ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7403/2013

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 10 martie 2011 pe rolul Curții de Apel Mureș, reclamanta C.A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiției, solicitând obligarea pârâtului la emiterea, în completarea și modificarea Ordinului ministrului justiției nr. 1607 din 18 iunie 2010, a unui nou ordin care, în plus, să conțină următoarele dispoziții: a ) la art. I, după pct. 7, să se introducă pct. 8 cu următorul conținut: „8. pentru perioada 2003 - 2008 beneficiază de compensarea în bani a concediilor de odihnă neefectuate; pentru perioada 2007 - 2008 beneficiază de prime de concediu; pentru perioada 2003 - 2009 beneficiază de premii (premiul anual și premiul de 2%)”; b ) după Art. II, să se introducă Art. III, cu următorul conținut: „III. Drepturile enumerate la Art. I vor fi actualizate cu rata inflației, calculată începând cu data de 5 iunie 2003 și până la plata integrală a acestor drepturi”; c ) Art. II din Ordin va deveni art. III. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, datorită unei urmăriri penale abuzive, constatată prin Sentința penală nr. 1380 din 15 iulie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 241 din 24 martie 2010 a aceleiași instanțe, a fost lipsită aproape 7 ani de toate drepturile ce i se cuveneau în calitate de magistrat. După începerea urmăririi penale la data de 5 iunie 2003, prin Ordinul ministrului justiției nr. 1683/C din 18 iunie 2003, s-a dispus suspendarea sa din funcție, începând cu data de 5 iunie 2003, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești menționate. De asemenea, se arată că, la data de 19 decembrie 2003, s-a dispus trimiterea sa în judecată, iar prin Sentințele nr. 360 din 13 iunie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (definitivă prin Decizia penală nr. 122 din 27 martie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) și Sentința penală nr. 1380 din 15 iulie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (definitivă prin Decizia penală nr. 241 din 24 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), s-a dispus achitarea sa pentru toate infracțiunile pentru care a fost trimisă în judecată. Ulterior, prin Hotărârea nr. 370 din 31 martie 2010, Consiliul Superior al Magistraturii a constatat încetarea suspendării reclamantei din funcție, precum și faptul că perioada suspendării constituie vechime în magistratură. Reclamanta arată că a solicitat Ministerului Justiției plata în cuantum actualizat, până la data efectivă a plății, a tuturor drepturilor salariale de care a fost lipsită în perioada 5 iunie 2003 - 30 martie 2010, anexând calculul efectuat de Tribunalul Mureș. Prin Ordinul ministrului justiției nr. 1607 din 18 iunie 2010 i-au fost acordate doar parțial drepturile salariale de care a fost lipsită, fără ca în acest ordin să fie incluse compensarea în bani a concediilor de odihnă pentru perioada 2003 - 2008, primele de concediu pentru perioada 2007 - 2008, premiile (premiul anual și premiul de 2%) pentru perioada 2003 - 2009 și actualizarea tuturor drepturilor, cu rata inflației, calculată de la data de 5 iunie 2003 și până la plata efectivă a acestor drepturi. Reclamanta a arătat că pârâtul Ministerului Justiției a răspuns la plângerea prealabilă printr-un refuz de a emite un nou ordin, concretizat în Adresa nr. 75974, 49858/2010. Referitor la compensarea în bani a concediilor de odihnă neefectuate în perioada 2003 - 2008, reclamanta arată că, în perioada indicată, nu a beneficiat de concediu de odihnă din motive mai presus de voința sa, iar compensarea în bani reprezintă îndeplinirea obligației ordonatorilor de credite. În acest sens, reclamanta invocă dispozițiile art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, ale art. 998 C. civ., ale art. 2 alin. (1) și art. 7 alin. (2) din Regulamentul privind concediile judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea CSM nr. 325/2005, precum și Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului. Se arată că dreptul la concediu i-a fost recunoscut expres de către minister și Curtea de Apel, prin acordarea, în anul 2010, a concediului de odihnă pentru anul 2009, cu plata sumei aferente perioadei de concediu și a primei de concediu, precum și prin adresa Ministerului Justiției nr. 63635/2010, referitoare la cuprinderea în buget a sumei reprezentând compensarea în bani a concediilor de odihnă pentru anii 2003 - 2008. Referitor la primele de concediu pentru perioada 2007 - 2008, reclamanta arată că acest drept este prevăzut de art. 6 alin. (4) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea CSM nr. 325/2005, începând cu anul 2007, fiind plătită anual și cumulat cu indemnizația de concediu, astfel că, imposibilitatea plecării efective în concediu, din motive ce nu îi sunt imputabile, nu poate anihila efectele normei speciale. Referitor la premiile aferente perioadei 2003 - 2009, reclamanta invocă dispozițiile art. 36 din Legea nr. 50/1996 și arată că, în suma ce i-a fost virată la data de 13 iulie 2010, au fost incluse și premiul anual pentru perioada 2003 - 2009 și compensarea în bani a concediului de odihnă pentru anul 2003, prin această plată recunoscându-se dreptul la compensare. Referitor la actualizarea drepturilor cu rata inflației, reclamanta a invocat dispozițiile art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, arătând că repararea prejudiciului are drept scop să înlăture integral efectele faptei ilicite, iar textul de lege prevede că judecătorul este repus în situația anterioară, urmărindu-se asigurarea restabilirii situației anterioare a victimei prejudiciului.

Strămutarea judecării cauzei Prin Încheierea nr. 2484 din 3 mai 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus strămutarea cauzei la Curtea de Apel Brașov. După înregistrarea cauzei pe rolul Curții de Apel Brașov, reclamanta a formulat precizare de acțiune prin care a indicat ca pârât și pe ministrul justiției.

Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 210/F din 26 octombrie 2011, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea reclamantei C.A., reținând, în esență, următoarele: Prin Ordinul ministrului justiției nr. 1607/C/2010 au fost stabilite, în privința doamnei judecător C.A., judecător cu grad de curte de apel la Tribunalul Mureș, începând cu data de 5 iunie 2003 și până la data de 31 decembrie 2009, pe perioade de timp, indemnizația de încadrare brută lunară corespunzătoare unui coeficient de multiplicare, majorarea indemnizației de încadrare brută lunară în raport cu vechimea numai în funcția de judecător, sporul de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru titlu științific de doctor, începând cu data de 12 martie 2007 și un spor de vechime de 20% calculat la indemnizația de încadrare brută lunară pentru tranșa de vechime în muncă de la 15 la 20 de ani, iar începând cu data de 12 noiembrie 2009, un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 25% calculat la indemnizația de încadrare brută lunară. Prin același ordin, s-a stabilit că, începând cu data de 1 ianuarie 2010, reclamanta, judecător cu grad de curte de apel la Tribunalul Mureș, se reîncadrează în această funcție și beneficiază de următoarele drepturi salariale: o indemnizație de încadrare brută lunară de 9.928 RON, un spor de 15% calculat la indemnizația de încadrare brută lunară pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, corespunzătoare timpului lucrat în aceste condiții, în sumă de 1.489 RON, un cuantum al sporurilor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru asigurarea confidențialității de 1.304 RON și o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu de 931 RON care să acopere diferența în raport de drepturile salariale stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului, pentru funcția deținută, pentru luna decembrie 2009. După luarea la cunoștință a conținutului acestui ordin, reclamanta a solicitat pârâților să procedeze la emiterea unui nou ordin în completarea și modificarea primului, ordin care să cuprindă și compensarea în bani, pentru anii 2003 - 2008, a concediilor de odihnă neefectuate, prima de concediu pentru perioada 2007 - 2008, premii (anual și de 2%) pentru perioada 2003 - 2009, precum și mențiunea ca drepturile enumerate la art I să fie actualizate cu rata inflației. Răspunsul Ministerului Justiției a fost în sensul că nu pot fi soluționate favorabil cererile reclamantei privind compensarea concediului de odihnă, calculul drepturilor salariale restante, sporul de vechime (până la data de 11 martie 2007), sporul anticorupție 30 - 40% (până la 31 martie 2006), sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică (până la 12 noiembrie 2009), sporul de confidențialitate (până la 12 noiembrie 2009) și altele în absența unui titlu executoriu, iar în situația existenței unor astfel de titluri, plata se va efectua eșalonat, potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2009. Astfel, răspunsul MJ privește toate drepturile salariale ce ar putea fi solicitate de reclamantă, prezenta cauză raportându-se însă doar la compensarea în bani a concediilor de odihnă neefectuate, prime de concediu, premiu anual și premiul de 2%. În condițiile în care reclamanta a precizat în mod expres că dorește emiterea unui noi ordin de modificare și completare a Ordinului nr. 1607/C/2010 ca urmare a refuzului nejustificat al pârâților de a proceda în acest sens, instanța a analizat dacă în cauză este vorba despre un refuz nejustificat. Raportat la actele care au stat la baza emiterii ordinului contestat și având în vedere dispozițiile legale în temeiul cărora a fost emis, instanța a reținut că ordinul are ca obiect reîncadrarea în funcție și reglementează situația drepturilor salariale de care beneficiază reclamanta pe perioada suspendării din funcție și la data reîncadrării, ordinul neavând rolul de a statua și asupra altor drepturi salariale ce nu au caracter lunar. Ministerul Justiției a înțeles să reglementeze separat, nu pe calea unui ordin de reîncadrare în funcție, situația compensării în bani a concediilor de odihnă, primelor de concediu și a premiilor, respectiv pe filă de buget, alături de cele stabilite prin Ordinul nr. 1607/2010, modalitatea în care Ministerul Justiției a dispus în legătură cu aceste drepturi salariale, prin dispoziții separate de ordinul în discuție, nefăcând obiectul prezentei cauze. Astfel, este evident că, prin ordinul contestat, Ministerul Justiției a stabilit doar drepturile salariale lunare necesare pentru stabilirea indemnizației lunare și mai ales necesare în vederea reîncadrării reclamantei. Dacă nu s-ar fi procedat la stabilirea pe perioade, raportat la dispozițiile legale în materie în vigoare, a indemnizației brute lunare și a sporurilor lunare, nu ar fi putut fi stabilită indemnizația brută lunară și sporurile lunare aferente la momentul reîncadrării reclamantei. Reclamanta nu a precizat temeiul legal în baza căruia drepturile solicitate ar trebui să fie stabilite prin Ordinul nr. 1607/2010. Ordinul nr. 1607/2010 nu are rolul de reparare a prejudiciului suferit de reclamantă pe perioada suspendării acesteia din funcție, ci doar de reîncadrare în funcție și stabilire a drepturilor salariale lunare. A reținut instanța că nu există nicio dispoziție legală care să prevadă obligația Ministerului Justiției ca, prin ordinul de reîncadrare în funcție, să stabilească toate drepturile salariale de care reclamanta pretinde că ar fi trebuit să beneficieze în urma constatării că perioada suspendării din funcție constituie vechime în magistratură. În concluzie, Curtea de apel a constatat că drepturile salariale constând în compensarea în bani a concediilor de odihnă neefectuate, prime de concedii, premii anuale și de 2% nu pot constitui obiectul unui ordin al ministrului justiției de stabilire a drepturilor salariale lunare și de reîncadrare în funcție, așa încât instanța a respins acest capăt de cerere. Cu referire la solicitarea de actualizare a sumelor, instanța a reținut că este lipsită de temei legal, fără a exista un calcul al sumei totale, pe calea aceluiași ordin, în condițiile în care ordinul contestat are ca obiect stabilirea doar a drepturilor salariale lunare de care beneficiază reclamanta pe perioada suspendării din funcție și începând cu data reîncadrării în funcție, fără a se dispune plata acestora.

Calea de atac exercitată Împotriva Sentinței civile nr. 210/F din 26 octombrie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta C.A., invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Recurenta și-a structurat criticile formulate în raport de motivele enunțate, susținând, în esență, că: 4.1. Instanța de fond a stabilit greșit natura actului atacat; Ordinul Ministerul Justiției nr. 1607 din 11 iunie 2010 nu este un ordin de reîncadrare în funcție, câtă vreme ministrul justiției nu are competență în materie, reîncadrarea fiind dispusă anterior, prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 370 din 31 martie 2010, în temeiul art. 63 alin. (2) și 62 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată; în realitate, ordinul în discuție reprezintă titlul pe baza căruia s-a făcut plata parțială a drepturilor salariale de care a fost lipsită în perioada în care a fost suspendată din funcție; 4.2. Teza potrivit căreia ordinul nu a avut rolul de a statua și asupra drepturilor salariale care nu au caracter lunar nu are suport legal; instanța nu a indicat nici un text de lege care să-i susțină concluzia; de altfel, cu privire la celelalte drepturi salariale (care nu se plătesc lunar) nu s-a mai emis un alt act și, ca urmare, nu a fost realizată o altă plată. 4.3. Sumele care se solicită a fi incluse în ordin sunt legal datorate; recurenta a detaliat pe fiecare categorie de drepturi pretinse care este temeiul legal, precizând că a fost indicat și în acțiunea judiciară, invocând totodată și jurisprudență cu privire la cererea de actualizare a sumelor.

Apărările Ministerului Justiției Prin întâmpinarea înregistrată la data de 11 noiembrie 2013, intimatul Ministerul Justiției a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În motivare, intimatul a arătat că recurenta a fost reîncadrată în funcția de judecător, ca urmare a încetării suspendării, în temeiul Hotărârilor CSM nr. 370 și 371 din 31 martie 2010, așa încât prin OMJ nr. 1607/C din 11 iunie 2010 nu pot fi stabilite decât drepturile salariale aferente funcției de judecător cu grad de curte de apel, pe care aceasta o deține și de care a fost lipsită pe perioada suspendării. Plata altor drepturi salariale a format obiectul unei acțiuni separate în justiție, soluționată de Tribunalul Constanța prin Sentința civilă nr. 4058/2011, irevocabilă, fără a se reține vreo obligație în sarcina ministerului în legătură cu ordinul menționat. De asemenea, intimatul și-a însușit considerentul primei instanțe referitor la lipsa de temei legal pentru cererea de obligare a sa la completarea ordinului cu alte sume de natura celor indicate în acțiune.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, a concluziilor scrise depuse de recurentă în ședința de dezbateri asupra recursului, precum și sub toate aspectele, după cum permit dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru argumentele expuse în continuare. Curtea de apel a fost legal învestită să se pronunțe asupra refuzului intimaților de a emite un act administrativ prin care să i se acorde reclamantei, suplimentar față de drepturile salariale stabilite prin OMJ nr. 1607/C din 11 iunie 2011: a) compensarea în bani a concediilor de odihnă pentru perioada 2003 - 2008; b) primele de concediu pentru perioada 2007 - 2008; c) premiile (premiul anual și premiul de 2%) pentru perioada 2003 - 2009; d) actualizarea tuturor drepturilor, cu rata inflației, calculată de la data de 5 iunie 2003 și până la plata efectivă a acestor drepturi. Pe baza considerentelor expuse pe larg la pct. 3 al acestei decizii, prima instanță a ajuns la concluzia că refuzul exprimat de Ministerul Justiției prin Adresa nr. 75974, 49858 din 3 septembrie 2010 este justificat. Premisele care au stat la baza acestei concluzii sunt greșite. Astfel, în acord cu cele arătate de recurenta C.A. în critica de la pct. 4.1., Înalta Curte constată, mai întâi, că raționamentul judecătorului fondului a pornit de la ideea că OMJ nr. 1607/C din 11 iunie 2010 ar reprezenta un ordin de reîncadrare în funcție. Or, această teză nu are suport nici în drept și nici în fapt. Potrivit dispozițiilor art. 62 alin. (2) și 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, competența de a dispune suspendarea din funcție și reîncadrarea, ca urmare a încetării suspendării, aparține Consiliului Superior al Magistraturii, iar nu ministrului justiției. În temeiul acestor prevederi legale, prin Hotărârea CSM nr. 370 din 31 martie 2010 s-a constatat încetarea suspendării din funcție a recurentei-reclamante iar prin Hotărârea CSM nr. 371/31 martie 2010 a fost detașată de la Tribunalul Mureș la Curtea de Apel Târgu Mureș, aceasta reluându-și efectiv atribuțiile de magistrat de la data emiterii celor două hotărâri: 31 martie 2010. Ca urmare, începând cu acest moment i s-au plătit drepturile salariale aferente funcției exercitate. În acest context, în mod evident, ordinul în discuție, emis după câteva luni, nu poate avea natura juridică a unui act de reîncadrare în funcție, ci reprezintă un act administrativ prin care au fost cuantificate drepturile de natură salarială cuvenite pentru perioada 5 iunie 2003 - 30 martie 2010, în care C.A. a fost suspendată din funcție, urmare derulării unor proceduri penale finalizate cu achitarea sa. Acest act administrativ a fost executat la data de 10 iulie 2010, plata fiind făcută de Curtea de Apel Târgu Mureș în baza filei de buget, aprobată de ordonatorul principal de credite (conform adresei nr. 63635/2010 a Ministerul Justiției, fila 80, dosar fond, confirmată de recurentă). La acest punct Înalta Curte remarcă - după cum bine a punctat recurenta în concluziile scrise - unitatea de abordare a părților litigante, pentru că și Ministerul Justiției, prin întâmpinare, a arătat că reîncadrarea în funcție a recurentei s-a realizat anterior de către Consiliul Superior al Magistraturii, prin ordinul analizat stabilindu-se numai drepturile bănești de natură salarială cuvenite pentru perioada suspendării din funcție. Contrar primei instanțe, Înalta Curte observă că intimații-pârâți nu au mai emis vreun alt act administrativ prin care să stabilească alte drepturi salariale, care nu au caracter „lunar”, de natura celor invocate în acțiunea judiciară. De altfel, întreaga construcție juridică potrivit căreia prin Ordinul MJ nr. 1607/C din 11 iunie 2010 s-ar fi stabilit doar sumele utile pentru determinarea salariului „pe perioada suspendării și a reluării activității”, urmând ca în legătură cu celelalte drepturi salariale să se emită „dispoziții separate de ordinul în discuție”, este lipsită de consistență pentru că ignoră refuzul acordării acestor drepturi exprimat cu claritate de intimatul Ministerul Justiției prin adresa menționată în debutul acestor considerente, care reprezintă tocmai obiectul acestui demers judiciar. În fine, nu poate fi primită nici apărarea intimatului Ministerul Justiției din întâmpinare, referitoare la dezlegările din litigiul purtat anterior între părți, soluționat irevocabil prin Sentința civilă nr. 4058 din 25 iulie 2011 a Tribunalului Constanța, secția civilă, întrucât în acea cauză s-au tranșat chestiuni care privesc alte drepturi salariale (respectiv diferite categorii de sporuri pretinse pentru perioada suspendării din funcție).

Soluția instanței de recurs și temeiul legal al acesteia Pentru considerentele expuse la punctul anterior, văzând că acțiunea a fost respinsă fără a fi cercetate pe fond motivele pentru care reclamanta a apreciat ca fiind nejustificat refuzul exprimat de pârâți, pentru a nu priva părțile de un grad de jurisdicție, în temeiul art. 20 alin. (3) teza finală din Legea nr. 554/2004, art. 312 alin. (1) - (3) și (5), precum și art. 314 C. proc. civ. se va admite recursul, cu consecința casării sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare, la aceeași instanță.