ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1188/2009

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 187 din 20 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Botoșani s-a dispus condamnarea inculpatului P.M. la o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 81 și art. 82 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen., inculpatul fiind obligat și la plata unor daune materiale și morale în cuantum total de 18.000 lei. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că inculpatul P.M. împreună cu familia sa locuiește în satul Călugărenii Vechi, com. Ungureni, jud. Botoșani și gospodărește împreună cu tatăl său P.T., ocupându-se împreună cu agricultura și creșterea animalelor.

Inculpatul este consătean cu victima L.I., iar la începutul lunii iunie 2007 cei doi au avut un conflict verbal, dar inculpatul a evitat cearta părăsind locul în care se aflau. Ulterior, în ziua de 6 iulie 2007 inculpatul împreună cu un alt consătean P.F. s-au deplasat la o cabană situată în câmp, pe raza satului Călugăreni, unde avea o suprafață de teren și mai multe vite la pășunat și unde au rămas cei doi peste noapte. Dimineața inculpatul s-a reîntors acasă, la cabană rămânând martorul P.F. care la un moment dat a văzut pe L.I. încărcând de pe terenul inculpatului în căruța sa o cantitate de borceag care era cosit și adunat. Revenind în sat martorul i-a spus inculpatului că victima L.I. a luat o cantitate de borceag de pe terenul său.

Între timp victima aflată în stare de ebrietate a ajuns și el în sat, s-a deplasat la locuința inculpatului, s-a apropiat de gard având în mână o furcă și a adresat cuvinte jignitoare tatălui inculpatului, după care s-a dus la barul aflat în apropiere, unde a continuat să consume băuturi alcoolice. În aceeași zi, la prânz victima i-a ieșit în cale inculpatului care se întorcea acasă, a început să-l înjure și pe acesta și să-l amenințe, însă inculpatul nu a răspuns la provocări, a ignorat victima și a intrat în casă. În jurul orei 16.00 tatăl inculpatului P.T. a plecat la câmp iar inculpatul văzând victima a întrebat-o în legătură cu cantitatea de borceag sustrasă, victima recunoscându-și fapta.

După discuție victima a reintrat în bar iar inculpatul intenționând să plece la câmp a luat o furcă cu două coarne pe care urma să o pună în căruță. Victima a revenit la gardul inculpatului a început să-l jignească din nou pe inculpat, l-a amenințat inclusiv cu moartea și la un moment dat a ridicat o bâtă pe care o avea în mână cu intenția de a-l lovi pe inculpat, însă acesta din urmă, cu o mișcare rapidă i-a aplicat victimei o singură lovitură cu partea metalică a furcii, peste gard, în zona capului și fără a se apropia. Victima s-a dezechilibrat și a căzut, lovindu-se cu capul de suprafața de beton de lângă gard, a horcăit de câteva ori și a rămas nemișcată. Observând cele întâmplate inculpatul a ieșit în drum și a încercat să resusciteze victima și cu ajutorul martorului D.G., dar fără rezultat, personalul medical de pe ambulanța sosită la locul incidentului constatând decesul.

Raportul de necropsie întocmit de Serviciul de Medicină Legală Botoșani a concluzionat că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute consecutiv unui traumatism cranio-facial, cu hemoragie subarahnoidiană, edem cerebral și fractura bazei craniului și asfixiei mecanice prin aspirare de sânge în căile respiratorii inferioare. Referitor la leziunile faciale s-a constatat că acestea s-au putut produce prin lovire cu mijloc/obiect contondent, posibil urmate de cădere cu impact occipital și aspirare de sânge în căile respiratorii inferioare, între leziunile constatate la necropsie și decesul victimei existând raport de cauzalitate. S-a mai consemnat că în momentul decesului sângele victimei conținea 2,40 gr o /oo alcool etilic, iar alcoolemia era de 2,50 gr o /oo.

Prima instanță, față de toate împrejurările comiterii faptei a apreciat că în cauză nu se poate reține o intenție indirectă a inculpatului de a ucide victima, cu atât mai mult cu cât între cei doi la momentul aplicării loviturii exista un gard despărțitor, iar intensitatea unei asemenea lovituri este diferită de aceea a uneia aplicată în mod direct. Instanța a constatat că inculpatul a săvârșit fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări determinată de atitudinea victimei astfel că a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă legală prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. Ca urmare a aplicat inculpatului o pedeapsă situată sub minimul prevăzut de lege și apreciind îndeplinite condițiile prev. de art. 81 C. pen.

a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare stabilit potrivit art. 82 C. pen. Referitor la latura civilă a cauzei instanța de fond a reținut că părțile civile T.M. și L.I.M. s-au constituit părți civile cu suma de 260.000 lei reprezentând 60.000 lei daune material și 200.000 lei daune morale și având în vedere probele administrate în cauză sub acest aspect a constatat admisibilă în parte cererea de acordare a despăgubirilor materiale și a daunelor morale obligându-l pe inculpat la plata unei sume de 8000 lei daune materiale și 10.000 lei daune morale către părțile civile, avându-se în vedere și aplicarea în favoarea inculpatului a disp. art. 73 lit. b) C. pen.

Împotriva sentinței penale au declarat apel părțile civile și inculpatul care au criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie. Părțile civile au solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei comise de inculpat din infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 175 lit. i) C. pen. deoarece din probele administrate a rezultat fără echivoc intenția inculpatului de a ucide, precum și majorarea pedepsei aplicate inculpatului și executarea acesteia în regim de detenție. Cât privește latura civilă a cauzei au solicitat acordarea daunelor materiale și morale în cuantumul precizat în cererea de constituire ca părți civile.

În motivarea apelului său inculpatul a susținut că nu a acționat cu intenția de a ucide victima, ci de a se apăra, fapta fiind săvârșită la granița dintre starea de provocare și cea de legitimă apărare și a solicitat reducerea pedepsei până la o treime din minimul special cu menținerea aplicării dispozițiilor art. 81 C. pen., iar referitor la latura civilă a cauzei a solicitat înlăturarea obligării sale la daune materiale întrucât nu au fost dovedite, dar și reducerea daunelor morale greșit apreciate, în opinia sa. Curtea de Apel Suceava prin decizia penală nr. 71 din 24 noiembrie 2008 a admis apelurile declarate de părțile civile, a casat în parte sentința apelată și rejudecând a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 81, art. 82, art. 83 și a art. 71 alin. (5) C. pen.; l-a condamnat pe inculpatul P.M.

pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 alin. (2) C. pen. la pedeapsa de 3 ani închisoare, obligându-l la plata către părțile civile a sumei de 15.000 lei daune morale (prin majorare de la 10.000 lei cât fusese obligat de prima instanță) și a menținut celelalte dispoziții ale hotărârii apelate care nu sunt contrare deciziei pronunțate în apel. Prin aceeași decizie instanța a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, obligându-l și la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen.

cum corect a stabilit și prima instanță. A apreciat instanța de apel că modalitatea în care inculpatul a acționat dar și conduita acestuia ulterioară agresiunii au condus la concluzia că acesta nu a avut reprezentarea suprimării vieții victimei, nu a urmărit și nu a acceptat acest rezultat. A mai reținut instanța în considerentele deciziei că susținerea inculpatului în sensul că a acționat cu intenția de a se apăra de atacul injust și imediat al victimei declanșat asupra sa, lipsit fiind de posibilitatea de a-și determina liber voința, nu poate fi primită, fiind nefondată, în condițiile în care acțiunea victimei de a încerca să-i aplice o lovitură peste un gard care-i despărțea pe cei doi nu constituie un atac în sensul art. 44 alin. (2) sau (3) C. pen.

S-a apreciat însă că gestul victimei a fost de natură să producă inculpatului o stare de tulburare sub imperiul căreia a acționat. Referitor la pedeapsa aplicată inculpatului s-a constatat că a fost greșit individualizată, nefiind în măsură să-și atingă scopul preventiv și educativ, considerându-se justificată o majorare a cuantumului și executarea în regim de detenție, ca urmare a înlăturării aplicării disp. art. 81 și urm. C. pen. În ce privește daunele materiale acordate părților civile instanța de apel a reținut că în mod corect prima instanță, pe baza probelor administrate în cauză a stabilit că o sumă de 16.000 lei, acoperă cheltuielile ocazionate de înmormântarea victimei precum și praznicele ulterioare, dar avându-se în vedere reținerea în favoarea inculpatului a scuzei provocării, în mod justificat s-a dispus obligarea inculpatului la plata a 8.000 lei către părțile civile, reprezentând jumătate din suma stabilită.

Referitor la daunele morale solicitate de părțile civile , instanța de apel apreciind că părților civile li s-a cauzat incontestabil un prejudiciu moral în urma decesului victimei a considerat că o sumă de 30.000 lei alături de condamnarea inculpatului sunt în măsură să creeze părților civile o alinare a suferințelor, iar ca urmare a aplicării disp. art. 73 lit. b) C. pen. l-a obligat pe inculpat la plata către părțile civile a jumătate din această sumă, respectiv 15.000 lei cu titlu de daune morale. Decizia instanței de apel a fost recurată de părțile civile L.I.M. și T.M. Ionela dar și de inculpatul P.M. care au criticat hotărârile pronunțate pentru nelegalitate și netemeinicie, în esență, criticile invocate în apel.

În motivele lor de recurs, părțile civile au invocat greșita încadrare juridică dată faptei comisă de inculpat, despre care susține că a avut intenția de a ucide victima astfel că se impune, în opinia lor, schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de omor calificat prev. de art. 175 lit. i) C. pen. În subsidiar au invocat cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. și a solicitat redozarea pedepsei aplicată inculpatului de către instanța de apel, respectiv majorarea cuantumului acesteia. În recursul său inculpatul a criticat ambele hotărâri pronunțate pentru greșita sa condamnare invocând cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. și a susținut, în esență, că a acționat în stare de legitimă apărare, lovind victima poziționată dincolo de gardul despărțitor și în atitudine de atac iminent, doar pentru a evita consecința letală (pentru sine) a unei agresiuni din partea victimei.

Inculpatul a mai invocat și cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 9 C. proc. pen. și a susținut că în ce privește latura civilă a cauzei nu rezultă din hotărârea recurată care sunt sumele pe care inculpatul a fost obligat să le achite părților civile, respectiv există din punctul său de vedere, neconcordanțe între considerentele deciziei și dispozitiv sub acest aspect. Pentru motivele expuse pe larg în memoriul depus la dosar și susținut oral de apărătorul ales al recurentului inculpat s-a solicitat în principal achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen., iar în subsidiar casarea hotărârilor și trimiterea spre rejudecare pentru refacerea întregului probatoriu care în opinia inculpatului este contradictoriu și nu poate lămuri împrejurările în care s-a comis fapta.

Recursurile declarate în cauză nu sunt fondate. Referitor la recursul declarat de părțile civile Înalta Curte examinând actele și lucrările de la dosar constată că cererea acestora de a se dispune schimbarea încadrării juridice a faptei comise de inculpat nu poate fi primită. În condițiile în care din coroborarea probelor administrate în cauză a rezultat fără dubiu că la data de 7 iulie 2007 inculpatul a aplicat victimei o lovitură cu furca în zona cranio-facială, urmată de cădere, cu impact cranian pe o suprafață dură și aspirat hematic în căile respiratorii inferioare, ce au condus la decesul imediat al victimei, iar din analiza circumstanțelor reale ale comiterii faptei a rezultat că inculpatul a urmărit doar să aplice victimei o corecție pentru comportamentul manifestat de aceasta față de tatăl inculpatului, iar mai apoi față de el, concluzia instanțelor în sensul că inculpatul nu a urmărit și nici acceptat suprimarea vieții victimei este corectă.

Deși este adevărat că inculpatul a aplicat victimei o lovitură în zona capului, zonă vitală a corpului, cu un corp contondent, apt să producă moartea, relevant este faptul că singura lovitură i-a fost aplicată victimei în condițiile în care între aceasta și inculpat există un gard despărțitor astfel că doar zona capului a putut fi vizată, iar intensitatea unei astfel de lovituri a fost mai redusă decât în cazul în care între cei doi nu ar fi existat gardul respectiv. Modul în care inculpatul a reacționat la agresiunile inițial verbale ale victimei, iar mai apoi la amenințările acestuia urmate de încercarea de lovire a inculpatului cu un băț, dovedesc că inculpatul nu a acționat cu intenția de a ucide victima.

Raportul de expertiză medico-legală evidențiază natura și cauza morții victimei, precizându-se că leziunile s-au produs prin lovire cu corp dur urmată posibil de cădere cu impact occipital pe o suprafață dură și aspirat hematic în căile respiratorii inferioare. Întregul material probator administrat în cauză dovedește că inculpatul i-a aplicat victimei o singură lovitură, iar victima s-a dezechilibrat și a căzut lovindu-se cu capul de suprafața dură. Toate aceste dovezi coroborate demonstrează că inculpatul nu a avut intenția să ucidă victima, ci numai de a-i produce o vătămate corporală pentru a o împiedica să-și pună în practică amenințările, iar decesul a fost un rezultat praeterintenționat.

Elementul subiectiv, necesare pentru existența infracțiunii de omor nu rezultă din nici o împrejurare în care a fost comisă fapta și nici din mobilul care l-a determinat pe inculpat să acționeze. Așa fiind, încadrarea juridică reținută de instanțe, respectiv loviri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen. este corectă, astfel că recursul declarat de părțile civile apare ca neîntemeiat sub acest aspect. Nici cea de-a doua critică invocată în recursul părților civile referitor la greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatul nu poate fi primită.

Cât timp în cauză s-a dovedit existența unei stări de tulburare a inculpatului, produsă de comportamentul victimei, sub impulsul căreia s-a comis fapta, iar instanțele au reținut justificat în favoarea inculpatul scuza provocării prev. de art. 73 lit. b), dar și circumstanțe atenuante prev. de art. 74 lit. a) și c) C. pen., orientarea spre o pedeapsă situată sub limita minimă prev. de textul incriminator este corectă. Pedeapsa de 3 ani închisoare cu executare în regim de detenție este în măsură să satisfacă scopul prevăzut de art. 52 C. pen. astfel că o redozare nu se impune. Pentru aceste considerente recursurile declarate de părțile civile sunt nefondate și vor fi respinse ca atare potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. Referitor la recursul declarat de inculpat, Înalta Curte constată, că apărarea acestuia în sensul că ar fi comis fapta în stare de legitimă apărare nu este susținută de probele dosarului. Existența unui atac material, direct, imediat și injust îndreptat împotriva inculpatului sau a altuia și, care să pună în pericol grav persoana și drepturile celui atacat, condiție imperativă pentru incidența disp. art. 44 alin. (2) sau (3) C. pen. nu a fost dovedită în cauză. Violențele verbale ale victimei și încercarea acestuia de a aplica o lovitură peste un gard despărțitor destul de înalt, aflat între el și inculpat nu pot fi asimilate unui atac în sensul impus de legiuitor în art. 44 C. pen. și nu justifică aplicarea acestui text.

Ca urmare cererea inculpatului recurent de a se dispune achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen. este întemeiată, ca dealtfel nici cererea de a se trimite cauza spre rejudecare pentru refacerea probatoriului. Cât timp în cauză au fost administrate toate probele utile și pertinente atât în acuzarea cât și în apărarea inculpatului, iar pe baza acestor probe instanțele și-au putut forma convingerea asupra vinovăției inculpatului, argumentându-și soluțiile pronunțate, o refacere a probatoriului nu se justifică. Interpretarea probelor, lămurirea eventualelor contradicții dintre acestea și, coborârea lor în vederea stabilirii adevărului sunt atributul exclusiv al instanței care în faza cercetării judecătorești acționează potrivit art. 63 C. proc.

pen. În fine, nici cel din urmă motiv de casare invocat de inculpat, întemeiat pe disp. art. 385 9 pct. 9 C. proc. pen. nu este admisibil. Susținerea recurentului inculpat în sensul că ar exista neconcordanță între considerentele și dispozitivul deciziei pronunțată de instanța de apel referitor la daunele acordate părților civile nu este reală. Din considerentele deciziei rezultă cu claritate că instanța de apel a apreciat ca fiind corectă estimarea instanței de fond cu privire la daunele materiale cuvenite părților civile respectiv suma de 16.000 lei care este în măsură să acopere cheltuielile de înmormântare a victimei dar și praznicele ulterioare, stabilind în sarcina inculpatului obligația de a achita ½ din această sumă, și anume 8000 lei față de împrejurarea că în favoarea acestuia s-a reținut circumstanța atenuantă prev. de art. 73 lit. b) C. pen.

Cu privire la daunele morale instanța de apel a apreciat că o sumă de 30.000 lei este de natură a crea o reparare a prejudiciului moral suferit de părțile civile în urma decesului victimei, însă ca urmare a aplicării disp. art. 73 lit. b) a dispus obligarea inculpatului la plata a ½ din această sumă, respectiv 15.000 lei către părțile civile. Examinând dispozitivul deciziei penale recurate se constată, că instanța a dispus conform celor reținute în considerentele hotărârii, respectiv obligarea inculpatului la 15.000 lei daune morale (majorând cuantumul acestora de la 10.000 lei cât stabilise prima instanță) și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței pronunțată de prima instanță care nu sunt contrare deciziei din apel, inclusiv cele referitoare la obligarea inculpatului la plata daunelor materiale, pe care le-a apreciat corect stabilite de prima instanță.

Este evident așadar, că între considerentele și dispozitivul deciziei recurate nu există contrarietate, iar dispozitivul hotărârii este pe deplin lămuritor, astfel încât critica invocată de recurentul inculpat nu este întemeiată. Pentru considerentele arătate recursurile declarate în cauză sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul P.M. și părțile civile L.I.M. și T.M.I. împotriva deciziei penale nr. 71 din 24 noiembrie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția penală. Obligă recurentul inculpat P.M. la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Obligă recurentele părți civile L.I.M. și T.M.I. la plata sumei de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 martie 2009.