ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3039/2015

Decizia nr. 3039/2015

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată, la data de 11 iulie 2013, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta R.A.D.E.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Corpul de Control al Primului-ministru și Secretariatul General al Guvernului, anularea Raportului de control privind verificările efectuate la R.A.D.E.F. înregistrat sub nr. 55 din 08 ianuarie 2013 emis de Corpul de Control al Primului-ministru.

Prin sentința civilă nr. 4189 din 24 decembrie 2013, Curtea de Apel București a admis excepția inadmisibilității, invocată de pârâtul Secretariatul General al Guvernului, și a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta R.A.D.E.F. a formulat recurs.

2.1. Motivele de casare

Recurenta-reclamantă a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

2.2. Principalele argumente invocate

Susține recurenta, în esență, că hotărârea de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină în legătură cu excepția inadmisibilității acțiunii, potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. de la 1865, fiindu-i încălcat dreptul la un proces echitabil

Apreciază că, potrivit Legii contenciosului administrativ, actul de control este un act unilateral cu caracter individual, consecințele acestuia fiind produse deja, și anume transmiterea raportului către Direcția Națională Anticorupție care a declanșat, în privința conducerii regiei, actele premergătoare începerii urmăririi penale. De asemenea, raportul a fost înaintat și Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice pentru verificarea aspectelor privind nerespectarea prevederilor legale în materia achizițiilor publice precum și Ministerului Finanțelor Publice pentru luarea măsurilor de recuperare a sumelor obținute în urma vânzării activelor aflate în proprietatea privată a statului și administrarea R.A.D.E.F.

Astfel, raportul de control atacat este un document oficial înregistrat și transmis, ca atare, de către o autoritate care a acționat și acționează în regim de putere publică, o sinteză a acestui control fiind făcută publică prin mass media, acțiune care i-a vătămat un drept fundamental prevăzut de Constituție, dreptul la propria imagine.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât Secretariatul General al Guvernului a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Apreciază că raportul de control al Corpului de Control al Primului-ministru nu satisface exigențele dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu modifică și nu stinge raporturi juridice, eventualele măsuri ce ar putea fi luate urmare a constatărilor fiind concretizate prin acte administrative emise de o altă entitate juridică.

În acest sens, rapoartele de control ale Corpului de Control al Primului-ministru sunt transmise, când se impune, către organele de cercetare și urmărire penală sau către Curtea de Conturi, urmând ca aceste entități să stabilească, în urma propriilor cercetări și controale, eventualele prejudicii produse și tragerea la răspundere a persoanelor responsabile.

De asemenea, prin raportul de control contestat nu s-au stabilit măsuri cu caracter sancționator împotriva reclamantei, neproducându-i o vătămare a drepturilor sau a intereselor legitime ale sale.

Și intimatul-pârât Corpul de Control al Primului-ministru a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, pentru aceleași motive expuse de intimatul-pârât Secretariatul General al Guvernului.

4.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 18 martie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 24 iunie 2015, completul filtru a constatat că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a constatat recursul admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ. și a fixat termen de judecată pe fond.

4.2. Cu privire la fondul recursului

4.2.1. Analiza motivului de casare invocat

Verificând sentința recurată prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalte Curte constată că nu se poate susține incidența niciuneia dintre ipotezele textului de lege invocat, respectiv pronunțarea hotărârii cu încălcarea sau greșita aplicare a normelor de drept material.

Recurenta-reclamantă R.A.D.E.F. a supus controlului de legalitate, exercitat de instanța de contencios administrativ pe calea prevăzută de dispozițiile art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, Raportul de control privind verificările efectuate la R.A.D.E.F. întocmit de Corpul de Control al Primului-ministru, înregistrat la R.A.D.E.F. sub nr. 55 din 08 ianuarie 2013.

Obiectul acțiunii specifice contenciosului administrativ este exhaustiv definit de art. 1 și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, în esență, persoana vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ unilateral poate solicita instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ vătămător, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.

De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesul legitim.

Instanța, soluționând cererea, poate să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.

Actul administrativ este definit la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice (…)”.

În acest context, Înalta Curte reține că obiectul cererii formulate de recurenta-reclamantă nu se circumscrie sferei stabilite de textele legale enunțate.

Prin cererea introductivă de instanță, recurenta-reclamantă a solicitat anularea unui act emis de Corpul de Control al Primului-ministru în temeiul art. II pct. 1 lit. g) din O.U.G. nr. 2/2010 privind unele măsuri pentru organizarea și funcționarea aparatului de lucru al Guvernului și pentru modificarea unor acte normative, potrivit căruia această instituție controlează și urmărește activitatea ministerelor și serviciilor publice deconcentrate ale acestora, instituțiilor publice din subordinea Guvernului, organelor de specialitate ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului, oficiilor, departamentelor, comisiilor, regiilor autonome, companiilor și societăților naționale, societăților comerciale și instituțiilor financiar-bancare cu capital majoritar sau integral de stat.

Obiectul controlului efectuat de Corpul de Control al Primului-ministru, în perioada 01.01.2009-30.11.2012, a fost reprezentat de verificări în legătură cu exercitarea atribuțiilor legale, îndeplinirea obiectului de activitate, administrarea și gestionarea bunurilor de către R.A.D.E.F. și s-a materializat prin Raportul de control contestat, înregistrat la R.A.D.E.F. sub nr. 55 din 08 ianuarie 2013, care, la pct. 4, a propus transmiterea acestuia către Direcția Națională Anticorupție, către Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, către Secretariatul General al Guvernului spre informare, către Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice pentru verificarea aspectelor constatate în Capitolul 2.6 din raport, către Curtea de Conturi a României spre luare la cunoștință și către Ministerul Finanțelor Publice pentru luarea măsurilor de recuperare a sumelor obținute în urma vânzării actelor aflate în proprietatea privată a statului și administrarea R.A.D.E.F.

Prin urmare, raportul de control nu este susceptibil, prin el însuși, de a da naștere, de a modifica sau de a stinge vreun raport juridic, ci cuprinde numai constatările și concluziile echipei de control, care a propus înaintarea acestuia instituțiilor mai sus menționate.

Astfel, Înalta Curte, în acord cu prima instanță, reține că actul al cărui control de legalitate s-a solicitat a se efectua are natura juridică de act de sesizare, din punct de vedere al Direcției Naționale Anticorupție, act premergător sau operațiune administrativă, din punct de vedere al celorlalte autorități sesizate, sau chiar mijloc de probă, neconstituind un act administrativ producător de efecte juridice în sensul arătat de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

4.2.2. Soluția instanței de recurs

În raport de considerentele expuse, hotărârea pronunțată fiind legală și temeinică, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta R.A.D.E.F. împotriva sentinței civile nr. 4189 din 24 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 octombrie 2015.