ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 229/2015

Decizia nr. 229/2015

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată;

Prin cererea de chemare în judecată introdusă inițial pe rolul Curții de Apel Tg. Mureș la data de 10 martie 2011, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului să emită în completarea și modificarea Ordinului nr. 1670 din 18 iunie 2010, un nou ordin care să cuprindă următoarele dispoziții: a) la art. 1, după pct. 7, să fie introdus pct. 8 cu următorul conținut: „pentru perioada 2003-2008 beneficiază de compensarea în bani a concediilor de odihnă neefectuate; pentru perioada 2007-2008 beneficiază de prime de concediu; pentru perioada 2003-2009 beneficiază de premii - (premiul anual și premiul de 2%); b) după art. 2 să fie introdus art. 3 cu următorul conținut: „Drepturile enumerate la art. 1 vor fi actualizate cu rata inflației (indicele de inflație) calculată începând cu data de 05 iunie 2003 și până la data plății integrale a tuturor acestor drepturi; c) art. 2 din Ordin va deveni art. 3”.

În motivarea cererii s-a arătat, în esență, că drepturile solicitate de către reclamantă i se cuvin acesteia în temeiul dispozițiilor Hotărârea nr. 325/2005 a Consiliului Suprem al Magistraturii și a legislației comunitare, Directiva nr. 2003/88 Comisia Europeană a Parlamentului European și a Consiliului din 04 noiembrie 2003, cât și a Legii nr. 303/2004 republicată. A arătat reclamanta că datorită unei urmăriri penale abuzive, desfășurate cu rea credință și constatată ca atare prin sentința penală nr. 1380 din 15 iulie 2009 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, rămasă definitivă prin Decizia nr. 241 din 24 martie 2010 a Completului de 9 judecători, timp de aproape 7 ani a fost lipsită de toate drepturile ce i se cuveneau ca magistrat.

Prin Încheierea nr. 2484 din 03 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/1/2011 a fost admisă cererea formulată de pârâtul Ministerul Justiției și s-a dispus strămutarea judecării cauzei la Curtea de Apel Brașov.

Prin precizarea de acțiune depusă la data de 10 iunie 2011, reclamanta a solicitat introducerea în cauză și a Ministrului Justiției, în calitate de pârât.

Prin sentința civilă nr. 210/F din 26 octombrie 2011 a Curții de Apel Brașov a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.

Împotriva sentinței civile nr. 210/F din 26 octombrie 2011 a Curții de Apel Brașov a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia nr. 7403 din 22 noiembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție recursul declarat a fost admis cu consecința casării sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) teza finală din Legea nr. 554/2004, ale art. 312 alin. (1)-(3) și cele ale art. 314 C. proc. civ.

1.2. Sentința și considerentele instanței de fond;

Prin sentința nr. 46/F din 28 martie 2014, Curtea de Apel Brașov a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta A. în contradictoriu cu Ministerul Justiției și Ministrul Justiției și a obligat pârâtul Ministrul Justiției să emită un nou ordin în completarea și modificarea Ordinului Ordinul Ministrului Justiției nr. 1607/C din 11 iunie 2010 care să cuprindă următoarele dispoziții:

a) la art. 1, după pct. 7 să fie introdus pct. 8 cu următorul conținut: „pentru perioada 2003-2008 beneficiază de compensarea în bani a concediilor de odihnă neefectuate; pentru perioada 2007-2008 beneficiază de prime de concediu; pentru perioada 2003-2009 beneficiază de premii - (premiul anual și premiul de 2%);

b) după art. 2 să fie introdus art. III cu următorul conținut: „Drepturile enumerate la art. 1 (pct. 8) vor fi actualizate cu rata inflației (indicele de inflație) calculată începând cu data de 05 iunie 2003 și până la data plății integrale a tuturor acestor drepturi”.

A respins în rest pretențiile reclamantei.

Ulterior, prin sentința nr. 120/F din 2 septembrie 2014, Curtea de Apel Brașov a admis cererea reclamantei A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Ministrul Justiției și a dispus completarea sentinței civile nr. 46/F din 28 martie 2014, în sensul că în alin. (2) lit. b) din dispozitivul hotărârii, vor fi incluse și drepturile enumerate la pct. 1-7 din art. 1, cu următoarea formulare: „după art. 2 să fie introdus art. 3 cu următorul conținut: «Drepturile enumerate la art. 1 (pct. 1-8) vor fi actualizate cu rata inflației (indicele de inflație) calculată începând cu data de 5 iunie 2013 și până la data plății integrale a tuturor acestor drepturi»”.

Pentru a pronunța sentința nr. 46/F/2014, Curtea de Apel București a reținut că prin Ordinul nr. 1683/C din 18 iunie 2003 Ministerul Justiției a constatat suspendarea de drept din funcția de judecător a reclamantei, începând cu data de 05 iunie 2003.

Ulterior, prin Rechizitoriul Procurorului Național al României din data de 19 decembrie 2003 s-a dispus trimiterea în judecată a reclamantei pentru săvârșirea mai multor infracțiuni.

Prin sentințele nr. 360 din 13 iunie 2005 și nr. 1380 din 15 iulie 2009, râmase definitive prin Deciziile nr. 122 din 27 martie 2006 și nr. 241 din 24 martie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus achitarea reclamantei A. pentru faptele pentru care a fost trimisă în judecată.

Față de dispozițiile art. 63 alin. (2) și art. 62 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, prin Hotărârea nr. 370 din 31 martie 2010 a Consiliului Superior al Magistraturii - Secția pentru Judecători, s-a constatat încetarea suspendării din funcție a doamnei judecător A. dispusă prin Hotărârea Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 6/2006 și a celei constatate prin Ordinul ministrului justiției nr. 1683/C/2003, începând cu data de 31 martie 2010, precum și că perioada suspendării din funcție a doamnei judecător constituie vechime în magistratură.

Ulterior, prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 371 din 31 martie 2010 s-a dispus detașarea reclamantei de la Tribunalul Mureș la Curtea de Apel Târgu Mureș,aceasta reluându-și efectiv atribuțiile de magistrat de la data emiterii celor două hotărâri: 31 martie 2010, din acest moment fiindu-i plătite drepturile salariale aferente funcției exercitate.

La data de 17 iunie 2010, prin Hotărârea Consiliul Superior al Magistraturii nr. 660 s-a dispus transferul doamnei judecător A. de la Tribunalul Mureș la Curtea de Apel Târgu Mureș, începând cu data de 01 iulie 2010.

Prin adresa din 11 mai 2010, Curtea de Apel Târgu Mureș a înaintat Ministerului Justiției cererea formulată de reclamantă vizând plata actualizată a tuturor drepturilor salariale aferente perioadei 5 iunie 2003-30 martie 2010.

La data de 11 iunie 2010, Ministrul Justiției a emis Ordinul nr. 1607/C prin care s-au stabilit, în privința doamnei judecător A., judecător cu grad de curte de apel la Tribunalul Mureș, următoarele drepturi salariale,începând cu data de 05 iunie 2003, astfel: „Art. 1 - 1. în perioada 05 iunie 2003-30 noiembrie 2005 beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară corespunzătoare coeficientului de multiplicare 13.00, o majorare a indemnizației de încadrare brută lunară de 10%, în raport cu vechimea numai în funcția de judecător de la 10 ani la 15 ani și de un spor de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară,pentru titlul științific de „doctor”; 2. în perioada 01 decembrie 2005-31 martie 2006 beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară corespunzătoare coeficientului de multiplicare 13.00, o majorare a indemnizației de încadrare brută lunară de 15%, în raport cu vechimea numai în funcția de judecător de la 15 ani la 20 ani și de un spor de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară,pentru titlul științific de „doctor”; 3. în perioada 01 aprilie 2006-11 martie 2007 beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară corespunzătoare coeficientului de multiplicare 17.00, o majorare a indemnizației de încadrare brută lunară de 25%, în raport cu vechimea numai în funcția de judecător de la 15 ani la 20 ani și de un spor de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară,pentru titlul științific de „doctor”; 4. în perioada 12 martie 2007-31 mai 2008 beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară corespunzătoare coeficientului de multiplicare 17.00, o majorare a indemnizației de încadrare brută lunară de 25%, în raport cu vechimea numai în funcția de judecător de la 15 ani la 20 ani și de un spor de vechime de 20% calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, pentru tranșa de vechime în muncă de la 15 la 20 de ani și de un spor de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru titlul științific de „doctor”; 5. în perioada 01 iunie 2008-11 noiembrie 2009 beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară corespunzătoare coeficientului de multiplicare 17.00, o majorare a indemnizației de încadrare brută lunară de 25%,în raport cu vechimea numai în funcția de judecător de la 15 ani la 20 ani și de un spor de vechime de 25% calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, pentru tranșa de vechime în muncă de peste 20 de ani și de un spor de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, pentru titlul științific de „doctor”; 6. în perioada 12 noiembrie 2009-31 decembrie 2009 beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară corespunzătoare coeficientului de multiplicare 17.00, o majorare a indemnizației de încadrare brută lunară de 25%, în raport cu vechimea numai în funcția de judecător de la 15 ani la 20 ani, un spor de vechime de 25% calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, pentru tranșa de vechime în muncă de peste 20 de ani și de un spor de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară,pentru titlul științific de „doctor”,un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 25%,calculat la indemnizația de încadrare brută lunară și de un spor de confidențialitate de 5%,calculat la indemnizația de încadrare brută lunară; 7. începând cu data de 01 ianuarie 2010, reclamanta, judecător cu grad de curte de apel la Tribunalul Mureș se reîncadrează în această funcție și beneficiază de următoarele drepturi salariale:

- o indemnizație de încadrare brută (s.n. în cuantumul precizat în ordin);

- un spor de 15%, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, pentru condiții de muncă grele,vătămătoare sau periculoase, corespunzător timpului lucrat în aceste condiții (s.n. în cuantumul precizat în ordin);

- spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru asigurarea confidențialității (s.n. în cuantumul precizat în ordin);

- o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu (s.n. în cuantumul precizat în ordin) care să acopere diferența în raport de drepturile salariale stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului, pentru funcția deținută, pentru luna decembrie 2009. Această sumă se include în indemnizația de încadrare brută lunară dar nu este luată în calcul la determinarea altor drepturi de natură salarială care se stabilesc în funcție de acestea.

După luarea la cunoștință a conținutului acestui ordin, reclamanta a solicitat pârâților (prin cererea din 19 iulie 2010, act filele 69-73 dosar) să procedeze la emiterea unui nou ordin în completarea și modificarea primului, ordin care să cuprindă și compensarea în bani, pentru anii 2003-2008, a concediilor de odihnă neefectuate, prima de concediu pentru perioada 2007-2008, premii (anual și de 2%) pentru perioada 2003-2009, precum și mențiunea ca drepturile enumerate la art. 1 să fie actualizate cu rata inflației.

Pârâtul a refuzat să acorde reclamantei drepturile solicitate.

Prima instanță a considerat că dreptul reclamantei de a beneficia de compensarea în bani a concediilor de odihnă pe perioada solicitată în acțiune este expres garantat atât de legea națională - Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325/2005 cât și de legislația comunitară-respectiv Directiva nr. 2003/88/CE/a Parlamentului European și a Consiliului din 04 noiembrie 2003.

Potrivit art. 2 alin. (10 din Regulamentul privind concediile judecătorilor și procurorilor,aprobat prin Hotărâre nr. 325 susmenționată „(1) Judecătorii și procurorii au dreptul anual la un concediu de odihnă de 35 de zile lucrătoare, plătit. Acest drept nu poate forma obiectul vreunei renunțări sau limitări”.

Potrivit art. 7 alin. (1) și (2) din aceeași Hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii: „(1) Dacă judecătorul sau procurorul nu a putut efectua concediul de odihnă, total sau parțial, în anul calendaristic respectiv, din cauza unor motive temeinice, îl poate efectua în cursul anului următor, pe baza programării aprobate de președinții instanțelor judecătorești, sau, după caz, de conducătorii parchetelor. În acest caz, drepturile bănești se suportă din fondurile aferente anului în care se efectuează concediul de odihnă.

(2) Compensarea în bani a concediului de odihnă este permisă numai în cazul încetării activității la instanța sau parchetul la care funcționează judecătorul ori procurorul.”

Prin faptul că s-a dispus suspendarea sa din funcția de judecător este mai mult decât evident că reclamanta a fost lipsită de dreptul de a efectua concediile de odihnă pe toată perioada 2003 -2008.

A mai arătat prima instanță că potrivit art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004: „Dacă se dispune clasarea, achitarea sau încetarea procesului penal față de judecător ori procuror, suspendarea din funcție încetează, iar acesta este repus în situația anterioară, i se plătesc drepturile bănești de care a fost lipsit pe perioada suspendării din funcție și i se recunoaște vechimea în magistratură pentru această perioadă”.

S-a avut în vedere că reclamanta a fost achitată prin hotărâri penale definitive, s-a dispus repunerea sa în situația anterioară prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 370 din  31 martie 2010 astfel încât cererea sa este fondată iar refuzul pârâților de a soluționa favorabil solicitarea reclamantei este total nejustificat.

Instanța de fond a apreciat că este fondată și solicitarea reclamantei de a beneficia de primele de concediu pentru perioada 2007-2008, dreptul fiind recunoscut de legislația internă în art. 6 din Regulamentul privind concediile judecătorilor și procurorilor care stabilea că: „Pe durata concediului de odihnă judecătorii și procurorii beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mică decât valoarea totală a drepturilor salariale cuvenite pentru perioada respectivă”.

De asemenea, s-a arătat că potrivit art. 6 alin. (4) din Regulament,

prima de vacanță a fost plătită anual fiecărui magistrat cumulat cu indemnizația de concediu, iar în anii 2007-2008 reclamanta nu a avut posibilitatea de a pleca efectiv în concediu din motive neimputabile astfel încât pe această perioada ea este îndreptățită să obțină și aceste drepturi.

Referitor la „premiul anual” Curtea a reținut că pentru perioada 2003-2009 acesta i-a fost virat reclamantei pe cardul de salariu, astfel cum aceasta recunoaște în cererea de chemare în judecată. Drepturile bănești primite cu acest titlu nu au fost actualizate însă de către pârâți cu rata inflației,pentru a se asigura astfel o deplină reparare a prejudiciului suferit de reclamantă.

Reclamanta este grav prejudiciată prin devalorizarea în timp a monedei naționale pe toată perioada cuprinsă între data de 05 iunie 2003 și până la plata efectivă a drepturilor astfel încât obligația pârâților de a asigura restabilirea situației anterioare implică repararea integrală a prejudiciului cauzat.

A constatat instanța de fond că este de principiu că actualizarea cu rata inflației are ca scop păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești în intervalul de timp scurs de la data scadenței și până la plata efectivă a sumelor datorate, astfel încât orice susținere contrară a pârâților nu poate fi reținută.

În ceea ce privește premiul de 2%, pentru perioada 2003-2009, acesta i se cuvine reclamantei în temeiul art. 36 din Legea nr. 50/ 1996, republicată, cu trimitere la art. 20 din O.U.G. nr. 27/2006.

Pentru a pronunța sentința nr. 120/F din 2 septembrie 2014 a Curții de Apel Brașov, s-a completat sentința nr. 46/F în sensul actualizării cu rata inflației a tuturor drepturilor acordate prin sentința nr. 46/F/ 2014.

Împotriva sentinței nr. 46/F/2014 au declarat recurs reclamanta A. și pârâtul Ministerul Justiției, iar împotriva sentinței nr. 120F/ 2 septembrie 2014 a declarat recurs pârâtul Ministrul Justiției.

2.1. Motivele de recurs

Recursul declarat de reclamanta A.

Reclamanta-recurentă a susținut în motivele de recurs că sentința nr. 46F din 28 martie 2014 este nelegală, întrucât instanța a omis să oblige pârâtul la actualizarea drepturilor pe care le-a cerut prin acțiune.

Recursul declarat de Ministerul Justiției;

Ministerul Justiției a criticat sentința nr. 46F/2014, arătând în esență, că reclamanta beneficia numai de drepturile stabilite prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1607/C din 11 iunie 2010, că nu există temei legal de obligare la emiterea unui ordin de modificare sau completare a ordinului menționat, pentru acordarea drepturilor salariale.

Prin recursul declarat împotriva sentinței nr. 120F/2014, Ministerul Justiției a susținut că în mod greșit a fost admisă cererea de completare a sentinței nr. 46F/2014, deoarece reclamanta avea deschisă calea recursului împotriva sentinței, iar potrivit art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, iar angajatorul are obligația de a plăti magistratului repus în funcție drepturile salariale de care a fost lipsit pe perioada suspendării, fără a exista obligația reactualizării acestora în raport de indicele de inflație.

2.2. Analiza motivelor de recurs;

Înalta Curte, examinând motivele de recurs formulate de părți, sentințele instanței de fond, starea de fapt și legislația aplicabilă domeniului analizat, constată că recursul declarat de reclamantă este lipsit de interes, iar recursurile declarate de pârâți sunt nefondate, conform explicațiilor ce vor fi aduse în continuare.

Recursul declarat de reclamantă;

Reclamanta a declarat recurs împotriva sentinței nr. 46F/2014, cu motivarea că instanța a omis să se pronunțe asupra petitului de reactualizare a drepturilor care au format obiectul cererii de obligare a pârâților să emită un nou ordin de completare și modificare a Ordinului nr. 1607/C din 11 iunie 2010.

Prin sentința nr. 120/F din 2 septembrie 2014, Curtea de Apel Brașov a admis cererea reclamantei de completare a sentinței nr. 46F/2014, în sensul că după art. 2 din ordin se va introduce art. 3, conform căruia drepturile enumerate la art. 1, pct. 1-8, vor fi actualizate cu rata inflației calculată începând cu 5 iunie 2013 și până la plata integrală a tuturor acestor drepturi.

În aceste circumstanțe, recursul reclamantei este lipsit de interes.

Interesul este o condiție de exercitare a acțiunii și reprezintă folosul practic urmărit de persoană prin forma procedurală exercitată.

Pentru determinarea interesului, instanța trebuia să prefigureze folosul efectiv ce poate fi realizat de parte în concret, în eventualitatea admiterii formei procedurale exercitate.

Or, în prezenta cauză, reclamanta nu mai poate realiza un folos practic, cererea sa fiind soluționată de prima instanță, astfel că recursul este lipsit de interes.

Recursurile declarate de Ministerul Justiției;

Din probele cauzei rezultă că reclamanta a fost suspendată din funcția de judecător începând cu 5 iunie 2003 pentru derularea unor proceduri penale.

Prin Decizia nr. 241/2010 a Înaltei Curți reclamanta a fost achitată pentru faptele pentru care a fost trimisă în judecată.

Consiliul Superior al Magistraturii, prin Hotărârea nr. 370 din 31 martie 2010 a constatat încetarea suspendării, precum și faptul că perioada de suspendare constituie vechime în magistratură.

Prin Ordinul nr. 1607 din 18 iunie 2010 i s-au acordat reclamantei o parte a drepturilor salariale de care a fost lipsită.

Reclamanta a solicitat emitentului ordinului și acordarea altor drepturi, respectiv compensarea în bani a concediului de odihnă pentru perioada 2003 - 2008, primele de concediu pentru anii 2007-2008, primele de concediu pentru anii 2007-2008, premiul anual de 2% pentru perioada 2003-2009 și actualizarea tuturor acestor drepturi.

Pârâtul-intimat a refuzat să completeze ordinul cu motivarea că în anul 2010 i s-a acordat concediul pentru anul 2009, cu plata drepturilor aferente și a primei de concediu, iar pentru perioada 2003-2008 nu există temei legal pentru compensarea în bani a concediilor de odihnă neefectuate.

Criticile formulate de intimatul-pârât Ministerul Justiției sunt nefondate.

Legea nr. 554/2004, constituie cadrul normativ general al contenciosului administrativ, iar dispozițiile cuprinse în art. 1, 8 și 18 din aceeași lege au instituit un contencios subiectiv de plină jurisdicție, în cadrul căruia în situația în care conduita nelegală a autorității produce o vătămare, instanța poate ordona măsuri pentru restabilirea dreptului vătămat.

Astfel, instanța poate să oblige autoritatea pârâtă la emiterea actului solicitat de reclamantă, cu un anumit conținut, atunci când apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege sau când legea îi conferă reclamantului un anumit drept.

Măsura dispusă de instanță nu poate fi apreciată ca o ingerință în activitatea administrației, ci dimpotrivă, constituie o modalitate de reparare a vătămării produse reclamantei.

Legea nr. 554/2004 este, potrivit prevederilor art. 73 alin. (3) lit. k) din Constituția României, lege organică prin care, în baza art. 52 alin. (2) din Constituție, s-au stabilit limitele și condițiile exercitării dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică.

Potrivit art. (1) din Legea contenciosului administrativ, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept sau interes de către o autoritate publică, printr-un act administrativ, se poate adresa instanței de contencios administrativ pentru recunoașterea dreptului pretins.

În cauză, ordinul considerat vătămător este emis de o autoritate publică, iar reclamanta a solicitat modificarea și completarea ordinului ca modalitate de recunoaștere și reparare a drepturilor pretinse.

Așadar, legea este cea care conferă judecătorului dreptul de a dispune măsuri pentru recunoașterea dreptului considerat a fi vătămat, în acest scop autoritatea pârâtă poate fi obligată să emită un act cu conținutul solicitat de reclamantă dacă se constată că sunt îndeplinite condițiile legii.

În speță, prima instanță a apreciat în mod legal că Ordinul nr. 1607/C/2010 vatămă reclamanta pentru că la adoptarea acestuia au fost omise o serie de drepturi pe care le-ar fi avut dacă nu intervenea suspendarea din funcția de judecător.

În conformitate cu prevederile art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/ 2004, dacă se dispune achitarea judecătorului suspendat din funcție, acesta este repus în funcția anterioară și i se plătesc drepturile bănești de care a fost lipsit pe perioada suspendării din funcție.

Așadar, legiuitorul reglementează plata tuturor drepturilor de care a fost lipsit judecătorul în perioada de suspendare și nu numai plata indemnizațiilor de încadrare.

Dreptul la concediu de odihnă sau la indemnizația aferentă acestuia este consacrat prin art. 7 alin. (2) din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325/2005 și art. 139 și urm. C. muncii în vigoare la data respectivă.

Întrucât reclamanta nu a efectuat concediul de odihnă, aceasta este în drept să i se acorde indemnizația pentru concediul de odihnă și primele de vacanță, în condițiile explicate de instanța de fond.

Premiul anual de 2% a fost acordat judecătorilor în perioada 2003-2009, astfel că trebuia ca ordinul să cuprindă și acest drept de care a fost lipsită reclamanta în perioada de suspendare din funcție.

În ceea ce privește actualizarea sumelor ce urmează a fi incluse în ordin, prima instanță a pronunțat o sentință legală.

Potrivit art. 998 C. civ., prejudiciul produs unei persoane trebuie recuperat integral.

Obligarea la actualizare cu rata inflației are rolul de a asigura valoarea inițială a drepturilor salariale ca urmare a diferenței de timp de la data când ar fi trebuit plătite aceste drepturi și data plății efective.

Prin obligația la actualizarea drepturilor ce se vor acorda ca urmare a modificării ordinului ministrului de justiție se realizează repararea prejudiciului cauzat reclamantei prin suspendarea din funcție și corelativ neîncasarea drepturilor bănești corespunzătoare funcției.

Având în vedere considerentele prezentei decizii, recursul declarat de reclamantă se va respinge ca lipsit de interes, iar recursurile pârâtului Ministerul Justiției vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 46/F din 28 martie 2014 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/43/2011**, ca lipsit de interes.

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 120F din 2 septembrie 2014 pronunțată în Dosarul nr. x/43/2011**, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2015.