ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2985/2015

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat constatarea calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că verificarea pârâtului, sub aspectul colaborării sau apartenenței la Securitate, a fost inițiată ca urmare a cererii nr. 3260/06 din 09 august 2006 formulată de Centrul pentru Studii și Dezvoltare Comunitară, având în vedere calitatea sa de șef de catedră în cadrul Facultății B. din Cluj-Napoca și prevederile art. 3 lit. s) al O.U.G. nr. 24/2008. Reclamantul a susținut că potrivit Notei de Constatare nr. D.I./I/1370 din 20 mai 2010, pârâtul, sub acoperirea numelui conspirativ "C.", a furnizat Securității informații prin care a semnalat atitudini potrivnice regimului comunist. Informațiile primite de Securitate de la pârât au fost folosite pentru urmărirea unor cetățeni americani, colegi la Universitatea Columbus din Ohio, a unor cetățeni americani veniți în vizită în România sau a unor români stabiliți în străinătate. Caracterul deosebit de important al informațiilor furnizate de pârât Securității este dovedit și de recompensele bănești primite de acesta de opt ori în decursul relației cu Securitatea și având valori destul de însemnate (în total, 6.300 lei). După cum se cunoaște, recompensarea materială a informatorilor avea caracter de excepție în practica fostei Securități, utilizându-se numai în situația în care informațiile primite erau deosebit de utile. Pârâtul A. a formulat întâmpinare prin care a arătat că niciuna dintre faptele invocate nu îndeplinește condițiile impuse de legiuitor pentru a fi considerat act de colaborare cu Securitatea, impunându-se ca acțiunea să fie respinsă ca neîntemeiată.

Hotărârea Curții de apel Prin Sentința civilă nr. 1349 din 17 aprilie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și a constatat calitatea de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a constatat că, la data înregistrării cererii de verificare era în vigoare Legea nr. 187/1999, cu modificările și completările ulterioare care la art. 2 lit. r) prevedea următoarele: "Pentru a asigura dreptul de acces la informație, orice cetățean român, cu domiciliul în țară sau în străinătate, precum și presa scrisă și audiovizuală, partidele politice, organizațiile neguvernamentale legal constituite, autoritățile și instituțiile publice au dreptul de a fi informate, la cerere, în legătură cu calitatea de agent sau de colaborator al poliției politice a candidaților la alegerile prezidențiale, precum și a persoanelor care ocupă următoarele demnități sau funcții: r) rectorul, prorectorii, secretarul științific al senatului universitar, decanii, prodecanii, secretarii științifici de facultate și șefii de catedră din instituțiile de învățământ superior de stat și private;" Având în vedere că la data solicitării verificării pârâtul ocupa funcția de șef de catedră la Universitatea B. din Cluj-Napoca, instanța de fond a reținut că acesta făcea parte din categoria persoanelor verificabile sub aspectul colaborării cu Securitatea. De asemenea, în raport de calitatea pârâtului la momentul demarării de către CNSAS a verificărilor, autorul cererii își justifica interesul pentru a formula o astfel de solicitare. Se impune precizarea că, pe parcursul procedurii de verificare, Legea nr. 187/1999 a fost declarată neconstituțională, continuarea și finalizarea procedurii făcându-se în condițiile O.U.G. nr. 24/2008, potrivit art. 33 alin. (1) din ordonanță și că, în conformitate cu prevederile art. 3 lit. s) din acest act normativ, au, la fel ca în reglementarea precedentă, calitatea de persoane verificabile, rectorul, prorectorul, secretarul științific al senatului universitar, decanul, prodecanul, secretarul științific de facultate și șefii de catedră din instituțiile de învățământ superior de stat și private. Împrejurarea că, după demararea verificărilor de către CNSAS, anterior notificării adresate pârâtului, la data de 01 octombrie 2007, catedra pe care pârâtul o conducea în cadrul Facultății B. a fost desființată iar pârâtul s-a pensionat nu are relevanță sub aspectul admisibilității acțiunii în constatare, în lipsa unei prevederi legale care să stipuleze expres faptul că, în asemenea situații, încetează procedura de verificare. Astfel pe de-o parte, se reține că în conformitate cu art. 3 1 alin. (4) din Legea nr. 187/1999 aplicabilă la data începerii verificărilor în cazul pârâtului, cât și la data pensionării acestuia din funcția de șef de catedră în cadrul în cadrul Universității, "Verificările se sistează dacă persoana care exercită una dintre demnitățile sau funcțiile enumerate la art. 2 demisionează în termen de 15 zile de la data comunicării acestor verificări." Având în vedere că prevederea citată reglementează o situație de excepție privind încetarea verificărilor, aceasta este de strictă interpretare și aplicare și nu poate fi extinsă, prin analogie la alte împrejurări, așa cum este situația pârâtului. Prin urmare, încetarea calității de șef de catedră prin pensionare nu putea constitui, potrivit Legii nr. 187/1999 o cauză de încetare a verificărilor, instanța de fond constatând că, în mod legal reclamantul CNSAS a procedat la continuarea procedurii de verificare, deși a fost notificat cu privire la această situație. Or, în lipsa unui temei legal pentru încetarea verificărilor, procedura de verificare a fost finalizată în condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008, prin formularea prezentei acțiuni în constatarea calității de colaborator al Securității. În concluzie, din interpretarea sistematică și teleologică a prevederilor legale incidente, respectiv Legea nr. 187/1999 și O.U.G. nr. 24/2008, Curtea de apel a reținut că pentru formularea unei acțiuni în constatarea calității de colaborator al Securității este suficient ca persoana în cauză să aibă calitatea de persoană verificabilă la data demarării procedurii de verificare de către CNSAS, împrejurarea că ulterior această calitate încetează prin demisie, pensionare, destituire din funcție neconstituind un temei pentru încetarea verificărilor în lipsa unei norme legale care să prevadă în mod expres acest lucru, întrucât interesul persoanei care a solicitat verificarea subzistă și ulterior încetării calității de persoană verificabilă. Pe fond, prima instanță a constatat că, în fapt, astfel cum rezultă din nota de constatare nr. D.I./I/1370 din 20 mai 2010, precum și din înscrisurile probatorii ce o însoțesc, pârâtul A., sub acoperirea numelui conspirativ "C.", a furnizat Securității o serie de informații referitoare la cetățeni români stabiliți în străinătate, la cetățeni americani colegi la Universitatea Columbus din Ohio și la cetățeni americani care au vizitat România. Se reține că, prin Nota din 05 august 1983, pârâtul a informat Securitatea despre o persoană care afirmase că "România are nivelul de viață cel mai scăzut din Europa și cel mai mare grad de analfabetism". Prin altă notă, pârâtul a informat Securitatea despre o persoană originară din România afirmând că "nu are convingeri comuniste și critică unele aspecte ale vieții politice și economice actuale" și de asemenea, "manifestă o atitudine critică față de modul în care sunt rezolvate unele probleme în economia României sau în organizarea vieții social politice". Prin nota de la filele 7 și 8 din Nota de Constatare, pârâtul a informat Securitatea despre circumstanțele în care fratele său s-a stabilit în străinătate, despre încercările pe care le făcuse pentru a-l împiedica pe fratele său să plece în străinătate, relatând că, în urma acestor încercări, fratele său "nu a primit pașaportul". Prin nota din 17 iunie 1985, pârâtul a informat Securitatea despre poziția unui lector american care împărtășea opinia presei occidentale, potrivit căreia regimul comunist din România era "regimul cel mai represiv din Estul Europei." De asemenea, pârâtul a transmis informații despre aspectele strict legate de viața personală a doamnei J.D. Prin nota din 03 august 1982, pârâtul a informat Securitatea despre o persoană originară din România care "consideră că sistemul socialist s-a dovedit a fi un eșec în toate țările". De asemenea, prin această notă a informat Securitatea cu privire la opinia soțului doamnei R.C., care "se exprimă uneori în mod deschis ostil la adresa conducerii țării noastre", "pe care o acuză că face jocul rușilor". Prin nota din 18 iulie 1985, pârâtul a atras atenția asupra "situației foarte serioase care s-ar crea prin angajarea permanentă la acest cel mai puternic centru de studii românești din străinătate a unui profesor refugiat politic cu atitudini ostile față de statul român". În drept, Curtea de apel a reținut că sunt incidente prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare care definesc noțiunea de "colaborator al Securității" ca fiind " persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei definiții, iar actele și documentele care consemnau aceste informații sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiție, în măsura în care se coroborează cu alte probe. Colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea de rezidenți ai Securității, coordonau activitatea informatorilor;" Se constată că, în ceea ce privește cerința legală în sensul ca informațiile furnizate să denunțe activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, aceasta este îndeplinită cu privire la toate informațiile apreciate ca relevante în cuprinsul Notei de constatare, cu excepția informațiilor referitoare la aspectele legate de viața personală a doamnei J.D. care, în opinia Curții, nu se încadrează în această categorie. Astfel, afirmațiile persoanelor denunțate cu privire la nivelul de viață scăzut din România, lipsa convingerilor comuniste, criticarea unor aspecte ale vieții politice și economice din România, regimul represiv, eșecul sistemului socialist, exprimarea ostilă la adresa conducerii țării, reprezintă, în mod indiscutabil, atitudini potrivnice regimului totalitar comunist. De asemenea, informațiile referitoare la plecarea în străinătate a fratelui pârâtului și la circumstanțele în care acesta s-a stabilit în străinătate, precum și semnalarea atitudinii ostile la adresa statului român a unui profesor refugiat politic, se încadrează în categoria informațiilor prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare. În ceea ce privește a doua condiție, din interpretarea prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că cerința legală pe care trebuie să o îndeplinească informațiile furnizate organelor de Securitate pentru a se reține calitatea de "colaborator" este aceea ca denunțarea să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Așadar, pentru a se reține calitatea unei persoane de "colaborator al Securității" este suficient ca informațiile furnizate să urmărească, să aibă potențialul, să fie apte să îngrădească drepturi și libertăți fundamentale, nefiind necesar să se dovedească împrejurarea că aceste drepturi au fost încălcate sau îngrădite în concret. Or, la aprecierea îndeplinirii acestei cerințe trebuie avută în vedere atitudinea subiectivă a persoanei care furnizează informațiile, în sensul de a se stabili dacă aceasta conștientiza faptul că informațiile respective pot atrage consecințe în ceea ce privește persoana vizată, consecințele constând în măsuri de urmărire și verificare care presupun îngrădirea sau chiar încălcarea unor drepturi fundamentale. În cauza dedusă judecății, instanța de fond a constatat că informațiile furnizate de pârât Securității au, fără putință de tăgadă, acest potențial, în sensul că, în raport de conținutul lor, sunt de natură să expună persoanele la care se referă unor consecințe constând în urmărirea și verificarea de către organele Securității, acestea fiind efectiv folosite pentru urmărirea unor cetățeni americani, colegi la Universitatea Columbus din Ohio, a unor cetățeni americani veniți în vizită în România sau a unor români stabiliți în străinătate. De asemenea, este în afara oricărei îndoieli faptul că pârâtul putea și trebuia să conștientizeze posibilele urmări ale informațiilor furnizate, acceptând că asupra persoanelor respective urmau să se desfășoare acțiuni care vizau încălcarea dreptului la viață privată, prin ingerințele autorităților în viața acestora (acțiuni de investigații, îndepărtare de la locul de muncă a persoanei semnalate ca refugiat politic și pentru că avea atitudini ostile față de regim, încercarea de împiedicare a fratelui pârâtului să părăsească țara etc.) Faptul că informațiile furnizate de pârât Securității au fost utile pentru această instituție rezultă și din împrejurarea că, așa cum rezultă din documentele de la dosar, acesta a fost recompensat cu sume de bani în mod repetat, în total, 6.300 lei. În aceste condiții, Curtea de apel a constatat că informațiile furnizate de pârât Securității vizează îngrădirea dreptului la viață privată al persoanelor la care se referă, drept prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice și de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. Împrejurarea că printre persoanele cu privire la care pârâtul a furnizat informații se află și cetățeni străini nu are relevanță, întrucât legea nu distinge în funcție de acest criteriu, posibilitatea îngrădirii și încălcării drepturilor fundamentale existând, în egală măsură, în cazul cetățenilor străini, în cauza de față unii dintre aceștia fiind supuși filajului sau urmăririi cu ajutorul informatorilor. Curtea de apel a reținut că apărările pârâtului, prin intermediul cărora și-a exprimat suspiciunea în legătură cu autenticitatea notelor informative, identificarea precisă a surselor care au fost acoperite sub un nume comun, posibila prelucrare și contrafacere a înregistrărilor originare, sunt simple afirmații nedovedite în condițiile în care acesta nu a solicitat și nu a administrat nicio probă în sensul celor susținute. Referitor la apărările pe fond din cuprinsul întâmpinării, aspectele prezentate de pârât nu sunt în măsură să facă dovada neîndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare, respectiv că informațiile nu se referă la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și/sau că acestea nu vizează îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Recursul declarat de A. Împotriva sentinței curții de apel a formulat recurs pârâtul A., invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurentul a susținut că sentința fondului ignoră contextul real al furnizării informațiilor și specificul muncii intelectuale de promovare a culturii naționale proprii dincolo de hotarele țării. Sistematizând criticile, Înalta Curte reține că partea cea mai consistentă a memoriului de recurs vizează conținutul informațiilor, recurentul susținând că acestea nu se referă la activități sau atitudini îndreptate împotriva regimului totalitar comunist. În cele 7 subpuncte circumscrise acestei critici, recurentul analizează principalele afirmații pe care se bazează concluzia curții de apel, combătând modul în care au fost scoase din context în scopul deturnării sensului real al informațiilor furnizate. De exemplu, referitor la persoana care a susținut că "România are nivelul de viață cel mai scăzut din Europa și cel mai mare grad de analfabetism", recurentul a arătat că nu era vorba despre o atitudine anticomunistă, ci de un adevăr mult mai grav iar persoana respectivă a făcut afirmația în clasă, la cursul de Anul II, de introducere în cultura română, fiind un caz de incompetență profesională și de non-aderență la adevărul istoric și cultural. De asemenea, referitor la o profesoară originară din România despre care a informat că "nu are convingeri comuniste și critică unele aspecte ale vieții politice și economice actuale" etc., recurentul a susținut că atitudinea acesteia era bine cunoscută Securității din manifestările publice (presa scrisă, radio) ale acelei persoane, neputându-i-se reproșa că ar fi denunțat-o. Recurentul consideră că menționarea în considerente a aspectelor care îl vizează pe profesorul V.B. denotă ignorarea apărării sale, la dosar existând dovezi în sensul că acesta ar fi venit la Universitatea Statului Ohio din Columbus după plecarea sa: 5 mai 1985. În fine, recurentul a subliniat că nu au fost avute în vedere elementele pe care le-a prezentat în legătură cu situația fratelui său și cu constrângerile la care a fost expus după fuga acestuia din țară. De asemenea, recurentul mai susține într-o critică distinctă că informațiile furnizate nu vizează îngrădirea dreptului la viață privată al persoanelor la care se referă. La acest punct, recurentul arată că informațiile incriminate nu au vizat viața personală a cuiva, ci au fost întotdeauna de natură profesională și instituțională, cu excepția cazului din familie. Cât privește "recompensa" în bani, recurentul afirmă că acest aspect este legat de acoperirea parțială a unei rețineri ilegale a circa jumătate din bursa lectorului Fulbright de către Ministerul Învățământului, această situație fiind reclamată autorităților americane.

Procedura derulată în recurs La termenul din 20 februarie 2015, recurentul a invocat lipsa calității sale procesuale, susținând că anterior începerii procedurii de verificare, notificată oficial prin adresa nr. 5792 din 25 octombrie 2007, catedra pe care o conducea în cadrul Facultății B. se desființase, activitatea sa încetând la data de 1 octombrie 2007, prin pensionare pentru limită de vârstă. Pentru soluționarea excepției care are ca finalitate conturarea unui fine de neprimire al acțiunii CNSAS, s-a administrat proba cu înscrisuri, fiind atașate la dosar de către CNSAS întreaga corespondență purtată cu recurentul, precum și cererea de verificare nr. P 3260 din 9 august 2006 a Centrului pentru Studii și Dezvoltare Comunitară.

Apărările Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității Intimatul nu a formulat întâmpinare însă a răspuns la criticile recurentului prin concluziile scrise înregistrate la data de 30 septembrie 2015. Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a arătat că acțiunea sa este admisibilă pentru că pensionarea recurentului a intervenit la aproape un an de la expirarea termenului de 15 zile la care făcea referire art. 3 1 alin. (4) din Legea nr. 187/1999. Pe fondul cauzei, intimatul a reiterat considerentele esențiale ale sentinței, afirmând că întrunirea condițiilor impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 este realizată cu prisosință. A enumerat câteva situații relevate de probatoriul administrat, cum ar fi denunțarea unei persoane că "nu are convingeri comuniste și critică unele aspecte ale vieții politice și economice actuale", a alteia care "consideră că sistemul socialist s-a dovedit un eșec în toate țările", ori a alteia pentru că a catalogat regimul comunist din România drept "cel mai represiv din estul Europei", etc.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând cu prioritate, conform art. 306 alin. (2) raportat la art. 137 alin. (1) C. proc. civ., motivul de ordine publică invocat de recurent, care tinde la respingerea ca inadmisibilă a acțiunii CNSAS, Înalta Curte constată că este nefondat. Procedura de verificare a recurentului din perspectiva calității de colaborator al Securității a fost declanșată prin cererea formulată în acest sens de către Centrul pentru Studii și Dezvoltare Comunitară, înregistrată la CNSAS sub nr. P 3260/06 din 9 august 2006, sub imperiul Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste. La data de 5 octombrie 2006 recurentul a fost înștiințat despre aceste verificări și ulterior, la 23 octombrie 2006 (act înregistrat la CNSAS la data de 30 octombrie 2006, dosar recurs) a confirmat că a luat cunoștință despre investigațiile efectuate, comunicând o serie de documente. De asemenea, la data de 5 noiembrie 2007 (act înregistrat la CNSAS la data de 21 noiembrie 2007, dosar recurs) recurentul a adus la cunoștința CNSAS că nu se poate prezenta la audierea fixată la 13 noiembrie 2007, întrucât a fost pensionat începând cu data de 1 octombrie 2007. În accepțiunea recurentului, în cauză ar fi incidente prevederile art. 3 1 alin. (4) din Legea nr. 187/1999 - redate la pct. 2 din decizie - în sensul că verificările CNSAS ar fi trebuit sistate la momentul în care i s-a adus la cunoștință că A. nu mai ocupa funcția care a determinat declanșarea procedurii. Acest punct de vedere nu poate fi primit. Prima instanță a explicat că norma invocată este de strictă interpretare pentru că reglementează o situație de excepție ce nu poate fi extinsă prin analogie, așa încât doar demisia atrăgea efectul "desistării", nu și pensionarea persoanei verificate. Fără a nega valoarea acestui considerent, Înalta Curte observă că în cauza de față textul legal nu era aplicabil, întrucât actul personal de renunțare la funcție trebuia să intervină "în termen de 15 zile de la data comunicării verificărilor". Or, coordonatele factuale redate anterior relevă împrejurarea că pensionarea recurentului a intervenit la peste un an din momentul încunoștințării sale cu privire la verificările CNSAS. Examinând sentința atacată din perspectiva fondului, prin prisma criticilor recurentului, a apărărilor CNSAS din concluziile scrise, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Curtea de apel a analizat punctual mai multe note întocmite de recurent în perioada 1982 - 1985, adresate Securității și a ajuns la concluzia că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, privind constatarea calității de colaborator al Securității. Această concluzie este corectă. Înalta Curte reține, mai întâi, că la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 24/2008, verificările întreprinse de CNSAS în privința recurentului nu erau finalizate, astfel încât, potrivit art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, acestea "continuă potrivit procedurii prevăzute de aceasta". În esență, recurentul nu a contestat că a furnizat informații organelor de Securitate, cu excepția notei din 18 iulie 1985 referitoare la profesorul E.V. a cărei autenticitate în privința "sursei" o neagă. Atât la judecata în primă instanță, cât și în recurs, recurentul a susținut că relațiile pe care le-a furnizat au fost scoase din context, redate trunchiat ori răstălmăcite, nefiind întrunite condițiile impuse de art. 2 lit. b) din actul normativ pentru atribuirea calității de colaborator, respectiv nu a denunțat activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist iar informațiile nu vizau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Punctul de vedere exprimat de recurent prin criticile aduse sentinței, deși este parțial justificat, nu are aptitudinea de a antrena reformarea acesteia, pentru că, în accepțiunea legii, este suficientă identificarea unei singure situații care poate fi circumscrisă definiției legale a conceptului de "colaborator al Securității" pentru atribuirea acestei calități. Or, în privința recurentului, informațiile furnizate de acesta organelor de Securitate prin mai multe note justifică soluția pronunțată. Intră în această categorie nota din 5 august 1983 semnată de recurent cu numele conspirativ "C.", în care relatează un episod petrecut la Universitatea Columbus, Ohio, SUA, care o privește pe J.D. originară din România, persoană care la o întâlnire cu studenții a afirmat că "România are nivelul de viață cel mai scăzut din Europa și cel mai mare grad de analfabetism". Ca urmare, potrivit mențiunilor de pe nota în discuție, organele de Securitate au dispus următoarele măsuri: "luarea ei în lucru și a legăturilor mai suspecte din țară; se va raporta la Direcția a III-a propunerea de a se lua măsuri să nu ajungă șefa Programului de limba română de la Columbus, întrucât ne-ar produce mari prejudicii". De asemenea, în nota din 17 iunie 1985, sub același nume conspirativ "C.", a informat despre întâlnirile pe care le-a avut aceeași J.D. cu diverși cetățeni români și străini pe teritoriul SUA, inclusiv despre aspecte care priveau viața privată (intimă) a acesteia. În aceeași notă a redat conținutul discuțiilor pe care recurentul le-a purtat cu E.G.W., decanul facultății, lector Fulbright în România în anii '70 și cu G.L. care criticau politica internă a guvernului român "considerat în unanimitate de presă și oficiali, după părerea lor ca regimul cel mai represiv din Estul Europei". Împrejurarea că informațiile furnizate nu erau noi, fiind cunoscute de Securitate din alte surse, ori că persoanele vizate se exprimau în public (în fața unui auditoriu restrâns ori prin mijloacele mass-media) nu prezintă relevanță din perspectiva examinată, ceea ce contează fiind contribuția concretă a recurentului, de natură a întări puterea sistemului represiv coordonat de Securitate de a controla și pătrunde în intimitatea celor care prezentau interes operativ, prin intermediul colaboratorului. În fine, un element important în economia cauzei, corect punctat de judecătorul fondului, îl reprezintă faptul că a fost recompensat de Securitate cu diverse sume de bani în perioada 1981-1983 și 1985, majoritatea chitanțelor care atestă primirea banilor fiind semnate de recurent cu numele real. Recurentul justifică această stare de fapt printr-o presupusă datorie pe care ar fi avut-o autoritățile române, însă această susținere nu poate fi credibilă. Perioada lungă de timp în care s-au făcut plățile, cuantumul sumelor acordate, justificările organelor de Securitate (dosar fond) și, nu în ultimul, rând formularea acestei apărări pentru prima dată în recurs, demonstrează inconsistența susținerilor sale. În acest context, Înalta Curte reține că soluția fondului, de constatare a calității de colaborator al Securității în privința lui A. este legală, standardul de probă fiind cu certitudine atins în cazurile redate anterior. Pentru acuratețea motivării, având în vedere criticile exprese formulate de recurent, vor fi înlăturate considerentele fondului referitoare la nota din 18 iulie 1985, pe care recurentul nu o recunoaște și care privește aspecte ulterioare stagiului său în SUA; cele care îl privesc pe fratele D.B., întrucât elementele redate de CNSAS relevă într-o manieră disparată și necoroborată o situație familială complexă, care excede art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008; și partea care o privește pe R.B. din nota datată 5 august 1983, întrucât din modul de expunere utilizat rezultă mai degrabă o prezentare pozitivă a acesteia. Conchizând, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge recursul de față ca nefondat.