ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.01.2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 116/2015

HOTĂRÂRE
20.01.2015
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 116/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 116/2015

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 2302 din 22 iulie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., prin care solicita suspendarea executării Ordinului nr. I/267 din 15 aprilie 2013, emis de conducătorul autorității pârâte

.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul, invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., republicat, și solicitând casarea hotărârii atacate.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepția lipsei de interes a recursului este întemeiată, calea de atac urmând a fi respinsă, ca atare, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Rezultă, din prevederile legale citate, că măsura suspendării executării unui act administrativ este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, numai până la data

pronunțării instanței de fond. Rațiunea acestei limitări este evidentă, constând în aceea că, prin pronunțarea unei soluții cu privire la fondul cauzei, fie se constată legalitatea actului administrativ și, deci, punerea în executare devine imperativ necesară, fie se constată nelegalitatea actului și se dispune desființarea acestuia iar suspendarea executării nu se mai impune, rămânând fără obiect.

În speță, obiectul acțiunii reclamantei îl constituie suspendarea executării Ordinului nr. I/267 din 15 aprilie 2013, emis de ministrul afacerilor interne.

Așa cum rezultă din susținerile reprezentantului recurentei, formulate în fața instanței de recurs în ședința de judecată de la data pronunțării și confirmate de informațiile furnizate de sistemul Ecris, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1820 din 10 iunie 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2013, a soluționat fondul cauzei, respingând acțiunea în anularea actului administrativ a cărui executare se cere a fi suspendată în cauza de față.

În cauza de față, cererea a fost formulată în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora suspendarea executării poate fi dispusă până la pronunțarea

instanței de fond.

Cum instanța de fond s-a pronunțat la data de

10 iunie 2014, respingând acțiunea în anulare formulată de reclamant, interesul pentru exercitarea recursului împotriva sentinței prin care s-a soluționat cererea de suspendare a executării actului administrativ contestat nu mai este actual, întrucât a fost depășit termenul până la care respectiva hotărâre putea, conform legii, să își producă efecte.

Pentru considerentele arătate, constatându-se că este întemeiată excepția lipsei de interes a recursului, Curtea va respinge recursul, ca atare.

Admite excepția lipsei de interes a recursului, invocată din oficiu.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 2302 din 22 iulie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2015.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-01-17
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 149/2012
Agenția Națională de Administrare Fiscală. În ceea ce privește recursul formulat de către pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, în dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. ci
ÎCCJ 2015-03-12
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1125/2015
Decizia nr. 1125/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei; 1. Hotărârea primei instanțe; Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal
ÎCCJ 2015-02-03
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 396/2015
Decizia nr. 396/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei; 1.1. Cererea de chemare în judecată; Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a
ÎCCJ 2015-09-23
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2848/2015
ție au făcut obiectul acțiunii în anulare înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. 1865/2/2014, instanță care prin Sentința civilă nr. 3147 din 18 noiembrie 2014, a admis ac
ÎCCJ 2015-06-11
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2436/2015
alta Curte a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe fond la data de 11 iunie 2015. 2. Analiza motivelor de casare Analizând criticile formulate de recurenta-reclamantă în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc.
Sursă