ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3772/2017

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. "A." S.R.L. Brașov a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov (în calitate de succesoare în drepturi a D.R.A.O.V. Brașov), să se constate refuzul nejustificat de a soluționa contestația depusă la DRAOV Brașov sub nr. x din 26 iulie 2013.

Pe fond, a solicitat admiterea acțiunii formulate împotriva deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 13191 din 17 iulie 2013 și a Procesului-verbal de control nr. x din 16 iulie 2013 emise de D.R.A.O.V. - Serviciul de Supraveghere Fiscală și Coordonare Echipe Mobile, prin care a solicitat: pe cale de excepție, să se constate nulitatea Procesului-verbal de control nr. x din 16 iulie 2013 și a deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 13191 din 17 iulie 2013 pentru lipsa unor elemente esențiale și pentru încălcarea competenței organului de control; pe fond, a solicitat să se anuleze Procesul-verbal de control nr. x din 16 iulie 2013 și decizia pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 13191 din 17 iulie 2013 urmând ca societatea să fie exonerată de plata obligațiilor bugetare impuse în mod nelegal și să se dispună restituirea tuturor sumelor achitate deja și nedatorate, precum și a sumelor cu care a fost executată societatea de către organul vamal, în baza actelor administrativ-fiscale atacate, precum și obligarea intimatelor la plata către reclamantă a dobânzii calculate în temeiul art. 124 raportat la art. 120 alin. (7) din Codul de procedură fiscală republicat.

Totodată, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, reclamanta a solicitat să se dispună suspendarea executării deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 13191 din 17 iulie 2013 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 77 din 24 iulie 2015, a luat act de renunțarea la judecata excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală, invocată prin întâmpinare, și a respins, ca rămasă fără obiect, excepția prematurității acțiunii, invocată de către pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, prin întâmpinări.

Totodată, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantă, a anulat, în parte, Procesul-verbal de control nr. x din 16 iulie 2013, decizia pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 13191 din 17 iulie 2013, ambele emise de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Brașov - Serviciul de Supraveghere Fiscală și Coordonare Echipe Mobile, și Decizia nr. 394 din 24 decembrie 2013 emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul ANAF, cu privire la obligațiile accesorii în cuantum total de 948.676 RON, constând în dobânzi de întârziere și majorări de întârziere calculate la obligațiile principale (taxe vamale, taxe antidumping și taxe pe valoarea adăugată).

A dispus exonerarea reclamantei de la plata sumei de 948.676 RON, reprezentând dobânzi de întârziere și majorări de întârziere calculate potrivit actelor menționate, obligând pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov să restituie reclamantei această sumă, în măsura în care aceasta a fost achitată și/sau executată silit.

De asemenea, a respins în rest cererea de chemare în judecată, obligând pârâtele să plătească reclamantei cheltuieli de judecată parțiale în cuantum de 11.655 RON.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamanta S.C. "A." S.R.L. Brașov, cât și pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov.

3.1 În motivarea căii de atac, reclamanta S.C. "A." S.R.L. Brașov a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., apreciind că hotărârea atacată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, solicitând admiterea recursului, casarea, în parte, a sentinței recurate, și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și modificată.

În motivarea recursului său, recurenta-reclamantă arată că a invocat, ca motiv de nelegalitate a actelor administrative, necompetența organului care a efectuat controlul asupra societății însă, deși judecătorul fondului și-a însușit acest argument cu prilejul soluționării cererii de suspendare, prin sentința asupra fondului a revenit asupra opiniei inițiale.

În continuare, recurenta reclamantă arată că începând cu luna ianuarie 2010 este mare contribuabil, astfel că activitatea de control nu putea fi desfășurată de organele de control județene ci de structura centrală ANV.

Un al doilea argument pentru a demonstra nelegalitatea actelor administrative contestate rezultă din lipsa mențiunilor privind audierea contribuabilului, mențiune cerută expres prin dispozițiile art. 43 din O.G. nr. 92/2003.

Subsecvent, recurenta-reclamantă dezvoltă argumentele în sprijinul afirmației că nu datorează taxele impuse prin procesul-verbal de control și decizia pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 13191 din 17 iulie 2013.

În esență, recurenta-reclamantă reia argumentele expuse în susținerea cererii de chemare în judecată și afirmă că în mod greșit a fost stabilită în sarcina sa datoria vamală, întrucât nu s-a dovedit faptul că ar fi furnizat autorităților vamale date incomplete sau false cu privire la marfurile importate ce au beneficiat de regimul vamal preferențial.

A arătat recurenta-reclamantă că în mod greșit s-a dispus regularizarea situației întrucât dispozițiile art. 100 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal permit o atare operațiune numai când, după reverificarea declarației sau după controlul ulterior rezultă că dispozițiile care reglementează regimul vamal respectiv au fost aplicate pe baza unor informații inexacte sau incomplete.

Or, arată recurenta reclamantă că a prezentat organului vamal datele și informațiile pe care le deține, respectiv faptul că furnizorul său este persoană impozabilă în Malaysia, neavând posibilitatea de a constata că, în realitate, marfa importată era de origine din China, cu consecința stabilirii unei taxe antidumping de genul celei stabilite în sarcina sa.

Apoi, recurenta reclamantă arată că în mod greșit a aplicat organul vamal dispozițiile art. 8 din Regulamentul CEE 2913/1992, întrucât nu s-a dovedit faptul că recurenta a cunoscut sau trebuia să cunoască manoperele dolosive ale exportatorilor cu care a desfășurat operațiunile care au făcut obiectul controlului, nefiind întrunite condițiile pentru anularea deciziei favorabile.

Astfel, recurenta reclamantă arată că revocarea sau modificarea deciziei favorabile, în accepțiunea art. 8 din Regulamentul CEE 2913/1992 poate avea loc numai atunci când persoana căreia i se adresează nu îndeplinește o obligație care i-a fost impusă prin această decizie, or nicio obigație nu a fost pusă în sarcina sa prin decizia de acordare a preferințelor vamale.

În ceea ce privește taxa antidumping aferentă importurilor totale de 3.311.018 RON de la B. și C. din Malaysia, arată recurenta că, urmare anchetei Comisiei Europene asupra importurilor de plasă din fibră de sticlă din Malaysia s-a constatat eludarea taxei antidumping întrucât mărfurile originare din China au fost transbordate în Malaysia.

În atare context a fost emis Regulamentul UE 672/2012 prin care a fost extinsă taxa antidumping și asupra măsrfurilor similare expediate din Malaysia, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca fiind originare din această țară.

Însă recurenta-reclamantă arată că nu a cunoscut și nu putea cunoaște aceste chestiuni iar importurile sale s-au derulat anterior instituirii taxei, astfel că recurenta-reclamantă nu a încălcat nicio prevedere din Regulamentul CEE 2913/1992 sau din Codul vamal al României.

Referitor la taxa pe valoarea adăugată, în cuantum de 511.965 RON și accesoriile în valoare de 222.489 recurenta -reclamantă susține că nu datorează aceste obligații fiscale, pentru considerentul că nu a cunoscut faptul că originea mărfurilor era alta decât cea menționată în documentele deținute și în baza cărora a realizat declarația de import.

Cât privește hotărârea CEJ 97/95, invocată de instanța de fond pentru respingerea pretențiilor sale, recurenta-reclamantă arată că, potrivit punctului 56, răspunderea persoanei obligate să achite taxa vamală se bazează pe o situație legală clar definită care, astfel, determină o atenție sporită fiecărui comerciant cu privire la riscurile aferente pieței.

În cauza de față, oricât de diligentă și informată ar fi fost recurenta, riscul de a înregistra o pierdere importantă era imposibil de evitat, deoarece taxele vamale stabilite suplimentar nu sunt taxe recuperabile, acestea făcând parte din costul de achiziție.

Recurenta a criticat hotărârea primei instanțe și din perspectiva respingerii cererii de acordare a dobânzilor pentru sumele reținute în mod nelegal, apreciind că acest capăt de cerere era întemeiat prin raportare la dispozițiile art. 124 și 120 alin. (7) din O.G. nr. 92/2003 iar în ceea ce privește cheltuielile de judecată afirmă că instanța fondului le-a redus nejustificat, solicitând acordarea lor în integralitate.

3.2 În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea, în parte, a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii și menținerii procesului-verbal de control nr. x din 16 iulie 2013, deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 13191 din 17 iulie 2013 și Deciziei nr. 394 din 24 decembrie 2013 și în ce privește suma de 948.676 RON, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere.

Susține recurenta-pârâtă, în esență, că în contextul în care prima instanță a confirmat legalitatea deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare devin aplicabile dispozițiile art. 119 și art. 120<SUP>1</SUP> din O.G. nr. 92/2003, reclamanta datorând dobânzi și penalități de întârziere.

Afirmă recurenta-pârâtă că recurenta-reclamantă cunoștea sau ar fi trebuit să cunoască faptul că plasa din fibră de sticlă provenind din China este supusă taxei antidumping, în conformitate cu Regulamentul 791/2001 și nu 672/2012, recurenta având posibilitatea de a consulta elementele de taxare stabilite prin Nomenclatura TARIC(disponibilă pe portalul autorității vamale la secțiunea Tarif Vamal Integrat Român).

În plus, recurenta-pârâtă arată că anterior datei de 17 februarie 2011 reclamanta a importat plasă de fibră de sticlă de la furnizorii chinezi D. și E., or ultimul furnizor este același care a expediat plasa de fibră de sticlă atât din China cât și din Malaysia.

Concluzionând, recurenta-reclamantă nu poate invoca necunoașterea elementelor care au determinat reconsiderarea regimului vamal, astfel că datorează și accesoriile stabilite de organul vamal cu prilejul controlului posterior.

La rândul său, recurenta-pârâtă critică soluția de obligare la plata cheltuielilor de judecată, apreciind că este nedatorată întreaga sumă, cu atât mai mult onorariul expertului parte, care ar fi trebuit să fie suportat exclsuiv de către reclamantă.

3.3 În motivarea recursului, pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., apreciind că sentința atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material pentru considerente identice celor prezentate de recurenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 25 mai 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 28 septembrie 2017.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând recursurile civile declarate împotriva sentinței civile nr. 77/F din 24.07.2015 Înalta Curte constată că sunt nefondate urmând a le respinge în consecință.

Criticile recurentei-reclamante au fost corect înlăturate de prima instanță, fiind de observat faptul că Direcția Regională Vamală Brașov a acționat în baza delegării de competență.

Referitor la nemotivarea actelor administrative contestate în cauză, instanța fondului a stabilit în mod judicios faptul că atât în cuprinsul procesului-verbal de control nr. x din 16 iulie 2013 cât și în cel al deciziei nr. 13191 din 17 iulie 2013 au fost menționate motivele de fapt și temeiurile de drept care au fost reținute și în baza cărora a fost dresată obligația bugetară.

Așa cum a reținut și prima instanță, Înalta Curte constată că, în Procesul-verbal de control nr. x din 16 iulie 2013 se reține că din informațiile furnizate și actele puse la dispoziție de către reprezentantul societății, din evidențele operațiunilor de punere în liberă circulație extrase din bazele de date ale autorității vamale, precum și din verificările efectuate s-a constatat că în perioada 13.05.2011-­28.09.2011 S.C. A. S.R.L. a efectuat un număr de 20 operațiuni de punere în liberă circulație, totalizând un număr de 38 de containere de "plasă din fibră de sticlă" având ca țară de origine Malaesia, cod preferințe tarifare 200, încadrată la codul tarifar 7019590010, cu un nivel de taxare prevăzut pentru anul 2011 de 3,5% - origine Malaezia, marfa provenind de la furnizorii externi B. și C. din Malaezia.

Organele de control au mai reținut că prin adresa DSAOV nr. 25232 din 06 iunie 2013, înregistrată la DRAOV Brașov sub nr. x din 06 iunie 2013, referitoare la adresa OLAF nr. THOR(2013)9294 din 12.04.2013, a fost transmisă notificarea OLAF nr. AM 2012/022, conținând rezultatele verificărilor efectuate de către acesta în Malaezia, având ca obiect stabilirea realității originii preferențiale ale mărfurilor denumite generic "plasă din fibră de sticlă" expediate din Malaezia, declarate pentru punere în liberă circulație în spațiul european, iar pe baza concluziilor conținute în Raportul de misiune atașat notificării OLAF se solicită statelor membre luarea măsurilor de recuperare a taxelor vamale și a taxelor antidumping impuse cu caracter definitiv de Regulamentul CEE nr. 791/2011.

Se face trimitere, în cuprinsul procesului-verbal mai sus menționat, și la adresa DSAOV-CIV nr. 22514/CIV din 20.05.2013 și Raportul de misiune din 12.04.2013, prin care s-a constatat, în legătură cu exportatorul B., că în conformitate cu lista importurilor comunicate de Statele Membre la solicitarea OLAF, B. a exportat în Uniunea Europeană 1523,83 tone de "plasă din fibră de sticlă", în total 97 de containere, deși Ministerul de Comerț Internațional și Industrie din Malaezia nu a emis nici un certificat SGP de origine preferențială malaieziană pentru acest exportator, pentru 94 de containere fiind stabilit de către OLAF că au fost transbordate din China, iar restul de 4 containere nu au fost regăsite în registrele de transbordări din Portul Klang, concluzia fiind că livrările care se regăsesc în Anexa 19 sunt de origine China și, astfel, se supun taxelor vamale și taxelor antidumping, iar orice alte livrări sunt supuse plății taxelor vamale datorită faptului că originea preferențială malaieziană nu a fost confirmată, certificatele de origine prezentate la importurile în Uniunea Europeană fiind neautentice.

Referitor la exportatorul C., organele de control au reținut că, potrivit aceluiași Raport de misiune THOR, în conformitate cu lista importurilor comunicate de Statele Membre la solicitarea OLAF, acesta a exportat în Uniunea Europeană 774,84 tone de "plasă din fibră de sticlă", în total 47 de containere (Anexa 19), în timp ce Ministerul de Comerț Internațional și Industrie (MITI) din Malaezia a emis 41 de certificate SGP de origine preferențială malaieziană pentru 1198,67 tone (Anexa 10), iar în conformitate cu registrul de export (K.2) al autorității vamale malaieziene, C. a exportat în UE 1154,52 tone de "plasă din fibră de sticlă", însă o cantitate de 1101,42 tone din această cantitate a fost înregistrată în paralel în registrele ZB1/ZB2 ale F. ca fiind transbordate către UE din China, concluzia fiind aceea că declarațiile de export din registrul K2 nu reflectă niște tranzacții reale și au fost create pentru a da credibilitate originii malaieziene declarate în scopul obținerii frauduloase de certificate FORM A, rezultând din analiza OLAF că toate cele 47 de containere (774,84 tone) au fost transbordate din China, drept pentru care, livrările din Anexa 19 fiind de origine China, se supun plății taxelor vamale și taxelor antidumping, orice alte livrări fiind supuse plății taxelor vamale datorită faptului că originea preferențială malaieziană nu a fost confirmată.

De asemenea, organele vamale au reținut că, potrivit aceluiași Raport, la solicitarea certificatelor de origine preferențială malaieziană SGP, C. a prezentat MITI informații false, fiind atrasă atenția asupra faptului că s-a remarcat o diferență considerabilă între cantitatea mărfurilor declarată la exportul din Malaiezia (1154,27 tone) și cantitatea comunicată de Statele Membre la importul în UE (774,84 tone).

Aceasta fiind situația de fapt reținută, organele de control au constatat, în drept, încălcarea prevederilor art. 45, 46, 48 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României, coroborate cu art. 20 din regulamentul CE nr. 2913/1992 privind Codul Vamal Comunitar și au menționat că S.C. A. S.R.L. a mai făcut obiectul unui control ulterior având ca obiect verificarea originii preferențiale acordate mărfurilor importate sub denumirea de plasă din fibră de sticlă, bandă fibră sticlă, colțar din aluminiu pe suport hârtie pentru care, în urma invalidării certificatelor de origine, au fost recalculate taxele vamale (de la 3,5% la 7%) conform Procesului-verbal de control nr. x din 27 iunie 2012 și Deciziilor de regularizare a situației nr. 10125 din 27 iunie 2012, nr. 92 din 26 aprilie 2012 și 96 din 15 mai 2012.

Prin urmare, organele de control, având în vedere prevederile art. 223, 287 din Legea nr. 86/2006, coroborat cu art. 201 din Regulamentul CE 2913/1992 privind Codul vamal Comunitar, art. l din Regulamentul CE 791 din 03 august 2011, art. l din Regulamentul CE nr. 138 din 16 februarie 2011, art. 26, 131, 132, 134, 136, 139 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., au constatat că pentru operațiunile de punere în liberă circulație menționate în anexă a luat naștere o datorie vamală care se stinge în conformitate cu prevederile art. 256 din Legea nr. 86/2006, respectiv art. 233 din Regulamentul CE 2913/1992, fiind astfel recalculate drepturile de import, societatea datorând la bugetul de stat taxe vamale la nivel de taxare 7% în 2011, taxe antidumping 62,9%, TVA 24%, dobânzi și penalități de întârziere, dobânzile fiind calculate până la data de 16.07.2013.

Față de mențiunile procesului-verbal este în afara oricărei îndoieli faptul că emitentul actului în discuție a dat curs obligației de motivare, expunând lămurit și neîndoielnic situația de fapt generatoare de obligații fiscale și temeiurile juridice în baza cărora a dresat în sarcina recurentei reclamante obligația fiscală.

Aceeași concluzie a fost îmbrățișată de prima instanță și însușită de instanța de control judiciar și în ceea ce privește decizia de soluționare a contestației nr. 394 din 24 decembrie 2013, emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în sensul că aceasta cuprinde motivele de fapt și de drept pentru care a fost respinsă contestația reclamantei împotriva celor două acte administrativ-fiscale.

De altfel, recurenta-reclamantă nici nu precizează în prezenta cale de atac ce împrejurări de fapt ori temeiuri de drept lipsesc din cuprinsul actelor administrative în discuție, simpla afirmație în sensul că aceste acte nu răspund exigenței motivării actului administrativ, nearticulată, nefiind în măsură a reliefa încălcarea dispozițiilor art. 43 din O.G. nr. 92/2003.

Lipsa mențiunii privind audierea contribuabilului este o împrejurare reală, așa cum a constatat și prima instanță, însă neaudierea reclamantei și neconsemnarea în actele atacate a punctului său de vedere, nu atrag nulitatea actelor administrative, cât timp recurenta-reclamantă nu a justificat nicio vătămare prin încheierea procesului-verbal și a deciziei de regularizare în acest mod, cu atât mai mult cu cât probatoriul administrat în cauză atestă faptul că reclamanta a avut acces la și s-a folosit de remediile legale, constând în formularea contestației împotriva celor două acte și în sesizarea instanței de contencios administrativ pentru cenzurarea actelor organelor de control și de soluționare a contestației, având astfel posibilitatea să își prezinte toate obiecțiunile față de cele două acte.

În concluzie, Înalta Curte constată nefondate criticile recurentei reclamante în ceea ce privește nulitatea actelor administrativ fiscale contestate pentru încălcarea procedurii emiterii acestora.

Referitor la criticile de fond aduse de recurenta reclamantă, prima din acestea vizează faptul că organul vamal și-a întemeiat soluția de regularizare a dartoriei vamale în baza unui raport OLAF ce conține supoziții și nu date de certitudine.

Trecând peste faptul că o atare critică atinge în mod esențial temeinicia hotărârii instanței de fond, vizând modalitatea de stabilire a situației de fapt, aspcet ce nu poate forma obiectul controlului specific căii de atac a recursului, instanța de control constată că judecătorul fondului a procedat la o examinare efectivă a mijloacelor de probă avute în vedere de organul de control cu prilejul reîncadrării tarifare a operațiunilor vamale derulate de recurenta-reclamantă, concluzionând că importurile de fibra de sticlă derulate de recurenta reclamantă în colaborare cu exportatorii B. și C. sunt provenite din China și nu Malaiezia, aspect esențial și suficient pentru a genera o reîncadrare tarifară a operațiunilor și o rediscutare a obligațiilor vamale datorate de recurenta reclamantă.

A susținut recurenta-reclamantă că, în privința importurilor de la furnizorul C. a mai fost supusă unui control vamal, desfășurat de autoritățile vamale din Constanța, astfel că nu mai putea fi supusă unui nou control vamal posterior. Această apărare a fost corect înlăturată de prima instanță, fiind de subliniat faptul că dispozițiile art. 100 alin. (1) și (2) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, autoritatea vamală are dreptul ca, din oficiu sau la solicitarea declarantului, într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vamă, să modifice declarația vamală, în cadrul acestui termen autoritatea vamală verificând orice documente, registre și evidențe referitoare la mărfurile vămuite sau la operațiunile comerciale ulterioare în legătură cu aceste mărfuri, controlul putând fi făcut la sediul declarantului, al oricărei alte persoane interesate direct sau indirect din punct de vedere profesional în operațiunile menționate sau al oricărei alte persoane care se află în posesia acestor acte ori deține informații în legătură cu acestea.

Potrivit art. 100 alin. (3) din același act normativ, când după reverificarea declarației sau după controlul ulterior rezultă că dispozițiile care reglementează regimul vamal respectiv au fost aplicate pe baza unor informații inexacte sau incomplete, autoritatea vamală ia măsuri pentru regularizarea situației, ținând seama de noile elemente de care dispune.

Așadar, contrar celor susținute de recurenta-reclamantă, autoritatea vamală este îndreptățită, în temeiul dispozițiilor anterior citate, să procedeze la verificarea oricăror elemente privitoare la operațiunile vamale singura limitare fiind cea temporală.

În cauza de față verificarea ulterioară s-a realizat în interiorul termenului de 5 ani, prevăzut de art. 100 din Legea nr. 85/2006 și, esențial de subliniat este faptul că verificarea uletrioară a fost dereminată de elemente suplimentare, constând în rezultatul investigațiilor OLAF, cuprinse în raportul de misiune THOR.

Or, aceste elemente, care atestă caracterul inexact al informațiilor inițiale cu privire la proveniența bunurilor importate de recurenta reclamantă, nu puteau fi cunoscute la data acordării liberului la vamă, context în care nu se poate susține nici teza unei exercitări abuzive a dreptului autorității vamale de efectuare a verificării ulterioare.

Tot în contextul acordării liberului la vamă, recurenta reclamantă a arătat că declarația inițială de acceptare nu mai putea fi revocată, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile art. 8 din Regulamentul CEE nr. 2913/1992.

Astfel, deși recurenta reclamantă arată că revocarea sau modificarea deciziei favorabile, în accepțiunea art. 9 din Regulamentul CEE 2913/1992 poate avea loc numai atunci când persoana căreia i se adresează nu îndeplinește o obligație care i-a fost impusă prin această decizie, Înalta Curte observă faptul că recurenta-reclamantă omite dispozițiile alin. (1) al aceluiași articol, în conformitate cu care decizia favorabilă poate fi revocată sau modificată atunci când se constată că nu au fost îndeplinite una sau mai multe condiții prevăzute pentru emiterea acesteia, exact ce s-a întâmplat în speță, autoritatea vamală constatând că în mod greșit au fost acordate preferințele vamale unor importuri pentru mărfuri cu o altă origine decât cea necesară pentru regimul vamal în discuție.

Aceeași concluzie conduce la înlăturarea argumentelor recurentei-reclamante, grefate pe buna sa credință, constatând instanța de control judiciar că nașterea datoriei vamale principale nu este condiționată de buna sau reaua credință a importatorului ci de întrunirea condițiilor legale pentru stabilirea creanței vamale.

Or, în cauza de față importurile ce fac obiectul deciziei de regularizare sunt supuse Regulamentului CE 791/2011 de instituire a unei taxe antidumping definitive și de percepere definitivă a taxei provizorii instituite asupra importurilor de anumite țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă originare din Republica Populară Chineză, astfel că faptul provenienței chinezești a mărfurilor importate este atât necesar cât și suficient pentru a se stabili datoria vamală prevăzută prin raportare la regulamentul anterior citat.

Astfel, conform art. 1 din Regulamentul de punere in aplicare (UE) nr. 791/2011 al Consiliului din 3 august 2011 de instituire a unei taxe antidumping definitive și de percepere definitivă a taxei provizorii instituite asupra importurilor de anumite țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă originare din Republica Populară Chineză (1) se instituie prin prezentul regulament o taxă antidumping definitivă asupra importurilor de țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă, cu o dimensiune a ochiului mai mare de 1,8 mm atât în lungime, cât și în lățime, și cu o greutate mai mare de 35 g/m2, excluzând discurile din fibră de sticlă, care se încadrează în prezent la codurile NC ex 7019 51 00 și ex 7019 59 00 (coduri TARIC 7019 51 00 10 și 7019 59 00 10), originare din Republica Populară Chineză. Nivelul taxei este precizat la alin. (2) al aceluiași articol.

Ulterior, prin Regulamentul (UE) nr. 1135/2011 al Comisiei din 9 noiembrie 2011 s-a deschis o ancheta privind privind eventuala eludare a măsurilor antidumping instituite prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 791/2011 al Consiliului la importurile de anumite țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă originare din Republica Populară Chineză prin importuri de anumite țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă expediate din Malaysia, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca fiind originare din această țară, și de supunere a acestor importuri la înregistrare.

Aceasta ancheta s-a finalizat prin Regulamentul de punere in aplicare (UE) nr. 672/2012 al Consiliului din 16 iulie 2012 care a stabilit prin art. 1 urmatoarele: "(1) Taxa antidumping definitivă aplicabilă "tuturor celorlalte societăți" instituită prin articolul 1 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 791/2011 asupra importurilor de țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă, cu o dimensiune a ochiurilor de peste 1,8 mm atât în lungime, cât și în lățime și având o greutate de peste 35 g/m 2, excluzând discurile din fibră de sticlă, originare din Republica Populară Chineză, se extinde la importurile din țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă, cu o dimensiune a ochiurilor de peste 1,8 mm atât în lungime, cât și în lățime și având o greutate de peste 35 g/m 2, excluzând discurile din fibră de sticlă, expediate din Malaysia, indiferent dacă au fost declarate sau nu ca fiind originare din Malaysia, care se încadrează în prezent la codurile NC ex 7019 51 00 și ex 7019 59 00 (coduri TARIC 7019 51 00 11 și 7019 59 00 11). (2) Taxa extinsă în temeiul alin. (1) din prezentul articol se percepe la importurile expediate din Malaysia declarate sau nu ca fiind originare din Malaysia, înregistrate în conformitate cu articolul 2 din Regulamentul (UE) nr. 1135/2011 al Comisiei și cu articolul 13 alin. (3) și articolul 14 alin. (5) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009. (3) În absența unor dispoziții contrare, se aplică dispozițiile în vigoare cu privire la taxele vamale".

În consecință, la importurile de țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă cu o dimensiune a ochiurilor de peste 1,8 mm atât în lungime, cât și în lățime și având o greutate de peste 35 g/m 2, excluzând discurile din fibră de sticlă, care se incadreaza la pozitia tarifara 7019590011, care sunt expediate din Malaysia, indiferent dacă au fost declarate sau nu ca fiind originare din Malaysia, se aplica taxa de antidumping definitiva de 62,9 %- prevazuta pentru toate celelalte societati - asa asa cum a fost stabilita prin Regulamentul UE nr. 791 din 03 august 2011.

De aceea, buna credință invocată de recurenta reclamantă nu conduce la exonerarea sa de la plata datoriei vamale și, în acest sens, în mod pertinent a procedat prima instanță făcând trimitere la jurisprudența CJUE(Hotărârea pronunțată în cauza C-97/95) pentru a întări concluzia, în sensul că buna-credință a importatorului nu îl exonerează pe acesta de la plata taxelor vamale cuvenite potrivit legislației aplicabile, atunci când, precum în prezenta cauză se descoperă că importurile efectuate erau supuse unor obligații vamale și fiscale mai mari, care nu au fost aplicate din cauza unor manopere dolosive ale exportatorului și la care importatorul nu a participat.

Totodată, sunt lipsite de relevanță și argumentele recurentei-reclamante, trase din faptul emiterii ordonanței de scoatere a S.C. A. de sub urmărire penală, motivul esențial avut în vedere de Parchet neavând nicio consecință în privința obligației de plată a taxei antidumping, condiționată exclusiv de dovada provenienței bunurilor importate.

În ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată, aprecierea primei instanțe, în sensul că aceasta este aplicabilă sumelor stabilite suplimentar cu titlu se taxă antidumping și diferență taxe vamale, în procentul general de 24%, aplicabil la valoarea în vamă a bunurilor "la care se adaugă orice taxe, impozite, comisioane și alte taxe datorate în afara României, precum și cele datorate ca urmare a importului bunurilor în România, cu excepția taxei pe valoarea adăugată care urmează a fi percepută", este cusținută de dispozițiile art. 136 alin. (1) și art. 139 alin. (1) din C. fisc. adoptat prin Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, context în care criticile recurentei-reclamante cu privire la modalitatea de soluționare a contestației sale sub acest aspect sunt nefondate.

O altă critică a recurentei-reclamante vizează modalitatea de soluționare a cererii de acordare a dobânzilor legale și de restituire a sumelor nedatorate și achitate, curtea constată, pe de o parte, că intimatele pârâte nu pot fi obligate la restituirea unor sume datorate de reclamantă și, pe de altă parte, că recurenta-reclamantă nu aduce, în realitate, nicio critică de natură a reliefa existența motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Aceleași considerente sunt valabile și în privința criticilor recurentei reclamante pe marginea soluției de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, constatând Înalta Curte că soluția de reducere a cuantumului cheltuielilor avansate de recurenta reclamantă se datorează, în primul rând, faptului că acțiunea acesteia a fost admisă numai parțial.

În cel de al doilea rând, Înalta Curte nu identifică niciun motiv de natura a concluziona faptul că exercitarea dreptului de apreciere al instanței, recunoscut prin faptul reglementării conținute de art. 451 alin. (2) C. proc. civ., s-a realizat într-o manieră abuzivă.

Față de aceste considerente Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta reclamantă.

În acest sens, prima instanță a avut în vedere dispozițiile 119 alin. (1) din C. proc. fisc. (O.G. nr. 92/2003), pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere.

Achiesând la considerentele primei instanțe, instanța de control judiciar apreciază că datoria vamală a reclamantei a luat naștere în momentul acceptării declarației vamale inițiale, întrucât până la efectuarea controlului ulterior și stabilirea obligațiilor suplimentare ca urmare a informațiilor furnizate prin Raportul misiunii THOR al OLAF nici autoritățile vamale și nici societatea reclamantă nu au cunoscut existența și întinderea obligațiilor principale, astfel că nu pot fi aplicate dobânzi și penalități pentru o perioadă anterioară emiterii actelor atacate.

În același sens, dispozițiile art. 9 alin. (4) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992, prevăd că revocarea sau modificarea deciziei favorabile anterioare produce efecte de la data comunicării.

Prin urmare, în mod just a reținut prima instanță că obligațiile stabilite prin actele atacate, care au modificat concluziile anterioare ale organelor vamale, produc efecte doar de la comunicarea acestor acte, dată de la care vor putea fi calculate obligații accesorii, nu și pentru perioada anterioară.

Cât privește soluționarea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, a reținut Înalta Curte, cu prilejul soluționării recursului declarat de reclamantă, că soluția primei instanțe este întemeiată, raportat la dispozițiile art. 451-453 C. proc. civ., astfel că nu poate fi susținută nelegalitatea hotărârii primei instanțe nici sub acest aspect.

Față de toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile civile de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de S.C. A. S.R.L., Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov împotriva sentinței nr. 77 din 24 iulie 2015 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2017.