăririi penale. În atare situație, acțiunile inculpatului cu privire la promovarea și adoptarea acestei Hotărâri nu sunt protejate de autoritatea de lucru judecat.

În concordanță cu argumentația anterioară, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. i) C. proc. pen., se va dispune încetarea procesului penal față de inculpatul A. pentru infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen. (acte materiale: adresa din 9 februarie 2011 a Consiliului Județean Constanța, înregistrată în 10 februarie 2011 la B. prin care A., în calitate de Președinte al Consiliului Județean Constanța, a solicitat SC B. SA rezilierea unilaterală a contractului de furnizare a apei către Centrul Militar Zonal; a încetat să mai asigure furnizarea serviciilor de telefonie fixă prin rețeaua C. în baza unui contract încheiat între instituția pe care o reprezintă - Consiliul Județean Constanța și compania de telefonie, act material derulat până la 10 ianuarie 2013, data Rezoluției nr. x/P/2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.

Asupra cauzei de nepedepsire prev. de art. 74

1

alin. (2) C. pen. din 1968 prima instanță a reținut:

"Făcând trimitere la explicitarea anterioară a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului A., ca îmbrăcând forma infracțiunii continuate, vom analiza aspectele invocate în apărare prin care s-a solicitat reținerea circumstanței atenuante prevăzute la art. 74

1

alin. (1) și (2) C. pen. anterior.

Această normă prevedea că, în cazul săvârșirii unor infracțiuni expres enumerate în text, printre care și infracțiunea de abuz în serviciu, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la soluționarea cauzei în primă instanță, inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat și acesta se situează până în 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se aplică o amendă administrativă care se înregistrează în cazierul judiciar.

Prin Decizia nr. 573/2011 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 363/25.05.2011, s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 74

1

C. pen. 1969.

Art. 5 alin. (2) din Noul C. pen. prevede că dispozițiile privind legea penală mai favorabilă se aplică și actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituționale ...dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziții legale mai favorabile.

Ori, dispozițiile cuprinse în art. 74

1

C. pen. 1969 s-au aflat în vigoare până la data de 25 mai 2011 - data publicării Deciziei nr. 573/2011 a Curții Constituționale în M. Of. - ulterior, la 45 de zile, încetându-și efectele juridice întrucât în acest interval, Parlamentul sau Guvernul nu au pus de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, în respectarea dispozițiilor imperative cuprinse la art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47 din 18 mai 1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale - republicată.

În speță, infracțiunea în formă continuată a fost comisă de inculpatul A. în perioada 2009 - 27 noiembrie 2013, momentul epuizării infracțiunii situându-se mult ulterior datei la care art. 74

1

C. pen. 1969 și-a încetat efectele juridice și, în atare situație, fiind fără aplicabilitate în speță.

Atât practica judiciară în materie, cât și doctrina, au stabilit că în situația infracțiunilor în formă continuată, toate consecințele juridice sunt determinate de momentul epuizării infracțiunii, respectiv data comiterii ultimei acțiuni sau inacțiuni ce intră în conținutul laturii obiective, în speță 27 noiembrie 2013, aspect subliniat și de art. 154 alin. (2) C. pen. ce reglementează data de la care încep să curgă termenele de prescripție a răspunderii penale în cazul infracțiunilor continuate.

Din aceste considerente, faptul că pe parcursul executării infracțiunii continuate, pentru o perioadă de timp (25 octombrie 2010 - 25 mai 2011) a fost în vigoare dispoziția cuprinsă la art. 74

1

C. pen. 1969, nu scindează activitatea infracțională în două entități autonome, iar inculpatul nu profită de prevederile acelui act nici pentru ansamblul activității sale ilicite, nici pentru segmentul care precede momentul încetării efectelor acestei dispoziții."

Aceeași problematică a inaplicabilității celor două cauze de încetare a procesului penal a fost reluată în decizia penală pronunțată de instanța de apel, care reține următoarele:

"Este neîntemeiat și motivul de apel susținut de inculpat, ce vizează încetarea procesului penal ca urmare a constatării autorității de lucru judecat, în temeiul art. 16 lit. i) C. proc. pen.

Din această perspectivă, reținem că, prin rezoluția nr. x/P/2011 din data de 10 ianuarie 2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul A. sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 248 C. pen. din 1968, reținându-se că fapta nu este prevăzută de legea penală. Prin încheierea nr. 442 din 10 septembrie 2014 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Constanța s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată împotriva rezoluției menționate anterior. În dosarul nr. x/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța au fost efectuate cercetări sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu, reținându-se ca acte materiale adresa din 9 februarie 2011 a Consiliului Județean Constanța prin care inculpatul a solicitat B. Constanța rezilierea contractului de furnizare a apei pentru CMZ Constanța și încetarea asigurării furnizării serviciilor de telefonie fixă prin rețeaua C. până la data de 10 ianuarie 2013.

Sub un prim aspect, contrar apărărilor formulate, Curtea constată că emiterea Hotărârii Consiliului Județean Constanța nr. 153/2009 nu a făcut obiectul cercetărilor în dosarul nr. x/P/2011, prin încheierea nr. 442 din 10 septembrie 2014 judecătorul de cameră preliminară analizând unele aspecte referitoare la hotărârea menționată exclusiv din perspectiva argumentelor avute în vedere în sensul menținerii soluției de neîncepere a urmăriri penale pentru cele două acte materiale menționate mai sus.

Noul C. proc. pen. prevede în mod expres la art. 6 că nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni atunci când față de acea persoană s-a pronunțat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeași faptă, chiar și sub altă încadrare juridică. Totodată, dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori este prevăzut în mod expres de către Protocolul nr. 7 al Convenției Europene a Drepturilor Omului la art. 4. De asemenea, garanția mai este prevăzută de art. 54 din Convenția de Aplicare a Acordului Schengen, aplicabil și în România potrivit Protocolului 19 privind aquis-ul Schengen integrat în cadrul Uniunii Europene, precum și de art. 50 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

Deși enunță un principiu unic, art. 4 din Protocolul nr. 7 al Convenției Europene a Drepturilor Omului și art. 54 din Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen nu se suprapun, având domenii de aplicare diferite. Astfel, primul text se referă în mod expres la "jurisdicțiile aceluiași stat" și prin urmare nu garantează respectarea principiului non bis in idem dacă este vorba de urmăriri penale sau condamnări ale jurisdicțiilor unor state diferite. Pe de altă parte, textul din Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen, prevede că "o persoană împotriva căreia a fost pronunțată o hotărâre definitivă într-un proces pe teritoriul unei Părți contractante nu poate face obiectul urmăririi penale de către o altă parte contractantă (...)". Așadar, art. 54 din Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen va fi incident numai atunci când prima procedură a fost desfășurată într-un alt stat decât cel în care se desfășoară a doua procedură.

Pentru a-și găsi aplicarea principiul non bis in idem, trebuie să existe o primă procedură penală care s-a finalizat printr-o hotărâre definitivă față de o persoană împotriva căreia s-a formulat o acuzație în materie penală, iar autoritățile să demareze o a doua procedură penală (elementul bis), pentru aceeași faptă (elementul idem) cu privire la aceeași persoană.

Pentru a fi aplicabilă garanția instituită de principiul non bis in idem, ambele proceduri trebui să fie desfășurate în urma formulării unei "acuzații în materie penală". Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că termenul "procedură penală" folosit în cadrul art. 4 din Protocolul 7 trebuie să fie interpretat în lumina principiilor generale aplicabile expresiilor "acuzație în materie penală" și "pedeapsă" care sunt prevăzute de art. 6 și 7 din Convenție.

Curtea de la Strasbourg a reținut că art. 4 din Protocolul 7 are drept scop împiedicarea repetării procedurilor penale închise în mod definitiv. Instanța europeană consideră că o decizie este definitivă atunci când este irevocabilă, adică nu este susceptibilă de căi ordinare de atac sau părțile au epuizat aceste căi sau au lăsat să se împlinească termenul necesar pentru exercitarea lor (Cauza Horciag c. României, cererea nr. 70982/01, decizia din data de 15 martie 2005).

În ceea ce privește jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, criteriul relevant pentru aplicarea art. 54 Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen este cel al identității actelor materiale, înțeles ca existența unui ansamblu de circumstanțe concrete indisolubil legate între ele, iar încadrarea juridică divergentă dată acelorași fapte în două state contractante diferite nu ar putea împiedica aplicarea art. 54 Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen. (CJUE, Kraaijenbrink, C-367/05, hotărârea din data de 18 iulie 2007).

Raportându-se la jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a afirmat că art. 4 din Protocolul 7 trebuie înțeles ca interzicând urmărirea sau judecarea unei persoane pentru a doua infracțiune atât timp cât aceasta are drept cauză fapte identice sau care sunt esență aceleași. Aplicând această regulă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat încălcat principiul ne bis in idem atunci când infracțiunea din a doua procedură înglobează în totalitate faptele din infracțiunea pentru care acuzatul a fost deja pedepsit, iar aceasta din urmă nu prezintă nici un element de diferență față de cealaltă infracțiune (Cauza Sergey Zolotoukhine c. Rusiei). În Cauza Oliviera c. Suediei, Curtea de la Strasbourg a reținut că, în speță, una și aceeași jurisdicție penală a judecat aceeași persoană pentru aceleași fapte delictuoase. În Cauza Zigarella c. Italiei, Curtea a arătat că art. 4 parag. 1 din Protocolul 7 nu are în vedere numai o dublă condamnare, dar, de asemenea, și o dublă urmărire pentru aceleași fapte imputate unei persoane.

În dreptul intern, rezultă din art. 6 C. proc. pen. că autoritatea de lucru judecat se întinde asupra faptelor materiale deduse judecății indiferent de încadrarea juridică pe care ar primi-o acestea. De asemenea, în mod constant doctrina practica judiciară s-au pronunțat în aceleași sens.

Aplicând aceste considerații teoretice și jurisprudențiale în prezenta cauză, instanța trebuie să stabilească dacă fapta pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A. este aceeași cu fapta cu privire la care s-a dispus neînceperea urmăririi penale prin rezoluția nr. 3749/P/2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, soluție menținută prin încheierea judecătorului de cameră preliminară nr. 442 din 10 septembrie 2014, hotărâre ce a intrat sub autoritatea lucrului judecat.

Se constată că prin rechizitoriul nr. x/P/2013 din data de 25 aprilie 2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată, ca infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție, constând în aceea că, în perioada 2009 - 27 noiembrie 2013, cu rea-credință, în exercitarea atribuțiilor care decurgeau din calitatea de Președinte al Consiliului Județean Constanța, în mai multe rânduri și în baza aceleiași rezoluții infracționale, nu și-a îndeplinit sau și-a îndeplinit în mod defectuos obligațiile care îi reveneau potrivit art. 76 - 78 din Legea nr. 446/2006, neasigurând finanțarea Centrului Militar Zonal Constanța, neefectuând reparațiile necesare la sediul unității militare, dispunând rezilierea contractelor pentru furnizarea de servicii de pază și utilități și încercând de mai multe ori să evacueze instituția din sediul pe care îl ocupa, provocând vătămări ale drepturilor și intereselor legitime ale Ministerului Apărării Naționale și o pagubă acestei instituții.

Pe de altă parte, soluția de neîncepere a urmăririi penale vizează exclusiv actele materiale constând în adresa din 9 februarie 2011, înregistrată la Regia Autonomă Județeană de Apă Constanța din 10 februarie 2011, prin care inculpatul solicita rezilierea contractului de furnizare a apei către Centrul Militar Zonal Constanța și încetarea asigurării furnizării serviciilor de telefonie fixă prin rețeaua C., act material derulat până la data de 10 ianuarie 2013.

Rezultă așadar în mod neechivoc că actul de sesizare cuprinde acuzații mult mai ample, reținându-se în sarcina inculpatului A. mai multe acțiuni și inacțiuni prin care a fost tulburată în mod grav activitatea Centrului Militar Zonal Constanța.

Concluzionând, principiul ne bis in idem, care se aplică faptelor materiale identice, este incident numai cu privire la cele două acte materiale menționate (care au făcut obiectul cercetărilor în dosarul nr. x/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța), efectele autorității de lucru judecat necuprinzând activitatea infracțională dedusă judecății.

Inculpatul A. a invocat și prevederile art. 74

1

C. pen. din 1968, ca lege penală mai favorabilă, solicitând încetarea procesului penal.

Din această perspectivă, Curtea reține că potrivit art. 74

1

C. pen. din 1968 (introdus prin Legea nr. 202 din 26 octombrie 2010), în cazul săvârșiri infracțiunii de abuz în serviciu, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la soluționarea cauzei în primă instanță, inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, al cărui cuantum este de până la 50.000 euro, se aplică o amendă administrativă care se înregistrează în cazierul judiciar.

La data de 25 mai 2011 în Monitorul Oficial nr. 363 a fost publicată Decizia nr. 573/2011 a Curții Constituționale a României, prin care s-a constatat că art. 74

1

C. pen. din 1968, introdus prin art. XX pct. 2 din Legea nr. 202/2010 este neconstituțional.

În consecință, în perioada de la intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 și până la publicarea deciziei de neconstituționalitate dispozițiile normative enunțate, cu caracter substanțial penal, au fost în vigoare și au produs efecte.

În prezent, C. pen. stipulează, în art. 35 alin. (1), că infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții și împotriva aceluiași subiect pasiv, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni. În cazul infracțiunii continuate, aplicarea legii penale în timp se determină în raport de momentul epuizării, respectiv data comiterii ultimei acțiuni sau inacțiuni.

Așadar, prevederile art. 74

1

C. pen. din 1968 nu sunt aplicabile în speță, întrucât infracțiunea abuz în serviciu s-a epuizat după momentul la care textul menționat și-a încetat efectele juridice, respectiv la data de 27 noiembrie 2013.

Mai trebuie subliniat că acuzațiile reținute în sarcina inculpatului vizează o activitate infracțională mult mai amplă și din perspectiva urmărilor, constatându-se că acțiunile și inacțiunile acestuia au cauzat o pagubă Ministerului Apărării Naționale (despre care se susține că ar fi fost acoperită), dar și vătămări importante ale drepturilor și intereselor legale, astfel că, și din această perspectivă, nu pot fi primite motivele de apel în sensul încetării procesului penal ca urmare a dispozițiilor art. 74

1

C. pen. din 1968.

Curtea a expus parte din considerentele hotărârilor penale pronunțate în primul ciclu procesual pentru a sublinia că incidența cazurilor de încetare a procesului penal a făcut obiect de analiză la judecata în fond a cauzei.

Contestația în anulare