ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 445/2017

Decizia nr. 445/2017 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 484 din data de 18.01.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului București. A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 5 lei, reprezentând reținere din pensie în luna mai 2011. A fost respinsă acțiunea în rest, ca neîntemeiată. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul A. Prin decizia nr. 4876 din 10 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant.

Curtea a reținut următoarele: Deși a solicitat restituirea sumei de 193 Iei, apelantul nu a menționat alte date concrete în legătură cu reținerea acestei sume de Casa de pensii, iar din probele existente la dosarul cauzei nu se poate identifica o astfel de reține fără temei, de 204 lei, din care rămâne suma de 193 lei după scăderea comisionului băncii. Prima instanță a analizat toate sumele ce figurează reținute de intimată pe documentele depuse, indicând și temeiul pentru a fi reținute ori temeiul restituirii lor de către apelant, dar suma de 204 lei nu se regăsește și nici apelantul nu a precizat de unde rezultă. Potrivit art. 249 C. proc. civ., cel ce face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.

Or, apelantul reclamant nu a făcut o astfel de probă, ci s-a limitat să susține că a existat o reținere ilegală din partea Casei de pensii, susținere care nu este suficientă pentru constatarea temeiniciei cererii sale. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., ce a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 28 noiembrie 2016. Învestită cu soluționarea recursului, Î nalta Curte a dispus, prin rezoluția din data de 05 decembrie 2016, în conformitate cu prevederile art. 493 alin. (2) C. proc. civ., întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Prin raportui întocmit în cauză, la data de 25 ianuarie 2017, s-a reținut că recurentul a declarat recurs împotriva unei hotărâri judecătorești care nu este supusă acestei căi de atac.

Completul de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția din 26 ianuarie 2017, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Recurentul-reclamant a depus punct de vedere la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, solicitând admiterea cererii sale astfel cum a fost formulată. Constatându-se încheiată procedura de filtru, prin rezoluția din data de 13 februarie 2017, s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac la data de 14 martie 2017, fără citarea părților. Analizând recursul, în condițiile art 493 alin. (5) C. proc.

civ., în raport de excepția de inadmisibilitate, reținută prin raportul întocmit în cauză, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs. În conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului. Totodată, potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., hotărârile pronunțate în cererile privitoare la conflicte de muncă și asigurări sociale nu sunt supuse recursului, fiind supuse numai apelului la curtea de apel. Litigiul inițiat de reclamantul A. are ca obiect o acțiune privind asigurările sociale. Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Față de dispozițiile legale sus-menționate, recursul declarat de reclamant este inadmisibil, hotărârea pronunțată de instanța de apel fiind definitivă, în sensul dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 teza 1 C. proc. civ., nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs. În consecință, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 4876 din 10 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 4876 din 10 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 martie 2017.