ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1084/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1084/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată
următoarele;
Prin sentința penală nr. 11 din 26 ianuarie 2009, Curtea de
Apel Suceava, secția penală, a respins, ca
nefondată, plângerea
formulată de petenta P.M. împotriva Rezoluției nr.
37/P/2008 din 02 octombrie 2008 și Rezoluției nr.
415/11/2/2008 din
07 noiembrie 2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea
de Apel
Suceava, privind pe intimatul F.V.,
și a obligat petenta la plata
sumei
de 1.000 lei intimatului cu titlu de cheltuieli judiciare și 20 lei cu
titlu
de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință,
instanța de fond a reținut
următoarele:
La data de 07 februarie 2008 P.M. a formulat plângere penală împotriva
avocatului F.V. de la baroul Botoșani ce lucrează în municipiul Dorohoi,
solicitând a se efectua cercetări
împotriva
lui sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de sustragere de
înscrisuri prevăzută de art. 242 C. pen. și
evaziune fiscală, prevăzută de art.
9
alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, constând în aceea că, acesta,
fiind avocat al părții adverse în dosarul nr.
1458/2000 al Judecătoriei
Dorohoi, ar
fi sustras din dosar un testament pe care ea îl depusese
în copie (act
prin care C.Z. îi lăsase mamei ei drept
moștenire
o suprafață de teren), precum și o dovadă că soțului ei îi
fuseseră
repartizate două butelii de aragaz, precum și o serie de
chitanțe pe care ea nu le mai poate indica. De
asemenea, a reclamat
că avocatul nu a tăiat chitanță pentru onorariile
primite de la adversarul ei și prin asta a comis evaziune fiscală.
Prin Rezoluția nr. 37/P/2008 din 26 februarie 2008 a Parchetului de
pe lângă Curtea de Apel Suceava s-a dispus
neînceperea urmăririi
penale față de avocat F.V.
Prin Rezoluția nr. 161/11/2/2008 din 19
mai 2008 a Procurorului
General al Parchetului de pe lângă
Curtea de Apel Suceava s-a
admis plângerea
numitei P.M., s-a infirmat Rezoluția nr.
37/P/2008 din 26 februarie 2008 și s-a dispus continuarea cercetărilor,
în
vederea completării lor, în sensul
de a se verifica modul în care acest
avocat a evidențiat încasările de
la J.l. în dosarele în care P.M. era parte.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel
Suceava, investit cu soluționarea, prin Rezoluția nr. 37/P/2008 din 02
octombrie 2008 a
dispus neînceperea urmăririi penale față
de intimat pentru
infracțiunile de
sustragere de înscrisuri prevăzută de art. 242 C. pen. și evaziune fiscală
prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
Pentru a dispune astfel din actele
premergătoare efectuate în
cauză, procurorul de caz a
reținut următoarele:
P.M. a introdus la Judecătoria Dorohoi o
acțiune prin
care a solicitat anularea certificatului de
moștenitor nr. 35 din
06 aprilie 1999 după
defuncții Iar E. și J.l. Dosarul a fost
înregistrat sub. Nr. 1458/2000.
Din verificarea acestui dosar a rezultat că, la data de
09 mai 2001, reclamanta P.M. a depus la dosar o
xerocopie
a unui testament făcut de C.Z. în favoarea E.
Gh.J. (mama părților), autentificat la Notariatul
de Stat Dorohoi la
12 decembrie 2001 sub nr. 1278/925, fapt consemnat în
încheierea de ședință din 09 mai 2001 și că acea copie a testamentului exista
la dosar.
S-a mai constatat că după termenul de judecată din
22 iunie 2001, la 25 iunie 2001, reclamanta a
depus la instanță memoriu
în care a afirmat că „La acest memoriu anexez
și o adeverință din care rezultă seriile de la buteliile primite prin
repartiție și pe care le-am adus la Broscăuti”.
Pe memoriul respectiv a fost aplicată
ștampila instanței data
depunerii
acestuia precum și rezoluția „la dosar” și termenul următor. Memoriul a fost
atașat la dosarul cauzei constituind
o adeverință datată
la 19 iunie 2001 (în original) din care a rezultat seriile chitanțelor privind
plata acelor butelii și nu
seriile
buteliilor, adeverință ce a fost depusă odată cu memoriul mai
sus
menționat. Actele reclamate de către petentă că ar fi fost
sustrase s-au regăsit în componența dosarului
verificat.
Cu ocazia audierii petentei, în declarația dată, la data de
19 februarie 2008, aceasta nu a putut preciza care
anume chitanță s-ar fi
sustras de la dosar.
În ceea ce privește acuzația că avocat F.V.
ar fi comis infracțiunea de evaziune fiscală, în declarația reclamantei dată la
19 februarie 2008, când i
s-au cerut precizări, aceasta a afirmat că ar fi
reclamat
existența acestei fapte „în sensul că nu tăia chitanțe
(avocatul) pentru onorariile primite. Astfel, „pentru J.l. care l-a
plătit
de mai multe ori (așa bănuiesc) nu a depus la dosar nicio
chitanță privind onorariile, de unde am tras
concluzia că nici nu tăia
avocatul asemenea chitanțe”.
Verificând actele dosarului nr. 1458/2000 al Judecătoriei
Dorohoi rezultă că, într-adevăr, în dosar nu sunt
depuse chitanțe ce să ateste cuantumul onorariului plătit de pârâtul J.l.
avocatului
său F.V., dar aceasta se datorează faptului că pârâtul nu a
solicitat instanței să o oblige pe reclamanta P.M.
la plata
unor cheltuieli judiciare în
favoarea și, nefăcând această solicitare, nu
a depus acte ce să probeze
cheltuielile judiciare efectuate de el,
motiv
pentru care, prin sentința civilă nr. 3483 din 14 noiembrie 2001 a
Judecătoriei
Dorohoi, doar pârâtul (J.l.) este obligat să-i
plătească reclamantei 2.362.500 lei ROL cheltuieli judiciare. Deși
reclamanta
a solicitat obligarea pârâtului la plata unor cheltuieli
judiciare (care i-au și fost acordate de
instanță), nici ea nu a depus la
dosar
chitanțele atestând plata onorariului către avocatul ales de ea (L.M.) și care
a asistat-o la mai multe termene de la
deschiderea procesului.
Din cercetările efectuate a rezultat că F.V.
a fost avocatul
fratelui
reclamantei (J.l.) cu care aceasta s-a judecat într-o
multitudine
de procese penale și civile și pentru că ea a fost
nemulțumită de o parte din hotărârile pronunțate în aceste cauze l-a
considerat vinovat pe avocatul ce l-a reprezentat pe fratele ei și a
formulat
împotriva acestuia o multitudine de plângeri penale. O
asemenea plângere penală a făcut obiectul dosarului nr. 595/P/2006
al
Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi, dosar ce a fost
preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul
Botoșani, unde a fost
înregistrat sub nr. 937/P/2006. În acel dosar, P.M.
formulase plângere penală împotriva
avocatului F.V., solicitând
a fi
cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și
fals
material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 246 și respectiv, 288
C. pen., afirmând că acesta ar fi falsificat o
serie de hotărâri
judecătorești. Prin Rezoluția nr. 937/P/2006 din 02
august 2006 a
Parchetului de pe lângă
Tribunalul Botoșani s-a dispus neînceperea
urmăririi penale față de F.V.
pentru faptele reclamate,
apreciindu-se că
în cauză sunt aplicabile prevederile art. 10 lit. a) C. proc. pen., împotriva
rezoluției procurorului, P.M. a
formulat plângere, ce i-a fost respinsă
ca neîntemeiată, prin
Ordonanța nr.
11501/11/2 din 26 august 2006 a Parchetului de pe lângă
Tribunalul Botoșani. O altă plângere i-a fost
respinsă ca neîntemeiată
de
Judecătoria Dorohoi, prin sentința penală nr. 505 din 30 octombrie 2006
(dosar nr. 1620/222/2006), ce a rămas definitivă
și irevocabilă, prin
nerecurare.
Din declarația avocatului F.V. a rezultat
că acesta nu a
sustras
înscrisuri din dosare și a tăiat chitanțe pentru toate onorariile primite, însă
nu au fost depuse la dosar urmare a faptului că J.l.
nu a
solicitat cheltuieli judiciare.
Din verificări a rezultat că onorariile
achitate au fost evidențiate
în chitanțe, iar aceste
chitanțe au fost depuse numai în dosarele în care s-au solicitat cheltuieli
judiciare.
Astfel, prin sentința penală nr. 245 din 16 aprilie 2004 a Judecătoriei
Dorohoi, a fost respinsă cererea de revizuire formulată
de către petentă însă s-a omis obligarea acesteia la plata
cheltuielilor
judiciare, omisiune ce
a fost îndreptată prin încheierea din data de 05
mai 2004, prin care
petenta a fost obligată la plata sumei de 5.000.000 lei ROL către intimat, cu
titlu de cheltuieli judiciare.
Faptul că avocat F.V. a tăiat chitanțe pentru onorariile
primite de la J.l. a fost demonstrat de existența
acestor chitanțe,
iar faptul că P.M.
știe de existența acestor chitanțe este
demonstrat de faptul că ele sunt depuse în dosarele pe care aceasta
Ie-a
studiat de repetate ori, ba mai mult încă, prin hotărâri
judecătorești ea a fost obligată să-i plătească
lui J.l. cheltuielile
judiciare reprezentând onorariul de avocat (pentru
care există
chitanțele la dosare) și, în
plus, pentru unele asemenea cheltuieli s-a
și început față de ea
executarea silită.
S-a concluzionat că din probele
administrate nu a rezultat că
intimatul
a comis faptele pentru care a fost reclamat de petentă.
Plângerea formulată de petentă împotriva
rezoluției parchetului
a
fost respinsă de Procurorul General de pe lângă Curtea de Apel
Suceava, V.M., prin Rezoluția din 07 noiembrie 2008 (Dosar nr.
415/11/2/2008).
În temeiul art. 278
1
alin. (1) C. proc. pen. P.M. a formulat
plângere în termen legal împotriva Rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea de
Apel Suceava nr. 37/P/2008 din
02 octombrie
2008 și respectiv a Rezoluției Procurorului General al
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava,
nr. 415/11/2/2008
din 07 noiembrie
2008, solicitând infirmarea rezoluțiilor și admiterea
plângerii așa cum
a fost formulată.
Din examinarea lucrărilor dosarului
Curtea a reținut aceeași situație de fapt expusă în rezoluțiile atacate,
constatând inexistența
infracțiunilor reclamate.
Astfel, din verificarea materialului
probator administrat în cauză
cu
privire la săvârșirea de către intimat a infracțiunilor reclamate, a
rezultat următoarele:
- cu privire la infracțiunea de
sustragere de înscrisuri prevăzută de art. 242 C. pen., în urma verificării
dosarului nr. 1458/2000 al Judecătoriei Dorohoi nu s-au constatat indicii de
săvârșire a acestei
infracțiuni, respectiv sustrageri,
detașări sau modificări de
numerotare a
înscrisurilor cusute
, astfel încât în
mod corect s-a constatat inexistența faptei și
cu privire la
infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1)
lit. b) din Legea nr. 241/2005, din verificările
efectuate în dosarele în
care intimatul avocat a acordat asistență
juridică, a rezultat că au
fost depuse
chitanțele reprezentând onorariile încasate, astfel încât în
mod corect s-a constatat că nici această faptă nu
există.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs petiționara
P.M., fără a depune motivele în scris la dosarul
cauzei.
La termenul de astăzi 25 martie 2009, recurenta petentă
P.M., deși legal citată nu s-a prezentat în fața
instanței
pentru a-și susține recursul.
Examinând recursul declarat de petentă
sub toate aspectele,
conform art. 385
6
alin.
(3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru
considerentele ce vor urma.
Astfel, instanța de fond, în baza
materialului probator aflat la
dosarul
cauzei, a apreciat în mod corect că intimatul F.V. nu a săvârșit infracțiunile
de sustragere de înscrisuri prevăzută de art. 242 C. pen.
și evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1)
lit. b) din Legea nr.
241/2005.
Înalta Curte a reținut că, față de
împrejurarea că petentă nu a indicat în mod concret ce chitanțe au dispărut, nu
s-a putut verifica și demonstra că ele nu sunt dispărute și se află la dosar.
Așadar, în mod corect s-a reținut că, în
urma verificării dosarului
nr. 1458/2000 al Judecătoriei
Dorohoi, s-a constatat că acesta conținea 317 file numerotate de la 1 la 317,
nu lipsea nicio filă și
niciun număr de
filă nu avea modificări, ceea ce a demonstrat că nu s-au făcut renumerotări
după extrageri, detașări sau „sustrageri” de
file.
În mod corect s-a mai reținut faptul că din verificări a rezultat
că onorariile achitate intimatului avocat F.V. au
fost evidențiate
în chitanțe, iar
aceste chitanțe au fost depuse numai în dosarele în
care s-au solicitat
cheltuieli judiciare.
Astfel, din declarația martorului J.l. a rezultat că de fiecare dată
când a achitat diverse sume de bani, ca onorariu,
avocatului F.V., acesta i-a tăiat și eliberat chitanțe, chiar dacă el
nu
Ie-a depus de fiecare dată la dosar și n-a cerut cheltuieli de judecată.
Mai mult, el a apreciat că multiplele plângeri formulate
împotriva avocatului său au ca scop încercarea de
a-l determina pe
acesta să nu-l mai asiste în procese. Altfel nu s-ar
explica de ce P.M. ar reclama că avocatul n-a tăiat chitanțe pentru
onorariul primit de la adversarul ei când, dacă
acest fapt ar fi real, ar
prejudicia
doar pe J.l. (că nu și-ar putea recupera cheltuielile) și ar avantaja-o pe ea
(căci nu ar mai fi obligată la plata cheltuielilor de
judecată).
Pentru toate aceste considerente, apreciind că soluția pronunțată în
cauză este legală, temeinică și corect motivată în fapt
și în drept, văzând dispozițiile art. 385
15
pct. 1 lit. b)
C. proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca nefondat, iar în baza art. 192
alin.
(3) din același cod, va obliga recurenta petentă la cheltuieli judiciare către
stat.
Totodată, în baza art. 193 alin. (6) C.
proc. pen., Înalta
Curte va obliga recurenta la plata
cheltuielilor judiciare făcute de intimat, constând în onorariul avocatului
ales să-i reprezinte interesele procesuale, cu precizarea că, onorariul
solicitat de
apărătorul acestuia, 1000 lei,
este exagerat în raport cu activitatea prestată, astfel că potrivit
dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
, va fi redus la suma de
500 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat
de petenta P.
M., împotriva
sentinței penale nr. 11 din 26 ianuarie 2009 a Curții
de
Apel Suceava, secția penală.
Obligă recurenta petentă la plata sumei de
100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat și respectiv la plata sumei
de 500 lei, cu
titlu de cheltuieli judiciare către
intimatul F.V., reprezentând onorariul avocat ales redus prin apreciere.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25
martie 2009.