ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3620/2016

Decizia nr. 3620/2016 Circumstanțele cauzei Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat în contradictoriu cu pârâtul A., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate calitatea de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârât. Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 2470 din 24 septembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și a constatat calitatea pârâtului A., de lucrător al Securității.

Cererea de recurs Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs pârâtul A., solicitând casarea și în rejudecare, pe fond, respingerea acțiunii, pentru motive pe care le-a încadrat în art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. În esență, recurentul-pârât a arătat că hotărârea este nemotivată, instanța preluând conținutul notei de constatare și punctul de vedere al reclamantei, fără să țină cont de apărările sale; hotărâre a fost pronunțată în baza unui probatoriu insuficient și neconcludent, cu aplicarea greșită a normelor de drept material prevăzute în art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, în sensul că activitatea desfășurată în calitate de lucrător al Securității nu a vizat îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale, ci a avut ca scop apărarea siguranței naționale și ordinii publice.

Apărările intimatului Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 16.03.2015, intimatul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esență, că prima instanță a reținut, în mod temeinic și legal, îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru reținerea calității de lucrător al Securității, din cuprinsul notelor atașate la dosar rezultând indubitabil încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor garantate de Constituția în vigoare la acea dată și de tratatele internaționale asumate de România. Procedura derulată în recurs Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc.

civ. a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 12.05.2016, în conformitate cu dispozițiile alin. (4) al aceluiași articol. Prin încheierea din data de 20.07.2016, completul de filtru a constatat că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., fixând termen pentru judecata în fond a acestuia. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare și dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a învestit instanța de contencios administrativ, în temeiul art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității, cu o acțiune având ca obiect constatarea calității de lucrător al Securității a recurentului-pârât A. Verificările au fost efectuate de intimatul reclamant ca urmare a solicitării formulate în acest sens de către B. în condițiile art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008, conform cererii din 09 iunie 2011. Potrivit dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, este lucrător al Securității „orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției, cu atribuții pe linie de Securitate (...) în perioada 1945-1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului”.

Curtea de apel a verificat înscrisurile administrate prin prisma condițiilor impuse de lege pentru constatarea calității de lucrător al Securității, respectiv art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, conchizând în sensul că cererea formulată de intimatul C.N.S.A.S. este întemeiată. Soluția instanței de fond este împărtășită și de instanța de control judiciar. În ceea ce privește critica referitoare la nemotivarea hotărârii [art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.], Înalta Curte reține că este nefondată. Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea pronunțată de instanță ca urmare a soluționării cauzei cu care a fost investită va cuprinde „(...) motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”.

Respectarea acestei cerințe are valoare de principiu și se circumscrie obligației ce revine instanței de a garanta părților exercițiul efectiv al dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din C.E.D.O. Jurisprudența C.E.D.O. este constantă în a aprecia că dreptul la un proces echitabil nu poate fi exercitat efectiv decât în situația în care instanța procedează la un examen efectiv al cererilor, argumentelor și mijloacelor de probă ale părților, pentru a le aprecia pertinența. Examinând considerentele sentinței recurate, instanța constată că judecătorul fondului a procedat la o analiză efectivă a susținerilor părților, expunând pe larg motivele pentru care a admis, respectiv cele pentru care a înlăturat argumentele părților, contrar susținerilor recurentului-pârât, care afirmă că au fost reproduse susținerile reclamantului C.N.S.A.S.

Critica privind neîncadrarea activității recurentului-pârât în prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 este de asemenea, nefondată. Prima condiție prevăzută de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv ca persoana să aibă calitatea de ofițer, inclusiv acoperit al securității, în perioada 1945-1989, este întrunită întrucât recurentul-pârât a avut gradul de căpitan și funcția de șef al serviciului 1 din cadrul Inspectoratului Județean Călărași, împrejurare care, de altfel, nu a fost contestată de recurent. De asemenea, activitatea desfășurată de recurentul-pârât, de supraveghere informativă a unui pastor al cultului Adventiși de ziua a șaptea - C. - în cadrul căreia s-a reținut că „la sfârșitul lunii decembrie 1987 a plecat într-o excursie în Franța și a refuzat să mai revină în țară.

Ulterior, s-au obținut informații din care rezultă că, datorită unor nemulțumiri că nu i se aprobă plecarea soției în Franța, a început să facă comentarii cu caracter tendențios la adresa statului român și să amenințe că se va adresa și la postul de radio Europa Liberă”, a încălcat drepturi și libertăți fundamentale ale omului, configurând și cea de-a doua condiție impusă de textul de lege mai sus citat. Astfel, în Dosarul nr. x - titular C., recurentul-pârât a propus avizarea negativă a persoanei urmărite în vederea efectuării unei călătorii turistice în R.F.G. și Franța.

Ulterior, după stabilirea în străinătate, recurentul-pârât a aprobat urmărirea prin supraveghere informativă a persoanei urmărite și desfășurarea unor măsuri informativ-operative, constând în: - dirijarea rețelei informative „pentru a semnala venirea acestuia în țară și activitățile ce le desfășoară”, „pentru a semnala preocupările din exterior ale obiectivului împotriva țării noastre, dacă intră în legătură cu posturile de radio străine reacționare”; - „Folosirea mijloacelor speciale <S> (interceptarea corespondenței) în caz, pentru a preveni introducerea de materiale sau obiecte care contravin legilor statului nostru”; - „Folosirea mijloacelor speciale <T.O.> la domiciliul părinților, pentru a cunoaște natura legăturii dintre obiectiv, părinți, rudele acestora și preocupările lor”; Susținerile recurentului în sensul că instanța de fond nu a probat și motivat o legătură de cauzalitate directă, imediată și de necontestat între activitatea de filaj desfășurată și vătămarea drepturilor și libertăților persoanei monitorizate sunt apreciate ca nefondate, întrucât, în acord cu opinia instanței de fond, simpla obținere a unor informații cu caracter personal referitoare la persoanele urmărite de securitate, fără cunoștința și acordul acestora, pentru motive care nu aveau legătură cu apărarea intereselor naționale, constituie o violare a dreptului la viața privată.

Contrar susținerilor recurentului, îngrădirea dreptului la viața privată, a dreptului la inviolabilitatea domiciliului, a dreptului la secretul corespondenței și al convorbirilor telefonice recunoscute și garantate de art. 32 și 33 din Constituția României din 1965 și de art. 17 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, precum și a dreptului la libera circulație s-a produs în momentul în car recurentul a propus avizarea negativă de a călători în străinătate a persoanei urmărite și interceptarea corespondenței acestuia. Împrejurarea că respectivele măsuri au fost aduse la îndeplinire de alte organe ale statului nu este de natură a-l exonera de răspundere pe recurentul-pârât, în condițiile în care măsurile sus arătate au fost dispuse de către recurent nu pentru apărarea securității naționale, ci pentru apărarea regimului totalitar comunist și, totodată, reprezentau, prin ele însele, măsuri cu caracter abuziv.

În concluzie, în acord cu instanța de fond, Înalta Curte reține că, în speță, sunt îndeplinite cele două condiții care atrag incidența dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv calitatea recurentului-pârât de ofițer al Securității și desfășurarea în această calitate, a unor activități prin care a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Înalta Curte reține că scopul O.U.G. nr. 24/2008 nu este acela de a pedepsi persoana care îndeplinea condițiile de lucrător sau colaborator al Securității, ci de a aduce la cunoștința publicului identificarea acestor persoane, în condițiile și cu respectarea procedurii prevăzute de acest act normativ. Temeiul legal al soluției pronunțate în recurs Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc.

civ., reținând că nu există motive de reformare a sentinței potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 2470 din 24 septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 decembrie 2016.