ÎCCJ, Decizia nr. 1268/2016

Decizia nr. 1268/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei;

Obiectul excepției de nelegalitate;

Prin sentința civilă nr. 8452 din 15 iulie 2014, pronunțata de Judecătoria sector 2 București s-a dispus respingerea cererii reclamantei A. de anulare a Anexei la Hotărârea nr. 1233 din 03 martie 2011, prin care s-a stabilit despăgubirea în cuantum de 1.564 lei, conform H.G. nr. 1217/2003.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

În cadrul recursului declarat, recurenta a invocat și excepția de nelegalitate a art. 7 din H.G. nr. 1217/2003, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, solicitând să se dispună suspendarea prezentei cauze până la soluționarea acestei excepții de către Tribunalul București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Apreciază petenta ca art. 7 din H.G. nr. 1217/2003 este nelegal deoarece încalcă dispozițiile art. 13 lit. b) alin. (3) și ale alin. ultim din Legea nr. 44/1994, care dispun ca in cazul în care veteranii nu pot fi împroprietăriți cu suprafața de 500 m.p. teren intravilan in localitatea de domiciliu se vor împroprietări cu un ha de teren extravilan, iar in lipsa acordării acestui teren, ei vor fi despăgubiți cu c/valoarea terenului la care au dreptul. Fixarea unei sume pentru toți veteranii, fără a tine seama de valoarea reala a terenului, așa cum a fost ea stabilită prin art. 13 alin. ultim din Legea nr. 44/1994, este nelegala, cu atât mai mult cu cat valoarea nu a mai fost actualizata.

Hotărârile pronunțate in cauză;

Tribunalul București, investit cu soluționarea recursului, a constatat că acțiunea a fost promovată anterior intrării în vigoare a prevederilor Legii nr. 76/2012 și față de prevederile art. 3 alin. (1) din acest act normativ a dispus înaintarea dosarului Curții de Apel București instanță competentă pentru soluționarea excepției de nelegalitate invocată.

Totodată, prin încheierea din data de 9 decembrie 2014 s-a dispus suspendarea judecării recursului, până la soluționarea excepției de nelegalitate a art. 7 din H.G. nr. 1217/2003.

Excepția de nelegalitate a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 06 ianuarie 2015 sub nr. x/2/2015.

Prin sentința civilă nr. 69 din 15 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția de nelegalitate invocată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Instituția prefectului Municipiului București și s-a constatat nelegalitatea dispozițiilor art. 7 din H.G. nr. 1217/2003.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Instituția prefectului Municipiului București, care prin Decizia nr. 2481 din 15 iunie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a fost admis, iar sentința atacată a fost casată și cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

Excepția de nelegalitate a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 09 noiembrie 2015 sub nr. x/2/2015*.

Apărările formulate în cauză;

Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate a art. 7 din H.G. nr. 1217/2003, susținând că actul administrativ supus controlului legalității a fost emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, astfel că dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 nu pot fi aplicate retroactiv. De asemenea, pârâtul a arătat în susținerea acestei excepții și faptul că H.G. nr. 1217/2003 este un act administrativ normativ, iar nu individual, astfel încât, prin raportare la art. 4 din Legea nr. 554/2004, excepția de nelegalitate este inadmisibilă.

Pe fondul cauzei, pârâtul Guvernul României a solicitat respingerea excepției de nelegalitate ca neîntemeiată.

La termenul din data de 21 ianuarie 2016, Curtea a pus în discuție excepțiile inadmisibilității invocate de pârâți.

Prin sentința nr. 134 din 21 ianuarie 2016, Curtea de Apel, a admis excepția inadmisibilității invocată de pârâtul Guvernul României și, pe cale de consecință, a respins excepția de nelegalitate

invocată de reclamanta A.

în contradictoriu cu pârâții Institutia prefectului Municipiului București și Guvernul României, ca inadmisibilă.

Analizând actele și lucrările dosarului cu prioritate asupra excepției inadmisibilității excepției de nelegalitate invocată din pârâtul Guvernul României, instanța a apreciat excepția ca fiind întemeiată, pentru următoarele motive:

În fapt, prin încheierea Tribunalului București, secția a IV-a civilă, dată la data de 09 decembrie 2014 în Dosarul nr. x/3/2014, instanța de contencios administrativ a fost sesizată cu soluționarea excepției de nelegalitate a art. 7 din H.G. nr. 1217/2003.

În drept, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ „Legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.”, iar în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007 de modificare a Legii contenciosului administrativ, excepția de nelegalitate poate fi invocată și pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, în forma sa inițială, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ.

A reținut instanța că, fără a depăși atribuțiile puterii judecătorești, în sensul art. 304 pct. 4 C. proc. civ., își însușește pe deplin opinia instanțelor europene și a Înaltei Curți de Casație și Justiție în sensul că aceste dispoziții ale Legii nr. 554/2004, care permit repunerea în discuție în mod repetat și fără limită de timp a legalității oricărui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, încalcă principiile fundamentale ale Convenției Europene a Drepturilor Omului cu privire la dreptul la un proces echitabil, precum și prevederile Cartei Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene referitoare la principiul securității raporturilor juridice și contravin jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție de la Luxemburg exprimată în situații juridice similare, cu atât mai mult cu cât în privința actelor administrative individuale admiterea excepției de nelegalitate produce efecte similare, ca întindere și conținut, cu anularea actului.

Dispozițiile legale în discuție fac posibilă cenzurarea legalității unui act administrativ emis la data de 14 octombrie 2003, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, iar această posibilitate presupune aplicarea cu caracter retroactiv a prevederilor acestei legi în cazul unui raport juridic care s-a născut, și-a produs efectele și s-a consumat sub imperiul unei reglementări anterioare.

Astfel, instanța a reținut că, în privința actelor administrative unilaterale cu caracter individual, normele juridice în discuție contravin principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție, republicată și în aplicarea principiului priorității aplicării reglementărilor internaționale, consacrat de art. 20 alin. (2) din Constituție, republicată, se impune aplicarea directă a dispozițiilor art. 6 din Convenția Europene a Drepturilor Omului ce consacră dreptul la un proces echitabil și blocului de convenționalitate constituit de practica constantă a Convenției Europene a Drepturilor Omului în cauzele tip Beian c. României; a principiilor statuate prin Codul bunei administrații, aprobat prin Recomandarea CM/Rec (2007) a Consiliului de Miniștri al Uniunii Europene; jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Pe cale de consecință, în raport cu argumentele expuse, instanța a reținut că prin dispozițiile în discuție, ce permit, fără limită în timp, controlul de legalitate al unui act administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 și după împlinirea termenului în care partea putea exercita acțiunea în anulare, cum este și actul ce face obiectul prezentei cauze, H.G. nr. 1217/2003, se poate ajunge la înlăturarea efectelor juridice produse de actul administrativ cu caracter individual, fapt ce poate avea drept consecință crearea unui „climat general de incertitudine și nesiguranță juridică", așa cum a concluzionat Curții Europene a Drepturilor Omului, în parag. 99 al Hotărârii pronunțate în cauza P. contra României.

În concluzie, instanța a admis excepția inadmisibilității contestării pe calea excepției de nelegalitate a art. 7 din H.G. nr. 1217/2003, apreciind că acest act administrativ nu mai poate forma obiect al cenzurii instanței de contencios administrativ pe această cale, expirarea termenelor pentru contestarea lui pe calea acțiunii directe constituindu-se într-un fine de neprimire, ce nu mai permite analizarea altor aspecte ridicate de către părți.

Recursul declarat împotriva sentinței nr. 134

din 21 ianuarie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de recurs, reluând susținerile formulate în cele două cicluri procesuale, a susținut că hotărârea instanței de fond asupra excepției inadmisibilității acțiunii a fost dată cu încălcarea/aplicarea greșită a legii, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta a susținut că, în cauză, prin sentința atacată, judecătorul fondului a încălcat dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Recurenta a arătat că s

oluția instanței de fond, în sensul înlăturării dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu are suport juridic și legal, iar instanța de fond, în mod nelegal nu a procedat la soluționarea pricinii, având în vedere că actul administrativ contestat nu face parte din categoria celor prevăzute de dispozițiilor textului de lege sus amintit.

În analiza efectuată, judecătorul fondului a omis faptul că, prin Deciziile Curții Constituționale nr. 425 și nr. 426/2008, s-a menționat că „excepția de nelegalitate nu este contrară ci vine chiar în restabilirea echității, justiției și legalității ce trebuie să stea la baza tuturor raporturilor juridice dintr-un stat de drept.” De asemenea, și Decizia nr. 3460/2011 a Înaltei Curți a constatat nelegalitatea art. 7 din H.G. nr. 1217/2003.

În final, a solicitat admiterea recursului formulat, modificarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Apărările formulate de către intimații - pârâți;

Instituția Prefectului Municipiului București și Guvernul României, au formulat întâmpinări la recursul declarat în cauză, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, în raport de dispozițiile legale aplicabile, și sub toate aspectele, conform art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nu subzistă în cauză motivul de nelegalitate invocat, constând în greșita interpretare și aplicare a legii, reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în considerarea celor în continuare arătate.

Recurenta-reclamantă a investit instanța cu soluționarea excepției de nelegalitate a art. 7 din H.G. nr. 1217/2003, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Expunerea rezumativă a considerentelor hotărârii atacate, de mai sus, demonstrează și atestă totodată analiza detaliată întreprinsă de instanța de fond, asupra chestiunilor de drept învederate, în contextul reglementărilor legale incidente.

Apreciind că nu se impune, în contextul soluționării recursului de față, reluarea aspectelor amplu analizate de în cele două cicluri procesuale,Înalta Curte arată că, practic, problema asupra căreia prima instanță a avut a se pronunța a constat în faptul că H.G. nr. 1217/2003 este un act administrativ normativ, iar nu individual, astfel încât, prin raportare la art. 4 din Legea nr. 554/2004, excepția de nelegalitate este inadmisibilă.

Această concluzie este corectă, ea fiind împărtășită și de instanța de control judiciar.

Așadar, dispozițiile legale în discuție fac posibilă cenzurarea legalității unui act administrativ emis la data de 14 octombrie 2003( anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004), iar această posibilitate presupune aplicarea cu caracter retroactiv a prevederilor acestei legi în cazul unui raport juridic care s-a născut, și-a produs efectele și s-a consumat sub imperiul unei reglementări anterioare.

Pentru menținerea soluției instanței de fond, instanța va avea în vedere jurisprudența devenită constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în materie (Deciziile nr. 881/2008, nr. 2307/2008, nr. 2449/2008, nr. 4152/2008, nr. 4183/2008, nr. 4432/2008, nr. 4445/2008).

Curtea reține că de esența oricărui act administrativ este faptul că este emis în vederea executării legii, însă criteriul de determinare a caracterului individual sau normativ al actului este întinderea efectelor juridice.

Actul administrativ obiect al litigiului de față este emis anterior intrării în vigoare a dispozițiilor Legii nr. 262/2007 care au modificat și completat, printre altele, prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Cu privire la această categorie de acte administrative, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede, într-adevăr, că legalitatea lor poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces pe cale de excepție, iar art. 2 alin. (2) teza finală din Legea 262/2007 și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prevăd că excepția de nelegalitate poate fi invocată și pentru acte administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului.

De aceea, sunt înlăturate dispozițiile din Legea contenciosului administrativ care permit cenzurarea fără limită în timp, pe cale incidentală, a excepției de nelegalitate a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, întrucât aceste dispoziții contravin unor principii fundamentale convenționale și comunitare a căror respectare asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului.

Astfel, instanța reține că dispozițiile menționate din Legea nr. 554/2004, în măsura în care permit cenzurarea legalității actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, încalcă dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și de art. 47 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse principiului securității juridice, care se regăsește implicit în totalitatea articolelor convenției și care constituie unul dintre elementele fundamentale ale statului de drept (Curtea Europeană a Drepturilor Omului hotărârea din 6 decembrie 2007, cauza Beian c. României).

Față de considerentele expuse, instanța reține că dispozițiile în discuție din Legea nr. 554/2004 care permit repunerea în discuție în mod repetat și fără limită în timp a legalității oricărui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, încalcă principiile și drepturile fundamentale menționate, contravenind jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curtea de Justiție a Uniunii Europene pronunțate în situații juridice similare, cu atât mai mult cu cât în privința actelor administrative individuale admiterea excepției de nelegalitate produce efecte identice ca întindere și conținut cu anularea actului respectiv.

Conchizând, Înalta Curte constată că în cauză nu au fost identificate motive de modificare ori casare a sentinței atacate.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs;

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 134 din 21 ianuarie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 aprilie 2016.