ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 479/2014

Decizia nr. 479/2014

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 133 din 26 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Suceava, în baza art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor, la o pedeapsă de 6 (șase) ani închisoare.

În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. raportat la art. 53 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară, pentru o perioadă de 5 (cinci) ani.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a și lit. b) cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus luarea față de inculpatul A. a măsurii de siguranță a confiscării speciale a cuțitului (colet nr. 1, cuțit în lungime de 28 cm, cu plăsele din metal de culoare argintie în lungime de 11 cm și lamă în lungime de 17 cm), ridicate în vederea efectuării cercetărilor și înaintate Camerei de corpuri delicte a Parchetului de pe lângă Tribunalului Suceava.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 1357 și urm C. civ., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 447,4 lei către partea civilă Spitalul Județean de Urgență "B." Suceava, reprezentând cheltuieli de spitalizare a părții vătămate C.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 1357 și urm C. civ., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 2082,95 lei către partea civilă Serviciul de Ambulanță Județean Suceava, reprezentând cheltuieli de deplasare pentru partea vătămată C.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 1357 și urm C. civ., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 7835,74 lei către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență "D." Iași, reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru partea vătămată C.

S-a luat act că partea vătămată C. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 91 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, s-a sesizat Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava cu privire la situația celor trei copii minori ai inculpatului, respectiv: E., F. și A.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1031,42 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În fapt, în actul de sesizare, s-a reținut că inculpatul A., din municipiul Câmpulung Moldovenesc, a avut o relație de concubinaj cu numita G., din sat Mironu, comuna Valea Moldovei, în urma relației rezultând trei copii minori. Cei doi au locuit în imobilul deținut de inculpat până în cursul zilei de 07 octombrie 2012, zi în care G. a decis să părăsească domiciliul conjugal și să locuiască la mama sa, într-un imobil din municipiul Câmpulung Moldovenesc. Motivul despărțirii îl constituie nenumăratele certuri, scandaluri și acte de violență exercitate de inculpat, toate pe fondul consumului în exces de băuturi alcoolice.

Supărat și iritat până peste măsură de gestul concubinei sale, inculpatul a încercat fără succes de mai multe ori să o convingă pe G. să se întoarcă la el sens în care s-a deplasat aproape zilnic la locuința mamei sale, dedându-se la rugăminți ori amenințări cu acte de violență în scopul de a o îmbuna și a o determina să se împace cu el.

În seara zilei de 14 octombrie 2012, atât inculpatul cât și concubina sa au participat la celebrarea unui botez, ocazie cu care inculpatul a încercat din nou să ia legătura cu concubina lui, conform declarațiilor, în momentul în care a apucat-o de mână, C., un apropiat al familiei concubinei sale, a sărit în apărarea G., între el și inculpat instalându-se o stare de tensiune, împrejurare în care C. i-a aplicat inculpatului o lovitură de pumn în zona feței.

A doua zi, 15 octombrie 2012, în jurul orelor 18:00, inculpatul a plecat de la locuința sa către imobilul familiei H., în speranța de a o convinge din nou pe G. să revină asupra deciziei luate. Înainte de a pleca de acasă, inculpatul a luat asupra sa un cuțit de bucătărie, de mari dimensiuni, obiect pe care l-a ascuns în buzunarul hainei cu care îmbrăcat. Ajuns în dreptul imobilului, acesta a strigat "G., ia copiii și vino acasă" și văzând că aceasta nu răspunde, a intrat în curtea locuinței, iar în momentul în care a încercat să pătrundă în interiorul imobilului, s-a întâlnit cu numitul C. Cuprins de aburii alcoolului și de starea de gelozie, A. a scos obiectul vulnerant pe care îl avea pregătit asupra sa și fără să-i adreseze vreun cuvânt victimei, i-a aplicat o lovitură de cuțit puternică în zona feței mai precis, la nivelul ochiului stâng. Urmare a loviturii, victima s-a prăbușit la pământ, sângerând abundent.

Realizând gravitatea faptei sale, inculpatul a părăsit imobilul deplasându-se la locuința fratelui său, I. căruia i-a relatat cele petrecute. Acesta a fost convins de fratele său să se calmeze și să predea cuțitul, iar nu după mult timp la locuința acestuia a sosit un echipaj de poliție care a procedat la ridicarea obiectului vulnerant și conducerea inculpatului la sediul poliției pentru a fi audiat.

Conform raportului de constatare medico-legală din 18 ianuarie 2013 victima C. a suferit un traumatism cranio-cerebral grav cu hemoragie subarahnoidiană și intraventriculară, comă gradul I - II, o plagă tăiată-înțepată orbitală stângă profundă cu fractura peretelui orbitar complicată cu meningită postraumatică și hemiplegie stânga. Traumatismul cranio-facial a fost produs prin lovire cu un obiect tăietor-înțepător, a necesitat pentru vindecare un nr. de 90 - 100 zile de îngrijiri medicale, iar prin gravitatea lui a determinat o stare morbidă gravă cu potențial tanatogenerator. De asemenea, medicii legiști au concluzionat că între traumatismul cranio-facial inițial și meningita ulterioară postraumatică există legătură cauzală.

Înainte de începerea cercetării judecătorești, la termenul de judecată din data de 20 mai 2013, a fost audiat inculpatul, care a invocat aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., arătând că recunoaște săvârșirea faptei reținute în actul de sesizare și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, probe pe care le cunoaște și le însușește.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel inculpatul A., solicitând reducerea pedepsei aplicate.

Prin Decizia penală nr. 115 din 18 septembrie 2013 Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 133 din 26 iunie 2013 a Tribunalului Suceava.

A fost obligat apelantul inculpat să plătească statului suma de 200 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare din apel, din care suma de 200 de lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, avocat J., urmează a se avansa din fondurile M.J.R. în contul Baroului Suceava.

Analizând apelul declarat în cauză, prin prisma motivelor invocate și în baza actelor și lucrărilor dosarului, în conformitate cu prevederile art. 371 și 378 C. proc. pen., Curtea a constatat că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea și sprijinită pe interpretarea și analiza judicioasă a mijloacelor de probă administrate în cauză în cursul urmăririi penale.

Raportat la situația de fapt reținută s-a stabilit corect încadrarea juridică legală a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului apelant, respectiv infracțiunea de tentativă de omor, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen.

De asemenea, în mod corect a reținut prima instanță că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 320

1

alin. (1) C. proc. pen., întrucât inculpatul a recunoscut în mod expres în fața primei instanțe săvârșirea faptei reținute în rechizitoriu și a solicitat ca judecarea cauzei să se facă doar în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

În ceea ce privește sancțiunea aplicată inculpatului apelant de către prima instanță, Curtea a constatat că aceasta a fost în mod just individualizată, în raport de criteriile prev. de art. 72 C. pen.

Inculpatul a acționat cu o agresivitate extremă (din actele medico-legale de la dosarul cauzei rezultă că aceasta a aplicat victimei o lovitură de mare intensitate cu un cuțit în ochiul stâng), împrejurarea că imediat după comiterea faptei inculpatul a preferat să plece și nu s-a interesat dacă victima necesită vreun ajutor medical, împrejurarea că aceasta obișnuiește să consume băuturi alcoolice în exces (chiar fapta din prezenta cauză fiind săvârșită sub influența alcoolului), precum și urmarea produsă - punerea în pericol grav a vieții părții vătămate (numai intervenția promptă a medicilor salvând viața părții vătămate), Curtea apreciind că aplicarea unei pedepse de 6 ani închisoare este în măsură să răspundă cerințelor de sancționare, coerciție și reeducare prev. de art. 52 C. pen. (și nu se mai impune reducerea ei, chiar dacă inculpatul a avut o conduită procesuală sinceră).

Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul A.

Recurentul inculpat nu a depus motive scrise de recurs, iar cu prilejul dezbaterilor apărătorul său a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului în sensul reducerii acesteia prin reținerea de circumstanțe atenuante, suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, precum și aplicarea legii penale mai favorabile.

În drept, a invocat cazul de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. anterior.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 02 octombrie 2013.

Având în vedere că la data judecării cauzei în recurs, respectiv la 07 februarie 2014, era în vigoare noul Cod de procedură penală ale cărui dispoziții sunt de imediată aplicare, a fost necesar să se stabilească cadrul procesual în raport cu împrejurarea că, în prezent, recursul nu mai este o cale ordinară de atac iar Înalta Curte nu mai are competența funcțională de a judeca recursul.

Situația tranzitorie expusă anterior este reglementată prin dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, care stabilesc atât competența de soluționare cât și dispozițiile procesuale aplicabile în cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi.

Astfel, în conformitate cu dispoziția tranzitorie anterior menționată, "recursurile în curs de judecată la intrarea în vigoarea a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelurilor potrivit legii vechi rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs."

Prin urmare, constatând că recursul în prezenta cauză se afla în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, fiind declarat împotriva unei hotărâri supuse apelului potrivit legii vechi, Înalta Curte a apreciat că este competentă să soluționeze calea de atac, fiind aplicabile prevederile Codului de procedură penală anterior în materia recursului.

Cu privire la prevederile Codului de procedură penală anterior privind judecarea recursului, Înalta Curte notează că în raport cu data pronunțării deciziei recurate sunt incidente în cauză dispozițiile Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești.

Sub acest aspect, se constată că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Suceava, la data de 18 septembrie 2013, așadar, ulterior intrării în vigoare, la 15 februarie 2013, a Legii nr. 2/2013, fiind supusă casării exclusiv în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat.

Din examinarea cazurilor de casare expres prevăzute de textul de lege anterior menționat, rezultă că prin limitarea obiectului judecății în recurs legiuitorul a urmărit ca nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale să constituie temeiuri pentru a casa hotărârea atacată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Astfel, reexaminarea integrală a cauzei de către instanța de apel, în condiții similare cu cea desfășurată de instanța de fond, a condus în mod firesc la concluzia că devoluțiunea în fața instanței de recurs trebuie limitată numai la anumite chestiuni de drept prevăzute limitativ de lege.

Examinând recursul formulat de A., conform dispozițiilor art. 385

9

C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, dar și a prevederilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

Primul termen de soluționare a recursului a fost stabilit la 07 februarie 2014, recurentul inculpat fiind înștiințat de acest termen, inclusiv despre obligația motivării recursului și consecințele nerespectării termenului.

Potrivit art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen. anterior, recursul trebuie motivat prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înainte de primul termen de judecată.

Recurentul nu a formulat motivele de recurs în scris.

Conform art. 385

10

alin. (2

1

) C. proc. pen. anterior, în cazul în care nu se respectă termenul prev. de alin. (2) al art. 385

10

C. proc. pen., instanța de recurs examinează numai cazurile de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. anterior se iau în considerare din oficiu.

Criticile recurentului inculpat privind greșita individualizare a pedepsei sub aspectul cuantumului prea aspru al acesteia, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate.

Criticile recurentului și solicitarea acestuia de a se dispune reducerea pedepsei și schimbarea modalității de executare nu pot fi examinate prin prisma cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. anterior, întrucât prin Legea nr. 2/2013 fost modificat, prin înlăturarea tezei privind greșita individualizare a pedepsei, stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Or, în cauză, recurentul a criticat decizia penală pronunțată în apel sub aspectul netemeiniciei modalității de individualizare a pedepsei, situație exclusă cenzurii în recurs, potrivit art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. anterior, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

Totodată, Înalta Curte constată că criticile recurentului nu pot fi examinate prin prisma niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. anterior care se iau în considerare din oficiu.

Înalta Curte nu poate examina critica nici prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. anterior, care vizează situația în care hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii, întrucât a fost exclus din categoria acelora care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat, depunerea motivelor scrise de recurs în termenul prevăzut de lege.

Prin urmare, față de aceste împrejurări, Înalta Curte ținând seama de prevederile art. 385

10

alin. (2

1

) C. proc. pen. anterior, precum și art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. anterior, care nu mai enumeră printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu și pe cel reglementat de 17

2

, nu va proceda la examinarea criticilor formulate de inculpat, nefiind îndeplinite condițiile formale prevăzute de art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen. anterior.

Examinând incidența legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că în timpul judecării cauzei în calea de atac exercitată de inculpat, a intrat în vigoare noul C. pen.

Modificările ivite în cursul judecării cauzei în recurs, ca urmare a succesiunii în timp a celor două legi penale, Codul penal anterior și Codul penal în vigoare, impun soluționarea acestui conflict al legilor în timp în scopul determinării legii penale aplicabile în această situație tranzitorie.

Cu toate acestea, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

Excepția înscrisă în art. 15 alin. (2) din Constituție impune ca într-o situație tranzitorie cum este cea din prezenta cauză, să se facă aplicarea dispoziției constituționale.

Expresie a acestui principiu constituțional este dispoziția din art. 5 alin. (1) C. pen. potrivit căreia, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Principiul constituțional, chiar în lipsa unui caz de casare prin prisma căruia hotărârea devenită nelegală să fie casată, impune aplicarea retroactivă a legii noi mai favorabile și restabilirea legalității sub acest aspect.

Determinarea legii penale mai favorabile și alegerea acesteia dintre legile succesive implică, în prealabil, evaluarea, prin comparare, a dispozițiilor penale din legi succesive care își găsesc aplicarea în speță, utilizând așadar criteriul aprecierii in concreto.

Pentru a deveni aplicabile dispozițiile mai favorabile din legile succesive, în afara condiției de existență a unei situații tranzitorii, care a fost anterior constatată în cuprinsul acestor considerente, mai este necesar ca fapta ce face obiectul acuzației să fie infracțiune atât potrivit legii sub imperiul căreia a fost comisă cât și conform legii în vigoare la data judecării cauzei, iar dintre legile penale succesive una să fie mai favorabilă.

Examinând cauza sub aspectul îndeplinirii ultimelor două condiții, Înalta Curte constată următoarele:

Din perspectiva îndeplinirii condițiilor de incriminare se constată că fapta pentru care a fost condamnat inculpatul are corespondent în noul C. pen.

Astfel, fapta de a ucide o persoană, rămasă în faza tentativei, este în continuare incriminată, fiind prevăzută ca infracțiune în art. 188 C. pen. și sancționată cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 ani, limite care, prin aplicarea cauzelor de reducere a pedepsei prev. de art. 33 alin. (2) C. pen. anterior sunt cuprinse între 5 și 10 ani închisoare.

La momentul comiterii, infracțiunea, în modalitatea faptică reținută de instanța de fond, era incriminată în art. 174 alin. (1) C. pen. anterior, fiind sancționată, în modalitatea tentativei, cu închisoarea de la 5 la 10 ani.

Așadar, limitele speciale pentru infracțiunea de omor au rămas neschimbate ca și dispozițiile privind sancționarea tentativei și reducerea pedepsei în situația recunoașterii săvârșirii faptei reținute în actul de sesizare.

Prin urmare, respectând raționamentul pe care instanța de fond l-a avut cu prilejul individualizării pedepsei, Înalta Curte constată nu se află în situația care ar impune aplicarea legii penale mai favorabile.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul A. și, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 115 din 18 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 07 februarie 2014.

Procesat de GGC - NN