ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 658/2017
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 658/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 658/2017 Asupra cauzei de față, reține următoarele; Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea la data de 20.01.2017, reclamantele SC A. SRL și SC B. SRL au solicitat suspendarea provizorie pe calea ordonanței președințiale, a executării sentinței nr. 334/LP din 09.11.2016 pronunțată de Tribunalul Bihor în Dosar nr. x/271/2010, până Ia soluționarea cererii de suspendare formulată pe calea dreptului comun, Prin sentința civilă nr. 1 din 26 ianuarie 2017, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de ordonanță președințiala formulată de reclamanții SC A. SRL și SC B. SRL în contradictoriu cu pârâții, Comuna Sânmartin, Consiliul Local Sânmartin, C. și D. a încuviințat vremelnic suspendarea provizorie a executării sentinței civile nr. 334/LP din 09.11.2016 pronunțată de Tribunalul Bihor în Dosar nr. x/271/2010, în ceea ce îi privește pe reclamanți, până la soluționarea cererii de suspendare, ce face obiectul Dosarului nr. x/35/2017 al Curții de Apel Oradea.
A dispus obligarea pârâților Comuna Sânmartin și Consiliul Local Sânmartin să plătească reclamanților suma de 10 lei cheltuieli de judecată. Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs pârâtele Consiliul Local Sânmartin și Comuna Sânmartin invocând că nu erau îndeplinite condițiile pentru suspendare vremelnică a executării sentinței pe calea ordonanței președințiale. Examinând recursul de față din perspectiva interesului pârâților Consiliul Local Sânmartin și Comuna Sânmartin în exercitarea prezentei căi de atac, față de faptul că a fost soluționată cererea de suspendare propriu-zisă până la soluționarea apelului, prin încheierea nr. 39 din 17.02.2017, Înalta Curte reține următoarele: Una dintre condițiile de exercitare ale acțiunii civile se referă la necesitatea existenței unui interes, adică a unui folos practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă.
Interesul juridic trebuie să fie născut și actual, deci trebuie să existe în momentul în care se exercită acțiunea civilă, în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acțiune, în forma concretă de manifestare a acțiunii. Interesul trebuie să fie și actual, adică să se mențină pe tot parcursul exercitării acțiunii civile. La data promovării recursului de față, interesul exista. Se constată, însă, că potrivit evidențelor programului național de gestiune a activității instanțelor, Curtea de Apel Oradea a soluționat cererea de suspendare propriu-zise a executării sentinței civile nr. 1/C din 26 ianuarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea nr. 39 din 17.02.2017.
Or, efectele sentinței civile ce face obiectul prezentei căi de atac se produce numai până Ia momentul soluționării cererii de suspendare, care a făcut obiectul Dosarului nr. x/35/2017, soluționat în sensul mai sus menționat. În consecință, interesul prezentei cereri de recurs nu mai este actual, deoarece nu mai există nici un folos practic pentru recurente de a solicita modificarea soluției cu privire la cererea de suspendare provizorie a executării sentinței atacate până la soluționarea cererii de suspendare, de vreme ce a fost soluționată cererea de suspendare, conform celor reținute, iar efectele suspendării provizorii au încetat. Față de aceste aspecte, Înalta Curte va respinge ca lipsit de interes, recursul declarat de pârâții Consiliul Local Sânmartin și Comuna Sânmartin împotriva sentinței civile nr. 1/C din 26 ianuarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca lipsit de interes, recursul declarat de pârâții Consiliul Local Sânmartin și Comuna Sânmartin împotriva sentinței civile nr. 1/C din 26 ianuarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05 aprilie 2017.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.