ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4193/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4193/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.

Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin

cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, sub nr. 245/44/2013,

reclamanta SC G.T.I. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul

Transporturilor și Infrastructurii, Autoritatea Rutieră Română și Centrul

Național de Management pentru Societatea Informațională București suspendarea

efectelor licitației din 28 februarie 2013, organizată de Ministerul

Transporturilor și Infrastructurii - ARR până la soluționarea în fond a cauzei.

În

motivarea cererii, reclamanta a învederat, în esență, următoarele:

SC

G.T.I. SRL a adresat pârâtei contestație la licitația din 28 februarie 2013,

însă aceasta nu a răspuns contestației și a procedat la atribuirea traseelor

operatorilor de transport pe care i-a considerat câștigători.

Licitația

de atribuire a traseelor interjudețene s-a efectuat cu încălcarea OMTI nr.

1640/2012 și nr. 240/1614/2012 privind atribuirea criteriilor de evaluare, a

punctajelor și a metodologiei de punctare privind criteriile de evaluare a

operatorilor de transport.

Deși

operatorii câștigători nu aveau certificate fiscale valabile, pârâtul

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - ARR a anunțat operatorii să se

prezinte pentru a li se emite actele de atribuire.

A

concluzionat reclamanta că situația de fapt expusă este de natură a justifica

suspendarea efectelor licitației, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de

dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, în speță procedura de licitație

derulându-se cu nesocotirea legii.

Pârâtul

Ministerul Transporturilor a formulat întâmpinare în cauză prin care a invocat

în esență lipsa calității sale procesuale pasive, în raport de împrejurarea că

ARR este autoritatea învestită de lege cu atribuții legate de licențierea

operatorilor de transport și care, chiar dacă este un organism specializat al

Ministerul Transporturilor, are personalitate juridică proprie.

Pârâta

ARR a solicitat în cuprinsul Concluziilor scrise respingerea cererii de

suspendare, ca inadmisibilă, în conformitatea cu dispozițiile art. 14 alin. (6)

din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care reclamanta a mai formulat două

cereri de suspendare, ambele aflate pe rolul Curții de Apel Galați - dosarele

nr. 317/44/2013 și 478/44/2013.

Aceeași

pârâtă a invocat în cauză excepția lipsei calității sale procesuale pasive,

apreciind că CNMSI, este autoritatea responsabilă de atribuirea traseelor

naționale în programele de transport interjudețene, excepția lipsei de obiect,

în raport de împrejurarea că având în vederea atribuirea din 28 februarie 2013,

s-au emis deja licențele pentru cursele/traseele interjudețene.

Pârâta

CNMSI a formulat întâmpinare prin care a invocat lipsa calității sale

procesuale pasive.

Prin

Sentința nr. 126 din 31 mai 2013, Curtea de Apel Galați a respins excepțiile

invocate în cauză de pârâții Ministerul Transporturilor și Infrastructurii,

Autoritatea Rutieră Română și Centrul Național de Management pentru Societatea

Informațională București, ca nefondate și a respins cererea de suspendare

formulată de reclamantă ca nefondată.

Cu

privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată în cauză s-a

reținut că, transportul rutier interjudețean, cât și programul de transport

aferent sunt gestionate de către ARR - organism al Ministerului Transporturilor,

care eliberează licența de traseu și graficul de circulație, după atribuirea

traseului prin Sistemul informatic pentru atribuirea electronică a traseelor

naționale, așa cum rezultă din art. 62 al Normei metodologice privind aplicarea

prevederilor referitoare la organizarea și efectuarea transporturilor rutiere

(...) stabilite prin O.G. nr. 27/2011 privind transporturile rutiere.

Cu

privire la excepția inadmisibilității cererii de față, invocată de pârâta ARR

s-a reținut că dosarele invocate de această pârâtă ca având același obiect,

vizează în realitate fondul litigiului și suspendarea pe cale de ordonanță

președințială a procedurii de atribuire.

Cu

privire la lipsa de obiect a cererii de suspendare, s-a reținut că nu este

întemeiată, întrucât invocarea unor temeiuri de nelegalitate a unui act

administrativ nu este condiționată de neexecutarea acestuia.

Instanța

de fond a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile cazului bine justificat și

pagubei iminente.

S-a

reținut că în condițiile în care traseul vizat de către reclamantă a fost deja

atribuit, nu subzistă urgența schimbării rezultatului atribuirii în favoarea

reclamantei, instanța investită cu soluționarea în fond a contestației fiind

cea mai în măsură să evalueze legalitatea actului administrativ și, în cazul

confirmării temeiurilor de nelegalitate, să procedeze la repunerea părților în

situația anterioară.

2.

Cererea de recurs

Împotriva

Sentinței nr. 126 din 31 mai 2013 a declarat recurs Ministerul Transporturilor

și Infrastructurii solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a

sentinței recurate, în sensul admiterii excepției lipsei calității sale

procesuale pasive.

Criticile

aduse sentinței recurate vizează, în esență, următoarele aspecte.

Instanța

de fond investită cu soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive,

avea obligația de a verifica modul în care o parte participă în cadrul

raportului juridic dedus judecății, îndreptățindu-l să fie parte în proces și

pe cale de consecință, să aducă argumente pertinente în fapt și în drept, în

combaterea susținerilor părților.

În

opinia recurentului, instanța de fond a procedat în mod eronat, întrucât s-a

pronunțat cu privire la calitatea procesuală pasivă a tuturor părților printr-o

singură măsură, respingând toate excepțiile lipsei calității procesuale pasive,

fără a ține cont că avea obligația de a analiza calitatea procesuală a fiecărei

părți prin raportare la raportul juridic dedus judecății.

3.

Procedura de soluționare a recursului

3.1

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul

întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) Noul C. proc. civ.,

a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza

încheierii de ședință din data de 4 iunie 2014, în conformitate cu dispozițiile

art. 493 alin. (4) Noul C. proc. civ..

Prin

încheierea din 15 iulie 2014 completul filtru, a constatat, în raport de

conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește

condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință a declarat recursul

recurentului Ministerul Transporturilor ca fiind admisibil în principiu, în

temeiul art. 493 alin. (7) Noul C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe

fond a recursului.

3.2

Cu privire la fondul recursului

3.2.1

Analiza motivelor de casare invocate

În

ceea ce privește excepția tardivității declarării recursului, instanța urmează

a o respinge în considerarea următoarelor argumente.

Așa

cum reiese din înscrisurile existente la dosarul cauzei, Sentința recurată a

fost comunicată din eroare Inspectoratului de Stat pentru Controlul în

Transportul Rutier.

Inspectoratul

de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier a înaintat sentința Autorității

Rutiere Române care la rândul său a comunicat-o Ministerului Transportului,

aceasta fiind înregistrată la instituția menționată la data de 15 iulie 2013.

Ministerul

Transportului a expediat prin poștă recursul acesta având data de 19 iulie

2013.

Raportat

la datele menționate, instanța urmează a respinge excepția tardivității

declarării recursului.

Prin

Sentința nr. 126 din 31 mai 2013, Curtea de Apel Galați a respins excepțiile

invocate în cauză de pârâții Ministerul Transporturilor și Infrastructurii,

Autoritatea Rutieră Română și Centrul Național de Management pentru Societatea

Informațională București, ca nefondate și a respins cererea de suspendare

formulată de reclamantă ca nefondată.

Cu

privire la excepția lipsei calității procesuale pasive Ministerul

Transportului, se rețin următoarele.

Astfel,

se constată că față de pretențiile deduse judecății de către reclamantă,

Ministerul Transporturilor nu are legitimare procesuală, neputând fi obligat în

raporturile juridice deduse judecății prin cererea de chemare în judecată.

Obligația

dedusă judecății are la bază raporturi juridice existente între reclamantă, în

calitate de participant în cadrul procedurii de atribuire electronică de trasee

și autoritatea publică abilitată de lege să atribuie aceste trasee și să

elibereze licențele de traseu și caietele de sarcini aferente acestora.

Din

analiza atribuțiilor Ministerul Transporturilor, nu reies atribuții referitoare

la organizarea și desfășurarea procedurilor de atribuire electronică de trasee

în conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. (1), pct. 6 din H.G. nr. 24/2013,

Ministerul Transporturilor emite doar normele obligatorii de licențiere și

autorizare a agenților economici care efectuează sau urmează să efectueze

activități de transport sau activități specifice siguranței traficului și

stabilește condițiile de acordare, de suspendare ori de anulare a licențelor, autorizațiilor

și certificatelor.

Procedura

de atribuire electronică a traseelor naționale din programele de transport prin

serviciile regulate județene, interjudețene limitrofe și interjudețene este

gestionată și operată de către Centrul Național de Management pentru Societatea

Informațională, astfel cum reiese din dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din

H.G. nr. 1439/2009 privind înființarea Centrului Național de Management pentru

Societatea Informațională și a Centrului Național România Digitală.

Transportul

rutier contra cost de persoane prin servicii regulate în trafic interjudețean

cât și programul de transport aferent sunt gestionate de către Autoritatea

Rutieră Română - A.R.R., care eliberează licența de traseu și graficul de

circulație anexă la aceasta, după atribuirea cursei/traseului prin Sistemul

informatic pentru atribuirea electronică a traseelor naționale, astfel cum

reiese din dispozițiile art. 62 din Norma metodologică privind aplicarea

prevederilor referitoare la organizarea și efectuarea transporturilor rutiere

și a activităților conexe acestora stabilite prin O.G. nr. 27/2011 privind

transporturile rutiere, publicată în M. Of. nr. 854 bis la data de 2 decembrie

2011, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată,

A.R.R. este organismul specializat al Ministerului Transporturilor desemnat să

asigure, în principal, licențierea operatorilor de transport rutier și a

operatorilor economici care efectuează activități conexe transportului rutier

precum și eliberarea licențelor de traseu operatorilor de transport rutier care

efectuează transport rutier de persoane prin servicii regulate și servicii

regulate speciale.

În

concluzie, din economia textelor de lege anterior enunțate se poate observa,

faptul că Ministerul Transporturilor nu are atribuții în ceea ce privește

organizarea și desfășurarea licitațiilor publice electronice de atribuire de

trasee și, pe cale de consecință, nu are calitate procesuală pasivă, fapt ce

conduce la admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii

excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului și respingerii

acțiunii față de acesta pentru lipsa calității procesuale pasive.

Cu

privire la celelalte excepții invocate de Autoritatea Rutieră Română și Centrul

Național de Management, soluția de respingere a acestora ca nefondate a fost în

mod judicios argumentată de judecătorul fondului.

În

ceea ce privește cererea de suspendare formulată în cauză, instanța de control

judiciar reține următoarele.

Prin

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri

speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute

de art. 14 și art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de

art. 7 din actul normativ indicat, cât și în faza sesizării instanței cu

cererea de anulare a respectivului act administrativ.

Este

bine cunoscut faptul că actul administrativ se bucură de prezumția de

legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate și de

veridicitate și că acest act administrativ constituie el însuși titlu

executoriu.

A

nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu

a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică,

într-un stat de drept și o democrație constituțională.

Tocmai

de aceea suspendarea actelor administrative, ca operație juridică de

întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca o situație de

excepție, care poate fi de drept, când legea o prevede (ex. art. 123 alin.

final din Constituție) sau judecătorească, dar în limitele și condițiile

prevăzute de lege.

Într-adevăr,

potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "În cazuri bine

justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în

condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității

ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să

dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la

pronunțarea instanței de fond".

Deci,

cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa

numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea

cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și

necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea

de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea

nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept

care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ.

În

jurisprudența sa constantă, Secția de contencios administrativ și fiscal, a

Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat, care

să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze

la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea

de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar

la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să

producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură

un act administrativ.

Astfel

de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o

îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost

reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un

organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în

temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului

administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea

recursului administrativ.

Or,

în cauză, se constată că niciunul dintre argumentele expuse de reclamantă în

fața instanței de fond nu se circumscriu situațiilor reținute ca fiind de

natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ

contestat.

În

acest sens, Înalta Curte constată că în mod justificat instanța de fond a

reținut, ca nefiind îndeplinită condiția existenței cazului bine justificat, în

sensul art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care din analiza

sumară, a actelor contestate, nu s-a conturat o situație de fapt de natură a

genera suspiciuni rezonabile cu privire la emiterea respectivelor acte.

Cum

reclamanta prin cererea de suspendare a argumentat existența cazului bine

justificat prin prisma unor aspecte ce țin de fondul actelor contestate prin

prisma clarificării unor împrejurări de fapt sau de drept, care pot fi

clarificate doar cu ocazia cercetării fondului respectivelor acte, în mod

corect a apreciat instanța de fond că nu se poate reține îndeplinirea, în

cauză, a condiției cazului bine justificat.

Constatarea

faptului că nu este îndeplinită condiția referitoare la cazul bine justificat

în sensul în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, face de prisos analiza

susținerilor referitoare la condiția prevenirii unei pagube iminente, atâta

timp, așa cum s-a arătat anterior, pentru a fi dispusă măsura provizorie de

suspendare a executării actului administrativ, este necesară îndeplinirea

cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din aceeași

lege.

3.2.

În

concluzie, instanța urmează a admite recursul, a modifica sentința recurată în

sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului

Transportului și respingerii acțiunii față de acesta pentru lipsa calității

procesuale pasive cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge

excepția tardivității declarării recursului.

Admite

recursul declarat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii împotriva

Încheierii din 27 mai 2013 a Curții de Apel Galați, secția contencios

administrativ și fiscal.

Modifică

sentința recurată în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtului Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și respinge

acțiunea față de acesta pentru lipsa calității procesuale pasive.

Menține

celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 6 noiembrie 2014.

Procesat

de GGC - GV