ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2940/2015

Decizia nr. 2940/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, și înregistrată sub nr. 582/42/2013, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Agenția Națională de Integritate solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea Raportului de evaluare din data de 9 iulie 2013 întocmit de către inspectorul de integritate B. și înregistrat la Agenția Națională de Integritate sub precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr. 218 din 7 octombrie 2013, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată prin întâmpinare de pârâtă.

Totodată, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca inadmisibilă.

Cererea de recurs

Împotriva soluției instanței de fond, reclamatul A. a formulat recurs, solicitând casarea, în totalitate, a sentinței atacate și, rejudecând cauza pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În drept, recurentul a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct . 6 și 8 din C. proc. civ., cu referire la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 171/2010, art. 70 și art. 75 din Legea nr. 61/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, prevenirea și sancțiunea corupției.

În concret, recurentul-reclamant a arătat că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, întrucât apărările și susținerile făcute în față instanței de fond au fost examinate în mod trunchiat, respingând astfel acțiunea ca inadmisibilă.

În acest sens, arată că, instanța de apel a admis excepția inadmisibilității acțiunii susținând că raportul nu constituie act administrativ care să fie supus controlului judiciar în condițiile impuse de dispozițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Ulterior, prin cererea formulată la data de 7 octombrie 2014, recurentul-reclamant a înțeles să formuleze o cerere prin care învederează că înțelege să renunțe la judecarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în temeiul art. 406 alin. (5) C. proc. civ.

În ceea ce privește, motivul de nelegalitate invocat de recurent și întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., precizează că nu mai înțelege să timbreze cu suma de 100 lei.

Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 406 C. proc. civ. conform cărora:

"(1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.

(2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.

(3) Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.

(4) Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare.

(5) Când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză.

(6) Renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare. Când renunțarea are loc în fața unei secții a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărârea este definitivă."

De asemenea, instanța reține faptul că manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al reclamantului care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ.

Astfel fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va lua act de renunțarea la judecata recursului declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței nr. 218 din 07 octombrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, întemeiat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 Noul C. proc. civ.

Totodată, în raport cu dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., se constată că recurentul reclamant nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantum de 100 lei, datorată pentru soluționarea prezentului recurs, în ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte a constatat că nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 486 alin. (2) teza I C. proc. civ., care menționează obligația de a atașa la cererea de recurs dovada achitării taxei de timbru, conform legii.

Este de menționat că obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.

În acest context, așa cum reiese din actele dosarului, recurentul - reclamant nu a atașat la cererea de recurs dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 lei, datorată (recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 lei dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1 - 7 C. proc. civ.) și nu a complinit această lipsă, nici ulterior, deși, prin adresa din data de 26 septembrie 2014 i s-a pus în vedere că are de îndeplinit această obligație procesuală, în termen de 10 zile de la comunicare.

Mai mult decât atât, potrivit din art. 33 alin. (3) din aceeași ordonanță: "Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege".

Luând în considerare aspectele prezentate, Înalta Curte constată că recursul nu îndeplinește cerința de formă a timbrării acestuia, prevăzută de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., lipsa acesteia fiind sancționată cu nulitatea, potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (3) C. proc. civ., împrejurare care atrage aplicarea prevederilor art. 493 alin. (5) din același cod, în temeiul cărora recursul va fi anulat, ca insuficient timbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunțarea la judecata recursului declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței nr. 218 din 07 octombrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, întemeiat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 Noul C. proc. civ.

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva aceleiași sentințe și întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2015.

Procesat de GGC - ED