ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 412/2016
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 412/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 412/2016
Asupra plângerii de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei;
Obiectul acțiunii deduse judecății;
Prin plângerea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/1/2015, contestatoarea A., judecător în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, a solicitat, în contradictoriu cu intimații Colegiul de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție și Înalta Curte de Casație și Justiție, anularea Hotărârii nr. 16 din 2 iulie 2015 a Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul admiterii contestației formulate și anulării Ordinului nr. 225 din 29 august 2014 emis de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, și a anexelor care îl însoțesc, emiterea unui ordin prin care salarizarea să fie identică salarizării magistraților care au îndeplinit aceleași condiții de vechime în muncă și în funcție la data de 31 decembrie 2010 și care au fost încadrați în gradația 5, clasa 109 (coeficient de ierarhizare 14,63), cu acordarea procentului de 5% începând cu 1 septembrie 2011, pentru vechimea în muncă de 20 ani și de 5% începând cu 01 martie 2014, pentru tranșa de vechime în funcția de judecător de 20 de ani.
În motivare, contestatoarea a arătat, că potrivit notei de calcul care însoțește ordinul atacat, procentul acordat atât pentru vechimea în muncă cât și pentru vechimea în funcția de judecător, nu este stabilit conform dispozițiilor legale referitoare la salarizarea personalului din justiție, în procent de 5%, iar data de la care i-a fost acordată clasa anterioară și este calculat procentul pentru vechimea în muncă este greșită, în loc de 1 septembrie 2011, fiind menționat 01 octombrie 2011.
Contestatoarea a expus pe larg cadrul legal existent în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice și a susținut, în esență, că stabilirea salariului nu respectă principiul de salarizare egală la muncă și încadrare egale, prevederile legale incidente fiind aplicate greșit, fapt care a generat o discriminare evidentă, atât în raport de modalitatea în care este recunoscută vechimea în muncă, dar și în ceea ce privește vechimea în specialitate, între magistrații care îndeplinesc aceste condiții după data de 01 ianuarie 2011, comparativ cu magistrații care au îndeplinit aceleași condiții până la data de 31 decembrie 2010, întrucât toți acești magistrați, deși se găsesc, în prezent, în aceeași tranșă de vechime în muncă și în funcție, au o salarizare diferențiată.
A menționat că legiuitorul a dorit să instituie un sistem unitar de salarizare pentru tot personalul plătit din fonduri publice, inclusiv pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, pentru care salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat, tocmai pentru a nu se crea discrepanțe până la așezarea unitară pe clase/grade de salarizare, conform Legii-cadru nr. 284/2010. Acest fapt rezultă și din cuprinsul dispozițiilor art. 4 alin. (2) - (3), art. 6 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, care prevăd în mod expres că încadrarea în clasele de salarizare nu afectează salarizarea acordată începând cu 1 ianuarie 2011, care se va face potrivit art. 2.
Contestatoarea a susținut că aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente în materie a instituit o discriminare contrară vreunor prevederi legale, discriminare interzisă de art. 16 alin. (1) din Constituție și art. 14 din Convenție, raportat la Directiva nr. 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.
A precizat că în prezent, această discriminare este certă, fiind confirmată de dispozițiile Legii nr. 71/2015 de aprobare a O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, cu următoarele modificări și completări.
De asemenea, contestatoarea a subliniat încălcarea principiilor prevăzute la art. 3 din Legea-cadru nr. 284/2010, precum și a dispozițiilor art. 73 și art. 74 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.
A mai precizat că, deși a contestat vechiul Ordin nr. 44 din 04 martie 2014, fiindu-i admisă contestația conform Hotărârii nr. 15 din 1 iulie 2014 a Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin actualul ordin, în loc să fie pusă în executare această hotărâre, salariul nu reflectă o intrare în legalitate și o creștere, ci, dimpotrivă, înregistrează o diminuare, în condițiile în care nu a intervenit nici o modificare legislativă sau a situației de fapt.
Apărările formulate de intimați;
Intimații
Colegiul de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție și Înalta Curte de Casație și Justiție
au depus la dosar întâmpinări, prin care au solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În esență, intimații au susținut că diferențele de salarizare între magistrații care au împlinit anumite condiții de vechime în muncă și în funcție până la data de 31 decembrie 2010 și cei care au îndeplinit aceleași condiții după data de 1 ianuarie 2011, sunt rezultatul aplicării, pentru fiecare categorie în parte, a dispozițiilor legale în materie de salarizare, în vigoare la momentul îndeplinirii condițiilor respective.
Au arătat că la calculul indemnizației de încadrare s-au avut în vedere, pentru vechimea în funcție, prevederile art. 10 alin. (5) din Legea nr. 284/ 2010, iar pentru vechimea în muncă, dispozițiile art. 11 alin. (3) din același act normativ, care prevăd modalitatea de aplicare a tranșelor de vechime în muncă, respectiv, numărul de clase de salarizare suplimentare, pentru categoriile de gradații corespunzătoare.
II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție;
Examinând Hotărârea nr. 16 din 2 iulie 2015 a Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin prisma criticilor formulate de contestatoare, ale apărărilor intimaților și față de prevederile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază că prezenta plângere este nefondată.
Argumente de fapt și de drept relevante;
Înalta Curte constată că a fost învestită, în temeiul art. 7 alin. (2) din Anexa VI, cap. VIII din Legea nr. 284/2010,
cu o plângere ce are ca obiect Hotărârea nr. 16 din 2 iulie 2015 a Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația formulată de doamna judecător A. împotriva Ordinului nr. 225 din 29 august 2014 emis de Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin Ordinul nr. 225 din 29 august 2014, s-a dispus ca începând cu data de 01 martie 2014, contestatoarea să fie salarizată prin încadrarea pe funcția de judecător gradația 5, clasa 109 (coeficient de ierarhizare 14,63).
Din preambulul ordinului contestat rezultă că la emiterea acestuia au fost avute în vedere Nota din 19 august 2014 întocmită de Departamentul Economico - Financiar și Administrativ și Ordinul președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 44 din 04 martie 2014, precum și prevederile art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 103/2013 și art. 9 alin. (4) din cap. VIII, Anexa VI din Legea nr. 284/2010, coroborat cu prevederile cap. I, Anexa VI din Legea nr. 284/2010 (coeficienți de ierarhizare pentru judecători, procurori, magistrați-asistenți și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor).
Dispoziții legale relevante în cauză:
Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice;
Art. 7 (1) Aplicarea prevederilor prezentei legi se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare.
(2) Valoarea salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare utilizată la reîncadrarea pe funcții a personalului în anul 2011 se stabilește prin legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
Art. 10 (5) Diferența dintre două clase de salarizare succesive este de 2,5% din salariul de bază, solda/salariul de funcție, indemnizația lunară de încadrare, utilizându-se rotunjirea la a doua zecimală a coeficienților de ierarhizare aferenți claselor de salarizare.
Art. 11 (2) Clasele de salarizare și coeficienții prevăzuți în anexe pentru funcțiile de execuție corespund nivelului minim al fiecărei funcții, la care se adaugă 5 gradații corespunzătoare tranșelor de vechime în muncă.
(3) Tranșele de vechime în muncă, în funcție de care se acordă cele 5 gradații potrivit alin. (2), respectiv clasele de salarizare, sunt următoarele:
- gradația 1 - de la 3 la 5 ani - 3 clase succesive de salarizare suplimentare față de nivelul minim al fiecărei funcții;
- gradația 2 - de la 5 la 10 ani - două clase succesive de salarizare suplimentare față de cele deținute pentru gradația 1;
- gradația 3 - de la 10 la 15 ani - două clase succesive de salarizare suplimentare față de cele deținute pentru gradația 2;
- gradația 4 - de la 15 la 20 de ani - o clasă succesivă de salarizare suplimentară față de cele deținute pentru gradația 3;
- gradația 5 - peste 20 de ani - o clasă succesivă de salarizare suplimentară față de cele deținute pentru gradația 4.
(4) Gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se plătește cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în muncă, prevăzută la tranșa respectivă, prin acordarea claselor de salarizare prevăzute la alin. (3).
(5) Pentru acordarea gradației corespunzătoare tranșei de vechime în muncă, angajatorul va lua în considerare integral și perioadele lucrate anterior în alte domenii de activitate decât cele bugetare.
Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice;
Art. 2 În anul 2011, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat.
Art. 4 (2) În anul 2011 nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, denumită în continuare lege-cadru.
(3) Personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcții, gradații și grade prevăzute de Legea-cadru, în raport cu funcția, vechimea, gradul și treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010.
Art. 6 (1) În anul 2011, avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din legea-cadru, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea-cadru, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare.
(3) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și la trecerea într-o altă tranșă de vechime în funcție pentru personalul care ocupă funcții din cadrul familiei ocupaționale "Justiție", respectiv vechime în învățământ pentru personalul didactic de predare universitar și preuniversitar.
Susținerile contestatoarei vizând aplicarea greșită a dispozițiilor legale referitoare la salarizarea personalului din justiție, în vigoare la data promovării într-o altă tranșă de vechime în muncă și în funcție, sunt neîntemeiate.
Din analiza normelor de drept intern incidente, se constată că Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a abrogat dispozițiile Legii-cadru nr. 330/2009, instituind reglementări noi în privința modului de stabilire a drepturilor salariale, în raport cu vechimea în muncă și/sau în funcție, dobândită de o persoană.
Potrivit dispozițiilor art. 33 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010,
la data intrării în vigoare a acestui act normativ, reîncadrarea personalului se face corespunzător tranșelor de vechime în muncă avute în luna decembrie 2010 pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale deținute, stabilindu-se clasa de salarizare și coeficientul de ierarhizare corespunzător acesteia, iar potrivit art. 7 alin. (1), aplicarea prevederilor legii se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de încadrare.
Conform prevederilor art. 11 alin. (2) - (5) din Legea-cadru nr. 284/2010, clasele de salarizare și coeficienții prevăzuți în anexe pentru funcțiile de execuție corespund nivelului minim al fiecărei funcții, la care se adaugă 5 gradații corespunzătoare tranșelor de vechime în muncă, prin aplicarea unui procent ce variază între 2,5% și 7,5%. Din calculul rezultat prin aplicarea acestor dispoziții, se observă că, în cazul modificării gradației ulterior datei de 1 ianuarie 2011, cu cât vechimea în muncă este mai mare, cu atât procentul aplicabil sporului aferent acestei vechimi este mai mic.
În ceea ce privește modul de calcul al drepturilor salariale, se constată că prin legi tranzitorii care au stabilit modul de salarizare a personalului plătit din fonduri publice pentru fiecare an bugetar în parte, începând cu anul 2011, s-a prevăzut în mod expres că din Legea-cadru nr. 284/2010, se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011, dispozițiile referitoare la noile procente corespunzătoare tranșelor de vechime în muncă.
Astfel, prin art. 4 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, se stabilește valoarea de referință de 600 lei (alin. (1)), se dispune reîncadrarea, începând cu data de 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcții, gradații și grade prevăzute de Legea-cadru (alin. 3), dar se prevede că, în anul 2011, nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (alin. (2)).
În conformitate cu dispozițiile art. 6 din Legea nr. 285/2010, toate persoanele care își modifică tranșele de vechime începând cu data de 1 ianuarie 2011, intră sub incidența noilor reguli stabilite prin Legea-cadru nr. 284/2010, care prevăd pentru ultimele două tranșe de vechime în muncă un procent de 2,5%, față de 5%, cât era prevăzut anterior.
Prevederile art. 6 din Legea nr. 285/2010, sunt aplicabile: pentru anul 2012, în temeiul art. 6 din O.U.G. nr. 80/2010, completată și modificată prin Legea nr. 283/2011; pentru anul 2013, în temeiul art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012; pentru anul 2014, în temeiul art. 6 din O.U.G. nr. 103/2013; pentru anul 2015, în temeiul art. 6 din O.U.G. nr. 83/2014.
Referitor la sporul de vechime în funcție, art. 6 alin. (3) din Legea nr. 285/2010 stabilește că prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și la trecerea într-o altă tranșă de vechime în funcție pentru personalul care ocupă funcții din cadrul familiei ocupaționale „Justiție”, nemaifiind astfel aplicat sistemul creșterii procentuale instituit de cadrul legislativ anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010.
Rezultă că magistrații care au împlinit o anumită vechime până la 31 decembrie 2010, sunt îndreptățiți să păstreze același cuantum al salariului, însă, pentru magistrații nou încadrați pe funcții, precum și pentru cei promovați în funcții sau grade/trepte după data de 1 ianuarie 2011, legiuitorul nu a prevăzut expres aceste drepturi, fiind vorba despre categorii diferite, cărora li se aplică acte normative distincte, respectiv, Legea nr. 330/2009 și Legea-cadru nr. 284/2010.
În ceea ce privește plata efectivă a drepturilor salariale, se constată că dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 285/2010, opresc aplicarea efectivă a valorii de referință și a coeficienților de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare din anexele Legii-cadru nr. 284/2010, devenind astfel aplicabile prevederile art. 2 din Legea nr. 285/2010.
Acest text de lege a făcut obiectul chestiunii de drept ce a fost dezlegată prin Decizia nr. 32 din 19 octombrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, noțiunea de funcție similară în raport de care se face plata drepturilor salariale vizând aceste drepturi acordate unei persoane cu același grad profesional și aceeași tranșă de vechime în muncă și în funcție, și care a trecut în aceste tranșe de vechime ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010.
În contextul prezentat, existența unor diferențe de salarizare între magistrații care au îndeplinit anumite condiții de vechime în muncă și în funcție anterior datei de 31 decembrie 2010 și cei care au îndeplinit aceleași condiții după data de 1 ianuarie 2011, este rezultatul aplicării, pentru fiecare categorie în parte, a dispozițiilor legale în materie de salarizare sub a căror incidență s-au aflat la momentul îndeplinirii respectivelor condiții.
Revenind la datele concrete ale speței, se reține că, în raport cu vechimea în funcție și cu gradația aferentă tranșei de vechime în muncă, în care se încadrează contestatoarea, prin Ordinul nr. 225 din 29 august 2014, în mod corect s-a recalculat indemnizația de încadrare brută, începând cu data de 01 octombrie 2013, prin acordarea unei majorări a indemnizației cu 2,5% (în loc de procentul de 5% ce a fost inițial acordat), conform art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, ca urmare a promovării într-o altă tranșă de vechime în muncă (gradația 5, corespunzătoare a 20 de ani vechime în muncă).
De asemenea, prin ordinul contestat, în mod corect s-a procedat la recalcularea indemnizației de încadrare brută, urmare a trecerii într-o altă tranșă de vechime în funcție (corespunzătoare a peste 20 de ani vechime în funcție), prin acordarea unei majorări a indemnizației cu 2,5%, potrivit art. 10 alin. (5) din Legea-cadru nr. 284/2010.
Criticile formulate de contestatoare vizând menționarea greșită a datei de la care i-a fost acordată clasa de salarizare anterioară și a fost calculat procentul corespunzător vechimii în muncă, nu pot fi primite, în condițiile în care, din documentația care a stat la baza emiterii ordinului atacat, depusă la dosarul cauzei, nu rezultă elemente în susținerea aspectelor învederate.
În ceea ce privește starea de discriminare invocată de către contestatoare, nu se poate reține o încălcare a principiului nediscriminării și egalității de tratament, având în vedere că în plan național, în sensul dispozițiilor O.G. nr. 137/2000, discriminarea poate fi invocată, numai în raport de anumite situații identice, similare, sau analoage în care se află două sau mai multe persoane, față de care se aplică un tratament diferențiat, fără ca acesta să fie justificat de un scop legitim și fără ca metodele de atingere a acelui scop să fie adecvate și necesare.
De asemenea, în practica sa,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului consideră că diferența de tratament devine discriminare în înțelesul art. 14 din Convenție, numai atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă (cauza Marcks împotriva Belgiei, 1979).
Exercitând controlul de constituționalitate asupra prevederilor O.G. nr. 137/2000,
Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile ordonanței de guvern sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative (Deciziile nr. 818/2008, nr. 819/2008, nr. 820/2008, nr. 1325/2008).
Cum în cauză, diferența de salarizare provine din lege, fiind vorba despre situații juridice diferite, cărora li se aplică acte normative distincte, nu se poate reține încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituția României.
De altfel, dispozițiile art. 6 din Legea nr. 285/2010, care au determinat o salarizare diferită pentru persoanele care au trecut într-o altă tranșă de vechime în muncă, au făcut obiectul analizei Curții Constituționale care, prin Decizia nr. 669 din 26 iunie 2012,
publicată în M. Of. al României nr. 559 din 8 august 2012, a respins excepția de neconstituționalitate a acestor prevederi legale, statuând că „avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă și calculul indemnizațiilor potrivit acestor gradații se face potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce vor putea fi calculate potrivit legislației aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câștigate.”
De asemenea, prin Deciziile nr. 884/2012 și nr. 6/2013, Curtea Constituțională a fost consecventă în soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 și art. 6 din Legea nr. 285/2010,
neexistând elemente noi care să justifice reconsiderarea jurisprudenței acesteia.
Prevederile Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, invocate de către contestatoare, nu sunt incidente în cauză, nefiind în vigoare la data emiterii Ordinului nr. 225 din 29 august 2014.
În ceea ce privește susținerea contestatoarei potrivit căreia prin ordinul contestat trebuia pusă în executare Hotărârea nr. 15 din 1 iulie 2014 a Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, se constată că prin Decizia nr. 4365 din 18 noiembrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/1/2014, a fost anulată, în parte, hotărârea menționată, în ceea ce privește contestația formulată de doamna judecător A. împotriva Ordinului președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 44 din 04 martie 2014.
În consecință, Ordinul nr. 225 din 29 august 2014 a fost emis cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale în materie de salarizare, în vigoare la data promovării contestatoarei într-o altă tranșă de vechime în muncă și în funcție, fiind neîntemeiate criticile de nelegalitate aduse Hotărârii nr. 16 din 2 iulie 2015 a Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva ordinului în discuție.
Temeiul legal al soluției adoptate;
Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 7 alin. (2) din Anexa VI, cap. VIII din Legea nr. 284/2010, Înalta Curte va respinge plângerea formulată de doamna judecător A. împotriva Hotărârii nr. 16/2015 a Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge plângerea formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 16/2015 a Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca neîntemeiată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2016.