Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.05.2014
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2075/2014

HOTĂRÂRE
06.05.2014
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2075/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal, la data de 18 martie 2013, reclamanta SC A.R. SRL a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Transporturilor, Autoritatea Rutieră Română - ARR, Centrul Național de Management pentru Societatea Informațională, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună suspendarea executării și efectelor atribuirii curselor/traseelor din programul de transport interjudețean, cod 271 cursele 1 și 4 București - Cartojani și cod traseu 641 cursele 1,2 și 3 București - Goleasca; suspendarea emiterii licențelor pentru beneficiarul atribuirii traseelor interjudețene, iar în condițiile în care licențele menționate la punctul 2 au fost emise, a solicitat suspendarea executării și a efectelor acestora până la pronunțarea instanței de fond.

Prin Încheierea de ședință din data de 15 aprilie 2013, instanța a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâți a SC C.I.G.I. SRL și SC S.S.G.P. SRL, beneficiari ai licențelor de transport. Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 1537 din data de 30 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Transporturilor și a fost respinsă cererea ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a fost respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Centrul Național de Management pentru Societatea Informațională; a fost respinsă ca neîntemeiată excepția inadmisibilității cererii; a fost respinsă cererea formulată de reclamanta SC A.R.

SRL în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Rutieră Română - ARR, Centrul Național de Management pentru Societatea Informațională, SC C.I.G.I. SRL și SC S.S.G.P. SRL, ca neîntemeiată. Recursul Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, a formulat recurs reclamanta SC A.R. SRL solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței primei instanțe și admiterea cererii de suspendare. În motivarea cererii de recurs s-a invocat nelegalitatea și netemeinicia soluției instanței de fond, care a interpretat greșit dispozițiile exprese și imperative prevăzute de art. 59 alin. (1) din Normele metodologice aprobate prin O.M.T.I. nr. 980/2011. S-a arătat, sub aspectul condiției cazului bine justificat, că au fost încălcate dispozițiile art. 59 alin. (1) din O.M.T.I.

nr. 980/2011, ceea ce atrage ilegalitatea atribuirii din data de 28 februarie 2013 și a emiterii licențelor pentru traseele invocate. S-a mai invocat prin motivele de recurs că, în mod greșit, instanța de fond a reținut că nu s-a făcut dovada pagubei iminente, în condițiile în care măsura suspendării se impune pentru a preîntâmpina bulversarea transportului rutier la nivel național și crearea de prejudicii enorme pentru societățile implicate în sistem. În drept, recursul a fost întemeiat pe cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Procedura în fața instanței de recurs Prin Încheierea din Camera de Consiliu din data de 13 ianuarie 2014 s-a admis în principiu recursul declarat de reclamanta SC A.R.

SRL. Considerentele și soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată, în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente cât și în temeiul art. 496 alin. (1) Noul C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat, având în vedere considerentele expuse în continuare. În fapt, la data de 28 februarie 2013 s-a procedat la atribuirea curselor/traseelor conform programului de transport interjudețean valabil în perioada 1 mai 2013 - 30 iunie 2019. Înalta Curte constată că în art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt precizate condițiile în care judecătorul cauzei poate dispune suspendarea executării actului administrativ contestat, textul legal amintit enumerând trei condiții cumulative: a) condiția declanșării procedurii administrative prealabile, b) condiția cazului bine justificat și c) condiția prevenirii unei pagube iminente.

Acest text legal are următorul conținut: "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. în cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate." În ceea ce privește condiția cazului bine justificat, Curtea observă că, această exigență legală trebuie interpretată în sensul descris în art. 2 lit. t) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Prin cazuri bine justificate se precizează în textul legal mai sus menționat, se înțeleg "împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ". Referitor la condiția iminenței producerii unei pagube, de asemenea, Legea contenciosului administrativ conține o definiție a ei. În termenii art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, prin pagubă iminentă se înțelege "prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public". În speță, judecătorul fondului a respins cererea de suspendare formulată de reclamantă, reținând ca doua dintre condițiile cumulative nu au fost îndeplinite în cauză: condiția cazului bine justificat și condiția prevenirii unei pagube iminente.

În privința condiției definite în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanță a reținut că nu este îndeplinită. Cu ocazia examinării satisfacerii acestei cerințe legale, judecătorul de contencios administrativ nu poate să facă o examinare pe fond a legalității actului administrativ contestat, ci în mod obligatoriu trebuie să se limiteze la o simplă "pipăire" a fondului.

Scopul acestei analize se rezumă doar la a constata dacă există argumente juridice aparent valabile în contestarea legalității actului, care să creeze o îndoială serioasă în privința conformității acestuia cu legea în a cărui executare a fost emis/adoptat . Astfel, judecătorul cauzei a procedat în limitele învestirii sale, constatând că nu se justifică vătămarea invocată de către reclamantă cu referire la încălcarea dispozițiilor art. 59 alin. (1) din Ordinul ministrului transporturilor nr. 980 din 30 noiembrie 2011, care prevăd obligația ARR de a afișa următorul program de transport pe pagina de internet cu cel puțin 90 de zile înainte de expirarea programului de transport.

În acest sens, constată și instanța de control judiciar poziția duală a reclamantei, în condițiile în care chiar aceasta a fost declarată câștigătoare a traseului interjudețean cod 271 București - Cartojani, cursele 2 și 3, cu respectarea principiilor liberei concurențe, al transparenței și al tratamentului egal al participanților. Se rețin și dispozițiile art. 55 alin. (1) din O.M.T.I. nr. 980/2011 potrivit cărora programul de transport interjudețean se întocmește cu consultarea organizațiilor patronale reprezentative la nivel național, fiind depusă la dosarul instanței de fond dovada acestei împrejurări.

Totodată, nu poate fi reținut ca și "caz bine justificat" susținerea recurentei - reclamante privind modificarea capacității de transport, în măsura în care din actele depuse în fața instanței de fond, corespondența aflată la dosar rezultă că reclamanta a sesizat intimatei - pârâte ARR creșterea fluxului de călători, iar Federația Națională Patronală a Transportatorilor din România a solicitat introducerea de vehicule cu capacitate mai mare de transport.

Astfel, nu se poate reține un "exces de putere" al autorității publice, în noul program de transport interjudețean 2013 - 2019 revenindu-se în sprijinul călătorilor la modificarea capacității de transport, urmare a solicitărilor făcute chiar de către recurenta - reclamantă prin adresele nr. 22272 din 30 august 2012 și 22273 din 30 august 2012 Instanța de control judiciar mai constată că argumentele dezvoltate în recurs nu reprezintă critici propriu zise ale sentinței instanței de fond, ci, practic, reprezintă o preluare filologică a acțiunii în contencios administrativ pronunțată de reclamantă. În privința condiției pagubei iminente, în mod corect prima instanță a reținut că nici această cerință legală nu este îndeplinită în cauză.

Sub acest aspect, constată Înalta Curte că nu a fost probată iminența prejudiciului, în măsura în care acesta este justificat de neobținerea unor sume de bani din activități economice pe care aceasta nu le-a prestat. Or, în mod judicios prima instanța a reținut că în măsura anulării actului administrativ, reclamanta ar beneficia de repararea prejudiciului. Referitor la cheltuielile de judecată solicitate de către intimata - pârâtă SC C.I.G.I. și dovedite cu înscrisurile aflate la dosar, Înalta Curte reține față de dispozițiile art. 274 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cu care: "Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.", caracterul întemeiat al cererii, urmând a o încuviința.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte reținând că hotărârea instanței de fond este legală fiind conformă cu regulile de drept aplicabile, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) Noul C. proc. civ. coroborate cu dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, va respinge recursul formulat, ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC A.R. SRL împotriva Sentinței nr. 1537 din 30 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta reclamantă SC A.R. SRL la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 620 de lei în favoarea intimatei - pârâte SC C.I.G.I. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2014. Procesat de GGC - GV

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-05-06
1,00
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2075/2014
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal, la data de 18 mart
ÎCCJ 2014-11-06
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4193/2014
formulat întâmpinare în cauză prin care a invocat în esență lipsa calității sale procesuale pasive, în raport de împrejurarea că ARR este autoritatea învestită de lege cu atribuții legate de licențierea operatorilor de transport și care, ch
ÎCCJ 2014-11-06
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4193/2014
formulat întâmpinare în cauză prin care a invocat în esență lipsa calității sale procesuale pasive, în raport de împrejurarea că ARR este autoritatea învestită de lege cu atribuții legate de licențierea operatorilor de transport și care, ch
ÎCCJ 2015-12-17
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4043/2015
Decizia nr. 4043/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată sub nr. x/44/2013 pe rolul Curții de Apel Galaț
ÎCCJ 2015-10-06
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3022/2015
Decizia nr. 3022/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată la data de 18 decembrie 2013 pe rolul Curț
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă