ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.02.2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 817/2015

HOTĂRÂRE
25.02.2015
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 817/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 817/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel Cluj, declinată ulterior în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B. și C. Bistrița-Năsăud solicitând să se constate, în principal, nulitatea absolută a „acordului” pârâtei pentru rezilierea contractului de concesiune din 1999 încheiat între reclamantă și pârâte, având ca obiect concesionarea serviciilor sanitar-veterinare în circumscripția Lechința, iar, în subsidiar, să se constate că acest acord este un act administrativ inexistent; să se anuleze Decizia nr. 178/2010 privind rezilierea, în mod unilateral, a contractului de concesiune ca nelegală și netemeinică și să se dispună suspendarea deciziei până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

1.2. Hotărârea instanței de fond;

Prin sentința civilă nr. 2507 din 2 octombrie 2012, Tribunalul Bistrița-Năsăud a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta B.

A respins acțiunea în contencios administrativ, ulterior completată, formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtele B. și C. Bistrița-Năsăud.

1.3. Cererea de recurs;

Împotriva sentinței civile nr. 2507 din 2 octombrie 2012, a Tribunalului Bistrița-Năsăud, a formulat recurs reclamanta SC A. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

1.4. Hotărârea instanței de recurs;

Prin Decizia nr. 10712 din 8 noiembrie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de SC A. SRL împotriva sentinței civile nr. 2507 din 2 octombrie 2012, pronunțată în Dosar nr. x/112/2011 al Tribunalului Bistrița-Năsăud, pe care a menținut-o în întregime.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC A. SRL., întemeiat pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., susținând că hotărârea a fost pronunțată de o instanță necompetentă material, având în vedre că prezenta cauza trebuia judecată în primă instanță de Curtea de Apel Cluj, și nu de Tribunalul Bistrița-Năsăud.

Intimatele C. Bistrița-Năsăud și B. au invocat prin întâmpinări excepția inadmisibilității cererii de recurs, asupra căreia Înalta Curte a rămas în pronunțare.

Analizând recursul declarat, în raport de lucrările dosarului și dispozițiile procedurale incidente speței, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil, pentru următoarele considerente.

Împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga.

Conform dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., pot fi atacate cu recurs,,hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.”

Pe de altă parte, în conformitate cu dispozițiile art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., „sunt hotărâri irevocabile, hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii”.

Din interpretarea textelor de lege menționate rezultă că hotărârile judecătorești pronunțate în recurs și care potrivit legii sunt irevocabile nu mai pot fi supuse căii de atac a recursului.

În acest context, Înalta Curte reține faptul că hotărârea atacată cu recurs - Decizia civilă nr. 10712 din 08 noiembrie 2013 a Curții de Apel Cluj - a fost pronunțată în calea de atac a recursului și are caracter irevocabil, fiind parcurse cele două grade de jurisdicție prevăzute pentru judecarea cauzelor în contencios administrativ, fond și recurs.

Față de această situație, Înalta Curte constată că este împiedicată, din punct de vedere procedural să analizeze cererea de recurs, fiind învestită cu o cale de atac inadmisibilă.

Față de considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1), urmează să respingă recursul ca inadmisibil.

Respinge recursul declarat de SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 10712 din 08 noiembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 februarie 2015.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-10-12
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 287/2015
Decizia nr. 287/2015 Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 54/CA/2010 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud la data de 19 februarie 2010, s-a admis excepț
ÎCCJ 2015-03-19
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1273/2015
Decizia nr. 1273/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată. Cadrul procesual; Prin acțiunea formulată, astfel cum a fost precizată și completată ulterior, re
ÎCCJ 2013-01-15
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 120/2013
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea adresată Judecătoriei Bistrița, SC M.C. SRL a formulat contestație în contradictoriu cu A.P.P.
ÎCCJ 2015-06-11
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2454/2015
Decizia nr. 2454/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei; 1.1. Cererea de chemare în judecată; Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsă
ÎCCJ 2015-02-05
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 455/2015
Decizia nr. 455/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul cauzei; Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fis
Sursă