ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 532/2015

Decizia nr. 532/2015

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 2710 din 25 septembrie 2014 pronunțată în Dosarul nr. x/3/2010 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a fost respins ca nefondat recursul declarat de

pârâ

ta

SC A. SRL prin administrator judiciar B. IPURL

împotriva deciziei civile nr. 210 din 29

mai

2013, pronunțată de Curtea de Apel

București, s

ecția a V-a civilă. A fost obligată pârâta SC C. SRL prin administrator judiciar B. la plata sumei de

5

.

538,96 RON reprezentând cheltuieli de judecată către reclamanta SC D. SA, prin administrator judiciar consorțiul format din E. SPRL și F. SPRL.

În motivarea soluției instanța a reținut că, critica recurentei referitoare la nelegala citare întemeiată pe motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. este nefondată, instanța de apel aplicând corect prevederile art. 105 și urm., art. 287 alin. (2) C. proc. civ. și reținând că nelegala citare a fost invocată pentru prima dată la termenul de judecată din 29 mai 2013, după terminarea cercetării judecătorești, în cursul dezbaterilor pe fondul apelului, astfel că după terminarea cercetării judecătorești în apel nu se mai puteau invoca motive noi, apelanta-pârâtă fiind decăzută din acest drept.

Instanța a mai reținut că neregularitatea procedurii de citare a pârâtei reprezintă o nulitate relativă în sensul art. 105 alin. (2) C. proc. civ. și conform art. 108 alin. (2) C. proc. civ., prin urmare nu poate fi invocată decât de partea pretins vătămată și până la prima zi de înfățișare ce a urmat după această neregularitate și înainte de a pune concluzii în fond. Nulitatea rezultând din nelegala citare la prima instanță s-a acoperit prin faptul că nu a fost invocată prin cerere de apel, ci după terminarea cercetării judecătorești în apel, peste termenul prevăzut de art. 108 (2) C. proc. civ.

Nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu a fost primit fiind aplicate corect prevederile art. 1020-1021 C. civ., când s-a reținut, raportat la starea de fapt stabilită, că sunt îndeplinite condițiile pentru a interveni rezoluțiunea contractelor, neexecutarea obligației contractuale referitoare la plata integrală a prețului fiind imputabilă recurentei-pârâte.

Susținerea recurentei că neachitarea diferenței de preț s-a datorat unor cauze neimputabile (deschiderea procedurii insolvenței, lipsa de lichidități determinată de criza economică sau de imposibilitatea încasării creanțelor) nu a fost primită acestea nereprezentând cauze fortuite, independente de voința recurentei, prin urmare neavând relevanță în cauză.

Ca efect al rezoluțiunii s-a reținut că este corectă soluția primei instanțe de a obliga pârâta la predarea bunurilor imobile și mobile care fac obiectul celor două contracte și care au fost solicitate prin cererea de chemare în judecată.

În mod corect instanța de apel a apreciat că prima instanță de judecată nu avea posibilitatea să dispună restituirea de către reclamantă a prestațiilor de care a beneficiat în baza contractelor desființate în lipsa unei cereri din partea pârâtei, întrucât s-ar fi încălcat principiul disponibilității.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatoarea SC C. SRL București invocând dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

În temeiul art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., contestatoarea invocă necompetența materială și funcțională a instanței învestită cu soluționarea cauzei în temeiul art. 79 coroborat cu art. 11 din Legea insolvenței, arătând că pe rolul Tribunalului București se află înregistrat dosarul de faliment al intimatei, ca atare litigiul era de competența exclusivă a judecătorului sindic, iar, raportat la dispozițiile art. 105 C. proc. civ., actele de procedură îndeplinite de un judecător necompetent sunt nule.

În subsidiar a invocat dispozițiile art. 318 C. proc. civ. și a susținut incidența în cauză a art. 36 din legea insolvenței, instanța fiind obligată să suspende de drept judecarea cauzei. Arată contestatoarea că din perspectiva aplicării acestui articol, cel mai adesea nu se face nicio diferențiere de regim juridic între o acțiune în constatarea ineficacității unui contract și acțiunea prin care creditorul tinde la obligarea debitorului la executarea obligațiilor asumate prin intermediul unui contract și care poate avea ca obiect inclusiv o obligație de face sau de a nu face.

În cauză a fost depusă întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.

Înalta Curte, analizând contestația în anulare prin prisma temeiurilor invocate, constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Conform art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, numai dacă acest motiv nu a putut fi invocat pe calea apelului sau recursului.

Prin contestația în anulare s-a invocat pentru prima dată necompetența materială și funcțională a instanței susținându-se că litigiul era de competența exclusivă a judecătorului sindic și că raportat la dispozițiile art. 105 C. proc. civ., actele de procedură îndeplinite de un judecător necompetent sunt nule.

Înalta Curte reține că, amintita contestație în anulare nu poate fi întemeiată pe motive pe care partea înțelege să le invoce pentru prima oară în cadrul căii extraordinare de atac, că imposibilitatea de a le fi invocat pe calea apelului sau recursului reprezintă o condiție esențială pentru admiterea contestației și că din perspectiva textelor de lege evocate mai sus acest motiv apare ca nefondat.

Conform art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Din perspectiva acestui motiv de contestație s-a invocat greșita aplicare în cauză a art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Înalta Curte reține că motivul de contestație în anulare invocat are în vedere greșeli materiale cu caracter procedural care au condus la pronunțarea unei soluții eronate prin confundarea unor elemente sau date materiale. Contestatoarea însă invocă greșeli de judecată, de interpretare a unor dispoziții legale de drept substanțial și procedural, motive care nu se înscriu în dispozițiile art. 318 C. proc. civ.

Dispozițiile legale menționate au un câmp limitativ de aplicație, astfel că ele trebuie să fie interpretate în toate cazurile în mod restrictiv, pentru a nu se deschide în ultimă instanță calea unui veritabil recurs la recurs.

Față de cele reținute, Înalta Curte, în temeiul art. 317 și art. 318 C. proc. civ., va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC C. SRL București împotriva deciziei nr. 2710 din 25 septembrie 2014 pronunțată în Dosarul nr. x/3/2010 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi, 17 februarie 2015.