ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.10.2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3022/2015

HOTĂRÂRE
06.10.2015
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3022/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 3022/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 18 decembrie 2013 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Rutieră Română, suspendarea executării actului administrativ - decizia de reatribuire a curselor din traseul nr. x București – Slobozia din programul național de transport 2013-2019, comunicată prin adresa din 12 decembrie 2013, până la soluționarea pe fond a litigiului care face obiectul plângerii prealabile formulate de reclamantă.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 1160 din 8 aprilie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a hotărât următoarele:

- respinge excepția nulității, ca neîntemeiată;

- admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Rutieră Română;

- respinge acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL împotriva pârâtei Autoritatea Rutieră Română, în consecință;

- admite cererea de intervenție accesorie formulată de SC A. SRL, în interesul pârâtei.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta, susținând că instanța de fond în mod eronat a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a

Autorității Rutiere Române și cererea de intervenție accesorie formulată de SC B. SRL.

Referitor la calitatea procesuală pasivă a Autorității Rutiere Română, recurenta-reclamantă susține, în esență, că instituția respectivă este emitentul actului administrativ contestat, condiție necesară și suficientă pentru a avea calitatea de pârât în cauza dedusă judecății.

În ceea ce privește cererea de intervenție formulată de SC B. SRL, recurenta-reclamantă susține, în esență, că administratorul judiciar al societății nu și-a însușit demersul judiciar, întrucât nu a semnat nici cererea de intervenție și nici delegația de reprezentare a apărătorului, astfel că, în temeiul art. 245 alin. (1) raportat la art. 82 C. proc. civ., se impunea anularea cererii de intervenție ca fiind formulată de o persoană fără calitatea de reprezentant.

Pe fondul cauzei, recurenta-reclamantă expune detaliat argumente prin care tinde să demonstreze îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, referitoare la cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare a recursului prevăzută de art. 493 C. proc. civ., iar, prin încheierea din Camera de Consiliu de la 12 mai 2015, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe fond la data de 6 octombrie 2015.

La termenul de judecată de astăzi, 6 octombrie 2015, Înalta Curte, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, a rămas în pronunțare cu privire la excepția lipsei de interes a recursului, invocată de intimata-pârâtă

Autoritatea Rutieră Română

, excepție pe care instanța o consideră a fi întemeiată pentru motivele ce vor fi arătate în continuare, excepție care face inutilă în tot expunerea detaliată și cercetarea în fond a recursului declarat.

Conform celor menționate la pct. I.1, Înalta Curte constată că reclamanta SC A. SRL a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere formulată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, prin care a solicitat suspendarea executării deciziei de reatribuire a curselor din traseul nr. x București - Slobozia din programul național de transport 2013-2019, comunicată prin adresa din 12 decembrie 2013, până la soluționarea pe fond a litigiului.

Prin sentința ce formează obiectul prezentului recurs, Curtea de apel a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Rutieră Română, a respins, în consecință, acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei și a admis cererea de intervenție accesorie formulată de SC B. SRL în interesul pârâtei.

Prin sentința civilă nr. 380 din 12 februarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererile conexate formulate de reclamantele SC A. SRL și SC C. SRL, în contradictoriu cu pârâtele Agenția pentru Agenda Digitală a României (fost Centrul Național de Management pentru Societatea Informațională) și Autoritatea Rutieră Română și intervenientele SC B. SRL, SC D. SRL și Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România, ca neîntemeiate.

Acțiunea în anulare soluționată prin sentința menționată are ca obiect, printre altele,

cererea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Rutieră Română, privind anularea deciziei de reatribuire a curselor din traseul nr. x București - Slobozia din programul național de transport 2013-2019, potrivit comunicării ARR nr. 33690 din 12 decembrie 2013.

În condițiile expuse, Înalta Curte constată că actul administrativ („

decizia de reatribuire a curselor din traseul nr. x București - Slobozia din programul național de transport 2013-2019, potrivit comunicării ARR nr. 33690 din 12 decembrie 2013”) care formează obiectul cererii de suspendare a executării în prezenta cauză în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, a format obiectul acțiunii în anulare soluționată în fond prin

sentința civilă nr. 380 din 12 februarie 2015 a Curții de Apel București în Dosarul nr. x/2/2014.

Conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

Art. 14. - (1) În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate.”

În prezentul litigiu, chiar în ipoteza în care prima instanță ar fi pronunțat soluția de suspendare a executării actului administrativ contestat, această măsură ar fi încetat de drept (conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004) să mai producă efecte juridice prin împlinirea termenului până la care ar fi fost dispusă, respectiv până la „pronunțarea instanței de fond” în Dosarul nr. x/2/2014, termen care s-a împlinit deja prin pronunțarea sentinței civile nr. 380 din 12 februarie 2015 a Curții de Apel București.

Conform art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., „orice cerere poate fi formulată numai dacă autorul acesteia justifică un interes”. În dreptul procesual civil, interesul de a promova o acțiune este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conținutul acesteia, iar interesul trebuie să fie „determinat, legitim, personal, născut și actual”, conform art. 33 C. proc. civ. Acțiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerințe, în raport cu prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004.

În cauză, folosul practic urmărit de recurenta-reclamantă prin promovarea prezentului recurs rezidă, finalmente, în admiterea cererii de suspendare a executării formulată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Însă, recurenta-reclamantă nu mai justifică un interes în susținerea recursului, întrucât interesul urmărit nu este unul actual, de vreme ce, așa cum s-a arătat anterior, instanța de fond (Curtea de Apel București) s-a pronunțat în Dosarul nr. x/2/2014 (prin sentința civilă nr. 380 din 12 februarie 2015), iar măsura reglementată de art. 14 din Legea nr. 554/2004 poate fi dispusă și este aptă să producă efecte juridice numai până la termenul deja împlinit.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, va admite excepția lipsei de interes a recursului, invocată de intimata-pârâtă

Autoritatea Rutieră Română, și, în consecință, va respinge, ca lipsit de interes, recursul declarat de reclamanta SC A. SRL.

Admite excepția lipsei de interes a recursului declarat de reclamanta SC A. SRL, invocată de intimata-pârâtă Autoritatea Rutieră Română.

Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva sentinței civile nr. 1160 din 8 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 octombrie 2015.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-11-09
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3502/2017
administrativ și fiscal, în dosar nr. x/2014 a fost admisă excepția necompetenței materiale invocată de pârât prin întâmpinare, competența de soluționare a capătului I din cererea modificatoare, având ca obiect anularea deciziilor nr. 4923
ÎCCJ 2014-05-06
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2075/2014
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal, la data de 18 mart
ÎCCJ 2014-05-06
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2075/2014
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal, la data de 18 mart
ÎCCJ 2016-02-09
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 283/2016
Decizia nr. 283/2016 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curtii de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fisc
ÎCCJ 2017-04-27
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1534/2017
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Obiectul acțiunii. Hotărârile pronunțate de instanța de fond Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios ad
Sursă