ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3302/2015

Decizia nr. 3302/2015

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 542 din 26.05.2015 a fost respinsă cererea formulată de contestatoarea A., procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova de eliberare din funcția de procuror și numire în funcția de judecător la Judecătoria Craiova, Judecătoria Segarcea sau Judecătoria Filiași.

În considerentele hotărârii s-a reținut că la Judecătoriile Segarcea și Filiași toate posturile prevăzute în schemă erau ocupate, iar la Judecătoria Craiova nu existau efectiv posturi de execuție vacante, utile pentru actuala procedură de numire a procurorilor în funcția de judecători, conform situației publicate la data de 30.04.2015.

Având în vedere lipsa posturilor vacante la instanțele la care se solicită numirea, Plenul C.S.M. a dispus respingerea cererii formulată de contestatoare, de numire în funcția de judecător la Judecătoria Craiova, Judecătoria Segarcea sau la Judecătoria Filiași.

Contestatoarea A. a solicitat anularea Hotărârii nr. 542 din 26.05.2015 a Plenului C.S.M. și obligarea intimatului să emită o nouă hotărâre prin care să dispună admiterea cererii de numire în funcția de judecător la Judecătoria Craiova.

În motivarea demersului său personal, întemeiat pe prevederile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, contestatoarea a arătat că analiza cererii sale a fost formală și nu a asigurat luarea unei decizii obiective, în condiții de legalitate, transparență și oportunitate și s-a bazat pe dispoziții inexistente în reglementările în vigoare.

Art. 22 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 193/2006 cuprind o normă de trimitere la listă - prevederile art. 2 alin. (1) - „lista posturilor vacante de execuție de la toate instanțele și parchetele, precum și a posturilor care urmează a se vacanta”.

În consecință, rezultă cu evidență că în sesiunea de numire a procurorilor în funcția de judecători organizată în luna mai 2015, trebuiau avute în vedere următoarele posturi: posturi vacante și posturi ce urmează a se vacanta.

Or, pe pagina de internet a C.S.M., la Judecătoria Craiova, situația posturilor vacante la data de 30.04.2015 era următoarea: posturi vacante - 1 loc la data de 1.06.2015; posturi efectiv vacante de execuție la data promovării - 0 locuri.

Așadar, la data susținerii interviului și a emiterii hotărârii contestate, la Judecătoria Craiova exista un post vacant, chiar dacă acesta urma să se vacanteze la 01.06.2015.

Mai arată contestatoarea că sintagma „posturi de execuție efectiv vacante, utile (…)” utilizată în motivarea hotărârii atacate, nu se regăsește în motivarea altor hotărâri ale Plenului C.S.M.

Prin întâmpinarea depusă la data de 06.08.2015 intimatul a solicitat respingerea contestației ca nefondate.

Respingerea cererii s-a făcut în limitele competențelor legale și cu respectarea dispozițiilor prev.de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/ 2004 și a celor din Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 193/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător.

Dispozițiile legale și regulamentare menționate conferă numai o vocație în sensul arătat, rămânând la latitudinea C.S.M. să dispună cu privire la cererile care au ca obiect numirea în funcția de judecător.

Cu referire la situația existentă la Judecătoria Craiova, postul vacant la data de 01.06.2015 nu privea o funcție de execuție ce putea fi valorificat în procedura prevăzută de art. 22-23 din Regulament, ci era un post aferent unei funcții de conducere.

Actul administrativ supus controlului judecătoresc pe calea prevăzută în disp.art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 este Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 542 din 26.05.2015, prin care contestatoarei, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, i-a fost respinsă cererea de numire în funcția de judecător la una dintre instanțele indicate în cerere.

Plenul C.S.M. a reținut corect că solicitarea contestatoarei este supusă prevederilor generale cuprinse în art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/ 2004.

Conform art. 22 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procurori și a procurorilor în funcția de judecător, aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului C.S.M., cererile de numire din funcția de judecător în funcția de procuror și din funcția de procuror în funcția de judecător se soluționează pe baza criteriilor prevăzute de art. 23 alin. (11) și anume:

- volumul de activitate al instanțelor și parchetelor implicate, numărul de posturi vacante și dificultățile de ocupare a acestora;

- vechimea efectivă în funcția de judecător sau procuror;

- vechimea la instanța sau parchetul de unde provine solicitantul;

- vechimea în gradul aferent instanței sau parchetului la care se solicită numirea.

În speță, au fost analizate aceste criterii, ajungându-se la concluzia respingerii cererii, având în vedere lipsa posturilor vacante la instanțele la care se solicită numirea.

În examinarea criticilor privind oportunitatea soluției administrative, Înalta Curte pornește de la premisa că raportul de drept administrativ este supus principiului proporționalității între măsurile individuale dispuse de autoritățile publice și interesul public pe care acestea au misiunea de a-l aduce la îndeplinire. Acest principiu impune ca actele administrative să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru a atinge scopul urmărit, astfel ca inconvenientele cauzate destinatarului să nu fie excesiv de împovărătoare.

În Legea nr. 554/2004, o concretizare a acestui principiu poate fi regăsită în art. 2 alin. (1) lit. n) care, definind excesul de putere, face referire la exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea drepturilor sau libertăților cetățenilor.

Ținând seama de împrejurarea că actul administrativ trebuie să aibă calitatea de a satisface atât rigorile legii, cât și o nevoie socială determinată, limitele legale ale exercitării dreptului de apreciere se raportează la scopul legii, iar analiza respectării acestora vizează, în final, respectarea principiului proporționalității, a echilibrului necesar între măsurile individuale și interesul public ocrotit, potrivit sumei de atribuții ce constituie competența legală a autorității publice (în speță - interesul public al bunei funcționări a justiției).

Astfel, nu se poate afirma că intimatul-reclamant s-ar fi îndepărtat de la scopul legii atunci când a respins cererea contestatoarei, reținând că la judecătoriile la care solicită numirea în funcția de judecător nu există posturi vacante, potrivit situației publicate la data de 30.04.2015.

De asemenea, din evidențele direcției de resort a rezultat că la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, unde funcționează în prezent contestatoarea există o încărcătură de 1729 dosare/procuror, comparativ cu media națională de 1552 dosare, acest aspect fiind avut în vedere de către autoritatea intimată.

În ceea ce privește critica formulată de contestatoare referitore la existența unui post vacant începând cu data de 01.06.2015, la Judecătoria Craiova, aceasta nu privea o funcție de execuție, astfel încât să poate fi valorificat în procedura prev. de art. 22-23 din Regulament, ci privea o funcție de conducere. De aici, mențiunea cuprinsă în hotărârea atacată cu privire la inexistența unor posturi de execuție „efectiv vacante și utile pentru procedura respectiva de numire a procurorilor în funcția de judecător”, conform situației publicate la data de 30.04.2015.

În acest context, existența avizelor consultative favorabile ale instanțelor judecătorești și ale parchetelor implicate este lipsită de relevanță în cauză.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge contestația formulată în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 542 din 26 mai 2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 octombrie 2015.