ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 575/2015

Decizia nr. 575/2015

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 510/2014 Tribunalul Covasna, secția civilă, a admis

excepția lipsei calității procesuale active și în consecință, a respins cererea formulată de reclamanta A., având ca obiect anularea contractului de tranzacție autentificat sub nr. 288 din 09 aprilie 2012 de B.N.P. B., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă; a admis excepția lipsei de interes și în consecință a respins cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții C., D. și E. având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de tranzacție autentificat sub nr. 288 din 09 aprilie 2012 de B.N.P. B.; a respins ca nefondate toate cererile subsidiare formulate de reclamantă în contradictoriu cu pârâții, având ca obiect anularea încheierii de autentificare nr. 288 din 09 aprilie 2012, constatarea existenței dreptului de proprietate în favoarea pârâtului C. asupra cotei de ½ parte din imobilul situat în București, în suprafață de 550 m.p., și radierea dreptului de proprietate al pârâtului D. din cartea funciară; cheltuielile procesuale avansate de stat, în sumă de

12

.

177 RON, au rămas în sarcina acestuia; a dispus restituirea sumei de 508 RON achitată de reclamantă cu titlu de taxă judiciară de timbru; a obligat reclamanta la plata către pârâtul D. a sumei de 5.000 RON cheltuieli de judecată.

În drept s-au invocat prevederile art. 1704-1716 C. civ., art. 271-273 C. proc. civ.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut, în esență, următoarele:

În speță, reclamanta nu a fost parte în contractul de tranzacție, dreptul de proprietate în cota de ½ parte din imobilul ce a fost înstrăinat, nu-i aparținea și nici dreptul de proprietate în cota de ½ parte pe care reclamanta îl are asupra aceluiași teren nu a fost afectat, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară. Ca urmare, calitatea de parte în proces a reclamantei nu s-a suprapus nici cu calitatea de parte în raportul juridic dedus judecății, raport izvorât din contractul de tranzacție.

Referitor la excepția lipsei de interes a reclamantei în formularea cererii de constare a nulității absolute a contractului de tranzacție, instanța a constatat că efectele contractului de tranzacție s-au produs doar în patrimoniul părților contractante, dreptul de proprietate al reclamantei nefiind afectat.

Interesul reclamantei în formularea cererii de constatare a nulității contractului de tranzacție se analizează prin raportare la un anumit drept și acela este doar dreptul de proprietate al reclamantei, nu al pârâtului C. (interesul trebuie să fie al reclamantei, nu al pârâtului); ca urmare, și în ipoteza în care s-ar constata nulitatea tranzacției, patrimoniul reclamantei nu ar fi afectat.

În privința cererii de anulare a încheierii de autentificare nr. 288 din 09 aprilie 2012, instanța a reținut că în art. 84 din Legea nr. 36/1995 sunt enumerate mențiunile obligatorii ale unei încheieri notariale, iar conform art. 87 din același act normativ „încălcarea cerințelor prevăzute la art. 84 se sancționează cu anularea, dacă nu pot fi îndreptate și au produs părții o vătămare care nu poate fi înlăturată în alt mod decât prin desființarea actului”. Este, așadar, vorba de nulitate relativă, care a produs părții contractante - nu unui terț precum reclamanta - o vătămare ce nu poate fi înlăturată prin rectificarea acestei încheieri.

S-a mai reținut că reclamanta nu a invocat motive de nulitate ale încheierii de autentificare. De asemenea, s-a reținut că potrivit art. 110 din O.G. nr. 710/1995, în vigoare la data încheierii tranzacției „controlul judecătoresc al actelor notariale se realizează, potrivit art. 99 și 100 din lege, pe calea acțiunii în anulare…”.

Cererea de anulare a actului notarial (deci și a încheierii de autentificare) formulată de reclamantă a fost respinsă pentru motivele arătate anterior.

Ca și consecință, s-au respins ca nefondate și petitele având ca obiect constatarea existenței dreptului de proprietate în favoarea pârâtului C. asupra cotei de ½ parte din imobilul situat în București, în suprafață de 550 mp și radierea dreptului de proprietate al pârâtului D. din cartea funciară.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta A. sub aspectul obligării acesteia la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5.000 RON pe care le consideră excesiv de ridicate.

Analizând cu precădere excepția tardivității invocată de intimatul pârât, Curtea a reținut că potrivit art. 287 alin. (2) C. proc. civ., motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul pot fi arătate până cel mai târziu la prima zi de înfățișare. Or, în speță, completarea motivelor de apel s-a realizat înaintea termenului din 23 septembrie 2014, considerat prima zi de înfățișare, potrivit art. 134 C. proc. civ. În consecință, a fost respinsă excepția tardivității completării motivelor de apel.

Motivele de apel au fost completate cu cel privind disjungerea în mod netemeinic a cererii reconvenționale formulată de pârâtul C., dispusă prin încheierea din 09 mai 2014, judecarea acesteia fiind în legătură strictă cu soluționarea cererii principale.

Analizând hotărârea în limitele motivelor de apel și apărărilor formulate, Curtea a reținut următoarele considerente:

În ceea ce privește disjungerea dispusă de instanța de fond, Curtea a reținut că pârâtul C. a formulat o cerere distinctă, cu pretenții proprii doar împotriva pârâților D. și E., fără a formula vreo pretenție proprie față de reclamanta A. Întrucât cererea reconvențională poate fi făcută doar dacă pârâtul are pretenții în legătură cu cererea reclamantului așa cum se prevede în art. 119 C. proc. civ., instanța de fond a dispus în mod legal disjungerea și judecarea separată a acesteia.

Referitor la motivul de apel privitor la plata cheltuielilor de judecată, Curtea a reținut că acordarea acestora s-a făcut de către prima instanță având în vedere onorariul avocațial plătit de către partea în cauză în sumă de 5.000 RON, așa cum o arată chitanța depusă în probațiune.

Față de această situație, nu au fost primite criticile apelantei referitoare la lipsa documentelor justificative pentru plata onorariului avocațial. În ceea ce privește cuantumului acestuia, Curtea a reținut că nu existe elemente care să permită instanței să micșoreze onorariul încasat în cauză, prin constatarea acestuia ca nepotrivit de mare față de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită. În acest sens, Curtea a reținut valoarea însemnată a prezentului litigiu prin raportare la consecințele patrimoniale importante ce pot rezulta din cenzurarea unui act juridic referitor la drepturi reale prețuite la suma de 185.000 euro și obiectul complex al acestuia, la care se adaugă și durata îndelungată a procedurilor judiciare.

Pentru aceste motive, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie de conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 597/Ap din 30 septembrie 2014 a respins excepția tardivității completării motivelor de apel; a respins apelul declarat de reclamanta A.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacată, în sensul admiterii apelului și modificării sentinței de fond.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Critica formulată prin intermediul prezentului recurs vizează cheltuielile de judecată acordate de către instanța de fond față de pârâtul D.

Instanța de apel, în considerentele deciziei nu a ținut seama de veniturile reduse ale reclamantei, motiv pentru care a solicitat în cauză și acordarea ajutorului public judiciar, cerere care a fost admisă.

Suma la care a fost obligată reclamanta o apreciază excesiv de ridicată, raportat la apărările formulate și la modul de soluționare a procesului.

Recurenta face trimitere la dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., care permit instanței să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, în aprecierea cuantumului instanța va avea în vedere valoarea pricinii, proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus pentru pregătirea apărării în cauză.

În finalul recursului, recurenta arată că instanța de apel nu a ținut cont de practica judiciară relevantă prezentată prin cererea de apel.

În combaterea cererii de recurs, intimații-pârâți D. și E. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând actele și lucrările dosarului în funcție de criticile de nelegalitate invocate de către recurent-reclamantă, Înalta Curte reține următoarele:

Înalta Curte, va examina în raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - încadrare efectuată de către instanță - greșita aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.

Astfel, dispozițiile textului legal sus menționat, reglementează un aspect al raportului juridic de drept procesual, textul stabilind că „Partea care cade în pretenții, va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”. În cadrul acestui raport, instanța va determina cuantumul cheltuielilor de judecată, partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuind să suporte cheltuielile efectuate justificat de partea câștigătoare.

Critica referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. nu subzistă.

Soluția pronunțată de către instanța de fond, de respingere a cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantă, atestă respingerea pretențiilor reclamantei, care au format obiectul cererii introductivă de instanță, ceea ce demonstrează că partea căzută în pretenții este recurenta-reclamantă, așa încât s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.

În conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., judecătorii au dreptul să micșoreze sau să mărească onorariile avocaților, ori de câte ori se vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. În speță, onorariul încasat la instanța de fond de către apărătorul ales al pârâtului D., în virtutea libertății de apreciere a judecătorului, a fost apreciat corespunzător activității prestate de apărător, motiv pentru care nu a fost cenzurat.

În altă ordine de idei, chestiunea legată de stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecată, reprezintă un aspect de temeinicie și de apreciere, lăsat la aprecierea instanțelor devolutive.

Recursul în actuala reglementare este cale de atac extraordinară, nedevolutivă prin care nu se rejudecă procesul, ci se examinează legalitatea soluției anterior pronunțate, prin prisma motivelor limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

În raport de aceste precizări, Înalta Curte, constatând legalitatea deciziei pronunțată de către instanța de apel, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 597/Ap din 30 septembrie 2014 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă

.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

19 februarie 2015

.