Decizia nr. 2419/2015 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 281/2014 a Curții de Apel Craiova

Hotărârea pronunțată de instanța de fond Prin Sentința nr. 281 din 10 iulie 2014 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea reclamantului A. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Școala Generală B.

Cererea de recurs. Motivele de casare 2.1. Principalele argumente invocate Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul A., criticând ca nelegală și netemeinică hotărârea atacată. Recurentul a arătat că instanța de fond nu a cercetat veridicitatea și legalitatea afirmațiilor făcute de C., nu a încadrat fapta și nu a stabilit instanța competentă. De asemenea, s-a arătat că judecătorul nu a acordat termenul prevăzut de art. 244 C. proc. civ. și nici nu s-a pus în vedere să se redacteze note scrise. S-a susținut că au fost încălcate dispozițiile art. 14 C. proc. civ. privind contradictorialitatea, întrucât niciunul dintre motivele invocate nu a fost supus dezbaterii părților.

Apărările intimatului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a depus la dosar întâmpinare la motivele de recurs formulate, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea soluției instanței de fond cu privire la soluția dată excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice. A fost invocată excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și excepția inadmisibilității acțiunii ce privește obligarea Statului Român de a emite actele normative solicitate.

Procedura de soluționare a recursului 4.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 4 martie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Recurentul a depus punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului. A invocat excepția de necompetență teritorială, susținând că sentința recurată a fost dată cu încălcarea competenței teritoriale, întrucât sediul pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este în București, astfel încât competența de soluționare a litigiului aparține Curții de Apel București. Totodată, a invocat excepția de nelegalitate a sentinței atacate, în temeiul art. 4 din Legea contenciosului administrativ, susținând că sentința este nelegală întrucât nu corespunde exigențelor de formă prevăzute de art. 425 C. proc. civ., republicat, nefiind indicat codul numeric personal, nu este semnată de președintele completului de judecată și nu este arătată instanța la care se depune cererea de recurs. Recurentul a formulat cerere de întrerupere a termenului procedural, întrucât nu a avut capacitatea procesuală de exercițiu a dreptului de a prezenta o cerere de recurs, datorită faptului că nu a avut apărător, dar imediat ce a găsit un avocat și-a îndeplinit obligațiile procesuale. De asemenea, a solicitat repunerea în termenul de declarare a recursului, motivat de faptul că, în perioada 28 iulie 2014 - 14 august 2014, a fost mai presus de voința sa, să găsească un avocat dispus să-și sacrifice din timpul de odihnă să lucreze pentru recurentul-reclamant. 4.2. Cu privire la cererea de repunere în termenul de recurs Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat constată că recurentul a formulat cerere de repunere în termen, după ce i-a fost comunicat raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care s-a arătat faptul că recursul a fost motivat cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004. Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ este legea specială aplicabilă cauzei de față, având ca obiect anularea unei hotărâri emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, iar aceste dispoziții se completează cu prevederile Codului de procedură civilă, republicat, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte. În cauza dedusă judecății, termenul pentru declararea și motivarea recursului este de 15 zile de la comunicarea hotărârii pronunțate în primă instanță, conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar potrivit dispozițiilor art. 186 alin. (1) C. proc. civ., republicat, partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. Or, în cauza dedusă judecății, motivul invocat de recurent nu poate fi acceptat de instanța de recurs ca un motiv temeinic justificat, întrucât se invocă propria culpă, respectiv neangajarea unui avocat în termenul legal, argumentat de faptul că avocații sunt în timpul vacanței judecătorești. Este evident că vacanța judecătorească are în vedere numai activitatea instanțelor de judecată, iar activitatea desfășurată de avocat este guvernată de Legea nr. 51/1995, cu modificările și completările ulterioare. Totodată, Înalta Curte reține că partea care invocă aplicarea beneficiului instituției repunerii în termen este obligată să formuleze atât cererea de repunere în termen, cât și cererea de recurs în cel mult 15 zile de la data împiedicării, conform art. 186 alin. (2) C. proc. civ., republicat, fiind un termen procedural legal imperativ. Instanța de recurs constată că cererea de repunere în termenul de declarare a recursului este formulată cu nerespectarea prevederilor imperative ale art. 186 alin. (2) C. proc. civ., republicat, cu depășirea termenului legal, motiv pentru care cererea recurentului va fi respinsă. 4.3. Cu privire la cererea de întrerupere a termenului de recurs Analizând prevederile art. 184 alin. (3) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte reține că recurentul-reclamant nu se află în ipoteza legală prevăzută de textul de lege invocat. Capacitatea procesuală de exercițiu, având în vedere dispozițiile art. 57 C. proc. civ., republicat, reprezintă aptitudinea persoanei, care are folosința unui drept subiectiv, de a și-l putea apăra într-un proces, personal sau printr-un mandatar ales, fiind o cerință esențială pentru exercitarea acțiunii civile. Or, prevederile art. 43 alin. (1) C. civ., republicat, arată că în afara altor cazuri prevăzute de lege, nu au capacitate de exercițiu: a) minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani; b) interzisul judecătoresc, motiv pentru care Înalta Curte reține că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de dispozițiile legale pentru ca recurentul-reclamant să poată invoca lipsa capacității procesuale de exercițiu. 4.4. Argumentele de fapt și de drept relevante Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant A. constată că recursul formulat de reclamant a fost depus cu depășirea termenului prevăzut de dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, respectiv a termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii pronunțată în primă instanță. Contrar susținerilor formulate de recurentul-reclamant prin punctul de vedere întocmit în cauză, se constată că recursul a fost motivat cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004, întrucât hotărârea instanței de fond a fost comunicată părții la data de 28 iulie 2014, iar cererea de recurs motivată a fost depusă la instanța de fond la data de 21 august 2014, conform datei înscrisă pe plicul de corespondență. În conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (1) C. proc. civ., republicat, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3). În acest context, constatând că motivele de casare de ordine privată sunt formulate tardiv, acestea nu vor mai putea face obiectul dezbaterii contradictorii, iar având în vedere faptul că excepția de nulitate a recursului pentru acest motiv este o excepție de procedură, peremptorie, Înalta Curte o va soluționa cu prioritate. 4.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., republicat, coroborate cu dispozițiile art. 489 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamant.