Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.10.2016
admis

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2046/2016

HOTĂRÂRE
26.10.2016
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2046/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 2046/2016 Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 29 septembrie 2016, petenții A. și B. senior au solicitat strămutarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/325/2015 al Tribunalului Timiș. Conform verificărilor efectuate în sistemul informatic Ecris, dosarul a cărui strămutare se solicită are ca obiect acțiune în constatare și a fost înregistrat pe rolul instanțelor la data de 12 martie 2015, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. Conform dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.

Potrivit art. 142 alin. (1) C. proc. civ., "cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă este de competența curții de apel, dacă instanța de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripția acesteia". Din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale redate reiese că soluționarea cererilor de strămutare formulate în cadrul dosarelor de pe rolul judecătoriilor sau tribunalelor, înregistrate după data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este de competența curților de apel în circumscripția căreia fac parte respectivele instanțe. În cauză, cererea de strămutare dedusă judecății este formulată cu privire la un dosar înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., instanță aflată în circumscripția teritorială a Curții de Apel Timișoara. Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 131 raportat la art. 142 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., instanța competentă material să soluționeze cauza este Curtea de Apel Timișoara, instanță în favoarea căreia va opera declinarea de competență.

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Declină competența de soluționare a cererii formulată de petenții A. și B. senior, privind strămutarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/325/2015 al Tribunalului Timiș, în favoarea Curții de Apel Timișoara. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 octombrie 2016. Procesat de GGC - ED

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-10-26
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2045/2016
Decizia nr. 2045/2016 Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 28 septembrie 2016, petentul A. a solicitat strămutarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/327/2016/a1 al ju
ÎCCJ 2015-01-30
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 364/2015
Asupra cauzei de față constată următoarele; Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație si Justiție, secția I civilă, la data de 5 ianuarie 2015, petenții S.R.M. și S.l. au solicitat strămutarea Dosarului nr. 15330/325/2013
ÎCCJ 2020-07-16
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1545/2020
Ședința publică din data de 16 iulie 2020 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la 17 iunie 2020, sub nr. x/2020, petenta A. a
ÎCCJ 2014-09-26
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2437/2014
Constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 21 iulie 2014, petenta C.A. a solicitai strămutarea Dosarului nr. 427/832/2013 de la Tribunalul Timiș, pentru motive
ÎCCJ 2016-04-08
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 860/2016
Decizia nr. 860/2016 Constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 14 martie 2016, petenta A. a solicitat strămutarea Dosarului nr. x/314/2014 de la Tribunalul Suc
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă