ÎCCJ, Decizia nr. 67/2017
ÎCCJ, Decizia nr. 67/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia
civilă nr. 67/2017
Asupra admisibilității în
principiu a recursului de față, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Prin Încheierea din camera de consiliu de la 6 decembrie
2016, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2016/a1, Înalta Curte de
Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a dispus
înaintarea dosarului la completul imediat următor, în vederea
soluționării cererii de recuzare a întregului complet, cerere
formulată de petenta A.
Împotriva încheierii respective a
declarat recurs
A.
, recursul
fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și
Justiție - Completul de 5 judecători.
II. Procedura de filtrare a recursului;
Recursul fiind de competența
Înaltei Curți, a fost urmată procedura de pregătire a dosarului
de recurs și procedura de filtrare reglementată de art. 493 C. proc.
civ.
Prin Raportul asupra
admisibilității în principiu a recursului, magistratul-raportor a
concluzionat în sensul
recursul este inadmisibil deoarece a fost declarat
împotriva
unei încheieri premergătoare, care, potrivit art. 494 coroborat cu art. 466
alin. (4) C. proc. civ., poate fi atacată odată cu fondul, afară
de cazul când legea dispune altfel, astfel că nu face parte din categoria
încheierilor supuse recursului, conform art. 483 alin. (1) C. proc. civ. sau art.
24 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, ori altor dispoziții legale.
Prin Încheierea din camera de consiliu
de la 30 ianuarie 2017, Completul de filtru a analizat raportul, a constatat
că este întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2)
și (3) C. proc. civ. și a dispus comunicarea acestuia către
părți.
III. Considerentele Înaltei Curți;
Analizând cererea de recurs în raport
cu dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte
constată că recursul nu este admisibil pentru considerentele
arătate în continuare.
În cauză, recursul a fost
declarat împotriva unei încheieri premergătoare, care, potrivit art. 494
coroborat cu art. 466 alin. (4) C. proc. civ. („Împotriva încheierilor
premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară
de cazul când legea dispune altfel”), poate fi atacată odată cu
fondul, afară de cazul când legea dispune altfel, astfel că nu face
parte din categoria încheierilor supuse recursului, conform art. 483 alin. (1) C.
proc. civ., art. 24 din Legea nr. 304/2004 ori altor dispoziții legale.
Pentru considerentele arătate, în
temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ. raportat la art. 466 alin. (4) și
art. 483 alin. (1) C. proc. civ. și art. 24 din Legea nr. 304/2004,
Completul de 5 judecători va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat
în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul
declarat de A. împotriva Încheierii din camera de consiliu de la 6 decembrie
2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/1/2016/a1.
Fără cale de atac, conform art.
493 alin. (5) C. proc. civ.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi, 27 februarie 2017.