ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1595/2016

Decizia nr. 1595/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 4 noiembrie 2013 pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL Brașov a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor - Direcția Generală a Marilor Contribuabili, suspendarea executării actului administrativ, respectiv a Deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal din 17 iulie 2013 emisă în temeiul procesului-verbal de control din 16 iulie 2013 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 15 și 14 din Legea nr. 544/2004.

Prin Încheierea pronunțată în data de 25 aprilie 2014, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta SC A. SRL Brașov, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor - Direcția Generală a Marilor Contribuabili și a dispus suspendarea executării Deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal din 17 iulie 2013 emisă de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Brașov - Serviciul Supraveghere Fiscală și Coordonare Echipe Mobile, până la soluționarea definitivă a cauzei.

II. Motivele de casare invocate

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea cererii ca netemeinice.

Recurenta a precizat că instanța de fond nu a făcut o analiză proprie a îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

În motivarea recursului s-a susținut că în ceea ce privește cererea de suspendare a executării Deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal din 17 iulie 2013, s-a apreciat în mod greșit situația de fapt a reclamantei, atât din punct de vedere al cazului bine justificat, cât și al existenței pagubei iminente.

Față de cazul bine justificat a arătat că actele atacate au fost întocmite de către organul fiscal competent, cu indicarea normelor legale incidente în cauză și, mai mult acesta nu există, atâta timp cât obligațiile fiscale au fost stabilite pe baza dispozițiilor legale în vigoare. Cazul bine justificat nu poate fi reținut doar în baza unor indicii de răsturnare a prezumției de legalitate, iar aparența de nelegalitate poate viza nu numai chestiuni de ordin formal, ci și aspecte de drept material.

Cu privire la paguba iminentă, a precizat că simpla invocare că patrimoniul reclamantei ar avea de suferit prin declanșarea procedurii de executare silită în vederea recuperării obligațiilor fiscale nu este suficientă, diminuarea patrimoniului în astfel de situații trebuind a se face în mod ilicit ceea ce nu este aplicabil în cauză, actele administrative bucurându-se de prezumția de legalitate.

S-a mai precizat că, cererea de suspendare formulată nu a fost probată nici sub aspectul cazului justificat și nici al pagubei iminente, criticile aduse de reclamantă nu au relevanță, fiind în fapt critici ce privesc fondul contestației în contencios administrativ.

În dovedire a invocat și Deciziile Înaltei Curții de Casație și Justiție nr. 2537 din 13 mai 2010, 5191 din 27 octombrie 2005 și 2052 din 01 iunie 2006.

III. Apărările intimatei-reclamante SC A. SRL

Prin întâmpinarea formulată la data de 21 noiembrie 2014, reclamanta a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea Încheierii atacate ca fiind legale și temeinicie, respectiv suspendarea Deciziei nr. 13191 din 17 iulie 2013.

A susținut că cererea sa, întemeiată pe dispozițiile art. 15 alin. (1), este admisibilă, întrucât a obținut, prin Sentința nr. 141/F din 16 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, suspendarea în temeiul art. 14 C. proc. civ., doar până la soluționarea în fond a cauzei.

În motivarea sa a mai precizat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii de suspendare act administrativ, în dovedire depunând înscrisuri.

IV. Derularea procedurii judiciare în fața instanței de recurs și analiza motivelor de recurs

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 22 septembrie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ.

Prin încheierea de ședință din data de 16 februarie 2016, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată a fondului recursului, în ședință publică, pentru data de 24 mai 2016.

Înalta Curte, examinând încheierea atacată în raport de prevederile legale incidente, și față de criticile recurentei-reclamante, reține că nu subzistă în cauză motive legale de casare sau de modificare a încheierii recurate, în considerarea celor în continuare arătate.

Cu privire la primul motiv de recurs, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., deoarece instanța de fond a motivat în fapt și în drept sentința, arătând, printr-o analiză proprie, considerentele pe care își întemeiază soluția.

Sunt astfel respectate exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., judecătorul fondului arătând motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și indicând într-o manieră suficientă argumentele pentru care a admis apărările reclamantei.

Prevederile legale mai sus indicate nu obligă instanța să răspundă apărărilor avansate de parte, putând să le analizeze global, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să indice un singur aspect considerat esențial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmație a reclamantului nu constituie automat motiv de modificare a încheierii. Pentru a avea această consecință, omisiunea trebuie să fie decisivă, să afecteze echitatea procedurii, să denote lipsa de "ascultare" a părții, ceea ce nu este cazul în speță.

În ceea ce privește referirea la Sentința civilă nr. 141/F din 06 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte constată că argumentul instanței de fond este doar unul subsidiar, fiind destinat să întărească argumentele principale care justifică admiterea cererii.

Cu privire la al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că prima instanță a aplicat corect dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

Chestiunile de fapt puse în discuție de recurent sub acest motiv de recurs nu pot face obiectul verificării Înaltei Curți, recursul fiind limitat exclusiv la chestiuni de drept.

Pentru toate considerentele anterior expuse, în temeiul art. 496 alin. (1), Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov împotriva Încheierii din 25 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2016.

Procesat de GGC - NN