ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7403/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7403/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 10

martie 2011 pe rolul Curții de Apel Mureș, reclamanta C.A. a chemat în judecată

pe pârâtul Ministerul Justiției, solicitând obligarea pârâtului la emiterea, în

completarea și modificarea Ordinului ministrului justiției nr. 1607 din 18

iunie 2010, a unui nou ordin care, în plus, să conțină următoarele dispoziții:

a ) la art. I, după

pct. 7, să se introducă pct. 8 cu următorul conținut:

„8. pentru perioada

2003 - 2008 beneficiază de compensarea în bani a concediilor de odihnă

neefectuate; pentru perioada 2007 - 2008 beneficiază de prime de concediu;

pentru perioada 2003 - 2009 beneficiază de premii (premiul anual și premiul de

2%)”;

b ) după Art. II, să

se introducă Art. III, cu următorul conținut:

„III. Drepturile

enumerate la Art. I vor fi actualizate cu rata inflației, calculată începând cu

data de 5 iunie 2003 și până la plata integrală a acestor drepturi”;

c ) Art. II din Ordin

va deveni art. III.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că, datorită unei urmăriri penale abuzive,

constatată prin Sentința penală nr. 1380 din 15 iulie 2009 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 241 din 24

martie 2010 a aceleiași instanțe, a fost lipsită aproape 7 ani de toate

drepturile ce i se cuveneau în calitate de magistrat. După începerea urmăririi

penale la data de 5 iunie 2003, prin Ordinul ministrului justiției nr. 1683/C

din 18 iunie 2003, s-a dispus suspendarea sa din funcție, începând cu data de 5

iunie 2003, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești menționate.

De asemenea, se arată

că, la data de 19 decembrie 2003, s-a dispus trimiterea sa în judecată, iar

prin Sentințele nr. 360 din 13 iunie 2005 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție (definitivă prin Decizia penală nr. 122 din 27 martie 2006 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție) și Sentința penală nr. 1380 din 15 iulie 2009 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție (definitivă prin Decizia penală nr. 241

din 24 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), s-a dispus

achitarea sa pentru toate infracțiunile pentru care a fost trimisă în judecată.

Ulterior, prin

Hotărârea nr. 370 din 31 martie 2010, Consiliul Superior al Magistraturii a

constatat încetarea suspendării reclamantei din funcție, precum și faptul că

perioada suspendării constituie vechime în magistratură.

Reclamanta arată că a

solicitat Ministerului Justiției plata în cuantum actualizat, până la data

efectivă a plății, a tuturor drepturilor salariale de care a fost lipsită în

perioada 5 iunie 2003 - 30 martie 2010, anexând calculul efectuat de Tribunalul

Mureș.

Prin Ordinul

ministrului justiției nr. 1607 din 18 iunie 2010 i-au fost acordate doar

parțial drepturile salariale de care a fost lipsită, fără ca în acest ordin să

fie incluse compensarea în bani a concediilor de odihnă pentru perioada 2003 -

2008, primele de concediu pentru perioada 2007 - 2008, premiile (premiul anual

și premiul de 2%) pentru perioada 2003 - 2009 și actualizarea tuturor

drepturilor, cu rata inflației, calculată de la data de 5 iunie 2003 și până la

plata efectivă a acestor drepturi.

Reclamanta a arătat

că pârâtul Ministerului Justiției a răspuns la plângerea prealabilă printr-un

refuz de a emite un nou ordin, concretizat în Adresa nr. 75974, 49858/2010.

Referitor la

compensarea în bani a concediilor de odihnă neefectuate în perioada 2003 -

2008, reclamanta arată că, în perioada indicată, nu a beneficiat de concediu de

odihnă din motive mai presus de voința sa, iar compensarea în bani reprezintă

îndeplinirea obligației ordonatorilor de credite. În acest sens, reclamanta

invocă dispozițiile art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, ale art. 998 C.

civ., ale art. 2 alin. (1) și art. 7 alin. (2) din Regulamentul privind

concediile judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea CSM nr.

325/2005, precum și Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a

Consiliului. Se arată că dreptul la concediu i-a fost recunoscut expres de

către minister și Curtea de Apel, prin acordarea, în anul 2010, a concediului

de odihnă pentru anul 2009, cu plata sumei aferente perioadei de concediu și a

primei de concediu, precum și prin adresa Ministerului Justiției nr.

63635/2010, referitoare la cuprinderea în buget a sumei reprezentând

compensarea în bani a concediilor de odihnă pentru anii 2003 - 2008.

Referitor la primele

de concediu pentru perioada 2007 - 2008, reclamanta arată că acest drept este

prevăzut de art. 6 alin. (4) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea CSM nr.

325/2005, începând cu anul 2007, fiind plătită anual și cumulat cu indemnizația

de concediu, astfel că, imposibilitatea plecării efective în concediu, din

motive ce nu îi sunt imputabile, nu poate anihila efectele normei speciale.

Referitor la premiile

aferente perioadei 2003 - 2009, reclamanta invocă dispozițiile art. 36 din

Legea nr. 50/1996 și arată că, în suma ce i-a fost virată la data de 13 iulie

2010, au fost incluse și premiul anual pentru perioada 2003 - 2009 și

compensarea în bani a concediului de odihnă pentru anul 2003, prin această

plată recunoscându-se dreptul la compensare.

Referitor la

actualizarea drepturilor cu rata inflației, reclamanta a invocat dispozițiile

art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, arătând că repararea prejudiciului

are drept scop să înlăture integral efectele faptei ilicite, iar textul de lege

prevede că judecătorul este repus în situația anterioară, urmărindu-se

asigurarea restabilirii situației anterioare a victimei prejudiciului.

judecării cauzei

Prin Încheierea nr.

2484 din 3 mai 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus strămutarea

cauzei la Curtea de Apel Brașov.

După înregistrarea

cauzei pe rolul Curții de Apel Brașov, reclamanta a formulat precizare de

acțiune prin care a indicat ca pârât și pe ministrul justiției.

instanței de fond

Prin Sentința nr.

210/F din 26 octombrie 2011, Curtea de Apel Brașov, secția contencios

administrativ și fiscal a respins acțiunea reclamantei C.A., reținând, în

esență, următoarele:

Prin Ordinul ministrului

justiției nr. 1607/C/2010 au fost stabilite, în privința doamnei judecător

C.A., judecător cu grad de curte de apel la Tribunalul Mureș, începând cu data

de 5 iunie 2003 și până la data de 31 decembrie 2009, pe perioade de timp,

indemnizația de încadrare brută lunară corespunzătoare unui coeficient de

multiplicare, majorarea indemnizației de încadrare brută lunară în raport cu

vechimea numai în funcția de judecător, sporul de 15% din indemnizația de

încadrare brută lunară pentru titlu științific de doctor, începând cu data de

12 martie 2007 și un spor de vechime de 20% calculat la indemnizația de

încadrare brută lunară pentru tranșa de vechime în muncă de la 15 la 20 de ani,

iar începând cu data de 12 noiembrie 2009, un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică

de 25% calculat la indemnizația de încadrare brută lunară.

Prin același ordin,

s-a stabilit că, începând cu data de 1 ianuarie 2010, reclamanta, judecător cu

grad de curte de apel la Tribunalul Mureș, se reîncadrează în această funcție

și beneficiază de următoarele drepturi salariale: o indemnizație de încadrare

brută lunară de 9.928 RON, un spor de 15% calculat la indemnizația de încadrare

brută lunară pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase,

corespunzătoare timpului lucrat în aceste condiții, în sumă de 1.489 RON, un

cuantum al sporurilor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru

asigurarea confidențialității de 1.304 RON și o sumă compensatorie cu caracter

tranzitoriu de 931 RON care să acopere diferența în raport de drepturile

salariale stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului, pentru funcția

deținută, pentru luna decembrie 2009.

După luarea la

cunoștință a conținutului acestui ordin, reclamanta a solicitat pârâților să

procedeze la emiterea unui nou ordin în completarea și modificarea primului,

ordin care să cuprindă și compensarea în bani, pentru anii 2003 - 2008, a

concediilor de odihnă neefectuate, prima de concediu pentru perioada 2007 -

2008, premii (anual și de 2%) pentru perioada 2003 - 2009, precum și mențiunea

ca drepturile enumerate la art I să fie actualizate cu rata inflației.

Răspunsul

Ministerului Justiției a fost în sensul că nu pot fi soluționate favorabil

cererile reclamantei privind compensarea concediului de odihnă, calculul

drepturilor salariale restante, sporul de vechime (până la data de 11 martie

2007), sporul anticorupție 30 - 40% (până la 31 martie 2006), sporul de risc și

suprasolicitare neuropsihică (până la 12 noiembrie 2009), sporul de

confidențialitate (până la 12 noiembrie 2009) și altele în absența unui titlu

executoriu, iar în situația existenței unor astfel de titluri, plata se va

efectua eșalonat, potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2009.

Astfel, răspunsul MJ

privește toate drepturile salariale ce ar putea fi solicitate de reclamantă,

prezenta cauză raportându-se însă doar la compensarea în bani a concediilor de

odihnă neefectuate, prime de concediu, premiu anual și premiul de 2%.

În condițiile în care

reclamanta a precizat în mod expres că dorește emiterea unui noi ordin de

modificare și completare a Ordinului nr. 1607/C/2010 ca urmare a refuzului

nejustificat al pârâților de a proceda în acest sens, instanța a analizat dacă

în cauză este vorba despre un refuz nejustificat.

Raportat la actele

care au stat la baza emiterii ordinului contestat și având în vedere

dispozițiile legale în temeiul cărora a fost emis, instanța a reținut că

ordinul are ca obiect reîncadrarea în funcție și reglementează situația

drepturilor salariale de care beneficiază reclamanta pe perioada suspendării

din funcție și la data reîncadrării, ordinul neavând rolul de a statua și

asupra altor drepturi salariale ce nu au caracter lunar.

Ministerul Justiției

a înțeles să reglementeze separat, nu pe calea unui ordin de reîncadrare în

funcție, situația compensării în bani a concediilor de odihnă, primelor de

concediu și a premiilor, respectiv pe filă de buget, alături de cele stabilite

prin Ordinul nr. 1607/2010, modalitatea în care Ministerul Justiției a dispus

în legătură cu aceste drepturi salariale, prin dispoziții separate de ordinul

în discuție, nefăcând obiectul prezentei cauze. Astfel, este evident că, prin

ordinul contestat, Ministerul Justiției a stabilit doar drepturile salariale

lunare necesare pentru stabilirea indemnizației lunare și mai ales necesare în

vederea reîncadrării reclamantei. Dacă nu s-ar fi procedat la stabilirea pe

perioade, raportat la dispozițiile legale în materie în vigoare, a

indemnizației brute lunare și a sporurilor lunare, nu ar fi putut fi stabilită

indemnizația brută lunară și sporurile lunare aferente la momentul reîncadrării

reclamantei.

Reclamanta nu a

precizat temeiul legal în baza căruia drepturile solicitate ar trebui să fie

stabilite prin Ordinul nr. 1607/2010.

Ordinul nr. 1607/2010

nu are rolul de reparare a prejudiciului suferit de reclamantă pe perioada

suspendării acesteia din funcție, ci doar de reîncadrare în funcție și

stabilire a drepturilor salariale lunare.

A reținut instanța că

nu există nicio dispoziție legală care să prevadă obligația Ministerului

Justiției ca, prin ordinul de reîncadrare în funcție, să stabilească toate

drepturile salariale de care reclamanta pretinde că ar fi trebuit să

beneficieze în urma constatării că perioada suspendării din funcție constituie

vechime în magistratură.

În concluzie, Curtea

de apel a constatat că drepturile salariale constând în compensarea în bani a

concediilor de odihnă neefectuate, prime de concedii, premii anuale și de 2% nu

pot constitui obiectul unui ordin al ministrului justiției de stabilire a

drepturilor salariale lunare și de reîncadrare în funcție, așa încât instanța a

respins acest capăt de cerere.

Cu referire la

solicitarea de actualizare a sumelor, instanța a reținut că este lipsită de

temei legal, fără a exista un calcul al sumei totale, pe calea aceluiași ordin,

în condițiile în care ordinul contestat are ca obiect stabilirea doar a

drepturilor salariale lunare de care beneficiază reclamanta pe perioada

suspendării din funcție și începând cu data reîncadrării în funcție, fără a se

dispune plata acestora.

exercitată

Împotriva Sentinței

civile nr. 210/F din 26 octombrie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția

contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta C.A., invocând

motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Recurenta și-a

structurat criticile formulate în raport de motivele enunțate, susținând, în

esență, că:

4.1. Instanța de fond

a stabilit greșit natura actului atacat; Ordinul Ministerul Justiției nr. 1607

din 11 iunie 2010 nu este un ordin de reîncadrare în funcție, câtă vreme

ministrul justiției nu are competență în materie, reîncadrarea fiind dispusă

anterior, prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 370 din 31

martie 2010, în temeiul art. 63 alin. (2) și 62 alin. (1) din Legea nr.

303/2004, republicată; în realitate, ordinul în discuție reprezintă titlul pe

baza căruia s-a făcut plata parțială a drepturilor salariale de care a fost

lipsită în perioada în care a fost suspendată din funcție;

4.2. Teza potrivit

căreia ordinul nu a avut rolul de a statua și asupra drepturilor salariale care

nu au caracter lunar nu are suport legal; instanța nu a indicat nici un text de

lege care să-i susțină concluzia; de altfel, cu privire la celelalte drepturi

salariale (care nu se plătesc lunar) nu s-a mai emis un alt act și, ca urmare,

nu a fost realizată o altă plată.

4.3. Sumele care se

solicită a fi incluse în ordin sunt legal datorate; recurenta a detaliat pe

fiecare categorie de drepturi pretinse care este temeiul legal, precizând că a

fost indicat și în acțiunea judiciară, invocând totodată și jurisprudență cu

privire la cererea de actualizare a sumelor.

Ministerului Justiției

Prin întâmpinarea

înregistrată la data de 11 noiembrie 2013, intimatul Ministerul Justiției a

solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivare,

intimatul a arătat că recurenta a fost reîncadrată în funcția de judecător, ca

urmare a încetării suspendării, în temeiul Hotărârilor CSM nr. 370 și 371 din

31 martie 2010, așa încât prin OMJ nr. 1607/C din 11 iunie 2010 nu pot fi

stabilite decât drepturile salariale aferente funcției de judecător cu grad de

curte de apel, pe care aceasta o deține și de care a fost lipsită pe perioada

suspendării. Plata altor drepturi salariale a format obiectul unei acțiuni

separate în justiție, soluționată de Tribunalul Constanța prin Sentința civilă

nr. 4058/2011, irevocabilă, fără a se reține vreo obligație în sarcina

ministerului în legătură cu ordinul menționat.

De asemenea,

intimatul și-a însușit considerentul primei instanțe referitor la lipsa de

temei legal pentru cererea de obligare a sa la completarea ordinului cu alte

sume de natura celor indicate în acțiune.

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor cuprinse în

întâmpinare, a concluziilor scrise depuse de recurentă în ședința de dezbateri

asupra recursului, precum și sub toate aspectele, după cum permit dispozițiile

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este

fondat pentru argumentele expuse în continuare.

Curtea de apel a fost

legal învestită să se pronunțe asupra refuzului intimaților de a emite un act

administrativ prin care să i se acorde reclamantei, suplimentar față de

drepturile salariale stabilite prin OMJ nr. 1607/C din 11 iunie 2011:

a) compensarea în

bani a concediilor de odihnă pentru perioada 2003 - 2008;

b) primele de

concediu pentru perioada 2007 - 2008;

c) premiile (premiul

anual și premiul de 2%) pentru perioada 2003 - 2009;

d) actualizarea

tuturor drepturilor, cu rata inflației, calculată de la data de 5 iunie 2003 și

până la plata efectivă a acestor drepturi.

Pe baza

considerentelor expuse pe larg la pct. 3 al acestei decizii, prima instanță a

ajuns la concluzia că refuzul exprimat de Ministerul Justiției prin Adresa nr.

75974, 49858 din 3 septembrie 2010 este justificat.

Premisele care au

stat la baza acestei concluzii sunt greșite.

Astfel, în acord cu

cele arătate de recurenta C.A. în critica de la pct. 4.1., Înalta Curte

constată, mai întâi, că raționamentul judecătorului fondului a pornit de la

ideea că OMJ nr. 1607/C din 11 iunie 2010 ar reprezenta un ordin de reîncadrare

în funcție.

Or, această teză nu

are suport nici în drept și nici în fapt.

Potrivit

dispozițiilor art. 62 alin. (2) și 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind

Statutul judecătorilor și procurorilor, competența de a dispune suspendarea din

funcție și reîncadrarea, ca urmare a încetării suspendării, aparține

Consiliului Superior al Magistraturii, iar nu ministrului justiției.

În temeiul acestor

prevederi legale, prin Hotărârea CSM nr. 370 din 31 martie 2010 s-a constatat

încetarea suspendării din funcție a recurentei-reclamante iar prin Hotărârea

CSM nr. 371/31 martie 2010 a fost detașată de la Tribunalul Mureș la Curtea de

Apel Târgu Mureș, aceasta reluându-și efectiv atribuțiile de magistrat de la

data emiterii celor două hotărâri: 31 martie 2010. Ca urmare, începând cu acest

moment i s-au plătit drepturile salariale aferente funcției exercitate.

În acest context, în

mod evident, ordinul în discuție, emis după câteva luni, nu poate avea natura

juridică a unui act de reîncadrare în funcție, ci reprezintă un act

administrativ prin care au fost cuantificate drepturile de natură salarială

cuvenite pentru perioada 5 iunie 2003 - 30 martie 2010, în care C.A. a fost

suspendată din funcție, urmare derulării unor proceduri penale finalizate cu

achitarea sa.

Acest act

administrativ a fost executat la data de 10 iulie 2010, plata fiind făcută de

Curtea de Apel Târgu Mureș în baza filei de buget, aprobată de ordonatorul

principal de credite (conform adresei nr. 63635/2010 a Ministerul Justiției,

fila 80, dosar fond, confirmată de recurentă).

La acest punct Înalta

Curte remarcă - după cum bine a punctat recurenta în concluziile scrise -

unitatea de abordare a părților litigante, pentru că și Ministerul Justiției,

prin întâmpinare, a arătat că reîncadrarea în funcție a recurentei s-a realizat

anterior de către Consiliul Superior al Magistraturii, prin ordinul analizat

stabilindu-se numai drepturile bănești de natură salarială cuvenite pentru

perioada suspendării din funcție.

Contrar primei

instanțe, Înalta Curte observă că intimații-pârâți nu au mai emis vreun alt act

administrativ prin care să stabilească alte drepturi salariale, care nu au

caracter „lunar”, de natura celor invocate în acțiunea judiciară.

De altfel, întreaga

construcție juridică potrivit căreia prin Ordinul MJ nr. 1607/C din 11 iunie

2010 s-ar fi stabilit doar sumele utile pentru determinarea salariului „pe

perioada suspendării și a reluării activității”, urmând ca în legătură cu

celelalte drepturi salariale să se emită „dispoziții separate de ordinul în

discuție”, este lipsită de consistență pentru că ignoră refuzul acordării

acestor drepturi exprimat cu claritate de intimatul Ministerul Justiției prin

adresa menționată în debutul acestor considerente, care reprezintă tocmai

obiectul acestui demers judiciar.

În fine, nu poate fi

primită nici apărarea intimatului Ministerul Justiției din întâmpinare,

referitoare la dezlegările din litigiul purtat anterior între părți, soluționat

irevocabil prin Sentința civilă nr. 4058 din 25 iulie 2011 a Tribunalului

Constanța, secția civilă, întrucât în acea cauză s-au tranșat chestiuni care

privesc alte drepturi salariale (respectiv diferite categorii de sporuri

pretinse pentru perioada suspendării din funcție).

de recurs și temeiul legal al acesteia

Pentru considerentele

expuse la punctul anterior, văzând că acțiunea a fost respinsă fără a fi

cercetate pe fond motivele pentru care reclamanta a apreciat ca fiind

nejustificat refuzul exprimat de pârâți, pentru a nu priva părțile de un grad

de jurisdicție, în temeiul art. 20 alin. (3) teza finală din Legea nr.

554/2004, art. 312 alin. (1) - (3) și (5), precum și art. 314 C. proc. civ. se

va admite recursul, cu consecința casării sentinței și trimiterii cauzei spre

rejudecare, la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de C.A. împotriva Sentinței civile nr. 210/F din 26 octombrie 2011 a

Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 noiembrie 2013.

Procesat de GGC - LM