ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2494/2015
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2494/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Decizia nr. 2494/2015
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Soluția instanței de fond
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC B. SRL Botoșani a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Rutieră Română: modificarea rezultatului licitației de atribuire a traseului cod 769 cursa 2 din cadrul ședinței de atribuire a Programului de transport interjudețean 2013 - 2019, organizată de ARR la data de 28 februarie 2013; modificarea deciziei de atribuire, prin descalificarea societății desemnată câștigătoare, SC A. SRL Botoșani; desemnarea reclamantei drept câștigătoare a traseului și a cursei menționate.
Totodată, reclamanta a solicitat suspendarea eliberării licenței de traseu în favoarea SC A. SRL până la soluționarea irevocabilă a cauzei.
1.2. Soluția primei instanțe
Curtea de Apel Suceava prin Sentința nr. 282 din 21 octombrie 2013 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Rutieră Română - ARR București, și a respins acțiunea având ca obiect „anulare act administrativ" formulată de reclamanta SC B. SRL Botoșani, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Rutieră Română - ARR București, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis excepțiile de inadmisibilitate a cererilor de modificare a deciziei de atribuire, de descalificare a societății desemnată câștigătoare, respectiv SC A. SRL Botoșani, precum și cererea de desemnare a reclamantei drept câștigătoare și a respins aceste cereri ca inadmisibile; a respins excepția lipsei de obiect a cererii de suspendare a executării licenței de traseu, ca nefondată; a respins cererea de suspendare a executării licenței de traseu, ca nefondată, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Rutieră Română - ARR București și SC A.; a respins contestația privind desemnarea drept câștigătoare a SC A., ca nefondată.
Calea de atac exercitată
2.1. Împotriva Sentinței nr. 282 din 21 octombrie 2013, a declarat recurs SC B. SRL Botoșani criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 punctul 8 C. proc. civ., republicat.
Prin cererea de recurs s-au adus sentinței atacate, în esență, următoarele critici:
- Referitor la soluția de admiterea a excepției lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta ARR, s-a arătat că aceasta este greșită. Cele reținute de instanța de fond, potrivit cărora singurul organ administrativ care este abilitat să emită un act administrativ producător de efecte juridice în ceea ce privește rezultatele atribuirii este Centrul Național pentru Managementul Societății Informaționale, sunt neîntemeiate, deoarece aceasta instituție nu emite acte administrative și nici decizii referitoare la rezultatele vreunei ședințe de atribuire sau licitație electronică;
- Referitor la excepția inadmisibilității cererilor de modificare a deciziei de atribuire, de descalificare a societății desemnate câștigătoare și de desemnare a societății reclamante drept câștigătoare, invocată de SC A. SRL, se susține că aceasta trebuia respinsă, întrucât instanța de fond, în virtutea aceluiași rol activ, ar fi trebuit să dea sau să restabilească calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății și să pună în vedere reclamantei să-și precizeze acțiunea în raport cu scopul urmărit;
- Pe fondul cauzei s-a susținut că interpretarea dată de instanța de fond dispozițiilor pct. 9 din Anexa nr. 18 la Ordinul MTI nr. 980/2011 este eronată.
Recurenta a menționat că în opinia sa, câștigătoarea licitației, pârâta SC A. SRL avea la data de referință - 31 decembrie 2012, datorii restante la bugetul de stat care, într-adevăr, erau eșalonate la plată, însă, conform dispozițiilor menționate, această categorie de operatori de transport nu putea participa la ședințele de atribuire a traseelor/curselor.
2.2. ARR și SC A. SRL au formulat întâmpinări și concluzii scrise prin care au solicitat respingerea recursului, menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate, combătând criticile recurentei prin reiterarea argumentelor expuse și la instanța de fond.
Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinarea ARR, prin care a susținut că această autoritate are calitate procesuală pasivă în cauză.
De asemenea, a depus la dosar și concluzii scrise.
2.3. În cauză a fost întocmit raport în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. analizat în completul de filtru și comunicat părților.
Prin Încheierea din 11 februarie 2015 a fost admis în principiu recursul și fixat termen de judecată pe fond la 4 iunie 2015, cu citarea părților.
Soluția instanței de recurs
Înalta Curte, analizând recursul formulat, apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În mod corect instanța de fond, în raport de cererile formulate de reclamantă, cu excepția celei ce vizează suspendarea eliberării licitației de traseu, a reținut că ARR nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
Conform art. 62 din OMTI nr. 980/2011, cu modificările ulterioare, ARR eliberează licența de traseu și graficul de circulație, după atribuirea cursei/traseului prin sistemul informatic pentru atribuirea electronică a traseelor naționale.
Deci, ARR eliberează licențe de traseu operatorilor de transport declarați câștigători în procedura de atribuire a cursei/traseului, rezultatul atribuirii fiind distinct de licența de traseu.
Cum cererile recurentei-reclamante vizează procedura/rezultatul atribuirii curselor/traseelor din data de 28 februarie 2013 prin Sistemul informatic operat și gestionat de Centrul Național de Management pentru Societatea Informațională (CMSI), conform art. 57 alin. (1), art. 59 alin. (5) din OMTI nr. 980/2011, cu modificările ulterioare, în mod corect instanța de fond a reținut lipsa calității procesuale pasive a ARR în raport de aceste cereri.
De altfel, această soluție se înscrie în linia jurisprudenței conturate la nivelul I.C.C.J.- SCAF, conform Deciziilor nr. 1842/2009, nr. 3668/2010 și nr. 4193/2014.
Criticile referitoare la soluția care vizează excepția inadmisibilității cererilor de modificare a deciziei de atribuire, de descalificare a SC A. Botoșani și de desemnare drept câștigătoare, sunt nefondate.
Instanța de fond în mod temeinic și legal a constatat că singura autoritate abilitată de lege să evalueze ofertele depuse în cursul procedurii de atribuire și eventual să le respingă în condițiile art. 60 din OMTI nr. 980/2011 cu modificările ulterioare, să atribuie un traseu și să stabilească rezultatele atribuirii, este Centrul Național de Management pentru Societatea Informațională - CNMSI.
În acest context, instanța de fond, în mod corect a reținut că, în soluționarea cauzei este ținuta de respectarea dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004 cu modificările ulterioare, care arată că instanța poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, sa elibereze un alt înscris sau sa efectueze o anumită operațiune administrativă.
În altă ordine, recurenta-reclamantă a fost asistată și reprezentată la instanța de fond de un avocat ales, astfel că și-a putut exercita pe deplin dreptul la apărare, neputând susține temeinic necunoașterea dispozițiilor legale de care putea uza.
Referitor la fondul cauzei, respectiv la contestația recurentei-reclamante având ca obiect desemnarea drept câștigătoare a SC A. SRL Botoșani, instanța de fond, analizând actele și lucrările dosarului, în mod temeinic și legal a respins contestația ca nefondată.
În conformitate cu prevederile pct. 9 din anexa 18 a OMTI nr. 980/2011 cu modificările ulterioare, operatorii de transport rutier nu pot participa la atribuirea traseelor/curselor interjudețene, în cazul în care înregistrează obligații restanțe la bugetul centralizat al statului.
Este real că intimata-pârâtă SC A. SRL, conform înscrisurilor depuse la dosarul cauzei și reținute de instanța de fond, a beneficiat de eșalonări la plată, conform Certificatului nr. 3379 din 27 decembrie 2012 în perioada de referință, acest ultim certificat nefiind dovedit că a fost contestat/anulat în vreun fel.
Prin urmare, obligațiile intimatei-pârâte nu erau restante pentru că nu erau scadente urmare a eșalonării.
În altă ordine, pct. 9 din Anexa 18 din OMTI nr. 980/2011 nu cuprinde dispoziții exprese care să vizeze excluderea participării la procedura de atribuire a operatorilor de transport rutier care beneficiază de eșalonări la plată, cărora le-au fost eliberate certificate fiscale care confirmă că nu au obligații bugetare restante.
Pe cale de consecință, instanța de fond, în mod temeinic și legal a reținut că participarea intimatei-parate SC A. SRL Botoșani la ședința de atribuire din data de 28 februarie 2013 s-a făcut cu respectarea pct. 9 din Anexa 18 la OMTI nr. 980/2011 cu modificările ulterioare.
Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte, reține că nu este fondat recursul recurentei-reclamante, urmând ca în temeiul art. 496 C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, să fie respins ca nefondat.
Recurenta-reclamantă va fi obligată la plata sumei de 4.280 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC A., cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC B. SRL Botoșani împotriva Sentinței nr. 282 din 21 octombrie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta-reclamantă SC B. SRL Botoșani la plata sumei de 4.280 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC A. SRL Botoșani, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2015.
Procesat de GGC - LM