ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2592/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel Ploiești,

reclamantul I.D. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Justiției și

Direcția de Probațiuni din cadrul Ministerului Justiției, anularea Ordinului ministrului

justiției nr. 3001 din 23 noiembrie 2007 prin care reclamantul a fost

sancționat disciplinar cu suspendarea dreptului de promovare în grade

profesionale pe o perioadă de 1 an și 6 luni.

La termenul din 7 martie

2008 a fost analizată cererea de suspendare a actului atacat, iar prin Încheierea

din aceeași dată, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, a admis cererea și a fost suspendată executarea

Ordinului ministrului justiției nr. 3001/C din 23 noiembrie 2007 până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei pe fond.

În considerentele Încheierii,

după ce au fost prezentate dispozițiile art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004

s-a arătat că reclamantul a solicitat anularea Ordinului ministrului justiției nr.

3001/C/23 noiembrie 2007, iar concursul pentru promovare în grade profesionale,

invocat de reclamant, a avut termen limită de înscriere 8 ianuarie 2008, iar

data limită de depunere a lucrărilor de disertație 6 februarie 2008. Reclamantul

a depus această lucrare de disertație la 5 februarie 2008, iar față de aceste

împrejurări cererea de suspendare a fost considerată întemeiată.

Paguba iminentă s-a apreciat

ca fiind îndeplinită pentru că prin aplicarea sancțiunii disciplinare

reclamantul este împiedicat să participe la concursul de promovare în grad

profesional. Prejudiciul fiind viitor și previzibil, prin neînscrierea la

concurs, reclamantul fiind în mod evident prejudiciat pentru că prin

imposibilitatea de a participa la concursul de promovare este lipsit de șansa

de a promova și de a beneficia de drepturile corespunzătoare.

Și cazul bine justificat s-a

considerat că a fost dovedit pentru că împrejurările de fapt și de drept

invocate, ce vizează tardivitatea aplicării sancțiunii disciplinare, vicii ale

modului de efectuare a cercetării disciplinare prealabile sunt de natură a

contura o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Împotriva acestei Încheieri s-a

declarat recurs de către Ministerul Justiției și s-a solicitat admiterea

recursului, modificarea acesteia și respingerea cererii de suspendare.

Este criticată soluția

instanței de fond deoarece nu au fost indicate de reclamant împrejurări

referitoare la starea de fapt sau de drept care ar putea să dovedească

existența cazului bine justificat pentru că simpla contestare a unui act

administrativ unilateral pe motiv de nelegalitate nu poate semnifica un caz

bine justificat pentru a solicita suspendarea executării acestuia.

Nici cea de-a doua condiție,

cea a pagubei iminente, nu a fost îndeplinită pentru că chiar legea o definește

ca fiind un prejudiciu material, viitor și previzibil, iar în cauză nu s-a

dovedit că ar fi vorba de o vătămare iminentă și ireparabilă produsă

reclamantului prin actul administrativ a cărui anulare se cere.

Paguba iminentă ce ar

rezulta din diminuarea drepturilor salariale, din retrogradarea din funcția de

conducere ocupată au fost invocate în spețe similare și practica judiciară a

apreciat că, acestea nu fac dovada condițiilor prevăzute de lege.

S-a mai invocat și faptul că

acțiunea formulată de reclamant este lipsită de interes, care este una din

condițiile necesare exercitării acțiunii civile, deoarece termenul acordat

pentru soluționarea cererii – 18 februarie 2008 era ulterior datei stabilite

pentru depunerea cererilor de înscriere pentru promovare în grade profesionale

– 8 ianuarie 2008, iar depunerea lucrărilor de disertație se putea face până la

6 februarie 2008. Cu toate acestea, reclamantul s-a înscris la concurs, fiind

respins la proba de verificare a dosarului de înscriere și a depus la 5

februarie 2008 lucrarea de disertație, deși nu a fost declarat admis.

S-a depus la dosar, de către

recurent, copia sentinței civile nr. 2288 din 26 septembrie 2007 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

iar de către intimatul - reclamant a fost depusă copia sentinței nr. 115 din 5

mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal, prin care a fost anulat Ordinul nr. 3001/C

din 23 noiembrie 2007 emis de Ministerul Justiției.

După examinarea motivelor de

recurs invocate a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va

respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 15 din Legea nr.

554/2004 suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată

de reclamant, pentru motivele prevăzute de art. 14, și prin cererea adresată

instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În

acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat,

până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Cererea de suspendare se

poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până

la soluționarea acțiunii pe fond.

Cele două motive prevăzute

de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru care se poate dispune suspendarea

sunt: cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

În motivele de recurs este

invocat faptul că nu ar fi îndeplinite cele două condiții.

În art. 2 alin. (1) lit. ș)

din Legea nr. 554/2004 „pagubă iminentă” este definită ca fiind prejudiciul

material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a

funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Așa cum a reținut și

instanța de fond, în cauză s-a constatat îndeplinirea acestei condiții pentru

că dacă nu s-ar dispune suspendarea, reclamantul ar fi împiedicat să participe

la concursul de promovare.

În discuție nu ar fi numai

drepturile salariale ci însăși posibilitatea de a participa la concursul de

promovare în grad profesional.

Cea de-a doua condiție, cea

a „cazului bine justificat” este definită în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004

ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de

natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Și această condiție este

îndeplinită în cauză, având în vedere că au fost invocate motive de

nelegalitate a actului atacat. Este adevărat că motivele de nelegalitate vor fi

analizate de instanța care analizează actul contestat, dar textul cere ca

împrejurările de fapt și de drept să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ. De altfel, la dosar, în fața instanței de

recurs, a fost depusă hotărârea instanței de fond prin care actul, a cărei

suspendare a fost recurată, a fost anulat, iar hotărârea chiar dacă nu este

irevocabilă, poate constitui o împrejurare care să se încadreze în noțiunea de

„cazuri bine justificate”.

Toate aceste dovedesc că

acțiunea reclamantului nu este lipsită de interes, pentru că așa cum s-a arătat

chiar de către recurentă, reclamantul a depus lucrarea de disertație înainte de

expirarea termenului.

Raportat la aceste

împrejurări se constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 –

art. 15 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea actului

administrativ.

Apreciind că soluția

instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 20 raportat la art. 28

din Legea nr. 554/2004 și art. 312 C. proc. civ., va fi respins recursul

declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Justiției împotriva Încheierii de ședință din 7 martie 2008 a

Curții de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal,

dosar nr. 2075/42/2007, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 20 iunie 2008.