ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3366/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3366/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra contestației

în anulare de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 232 din 22

septembrie 2010 a Tribunalului Vaslui a fost condamnat inculpatul C.M. la 10

ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a II-a, lit. b) C. pen. pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de

omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. i)

C. pen.

S-a făcut aplicarea

art. 71, 64 C. pen.

S-a dedus din

pedeapsă reținerea din data de 19 septembrie 2009.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut următoarele:

În seara zilei de 15

septembrie 2009, în jurul orelor 18,30, partea vătămată C.F., pe seama unei

agresiuni verbale anterioare asupra mamei sale, a venit în fața locuinței

inculpatului C.M., cu care a început un conflict verbal și apoi fizic, în

finalul căruia partea vătămată a aruncat cu pietre.

În aceste condiții,

inculpatul C.M. a intrat în curte, s-a înarmat cu un corp contondent (bâtă,

după declarația acestuia, obiect metalic, după celelalte probatorii), a ieșit

în drumul public, l-a urmărit pe C.F., care a fugit către locuința sa, și, în

apropiere de locuința vătămatului, învinuitul l-a ajuns pe acesta din urmă și

i-a aplicat cel puțin o lovitură cu corp dur peste cap, cauzându-i astfel

leziuni traumatice severe.

Inculpatul a fost

luat de la locul faptei de tatăl său C.V., iar ulterior, față de mai multe

persoane, între care și șeful Postului de poliție Miclești, a arătat că l-a

lovit cu o rangă peste cap pe C.F.

Ca urmare a fost

necesară transportarea, în aceeași zi, cu ambulanța, a părții vătămate C.F., la

Spitalul Clinic de Urgență Iași, unde i s-au acordat îngrijiri medicale de

specialitate în perioada 15 septembrie 2009 - 25 septembrie 2009, urmate

ulterior și de alte îngrijiri medicale.

Ulterior externării

părții vătămate din spital, pentru acesta, la cerere, a fost întocmit

Certificatul medico-legal nr. 581 din 28 septembrie 2009 al Serviciului

Medico-Legal Județean Vaslui iar apoi, la solicitarea organelor judiciare,

Raportul de expertiză medico-legală nr. 354/E din 24 noiembrie 2009 al aceleiași

unități, prin care s-au concluzionat următoarele:

„1. C.F. a prezentat

următoarele leziuni: traumatism cranio-cerebral deschis cu plagă epicraniană,

fractură temporală coronară stângă, cu interesarea sinusului longitudinal

superior, cu hematom extradural și subdural temporo-frontal stâng, cu colecții

aerice, cu angajare temporală stângă și important efect de masă, precum și

echimoze periorbitar și hemotimpan.

putut produce prin loviri cu obiect contondent.

septembrie 2009.

zile îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor.

în primejdie viața sus-numitului.

traumatismului suferit sus-numitul rămâne cu infirmitate fizică (permanentă),

prin deficit osos cranian post craniectomie de necesitate; s-a efectuat

cranioplastie, dar aceasta nu anulează din punct de vedere medico-legal

consecința cu caracter permanent mai sus menționată (infirmitate).

necesită o reexaminare pentru evaluarea statusului funcțional, cu eventuale

consecințe cu caracter permanent din punct de vedere neurologic sau O.R.L.

privește poziția victimă-agresor s-a apreciat ca fiind probabilă varianta cu

agresorul față în față și/sau lateral de victimă (față de extremitatea cefalică

a victimei); nu s-au identificat în documentația medicală leziuni tipice de

apărare a capului la lovituri; acest lucru coroborat cu topografia leziunilor

(leziuni în vecinătatea vertexului) neputând exclude nici varianta lovirii din

spate."

Fapta inculpatului

C.M., așa cum a fost expusă, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la

art. 174, 175 lit. i) C. pen.

Inculpatul prin

apărător a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost

trimis în judecată, în sensul că în favoarea lui să fie reținută circumstanța

atenuantă legală a provocării prevăzută de art. 73 lit. d) C. pen.

Din modul în care

s-au derulat faptele rezultă că cererea inculpatului este neîntemeiată. Rezultă

din probele administrate în cauză că inculpatul a avut practic inițiativa

conflictului și când acesta a degenerat de la conflictul verbal la cel fizic

între inculpat și partea vătămată, inculpatul l-a continuat, s-a înarmat și a

alergat după partea vătămată pe o distanță de aproximativ 30 m și a lovit-o cu

parul în cap. Nu se poate reține în această situație că inculpatul s-a aflat

sub imperiul unei puternice emoții atunci când a lovit partea vătămată.

Pentru aceste

considerente cererea de schimbare a încadrării juridice a fost respinsă ca

nefondată.

În ceea ce privește

pretențiile civile ale părții vătămate tribunalul a apreciat că cererea privind

daunele materiale este integral justificată și dovedită. Rezultă din actele

medicale depuse la dosar că partea vătămată a fost internată în repetate

rânduri în spital și a făcut cheltuieli cu medicația prescrisă pentru

tratament.

Din declarația

martorului P.C. rezultă că partea vătămată a avut nevoie permanent de un

însoțitor în timpul internărilor și deplasărilor, nu mai poate să muncească și

că orice activitate presupune un efort în plus. În acest context suma de 10.000

RON solicitată apare ca fiind justificată și urmează a fi obligat inculpatul să

achite părții vătămate această sumă cu titlu de daune materiale.

În ceea ce privește

daunele morale solicitate este evident că partea vătămată a suferit un

prejudiciu moral constând în durerea suferită, stresul provocat de internările

repetate în spital, intervențiile chirurgicale și tratament, lipsa unei vieți

normale ca urmare a leziunilor cauzate de către inculpat. Suma de 90.000 RON

apare ca fiind exagerată și tribunalul a apreciat că suma de 50.000 RON

reprezintă o justă și echitabilă compensare pentru prejudiciul moral suferit.

În termen, hotărârea

a fost apelată de inculpat cu motivarea că, în mod greșit, nu s-a reținut

circumstanța provocării și în consecință pedeapsa aplicată este prea mare, că

nu s-a dovedit cuantumul despăgubirilor civile, declarațiile martorilor nefiind

conforme cu realitatea.

Apelul formulat nu

este fondat.

Prima instanță a

reținut o situație de fapt conformă cu probele administrate, situație pe care a

încadrat-o corect în dispozițiile legale.

În condițiile în care

partea vătămată după ce a purtat discuții contradictorii cu inculpatul și a

aruncat cu pietre după care a fugit către locuința sa, nu se poate reține că a

existat o puternică tulburare în contextul căreia a acționat inculpatul.

După consumarea

acestui incident inculpatul a mers și s-a înarmat cu obiectul contondent, a

urmărit victima până în apropierea locuinței acesteia și a lovit-o într-o

regiune vitală.

Timpul scurs de la

incident, împrejurarea că inculpatul a căutat obiectul contondent, a urmărit

partea vătămată și apoi a exercitat acțiunea de lovire, fac inaplicabile dispozițiile

art. 73 lit. b) C. pen.

Latura civilă a

cauzei a fost soluționată prin luarea în considerație a declarațiilor

martorului P.C., a înscrisurilor din care rezultă că partea vătămată a suferit

mai multe internări și a urmărilor produse, constatate prin înscrisurile

medico-legale.

Cuantumul daunelor

morale a fost corect apreciat, suma acordată putând reface prejudiciul de

agrement suferit de partea vătămată.

Față de conduita

generală a inculpatului care a mai încălcat regulile de conviețuire socială fiind

sancționat de trei ori administrativ de procuror în perioada 2004 - 2008,

pedeapsa aplicată a fost corect individualizată.

Pentru considerentele

expuse, prin Decizia penală nr. 197 din 7 decembrie 2010 a Curții de Apel Iași

s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.M.

Împotriva acestei

hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul C.M., criticând-o

pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei.

În motivarea

recursului, inculpatul arată că a săvârșit fapta în stare de provocare, victima

fiind cea care a provocat conflictul, adresându-i cuvinte jignitoare și

aruncând cu pietre, a suferit vătămări corporale în urma acestei agresiuni,

aspecte față de care solicită reținerea în favoarea sa a circumstanței

atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. și reducerea pedepsei.

În memoriul depus la

dosar, inculpatul arată că nu se face vinovat de infracțiunea pentru care a

fost condamnat, motiv pentru care solicită trimiterea spre rejudecare la

instanța de fond.

Prin Decizia penală

nr. 987 din 14 martie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.M. împotriva Deciziei

penale nr. 197 din 7 decembrie 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și

pentru cauze cu minori.

Împotriva Deciziei

penale definitive nr. 987 din 14 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția penală, condamnatul C.M. a formulat contestație în anulare la

data de 16 mai 2012, susținând că la data judecării recursului său, s-a aflat

în imposibilitate de a se prezenta întrucât nu a avut posibilități financiare

de a se deplasa la București.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, în conformitate cu disp. art. 391 alin. (1) și alin. (2)

C. proc. pen., a examinat admisibilitatea în principiu a cererii de contestație

în anulare, cercetând asupra termenului prevăzut de lege de introducere a

acestei căi extraordinare de atac asupra motivului pe care se sprijină

contestație și a dovezilor depuse ori invocate.

Contestația în

anulare se poate face, potrivit art. 386 C. proc. pen., în următoarele

condiții:

a) când procedura de

citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de

recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea

dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs

a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre

această împiedicare;

c) când instanța de

recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre

cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i1), cu privire la care existau

probe în dosar;

d) când împotriva

unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

În funcție de motivul

arătat, termenul de introducere a contestației este de 10 zile de la începerea

executării în cazurile prevăzute de art. 386 lit. a) - c) C. proc. pen. și

nelimitat în cazul prev.de art. 386 lit. d) C. proc. pen.

Înalta Curte constată

că motivele invocate de condamnatul C.M., respectiv faptul că nu s-a putut prezenta

în fața instanței la data judecării recursului său din lipsa mijloacelor

materiale, este prevăzut de art. 386 lit. b) C. proc. pen., însă, în cauză, nu

este probat.

Pe de altă parte,

art. 386 lit. b) C. proc. pen. prevede îndeplinirea a două condiții și anume:

partea să dovedească faptul că, la termenul la care s-a judecat cauza de către

instanța de recurs, a fost în imposibilitate de a se prezenta și, de asemenea,

de a încunoștința instanța despre această împiedicare. Or, contestatorul nu a

dovedit nici una din situațiile mai sus expuse.

Condamnatul nu a

respectat nici dispozițiile legale ale art. 388 C. proc. pen. privind termenul

de formulare a contestației în anulare, întrucât a fost încarcerat la 16 martie

2011 și a formulat cererea de contestație la 16 mai 2012, peste termenul de 10

zile de la începerea executării.

În aceste condiții,

Înalta Curte constată că cererea de contestație este inadmisibilă, ea fiind

inaptă de a produce efecte juridice și urmează a fi respinsă ca atare.

Condamnatul va fi

obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Văzând și

dispozițiile art. 386 - 291 C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul C.M. împotriva

Deciziei penale nr. 987 din data de 14 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția penală pronunțată în dosarul nr. 1004/89/2010.

Obligă contestatorul

la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 19 octombrie 2012.

Procesat de GGC - N