ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2475/2012

Asupra recursului de față,

în baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 17 iulie 2012 Curtea de Apel Pitești a respins cererile de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi țara și respectiv de încuviințare de a părăsi România, formulate de inculpatul S.N.

Pentru a dispune astfel instanța de apel a reținut că prin Sentința penală nr. 224 din 5 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, în Dosarul nr. 3144/109/2010, inculpatul S.N. a fost condamnat la:

- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 223 C. pen., cu aplicația art. 74 lit. a) C. pen.;

- 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) cu aplicația art. 74 lit. a) C. pen.;

- 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 25 C. pen., raportat la art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006, cu aplicația art. 74 lit. a) C. pen.

În baza art. 33, art. 34 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 2 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-a dispus în temeiul dispozițiilor art. 86

1

C. pen., suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, instituindu-se măsurile și obligațiile prevăzute de art. 86

3

alin. (1) lit. b) - d), iar cu privire la cea prevăzută la lit. a), să se prezinte la Serviciul de probațiune la termenele fixate de acesta.

Tot astfel, s-a instituit în sarcina inculpatului obligația prevăzută de art. 86

3

alin. (3) lit. b) C. pen., anume aceea de a nu schimba domiciliul sau reședința, ori depășirea limitei teritoriale stabilită, respectiv România decât în condițiile fixate de instanță.

În conformitate cu dispozițiile art. 350 C. proc. pen., s-a menținut obligația impusă inculpatului S.N. de a nu părăsi România.

Anterior pronunțării hotărârii de condamnare, respectiv pe parcursul procesului penal, Tribunalul Argeș, dispunând revocarea măsurii arestului preventiv, a luat, prin încheierea din 15 septembrie 2011, față de inculpat, măsura preventivă prevăzută de art. 136 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., respectiv aceea de a nu părăsi localitatea.

Măsura respectivă a fost menținută în conformitate cu dispozițiile art. 350 C. proc. pen. și prin sentința penală de condamnare (224 din 5 aprilie 2012).

În conformitate cu dispozițiile art. 139 C. proc. pen., măsura preventivă luată se poate înlocui cu o altă măsură preventivă sau poate fi revocată, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.

Revenind la speță, s-a constatat că de la momentul luării măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, nu au intervenit elemente noi care să impună revocarea acesteia.

Luarea măsurilor preventive trebuie să asigure scopul pentru care au fost instituite astfel cum este definit în art. 136 C. pen., respectiv asigurarea bunei desfășurări a procesului penal și împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată, ori de la executarea pedepsei.

Ca atare, s-a apreciat că se impune în continuare menținerea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, astfel că în mod legal prima instanță, cu ocazia pronunțării Sentinței penale nr. 224 din 5 aprilie 2012, a menținut-o în temeiul dispozițiilor art. 350 C. proc. pen.

Cu referire la cea de-a doua cerere de părăsirea țării pe perioada 26 - 29 iulie 2012, formulată de același inculpat Curtea a apreciat că și aceasta este neîntemeiată, întrucât situația invocată de către inculpat, respectiv accidentarea la data de 5 august 2010 a fiului său C.E.N. care locuiește în Regatul Unit al Marii Britanii împreună cu mama sa, fosta soție a inculpatului, nu este de natură să modifice măsurile și obligațiile impuse inculpatului, în sensul de a nu părăsi România.

Împotriva acestei încheieri inculpatul a declarat recurs, solicitând casarea încheierii pronunțate și admiterea cererilor astfel cum au fost formulate.

Examinând recursul prin prisma dispozițiilor legale Înalta Curte constată că este inadmisibil pentru următoarele considerente:

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secțiunile I și II C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 385

1

C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.

Totodată conform dispozițiilor art. 141 C. proc. pen. încheierea prin care prima instanță sau instanța de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă nici unei căi de atac .

Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen. Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul S.N. împotriva Încheierii nr. 83/A din 17 iulie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 3144/109/2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 25 iulie 2012.

Procesat de GGC - AA