ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 445/2017
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 445/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 445/2017
Asupra cauzei de față,
constată următoarele:
Prin sentința civilă
nr. 484 din data de 18.01.2016, pronunțată de Tribunalul București,
secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale,
a fost admisă, în parte, acțiunea
formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului
București.
A fost obligată pârâta să
plătească reclamantului suma de 5 lei, reprezentând reținere din
pensie în luna mai 2011.
A fost respinsă acțiunea
în rest, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe
a declarat apel
reclamantul
A.
Prin decizia nr. 4876 din 10 octombrie
2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a
pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale,
s-a respins, ca nefondat, apelul
declarat de reclamant.
Curtea a reținut următoarele:
Deși a solicitat restituirea
sumei de 193 Iei, apelantul nu a menționat alte date concrete în legătură
cu reținerea acestei sume de Casa de pensii, iar din probele existente la dosarul
cauzei nu se poate identifica o astfel de reține fără temei, de 204
lei, din care rămâne suma de 193 lei după scăderea comisionului băncii.
Prima instanță a analizat
toate sumele ce figurează reținute de intimată pe documentele depuse,
indicând și temeiul pentru a fi reținute ori temeiul restituirii lor de
către apelant, dar suma de 204 lei nu se regăsește și nici apelantul
nu a precizat de unde rezultă.
Potrivit art. 249 C. proc.
civ., cel ce face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească,
în afară de cazurile anume prevăzute de lege. Or, apelantul reclamant
nu a făcut o astfel de probă, ci s-a limitat să susține că
a existat o reținere ilegală din partea Casei de pensii, susținere
care nu este suficientă pentru constatarea temeiniciei cererii sale.
Împotriva acestei decizii a declarat
recurs reclamantul A.,
ce
a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție
la data de 28 noiembrie 2016.
Învestită cu soluționarea
recursului, Î
nalta
Curte a dispus, prin rezoluția din data de 05 decembrie 2016, în conformitate
cu prevederile art. 493 alin. (2) C. proc. civ., întocmirea raportului asupra admisibilității
în principiu a recursului.
Prin raportui întocmit în cauză,
la data de 25 ianuarie 2017, s-a reținut că recurentul a declarat recurs
împotriva unei hotărâri judecătorești care nu este supusă acestei
căi de atac.
Completul de filtru, constatând
că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc.
civ., a dispus, prin rezoluția din 26 ianuarie 2017, comunicarea raportului
părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform
dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Recurentul-reclamant a depus punct
de vedere la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, solicitând
admiterea cererii sale astfel cum a fost formulată.
Constatându-se încheiată procedura
de filtru, prin rezoluția din data de 13 februarie 2017, s-a fixat termen pentru
soluționarea căii de atac la data de 14 martie 2017, fără citarea
părților.
Analizând recursul, în condițiile
art 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția de inadmisibilitate,
reținută prin raportul întocmit în cauză, Înalta Curte constată
următoarele:
Potrivit dispozițiilor
art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile
date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.
În conformitate cu dispozițiile
art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile
date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile
de primă instanță sunt supuse numai apelului.
Totodată, potrivit art. XVIII
alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor
judecătorești, precum și pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010
privind C. proc. civ., hotărârile pronunțate în cererile privitoare la
conflicte de muncă și asigurări sociale nu sunt supuse recursului,
fiind supuse numai apelului la curtea de apel.
Litigiul inițiat de reclamantul
A. are ca obiect o acțiune privind asigurările sociale.
Legalitatea căilor de atac
presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă
decât căilor de atac prevăzute de lege.
Prin urmare, în afară de căile
de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul
de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.
Această regulă are valoare
de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția
României arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată
o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și
că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii,
cu respectarea acesteia.
Față de dispozițiile
legale sus-menționate, recursul declarat de reclamant este inadmisibil, hotărârea
pronunțată de instanța de apel fiind definitivă, în sensul dispozițiilor
art. 634 alin. (1) pct. 4 teza 1 C. proc. civ., nesusceptibilă de a fi atacată
cu recurs.
În consecință, pentru
considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat
de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 4876 din 10 octombrie 2016 a Curții
de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de
muncă și asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul
declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 4876 din 10 octombrie 2016 a Curții
de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de
muncă și asigurări sociale.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință
publică astăzi, 14 martie 2017.